Hotărârea Curții (Camera întâi) din 17 ianuarie 2013.#Geodis Calberson GE împotriva Établissement national des produits de l’agriculture et de la mer (FranceAgriMer).#Cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Franța).#Agricultură – Ajutor alimentar – Regulamentul (CE) nr. 111/1999 – Programul de aprovizionare a Federației Ruse cu produse agricole – Adjudecatarul unei licitații pentru transportul de carne de vită – Atribuire de competență – Clauză compromisorie.#Cauza C‑623/11.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 din Regulamentul (CE) nr. 111/1999 al Comisiei din 18 ianuarie 1999 de stabilire a normelor generale de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2802/98 al Consiliului privind programul de aprovizionare cu produse agricole a Federației Ruse (JO L 14, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 26, p. 166), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1125/1999 al Comisiei din 28 mai 1999 (JO L 135, p. 41, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 42, denumit în continuare „Regulamentul nr. 111/1999”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Geodis Calberson GE, pe de o parte, și Établissement national des produits de l’agriculture et de la mer (FranceAgriMer), pe de altă parte, în legătură cu o cerere de despăgubire a prejudiciului pe care această societate l-ar fi suferit ca urmare a întârzierii agenției naționale de intervenție de a da curs cererilor de plată a prestațiilor efectuate și de eliberare a garanției de livrare pe care societatea a trebuit să o constituie în favoarea acestei agenții.

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2802/98 al Consiliului din 17 decembrie 1998 privind programul de aprovizionare cu produse agricole a Federației Ruse (JO L 349, p. 12, Ediție specială, 03/vol. 26, p. 134): „Se procedează, în condițiile fixate de prezentul regulament, la livrarea gratuită către Rusia a produselor agricole menționate la articolul 3, care fie sunt disponibile ca urmare a măsurilor de intervenție, fie, în caz de indisponibilitate a produselor în momentul intervenției, sunt mobilizate de pe piața comunitară.”

Articolul 2 alineatul (3) din acest regulament prevede: „Cheltuielile de livrare, inclusiv transportul până în porturile sau punctele de frontieră, exclusiv descărcarea, și, dacă este cazul, cheltuielile de prelucrare în Comunitate, sunt stabilite printr-o procedură de licitație deschisă sau, din motive de urgență ori din cauza unor dificultăți de expediere, printr-o procedură de cerere de oferte restrânsă.”

Articolul 4 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede: „Comisia este însărcinată cu executarea operațiunii în condițiile prevăzute de prezentul regulament. [...]”

Potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 111/1999: „(1) Prin licitație se determină costurile de livrare până în porturile maritime și până la punctele de frontieră de recepție de către beneficiar, stabilite prin invitația de participare la licitație, a produselor retrase din magazinele de intervenție sau mobilizate pe piața Comunității. (a) Costurile pot acoperi livrarea produselor din depozitul agenției de intervenție, de la cheiul de încărcare sau pe mijlocul de transport, până la punctul de recepție a produselor în stadiul de livrare stabilit. [...]”

Articolul 4 alineatul (1) din acest regulament prevede: „Ofertele se prezintă în scris agenției de intervenție, la adresa menționată în invitația de participare la licitație, până la data și ora indicate. [...]”

Articolul 6 din regulamentul menționat are următorul cuprins: „(1) Agenția sau agențiile de intervenție interesate transmit Comisiei, în scris, prin fax sau telex, în termen de 24 de ore de la încheierea perioadei de depunere a ofertelor, o comunicare cuprinzând, în plus față de trimiterea la regulamentul care anunță deschiderea licitației, pentru fiecare lot: (a) numele și adresa ofertanților care au prezentat oferte admisibile, în special în aplicarea articolelor 3, 4 și 5; (b) pentru fiecare ofertă admisibilă, după caz, suma sau cantitatea ofertată. În termenul indicat în paragraful anterior, agenția sau agențiile de intervenție interesate transmit Comisiei, pentru fiecare lot, copia integrală a celor mai bune două oferte primite, însoțită de o copie a garanției și a angajamentului financiar menționate la articolul 5 alineatul (1) literele (h) și (i), precum și de specimenele de semnătură ale persoanelor abilitate să emită documentele respective. (2) Ținând seama de ofertele primite, se poate decide, pentru fiecare lot: — să nu se atribuie livrarea sau — să se atribuie livrarea, după caz, pe baza prețului oferit sau pe baza cantității oferite. (3) Comisia notifică în cel mai scurt timp atribuirea contractului de furnizare adjudecatarului și transmite o copie a deciziei în cauză agenției sau agențiilor de intervenție care au primit ofertele. (4) Agențiile de intervenție care au primit oferte informează adjudecatarii în cel mai scurt termen, prin fax sau prin poșta electronică, după caz, cu privire la rezultatul participării lor la licitație.”

Potrivit articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 111/1999: „Garanția de livrare se constituie în conformitate cu titlul III articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 în favoarea agenției de intervenție menționate la articolul 4 și responsabile cu plata. Dovada constituirii garanției de livrare se face prin prezentarea originalului documentului emis de către organismul financiar care acordă garanția și întocmit în conformitate cu anexa III.”

Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 111/1999 prevede: „În cazul apariției unor dificultăți în cursul executării livrării, după recepționarea produselor de către adjudecatari și cu excepția cazurilor de urgență, numai Comisia are autoritatea de a da instrucțiuni pentru a facilita continuarea livrării.”

Articolul 10 alineatul (1) din acest regulament prevede: „Cererea de plată pentru livrare se prezintă agenției de intervenție menționate la articolul 4, în termen de două luni de la încheierea perioadei stabilite pentru livrare în invitația de participare la licitație. [...]”

Potrivit articolului 12 alineatul (2) din regulamentul menționat: „Garanția de livrare se eliberează atunci când adjudecatarul face dovada executării livrării în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul regulament și de regulamentul care anunță deschiderea licitației. [...]”

Articolul 16 din același regulament prevede: „Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă pentru a hotărî cu privire la orice litigiu rezultat din aplicarea, neaplicarea sau interpretarea normelor care reglementează livrările efectuate în conformitate cu prezentul regulament.”

Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1799/1999 al Comisiei din 16 august 1999 privind livrarea de carne de vită în Rusia (JO L 217, p. 20) prevede: „Se deschide o licitație pentru stabilirea cheltuielilor legate de efectuarea transportului de la stocurile de intervenție de [...] carne de vită [...] care urmează a fi livrată [în Rusia] sub forma unei livrări prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 111/1999. Livrarea se efectuează potrivit normelor prevăzute de regulamentul citat anterior și în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. [...]” [traducere neoficială]

La finalizarea licitației deschise prin Regulamentul nr. 1799/1999, Geodis Calberson GE a obținut atribuirea unui contract de transport al cărnii de vită de pe teritoriul francez până în Rusia.

După efectuarea transportului, această societate a solicitat agenției naționale de intervenție, Établissement national des produits de l’agriculture et de la mer (FranceAgriMer), plata prestațiilor efectuate în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 111/1999 și eliberarea, în condițiile prevăzute la articolul 12 din Regulamentul menționat, a garanției de livrare pe care a trebuit să o constituie în favoarea agenției naționale de intervenție.

Întrucât solicitarea nu i-a fost admisă în totalitate, Geodis Calberson GE a introdus la tribunal de grande instance de Paris [Tribunalul de Mare Instanță din Paris] o cerere de despăgubire a prejudiciului pe care l-ar fi suferit ca urmare a întârzierii agenției naționale de intervenție de a da curs cererilor sale. Deoarece tribunal de grande instance de Paris s-a declarat necompetent, Geodis Calberson GE a introdus acțiune la tribunal administratif de Paris [Tribunalul Administrativ din Paris].

Cererea sa fiind respinsă prin hotărârea din 30 iulie 2007 pentru motivul că, în lipsa unui termen prevăzut de Regulamentul nr. 111/1999 pentru efectuarea plății serviciului de transport și pentru eliberarea garanției financiare, agenției naționale de intervenție nu i se putea imputa nicio abatere în executarea acestor operațiuni, societatea menționată a declarat apel la cour administrative d’appel de Paris [Curtea Administrativă de Apel din Paris].

Întrucât cour administrative d’appel de Paris a menținut în parte hotărârea atacată, Geodis Calberson GE a formulat recurs la Conseil d’État [Consiliul de Stat].

Instanța de trimitere arată că, prin Hotărârea din 11 februarie 1993, Cebag/Comisia (C-142/91, Rec., p. I-553), Curtea s-a pronunțat, pe de o parte, în sensul că drepturile și obligațiile adjudecatarilor de livrări gratuite de produse alimentare din Comunitățile Europene nu sunt stabilite integral în regulamentele comunitare, ci rezultă din contractele încheiate între Comisie și acești adjudecatari, prevăzute de regulamentul aplicabil livrărilor respective, și, pe de altă parte, că dispozițiile unui regulament al Comisiei identice cu dispozițiile prevăzute la articolul 16 din Regulamentul nr. 111/1999 trebuie considerate o clauză compromisorie care face parte integrantă din contractul de livrare.

Instanța menționată subliniază de asemenea că, în Hotărârea din 9 octombrie 2002, Hans Fuchs/Comisia (T-134/01, Rec., p. II-3909), precum și în Hotărârea din 10 februarie 2004, Calberson GE/Comisia (T-215/01, T-220/01 și T-221/01, Rec., p. II-587), Tribunalul s-a pronunțat, în primul rând, în sensul că din dispozițiile Regulamentelor nr. 2802/98 și nr. 111/1999 rezultă că între Comisie și adjudecatar a luat naștere un raport juridic, fără ca existența acestui raport să fie infirmată de împrejurarea că măsurile de realizare a livrărilor sunt executate în parte de agențiile de intervenție ale statelor membre, în special în ceea ce privește plata adjudecatarilor, în al doilea rând, că acest raport, în lipsa unei calificări contractuale explicite în regulamentele aplicabile, îndeplinește totuși criteriile unui contract bilateral și, în al treilea rând, că articolul 16 din Regulamentul nr. 111/1999 are caracterul unei clauze compromisorii în sensul articolului 272 TFUE.

În aceste condiții, Conseil d’État a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „[D]ispozițiile articolului 16 din Regulamentul [...] nr. 111/1999 [...] trebuie interpretate în sensul că atribuie Curții de Justiție a Uniunii Europene competența de a hotărî cu privire la litigiile referitoare la condițiile în care agenția de intervenție desemnată pentru a primi ofertele supuse atribuirii prestațiilor de livrare gratuită a produselor agricole în Rusia efectuează plata datorată adjudecatarului și eliberează garanția de livrare constituită de adjudecatar în favoarea acestei agenții, în special cu privire la acțiunile în despăgubire a prejudiciului rezultat din abateri săvârșite de agenția de intervenție în executarea acestor operațiuni?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 16 din Regulamentul nr. 111/1999 trebuie interpretat în sensul că atribuie Curții competența de a hotărî cu privire la toate litigiile referitoare la o licitație precum cea în discuție în litigiul principal, în special cu privire la acțiunile care au ca obiect despăgubirea prejudiciilor rezultate din abateri săvârșite de agenția de intervenție în executarea plății datorate adjudecatarului și în eliberarea garanției de livrare constituite de adjudecatar în favoarea agenției de intervenție.

Pentru a da un răspuns la întrebarea formulată, trebuie amintit mai întâi că, potrivit articolului 272 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinse într-un contract de drept public sau de drept privat încheiat de Uniunea Europeană sau în numele acesteia.

În continuare, trebuie arătat că reglementarea Uniunii în discuție prevede stabilirea unor raporturi juridice de natură contractuală între Uniune și un adjudecatar precum reclamanta din litigiul principal.

Astfel, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2802/98, Comisia este însărcinată cu executarea operațiunii de punere la dispoziția Federației Ruse de produse agricole. Potrivit dispozițiilor articolului 6 din Regulamentul nr. 111/1999, această instituție decide să atribuie livrarea unui adjudecatar, în timp ce rolul agențiilor de intervenție se limitează, în această etapă, la primirea și la transmiterea către Comisie a ofertelor valide depuse de ofertanți. În plus, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 111/1999, numai Comisia are autoritatea de a da instrucțiuni pentru a facilita continuarea livrării. În sfârșit, potrivit dispozițiilor articolului 9 din același regulament, Comisia are obligația de a efectua controlul livrării.

Din toate aceste dispoziții rezultă că între Comisie, în calitate de autoritate contractantă, și adjudecatar este prevăzut un raport juridic.

În ceea ce privește calificarea acestui raport juridic, deși aceasta nu reiese explicit din dispozițiile cuprinse în Regulamentele nr. 2802/98, nr. 111/1999 și nr. 1799/1999, drepturile și obligațiile Comisiei și ale adjudecatarului nu sunt stabilite în întregime de aceste regulamente, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul (a se vedea Hotărârile Hans Fuchs/Comisia, punctul 53, și Calberson GE/Comisia, punctul 86, citate anterior), un element esențial al livrării, mai precis prețul, fiind dependent de ofertele depuse de ofertanți și de acceptarea acestuia de către Comisie. Din aceste constatări rezultă că livrarea prevăzută de regulamentele menționate se realizează prin intermediul unui contract încheiat între Comisie și adjudecatar (a se vedea prin analogie Hotărârea Cebag/Comisia, citată anterior, punctele 12 și 13).

Trebuie arătat de asemenea că articolul 1 din Regulamentul nr. 1799/1999 prevede că livrarea se efectuează în conformitate cu normele prevăzute de Regulamentul nr. 111/1999. În consecință, clauza cuprinsă la articolul 16 din acest din urmă regulament face parte integrantă din contractul de furnizare și trebuie considerată o clauză compromisorie în sensul articolului 272 TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea Cebag/Comisia, citată anterior, punctul 14).

În ceea ce privește domeniul acestei clauze compromisorii, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o clauză compromisorie abilitează Curtea, în principiu, să soluționeze cereri care își au originea în contractul care conține clauza compromisorie sau care au o legătură directă cu obligațiile rezultate din acel contract (a se vedea Hotărârea din 18 decembrie 1986, Comisia/Zoubek, 426/85, Rec., p. 4057, punctul 11, Hotărârea din 20 februarie 1997, IDE/Comisia, C-114/94, Rec., p. I-803, punctul 83, și Hotărârea din 3 decembrie 1998, Comisia/Iraco, C-337/96, Rec., p. I-7943, punctul 49).

Or, plata livrării și eliberarea garanției financiare constituie obligații contractuale. Astfel, acestea sunt formulate la articolul 10 și la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 111/1999 și au devenit parte integrantă din contractul în litigiu în temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 1799/1999, conform căruia „[l]ivrarea se efectuează potrivit normelor prevăzute de Regulamentul nr. 111/1999”. În consecință, cererile de despăgubire a prejudiciului suferit ca urmare a întârzierii în executarea acestor două obligații contractuale trebuie considerate că își au originea în contractul în litigiu care conține clauza compromisorie sau că au o legătură directă cu obligațiile rezultate din acest contract.

În plus, cerințele unei bune administrări a justiției impun să nu se multiplice gradele de competență jurisdicțională în privința aceluiași contract, în special în funcție de natura obligației contractuale în discuție, și prevenirea pronunțării unor decizii contradictorii care ar putea rezulta din această împrejurare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 iulie 2002, Gabriel, C-96/00, Rec., p. I-6367, punctele 57 și 58, și Hotărârea din 5 februarie 2004, DFDS Torline, C-18/02, Rec., p. I-1417, punctul 26).

În consecință, articolul 16 din Regulamentul nr. 111/1999 trebuie interpretat în sensul că atribuie Curții competența de a soluționa cererile de despăgubire a prejudiciului rezultat din pretinsele întârzieri privind plata efectuării transportului și eliberarea garanției financiare.

În această privință, nu are importanță dacă agenția națională de intervenție este solicitată să intervină pentru a asigura executarea obligațiilor contractuale privind plata livrării și eliberarea garanției financiare în discuție. Unicul temei al acesteia de a interveni este contractul de livrare în litigiu, care stabilește raporturi contractuale între Comisie și adjudecatar. Din moment ce aceste cereri își au originea în contractul respectiv, Curții de Justiție a Uniunii Europene trebuie să i se recunoască competența de a le soluționa, cerințele unei bune administrări a justiției opunându-se multiplicării gradelor de competență jurisdicțională în privința aceluiași contract în funcție de identitatea celui care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Din considerațiile de mai sus rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 din Regulamentul nr. 111/1999 trebuie interpretat în sensul că atribuie Curții de Justiție a Uniunii Europene competența de a hotărî cu privire la litigiile referitoare la condițiile în care agenția de intervenție desemnată pentru a primi ofertele supuse atribuirii prestațiilor de livrare gratuită a produselor agricole în Federația Rusă efectuează plata datorată adjudecatarului și eliberează garanția de livrare constituită de adjudecatar în favoarea acestei agenții, în special cu privire la acțiunile în despăgubire a prejudiciului rezultat din abateri săvârșite de agenția de intervenție în executarea acestor operațiuni.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

17 ianuarie 2013 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată