Concluziile avocatului general N. Jääskinen prezentate la 26 ianuarie 2012.#Alfred Strigl – Deutsches Patent- und Markenamt și Securvita Gesellschaft zur Entwicklung alternativer Versicherungskonzepte mbH împotriva Öko‑Invest Verlagsgesellschaft mbH.#Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundespatentgericht.#Mărci — Directiva 2008/95/CE — Motive de refuz sau de nulitate — Expresii verbale constituite dintr-o combinație de cuvinte și dintr-o suită de litere identice cu inițialele acestor cuvinte — Caracter distinctiv — Caracter descriptiv — Criterii de apreciere.#Cauzele conexate C-90/11 și C-91/11.

Cele două trimiteri preliminare prezentate de Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete, Germania), care fac obiectul prezentelor concluzii, privesc interpretarea articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci ( 2 ).

În acțiunile principale, mărcile verbale în litigiu se compun din mai multe elemente. Aceste mărci, în speță Multi Markets Fund MMF și NAI – Der Natur-Aktien-Index, sunt compuse, amândouă, dintr-o sintagmă descriptivă care este precedată sau succedată, după caz, de o suită de litere (abreviere) lipsită ca atare de caracter descriptiv, corespunzătoare inițialelor cuvintelor care compun sintagma verbală respectivă.

În aceste cauze, Curtea este chemată să își completeze jurisprudența în materie de mărci și, mai precis, să se pronunțe cu privire la conținutul celor două motive de refuz sau de nulitate enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, întemeiate, pe de o parte, pe lipsa caracterului distinctiv și, pe de altă parte, pe compunerea exclusivă din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna caracteristicile produsului sau ale serviciului vizate de marcă.

În materie, punerea în balanță a protecției intereselor solicitantului sau ale titularului unei mărci, pe de o parte, și a necesității de a ține seama de interese generale, pe de altă parte, continuă să ridice probleme. Interesele generale amintite implică, printre altele, faptul de a nu restrânge în mod nejustificat disponibilitatea semnelor descriptive (cerința disponibilității) și de a permite consumatorului sau utilizatorului final al produsului sau al serviciului în discuție să îl distingă pe acesta din urmă de alte produse și servicii cu o proveniență diferită (funcția distinctivă). Întrebările adresate de Bundespatentgericht urmăresc, în esență, să identifice elementele pertinente în scopul precizării raportului existent între aceste două categorii de obiective care guvernează dreptul mărcilor.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2008/95 ( 3 ), intitulat „Motive de refuz sau de nulitate”, prevede: „(1)Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule dacă sunt înregistrate: […] (b) mărcile fără caracter distinctiv; (c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora […]”

Dispozițiile articolului 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 corespund, în esență, dispozițiilor articolului 8 alineatul (2) punctele 1 și 2 din Legea privind protecția mărcilor (Gesetz über den Schutz von Marken und sonstigen Kennzeichen, denumită în continuare „MarkenG”). Aceste dispoziții prevăd următoarele: „(2) Sunt refuzate înregistrării 1. mărcile lipsite de caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile vizate; 2. mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică, data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora […]”

Domnul Strigl a depus în 2008 o cerere de înregistrare cu privire la marca verbală Multi Markets Fund MMF la Deutsches Patent- und Markenamt (Oficiul German pentru Brevete și Mărci) pentru a desemna servicii care se încadrează în clasa 36 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu modificările și revizuirile ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”).

Aceste servicii sunt descrise după cum urmează: „asigurări (consultanță, vânzări și curtaj în asigurări); consultanță în materie de asigurări; afaceri financiare (servicii prestate de instituții bancare și de credit, consultanță financiară, plasare de capitaluri, servicii fiduciare, afaceri monetare); afaceri imobiliare (administrare de imobile și de proprietăți, intermedieri imobiliare); consultanță cu privire la patrimoniu și consultanță financiară”.

Prin două decizii, din 23 mai 2008 și din 11 septembrie 2008, Deutsches Patent- und Markenamt a respins cererea de înregistrare, întemeindu-se pe articolul 8 alineatul (2) punctele 1 și 2 din MarkenG. În această privință, a apreciat, în esență, că expresia „Multi Markets Fund” desemna un fond care investește pe numeroase piețe diferite. De asemenea, acesta a considerat că s-ar putea presupune că publicul înțelege suita de litere „MMF” ca pe o abreviere care reiese din semnul solicitat a primelor trei elemente verbale, deoarece abrevierea este adăugată imediat după cele trei cuvinte și coincide cu inițialele acestora.

Deutsches Patent- und Markenamt a dedus de aici că, în ansamblul său, semnul nu ar prevala asupra sumei elementelor individuale care îl compun. De asemenea, a admis că, privită în mod izolat, suita de litere „MMF” ar putea avea semnificații diferite, dar posibilitățile s-ar reduce în mod evident dacă s-ar lua în considerare celelalte elemente ale mărcii și serviciile pentru care semnul este solicitat.

Domnul Strigl a introdus la Bundespatentgericht o acțiune având ca obiect anularea deciziilor Deutsches Patent- und Markenamt de refuz al înregistrării acestei mărci verbale. Acesta a apreciat că marca are numeroase semnificații. Potrivit domnului Strigl, faptul că elementul „MMF” ar putea corespunde unei serii de abrevieri ar fi suficient să înlăture teza potrivit căreia acest semn poate fi utilizat în mod descriptiv.

Considerând că rezultatul acțiunii menționate depinde de interpretarea Directivei 2008/95, Bundespatentgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Motivul de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și/sau (c) din [Directiva 2008/95/CE] se aplică și în cazul unui semn verbal compus prin asocierea unei sintagme descriptive cu o suită de litere lipsită de caracter descriptiv, atunci când suita de litere este percepută de public ca abreviere a cuvintelor descriptive întrucât reprezintă inițialele acestora și marca poate fi astfel înțeleasă ca o combinație de indicii sau de abrevieri descriptive care se explică reciproc?”

Marca verbală NAI – Der Natur-Aktien-Index a fost înregistrată în anul 2001 la Deutsches Patent- und Markenamt în numele Securvita – Gesellschaft zur Entwicklung alternativer Versicherungskonzepte mbH (denumită în continuare „Securvita”) pentru următoarele servicii care aparțin clasei 36 din Aranjamentul de la Nisa: „asigurări; afaceri financiare; afaceri monetare; intermedieri imobiliare”.

În anul 2007, Öko-Invest Verlagsgesellschaft mbH (denumită în continuare „Öko-Invest”) a solicitat anularea mărcii respective, susținând că suita de litere „NAI” este utilizată în domeniul financiar ca abreviere a sintagmei „Natur-Aktien-Index”. În susținerea acțiunii sale, Öko-Invest susține că, în măsura în care această sintagmă, situată imediat după suita de litere „NAI”, constituie o indicație descriptivă, suita de litere, percepută ca o simplă abreviere a sintagmei, nu poate fi considerată la rândul său o indicație descriptivă.

Prin decizia din 28 mai 2008, Deutsches Patent- und Markenamt a admis cererea formulată de Öko-Invest și a anulat marca amintită, considerând că motivul de refuz prevăzut la articolul 8 alineatul (2) punctul 1 din MarkenG se opunea acesteia. În opinia Deutsches Patent- und Markenamt, marca, privită în ansamblu, se reduce la o combinație de indicii pur descriptive precedate de o abreviere, respectiv suita de litere „NAI”, percepută de public ca atare.

În susținerea acțiunii pe care a introdus-o împotriva acestei decizii la Bundespatentgericht, Securvita a subliniat că niciun motiv de refuz nu se putea opune acestei mărci. În special, aceasta a făcut trimitere la faptul că, prin decizia din 15 octombrie 2009 în cauza R 1630/2008-4, Camera a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) a acceptat cererea acesteia de înregistrare a mărcii comunitare NAI – Der Natur-Aktien-Index, considerând că această marcă constituia un semn care prezintă un caracter distinctiv și lipsit de caracter descriptiv ( 4 ).

În aceste condiții, Bundespatentgericht a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Motivul de refuz al înregistrării prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și/sau (c) din [Directiva 2008/95/CE] se aplică și în cazul unui semn verbal compus prin asocierea unei suite de litere lipsite, ca atare, de caracter descriptiv cu o sintagmă descriptivă, atunci când suita de litere este percepută de public ca abreviere a cuvintelor descriptive întrucât reprezintă inițialele acestora și marca poate fi astfel înțeleasă ca o combinație de indicii sau de abrevieri descriptive care se explică reciproc?”

Cererile de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate de Bundespatentgericht au fost înregistrate la grefa Curții la 25 februarie 2011.

Prin Ordonanța președintelui Curții din 26 mai 2011, cauzele C-90/11 și C-91/11 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.

Una dintre părțile din acțiunea principală, Securvita, guvernele italian și polonez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Niciuna dintre părți nu a solicitat desfășurarea unei audieri.

Trebuie să se observe de la bun început că dispozițiile Directivei 2008/95 sunt asemănătoare cu cele ale Regulamentului nr. 207/2009. În speță, motivele de refuz sau de nulitate ale Directivei 2008/95, a căror interpretare este solicitată de instanța de trimitere, sunt, astfel cum am arătat deja, identice cu motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din regulamentul menționat. Dată fiind această identitate, ne vom referi de asemenea la jurisprudența Curții în ceea ce privește dispozițiile articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009 ( 5 ).

În ceea ce privește răspunsul la întrebările preliminare, nu este necesar să se realizeze o distincție între întrebările adresate în cele două acțiuni principale, dat fiind că problema de drept ridicată de instanța națională este în esență aceeași. Datorită adăugării, în prima sa parte, a expresiei „ca atare” ( 6 ), întrebarea preliminară în cauza Securvita pare mai precisă, deși similară în esență cu cea invocată în cauza Strigl. Pentru acest motiv, în scopul prezentelor concluzii, vom porni de la formularea întrebării în cauza Securvita.

În cadrul prezentelor cauze, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, cum trebuie apreciată, în raport cu motivele de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și/sau (c) din Directiva 2008/95, o marcă compusă, pe de o parte, dintr-o sintagmă descriptivă și, pe de altă parte, dintr-o suită de litere care reprezintă inițialele cuvintelor care compun această sintagmă și care poate fi considerată în sine ca fiind lipsită de caracter descriptiv.

Dat fiind că mărcile în litigiu sunt compuse din elemente descriptive, precum și din elemente lipsite ca atare de caracter descriptiv, trebuie să se efectueze o comparație cu sistemul instituit prin Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, în temeiul articolului 37 alineatul (2) din regulamentul menționat, OAPI poate cere, drept condiție pentru înregistrarea mărcii, ca solicitantul să declare că nu va invoca niciun drept exclusiv asupra unui element al mărcii care este lipsit de caracter distinctiv (denumit de asemenea „disclaimer”) atunci când includerea acestui element în marcă poate genera îndoieli cu privire la întinderea protecției acesteia (denumită în continuare „declarație de renunțare”) ( 7 ).

Potrivit Regulamentului nr. 207/2009, posibilitatea acordată OAPI de a solicita o declarație de renunțare din partea solicitantului mărcii nu implică însă în niciun fel ca această declarație să poată avea o incidență asupra problemei dacă un semn poate fi sau nu poate fi înregistrat. Ca regulă generală, o marcă compusă din mai multe elemente, unele dintre acestea fiind descriptive sau lipsite de caracter distinctiv, este refuzată la înregistrare numai dacă este lipsită de caracter distinctiv în ansamblu ( 8 ).

Deși declarațiile de renunțare pot avea o incidență asupra examinării întinderii protecției unei mărci în cadrul conflictelor privind mărcile, OAPI nu pare să fi utilizat această posibilitate conferită de Regulamentul nr. 207/2009. Dimpotrivă, OAPI pare să aplice principiul potrivit căruia, în cazul semnelor constituite din mai multe componente, nu se poate solicita protecția doar pentru una dintre aceste componente ( 9 ).

La examinarea motivelor de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, trebuie să se țină seama în mod corespunzător de finalitățile pe care acestea le urmăresc și de interesele generale care se află la baza lor. Acesta este motivul pentru care pare util să se formuleze câteva observații cu privire la acest aspect.

Potrivit unei jurisprudențe constante, diferitele motive de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 din Directiva 2008/95, precum și motivele absolute de refuz prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie interpretate în lumina interesului general care se află la baza fiecăruia dintre acestea ( 10 ).

În primul rând, în ceea ce privește finalitatea motivului de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, această dispoziție are drept obiect asigurarea realizării obiectivului de interes general prin care se urmărește ca semnele sau indicațiile descriptive în ceea ce privește caracteristicile produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită o înregistrare să fie utilizate în mod liber de toți operatorii ( 11 ).

Ratio care se află la baza motivului de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2008/95 se exprimă, așadar, prin necesitatea de a garanta disponibilitatea anumitor semne și de a asigura astfel ca acestea din urmă să poată fi utilizate în mod liber de toți operatorii din cadrul sectorului în discuție ( 12 ). Acest principiu, care își află originea în dreptul german („Freihaltebedürfnis”), constituie astfel un element esențial în vederea interpretării acestui motiv de refuz sau de nulitate ( 13 ).

Din această cerință de disponibilitate decurge că motivul de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 trebuie, prin urmare, să împiedice ca semnele sau indicațiile descriptive vizate de această cerință să fie rezervate unei singure întreprinderi întrucât au fost înregistrate ca marcă ( 14 ). Spre deosebire de doctrina germană, Curtea a subliniat însă că aplicarea motivului de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 nu depinde de existența unei cerințe de disponibilitate care să fie concretă, actuală sau serioasă și că este, prin urmare, lipsit de pertinență să se cunoască numărul de concurenți care au sau care ar putea avea interes să utilizeze semnul în cauză ( 15 ).

În al doilea rând, în ceea ce privește motivul de refuz sau de nulitate prevăzut de această dată la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95, din jurisprudența Curții reiese că interesul general pertinent este strâns legat de funcția esențială a mărcii, și anume cea de a permite consumatorului sau utilizatorului final să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, produsele sau serviciile acoperite de marcă de alte produse sau servicii care au o proveniență diferită ( 16 ).

Trebuie să reținem aceste interese generale la examinarea întrebărilor preliminare formulate.

Cu titlu introductiv, subliniem că motivele de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95 sunt strâns legate. Astfel, atunci când caracterul exclusiv descriptiv a fost stabilit în conformitate cu litera (c) menționată, este posibil să se recurgă la litera (b) a articolului menționat. Cu alte cuvinte, lipsa caracterului distinctiv al unei mărci verbale decurge din natura descriptivă a semnului, iar nu invers ( 17 ).

Vom efectua această analiză întemeindu-ne pe acest principiu. În acest context, trebuie să se amintească totuși că un semn poate fi lipsit de caracter distinctiv și pentru alte motive decât eventualul său caracter descriptiv ( 18 ) și că lipsa caracterului distinctiv al unui semn nu se poate întemeia numai pe caracterul său descriptiv, fără a ține seama de diferitele interese generale care se află la baza celor două motive de refuz ( 19 ).

De asemenea, trebuie să se arate că, spre deosebire de ceea ce susține Comisia în observațiile sale scrise, este necesar să se realizeze o distincție între diferitele motive de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constate, chiar dacă există o anumită suprapunere între domeniile de aplicare respective, fiecare dintre aceste motive este independent de celelalte și necesită o examinare separată ( 20 ).

În acest context, trebuie să se observe, pe de altă parte, că Curtea a constatat deja că, în ceea ce privește caracterul descriptiv al unei mărci compuse din mai multe cuvinte sau dintr-un cuvânt și o cifră, acesta poate fi examinat, în parte, pentru fiecare dintre acești termeni, privit izolat, însă trebuie să se constate de asemenea, în orice caz, pentru întregul pe care îl formează ( 21 ).

Potrivit jurisprudenței Curții, în general, simpla combinație de elemente care sunt – fiecare în parte – descriptive pentru caracteristicile produselor sau ale serviciilor pentru care se solicită înregistrarea este ea însăși descriptivă pentru respectivele caracteristici în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95. O asemenea combinație poate totuși să nu fie descriptivă, în sensul dispoziției amintite, cu condiția să creeze o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă de simpla reunire a elementelor respective ( 22 ).

În plus, faptul că fiecare dintre aceste elemente, luat separat, este lipsit de caracter distinctiv nu exclude posibilitatea ca rezultatul combinării acestor elemente să poate avea totuși un astfel de caracter ( 23 ).

În ceea ce privește mărcile verbale precum cele în discuție în acțiunile principale, compuse din cuvinte descriptive legate de o suită de litere care corespund inițialelor cuvintelor respective și care, luată izolat, poate fi considerată ca lipsită de caracter descriptiv, se ridică problema dacă adăugarea abrevierii fără caracter descriptiv ca atare la o sintagmă descriptivă poate determina ca aceste elemente verbale, luate împreună, să dobândească un caracter nedescriptiv sau chiar distinctiv, necesar în scopul înregistrării unei asemenea mărci.

Cu alte cuvinte, în acțiunile principale, este necesar să se stabilească dacă una și aceeași suită de litere care desemnează aceleași produse și servicii trebuie apreciată întotdeauna în mod identic, indiferent dacă marca privește această suită de litere formată exclusiv din acest element sau împreună cu alte elemente descriptive.

În acest context, este util să observăm că, potrivit Curții, o marcă verbală care este descriptivă în ceea ce privește caracteristicile produselor sau serviciilor, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, este în mod necesar fără caracter distinctiv în raport cu aceleași produse sau servicii ( 24 ).

Având în vedere aceste elemente, apare necesar să se înceapă examinarea mărcilor în cauză printr-o analiză a elementelor din care se compun acestea din urmă, înainte de a realiza examinarea lor globală.

Pe de o parte, în ceea ce privește cauza Strigl și marca Multi Markets Fund MMF, instanța de trimitere consideră, în esență, că sintagma „Multi Markets Fund” constituie o indicație care servește la desemnarea serviciilor vizate de cerere, și anume serviciile furnizate în mod special în cadrul unui fond care investește pe diferite piețe. Instanța națională susține de asemenea că publicul relevant ar putea înțelege cu ușurință cuvintele din sintagma „Multi Markets Fund”, indiferent dacă sunt privite fiecare în mod izolat sau în ansamblul pe care îl formează.

În ceea ce privește suita de litere „MMF”, privită separat, instanța de trimitere arată că aceasta ar trebui să fie considerată ca o combinație de litere căreia nu i se poate atribui ca atare o semnificație descriptivă. Instanța subliniază însă că această suită de litere succedă imediat sintagma „Multi Markets Fund”, ceea ce o determină să concluzioneze că ar fi percepută de publicul relevant drept abrevierea sintagmei amintite. Potrivit instanței naționale, această înțelegere ar corespunde percepției naturale și evidente a consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cauza Securvita și marca NAI – Der Natur-Aktien-Index, termenul „Natur-Aktien-Index” descrie, alături de termenii echivalenți „Öko-Aktien”, „Umweltaktien” sau „grüne Aktien”, acțiunile anumitor întreprinderi ecologice și, în consecință, un anumit tip de active mobiliare. În plus, semnul „Natur-Aktie” ar fi utilizat într-o măsură considerabilă pentru a descrie caracteristicile diferitor produse din domeniul financiar. Potrivit instanței naționale, sintagma ar descrie, din punctul de vedere al publicului relevant, caracteristicile serviciilor vizate de marcă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95.

În ceea ce privește suita de litere „NAI”, care precede cu o liniuță sintagma „Der Natur-Aktien-Index”, instanța națională arată că aceasta nu ar constitui o abreviere curentă și comprehensibilă în general care să poată fi considerată de publicul relevant ca un indiciu al caracteristicilor serviciilor pentru care a fost înregistrată marca. În consecință, privită izolat, suita de litere „NAI” nu ar fi în măsură să descrie, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, o caracteristică a serviciilor pentru care a fost înregistrată marca.

Subliniem de la bun început că, deși suitele de litere precum cele în discuție în acțiunile principale ar putea fi considerate ca având un caracter distinctiv, privite în mod izolat, în ceea ce privește serviciile vizate de mărcile în discuție, nu este mai puțin adevărat că percepția publicului relevant nu trebuie să fie analizată doar în raport cu diferitele elemente care compun marca, ci, în special, în raport cu impresia de ansamblu pe care o produce.

Or, în ceea ce privește impresia de ansamblu produsă de mărcile în cauză în acțiunile principale, instanța de trimitere subliniază că cele trei litere majuscule vizate, „MMF” și, respectiv, „NAI”, corespund celor trei cuvinte ale sintagmelor în discuție, și anume „Multi Markets Fund” și „Natur-Aktien-Index”. Astfel, publicul ar putea recunoaște cu ușurință suita de litere drept abrevierea sintagmei care, după caz, o precedă sau îi succedă.

În ceea ce privește componența mărcii NAI – Der Natur-Aktien-Index, trebuie să se observe de asemenea că suita de litere „NAI” este succedată de o liniuță care face legătura cu sintagma. Această liniuță ar putea fi considerată, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, ca întărind impresia de ansamblu potrivit căreia ar fi vorba despre o simplă abreviere a sintagmei care îi succedă. În această privință, instanța națională observă că această concluzie nu ar fi repusă în discuție de faptul că abrevierea „NAI” nu conține inițiala articolului hotărât „Der” care figurează în sintagma care urmează, în măsura în care articolul „Der” ar fi un element accesoriu în raport cu substantivele explicite ale căror inițiale sunt reluate în abrevierea în discuție.

În acest context, observăm, cu titlu pur incident, că motivarea Camerei a patra de recurs a OAPI în ceea ce privește înregistrarea mărcii NAI – Der Natur-Aktien-Index ca marcă comunitară pare puțin convingătoare. Potrivit OAPI, suita de litere „NAI”, privită în mod izolat, nu ar avea nicio semnificație descriptivă, iar adăugarea sintagmei „Der Natur-Aktien-Index” nu ar schimba cu nimic acest lucru. OAPI a apreciat că o altă concluzie ar avea drept consecință faptul că o asemenea suită de litere ar putea deveni descriptivă „ulterior” în ansamblu, ca urmare a adăugării unor elemente verbale descriptive ( 25 ).

Desigur, nu este exclus ca asemenea suite de litere să poată avea, prin ele însele, un caracter distinctiv, din moment ce acestea sunt susceptibile să facă trimitere, ca atare, la alte abrevieri și nu descriu, ca atare, produsele sau serviciile vizate de mărcile în discuție. Cu toate acestea, dorim să subliniem că consumatorul mediu percepe o marcă, în general, ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor elemente ale acesteia ( 26 ).

Astfel, punctul de vedere exprimat în decizia OAPI ignoră impresia de ansamblu, de care, astfel cum am arătat deja, trebuie să se țină seama în aprecierea motivelor de refuz sau de nulitate enumerate la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95. Ținând seama de impresia de ansamblu produsă de mărcile compuse dintr-o sintagmă descriptivă a produselor și a serviciilor în discuție, precum și dintr-o suită de litere care corespund inițialelor cuvintelor care formează sintagma respectivă, aceasta din urmă pare să fie elementul dominant al unor asemenea mărci. În opinia noastră, suita de litere corespunzătoare inițialelor celor trei cuvinte ale sintagmei în discuție nu este de natură să producă o impresie suficient de îndepărtată de cea creată de simpla reunire a elementelor care compun marca.

Am adăuga că o suită de litere percepută de publicul relevant ca abrevierea sintagmei la care aceasta este asociată nu poate prevala asupra sumei tuturor elementelor mărcii privite în ansamblu, cu toate că se poate considera că suita are în sine un caracter distinctiv. Caracterul descriptiv al unui element al mărcii, și anume cel al suitei de litere, reiese, așadar, din marca privită în ansamblu. Astfel, de exemplu, impresia de ansamblu produsă de marca verbală imaginară Two for tea – 24T este diferită de cea produsă de 24T.

Insistăm asupra faptului că semnificația mărcii trebuie determinată în mod global. O apreciere globală a mărcii ne poate conduce, în cazul unei mărci ale cărei elemente sunt strâns legate unele de altele și ale cărei două elemente se explică în mod reciproc, la o concluzie diferită de cea la care am ajunge prin examinarea izolată a fiecăruia dintre elementele sale.

Este motivul pentru care, întemeindu-ne pe o apreciere globală a mărcilor precum cele în discuție în acțiunile principale, considerăm că publicul atribuie abrevierii, lipsită ca atare de caracter descriptiv, numai conținutul descriptiv care reiese din sintagma la care este asociată, dată fiind această asociere a unor elemente diferite care se explică reciproc. Rezultă că suita de litere care reprezintă inițiala cuvintelor care compun sintagma nu ocupă, în raport cu aceasta, decât o poziție accesorie, ceea ce ne conduce la concluzia că elementul care constă dintr-o asemenea suită de litere este neglijabil în ceea ce privește impresia de ansamblu produsă de marca solicitată ( 27 ). Sintagma care are un caracter descriptiv conferă astfel o semnificație descriptivă mărcii privite în ansamblu.

Sub rezerva acestei concluzii, rămâne să răspundem la întrebarea instanței de trimitere referitoare la domeniile de aplicare respective ale motivelor de refuz sau de nulitate prevăzute la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2008/95, în ceea ce privește mărci precum cele în discuție în acțiunile principale.

În ceea ce privește distincția care trebuie realizată între literele (b) și (c) ale articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2008/95 în prezența unor mărci precum cele în discuție în acțiunile principale, este necesar să se țină seama nu numai de caracterul descriptiv al mărcilor în discuție, care trebuie să fie constatat pe baza impresiei de ansamblu produsă de acestea, ci și de interesele generale care se află la baza motivelor respective de refuz sau de nulitate. Prin urmare, trebuie să se sublinieze încă o dată, pe de o parte, cerința de disponibilitate legată de anumite semne și, pe de altă parte, funcția distinctivă a mărcii, care trebuie să permită să se distingă produsele și serviciile acoperite de marcă de alte produse sau servicii cu o proveniență diferită.

Din această perspectivă, acceptarea înregistrării unei mărci compuse exclusiv din semne sau indicii descriptive a căror accesibilitate pentru toți trebuie să continue să fie asigurată ar fi contrară înseși rațiunii de a fi a motivului de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95.

Astfel, pentru a garanta deplina realizare a acestui obiectiv de liberă utilizare, Curtea a precizat că nu este necesar ca semnele sau indicațiile care compun marca, prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, să fie în mod efectiv utilizate, la momentul formulării cererii de înregistrare, în scopul descrierii produselor sau a serviciilor pentru care s-a solicitat înregistrarea sau a caracteristicilor acestor produse sau servicii. Este suficient ca aceste semne și indicii să poată fi utilizate în astfel de scopuri ( 28 ). Rezultă că trebuie refuzată înregistrarea unui semn verbal, în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată, dacă, în cel puțin una dintre semnificațiile sale potențiale, acesta desemnează o caracteristică a produselor sau a serviciilor vizate ( 29 ).

Cu toate acestea, textul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95 are în vedere mărcile compuse exclusiv din semne sau indicii descriptive. Or, în acțiunile principale, mărcile în litigiu sunt compuse din elemente descriptive (sintagmele), pe de o parte, și din elemente nedescriptive ca atare (suitele de litere), pe de altă parte. Astfel cum am arătat anterior, într-o asemenea situație, semnificația descriptivă a suitei de litere, lipsită în sine de caracter descriptiv, decurge dintr-o apreciere globală a mărcii. Mai precis, caracterul descriptiv al suitelor de litere respective rezultă din cuvintele sintagmei ale cărei inițiale compun suitele în discuție.

Or, nu există nicio necesitate de a garanta disponibilitatea unor asemenea suite de litere privite separat și nici a mărcii privite în ansamblu, întrucât, chiar dacă aceasta din urmă are un sens descriptiv, ea nu se compune în mod exclusiv din astfel de semne sau indicii. Pentru acest motiv, în scopul examinării mărcilor în discuție în acțiunile principale, trebuie să se recurgă la criteriul caracterului descriptiv prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95.

În ceea ce privește examinarea caracterului distinctiv al unei asemenea combinații de elemente în sensul literei (b) a articolului menționat, revine instanței naționale obligația de a verifica dacă, privite în mod global, mărcile în litigiu pot sau nu pot să garanteze funcția esențială a mărcii care constă în distincția dintre produsele sau serviciile acoperite de aceasta și alte produse sau servicii cu o proveniență diferită. În speță, se ridică problema dacă o combinație de elemente descriptive și un element lipsit, prin natura sa, de caracter descriptiv, însă descriptiv în contextul mărcii în discuție, poate crea o impresie suficient de îndepărtată de cea produsă prin simpla reunire a elementelor menționate ( 30 ).

În concluzie, în ceea ce privește aprecierea de ansamblu a unei mărci compuse prin asocierea unei sintagme descriptive cu o suită de litere care coincide cu inițialele cuvintelor acestei sintagme, considerăm că suita de litere lipsită de caracter descriptiv prin ea însăși dobândește un caracter descriptiv în acest context specific. Totuși, din moment ce o marcă formată din astfel de elemente nu este compusă în mod exclusiv din semne sau indicii descriptive în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2008/95, este necesar să se recurgă la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95 pentru a aprecia posibilitatea înregistrării unei mărci de acest tip.

Având în vedere toate considerațiile precedente, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundespatentgericht după cum urmează: „O marcă verbală care este compusă din asocierea unei sintagme descriptive și a unei suite de litere, lipsită ca atare de caracter descriptiv, corespunzătoare inițialei fiecărui cuvânt al sintagmei și, pentru acest motiv, percepută de public ca o abreviere a sintagmei respective și care, privită în ansamblu, poate fi, astfel, înțeleasă ca o combinație de indicii sau de abrevieri descriptive care se explică reciproc trebuie apreciată în raport cu motivul de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, iar nu în raport cu motivul de refuz sau de nulitate prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din această directivă, întrucât o asemenea marcă nu este compusă exclusiv din semne sau din indicii descriptive.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

NIILO JÄÄSKINEN

prezentate la 26 ianuarie 2012 ( 1 )