Paragraf
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 28 iulie 2011 – Comisia/Belgia
Paragraf
(Cauza C‑133/10)
Paragraf
„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Directiva 2005/81/CE – Transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice – Întreprindere supusă obligației de a ține înregistrări contabile separate – Netranspunere în termenul prevăzut”
Paragraf
1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Examinarea de către Curte a temeiniciei – Situație care trebuie luată în considerare – Situația la expirarea termenului stabilit în avizul motivat (art. 258 TFUE; Directiva 2005/81 a Comisiei) (a se vedea punctele 31 și 39)
Paragraf
2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dreptul la acțiune al Comisiei – Aprecierea oportunității exercitării acțiunii – Exercitare discreționară (art. 258 TFUE) (a se vedea punctul 32)
Paragraf
Obiectul
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor actelor cu putere de lege și actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2005/81/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2005 de modificare a Directivei 80/723/CEE privind transparența relațiilor financiare dintre statele membre și întreprinderile publice, precum și transparența relațiilor financiare din cadrul anumitor întreprinderi, Regatul Belgiei nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.
Paragraf
Obligă Regatul Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.