Ordonanța Tribunalului (camera a șasea) din 12 ianuarie 2011.#Ioannis Terezakis împotriva Comisiei Europene.#Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001- Refuz parțial al accesului - Înlocuirea actului atacat pe parcursul judecății - Refuz de a modifica concluziile - Nepronunțare asupra fondului.#Cauza T-411/09.

Cauza T‑411/09

Ioannis Terezakis

împotriva

Comisiei Europene

„Acces la documente – Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 – Refuz parțial de a permite accesul – Înlocuirea actului atacat pe parcursul judecății – Refuzul de a modifica concluziile – Nepronunțare asupra fondului”

Sumarul ordonanței

Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Decizie care înlocuiește decizia atacată în cursul judecății – Refuzul reclamantului de a‑și modifica în consecință concluziile – Acțiune rămasă fără obiect – Nepronunțare asupra fondului

(art. 230 CE)

Dacă, în cadrul unei acțiuni în anulare, acțiunea rămâne fără obiect pe parcursul procedurii, Tribunalul nu se poate pronunța pe fond, din moment ce o astfel de decizie pronunțată de acesta nu îi poate aduce reclamantului niciun beneficiu. Rămânerea fără obiect a litigiului se poate datora în special retragerii sau înlocuirii actului atacat pe parcursul judecății.

În timp ce efectul juridic al unui act abrogat încetează, în lipsa unei dispoziții contrare, la data abrogării acestuia, un act care este retras și înlocuit este înlăturat complet din cadrul ordinii juridice a Uniunii. În consecință, retragerea unui act produce în mod normal un efect ex tunc.

O acțiune în anulare poate în mod excepțional să nu rămână fără obiect, în pofida retragerii actului a cărui anulare este vizată, atunci când reclamantul păstrează totuși un interes suficient în obținerea unei hotărâri care să anuleze acest act în mod oficial. Situația este diferită atunci când, în pofida adoptării de către Comisie a unei noi decizii care înlocuiește decizia atacată pe parcursul judecății, reclamantul arată explicit că nu dorește să își adapteze concluziile, astfel cum are dreptul, și nu aduce nicio probă prin care să dovedească un interes în obținerea unei hotărâri de constatare a nelegalității formale a deciziei menționate.

(a se vedea punctele 14-18 și 20)

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

12 ianuarie 2011(*)

„Acces la documente –Regulamentul (CE) nr. 1049/2001– Refuz parțial al accesului – Înlocuirea actului atacat pe parcursul judecății – Refuz de a modifica concluziile – Nepronunțare asupra fondului”

În cauza T‑411/09,

Ioannis Terezakis, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentat inițial de B. Lombart și ulterior de P. Synoikis, avocați,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnul L. Flynn și de doamna C. ten Dam, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei din 3 august 2009 prin care se refuza accesul reclamantului la anumite părți, precum și la anexele la anumite scrisori transmise între Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Ministerul Economiei și Finanțelor elen în legătură cu posibile nereguli fiscale privind construirea aeroportului din Atena, la Spata, în Grecia,

TRIBUNALUL (Camera a șasea),

compus din domnii E. Moavero Milanesi, președinte, N. Wahl (raportor) și S. Soldevila Fragoso, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

pronunță prezenta

Ordonanță

Istoricul cauzei și procedura

1 Printr‑un mesaj electronic din 24 aprilie 2009, reclamantul, domnul Ioannis Terezakis, a solicitat, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), accesul la corespondența dintre Comisia Comunităților Europene și autoritățile elene în legătură cu posibile nereguli fiscale privind construirea aeroportului din Atena, la Spata, în Grecia.

2 Printr‑un mesaj electronic din 8 iunie 2009, directorului Direcției C „Sprijin operațional și în materie de politică” din cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) a acordat un acces parțial la cinci documente la care reclamantul solicitase accesul. Documentele vizate erau:

– o scrisoare adresată de OLAF Ministerului Economiei și Finanțelor elen, din 15 octombrie 2004;

– o scrisoare adresată de Ministerul Economiei și Finanțelor elen către OLAF, din 20 octombrie 2006;

– o scrisoare adresată de OLAF Ministerului Economiei și Finanțelor elen, din 22 decembrie 2006;

– o scrisoare adresată de Ministerul Economiei și Finanțelor elen către OLAF, din 31 ianuarie 2007;

– o scrisoare adresată de Ministerul Economiei și Finanțelor elen către OLAF, din 27 iulie 2007.

3 Prin scrisoarea din 19 iunie 2009 adresată secretarului general al Comisiei, reclamantul a introdus o cerere de confirmare prin care urmărea revizuirea răspunsului formulat de Comisie și acordarea în favoarea reclamantului a accesului integral la documentele menționate la punctul 2 de mai sus, inclusiv la anexele la acestea, precum și la un mesaj electronic din 18 iulie 2007 trimis de OLAF autorităților elene.

4 Prin scrisoarea din 3 august 2009 (denumită în continuare „decizia atacată”), directorul general al OLAF a confirmat refuzul exprimat în decizia din 8 iunie 2009. În susținerea acestei confirmări, el a făcut referire la derogările prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001. În ceea ce privește cererea de acces a reclamantului la mesajul electronic din 18 iulie 2007, acesta arată că, în primul rând, mesajul electronic nu era menționat în cererea inițială și, în al doilea rând, acest mesaj nu era înregistrat în dosarul OLAF, întrucât era vorba despre un rapel informal.

5 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 octombrie 2009, reclamantul a formulat prezenta acțiune prin care solicită anularea deciziei atacate.

6 Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 4 februarie 2010, Comisia a solicitat Tribunalului să constate că acțiunea a rămas fără obiect, ca urmare a deciziei sale din aceeași zi de retragere și înlocuire a deciziei atacate.

7 În decizia sa din 4 februarie 2010, Comisia menționează că reclamantului i s‑a acordat un acces mai larg la documentele inițial solicitate decât cel acordat prin decizia atacată.

8 În cadrul observațiilor sale privind cererea de constatare a lipsei necesității de a se pronunța asupra fondului cauzei, depuse la grefa Tribunalului la 9 martie 2010, reclamantul s‑a opus cererii menționate. În această privință, el subliniază că decizia Comisiei din 4 februarie 2010 nu a lăsat acțiunea sa în totalitate fără obiect, din moment ce Comisia nu i‑a acordat încă accesul la anumite documente care făceau obiectul cererii sale din 19 iunie 2009, ce a determinat adoptarea deciziei atacate.

9 Prin Ordonanța din 28 aprilie 2010, Tribunalul a unit cu fondul cererea formulată de Comisie care viza să se constate că acțiunea a rămas fără obiect și a amânat pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.

10 În replică, reclamantul subliniază că nu a formulat acțiune împotriva deciziei Comisiei din 4 februarie 2010 și solicită Tribunalului să se pronunțe pe baza deciziei atacate și să nu țină seama de decizia Comisiei din 4 februarie 2010. Cu titlu subsidiar, reclamantul subliniază că, având în vedere această decizie, ar putea adera la cererea de constatare a lipsei necesității de pronunțare asupra fondului cauzei introdusă de Comisie la 4 februarie 2010, cu condiția ca aceasta din urmă să accepte să suporte cheltuielile de judecată pe care le‑a efectuat. În duplică, Comisia arată în special că nu a ajuns la o înțelegere cu reclamantul în privința unei sume acceptabile destinate să acopere cheltuielile efectuate în cadrul prezentei proceduri.

Concluziile părților

11 Reclamantul solicită Tribunalului:

– anularea deciziei atacate;

– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

12 Comisia solicită Tribunalului:

– în principal, constatarea faptului că acțiunea a rămas fără obiect și că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului;

– cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

– obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

13 Având în vedere cererea de constatare a lipsei necesității de pronunțare asupra fondului cauzei introdusă de Comisie la 4 februarie 2010, observațiile reclamantului din 9 martie 2010 cu privire la această cerere și replica, Tribunalul consideră că trebuie să soluționeze incidentul de procedură fără parcurgerea fazei orale a procedurii, în conformitate cu articolul 114 alineatul (3) din Regulamentul de procedură.

14 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, dacă acțiunea rămâne fără obiect pe parcursul procedurii, Tribunalul nu se poate pronunța pe fond, din moment ce o astfel de decizie pronunțată de acesta nu îi poate aduce reclamantului niciun beneficiu (Hotărârea Tribunalului din 19 ianuarie 2010, Co‑Frutta/Comisia, T‑355/04 și T‑446/04, Rep., p. II‑1, punctele 43-45).

15 Rămânerea fără obiect a litigiului se poate datora în special retragerii sau înlocuirii actului atacat pe parcursul judecății (Hotărârea Curții din 1 iunie 1961, Meroni și alții/Înalta Autoritate, 5/60, 7/60 și 8/60, Rec., p. 201, 213, și Ordonanța Curții din 11 noiembrie 1985, Eurasian Corporation/Comisia, 82/85, Rec., p. 3603, punctul 11, Ordonanța Tribunalului din 17 septembrie 1997, Antillean Rice Mills/Comisia, T‑26/97, Rec., p. II‑1347, punctele 14 și 15).

16 În aceste împrejurări, trebuie să se arate că, în timp ce efectul juridic al unui act abrogat încetează, în lipsa unei dispoziții contrare, la data abrogării acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 februarie 1960, Geitling și alții/Înalta Autoritate, 16/59-18/59, Rec., p. 45, 65), un act care este retras și înlocuit este înlăturat complet din cadrul ordinii juridice a Uniunii. În consecință, retragerea unui act produce, în mod normal, un efect ex tunc (a se vedea în acest sens Ordonanțele Tribunalului din 10 martie 2005, IMS Health/Comisia, T‑184/01, Rec., p. II‑817, punctele 34-41, și Hotărârea din 9 septembrie 2010, Phoenix‑Reisen și DRV/Comisia, T‑120/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 23 și jurisprudența citată).

17 În plus, trebuie să se constate că, în mod excepțional, o acțiune în anulare poate să nu rămână fără obiect, în pofida retragerii actului a cărui anulare este vizată, atunci când reclamantul păstrează totuși un interes suficient în obținerea unei hotărâri care să anuleze acest act în mod oficial (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2002, Tideland Signal/Comisia, T‑211/02, Rec., p. II‑3781, punctele 48 și 49 și jurisprudența citată).

18 În speță, nu se contestă că reclamantul nu solicită decât anularea deciziei atacate. Astfel, în pofida adoptării de către Comisie a deciziei din 4 februarie 2010 de înlocuire a deciziei atacate pe parcursul judecății, în replică, reclamantul a arătat în mod expres că nu dorește să își modifice concluziile în scopul includerii deciziei Comisiei din 4 februarie 2010, deși, potrivit unei jurisprudențe constante, acest lucru îi era permis (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, Rec., p. II‑4665, punctele 28 și 29 și jurisprudența citată).

19 Pe de altă parte, rezultă din modul neechivoc de redactare a deciziei Comisiei din 4 februarie 2010 că aceasta a decis „retragerea deciziei [atacate] și adoptarea unei noi decizii ca răspuns la cererea de confirmare introdusă de reclamant la 19 iunie 2009”. În consecință, având în vedere jurisprudența citată la punctele 15-17 de mai sus, trebuie să se constate că prezenta acțiune a rămas fără obiect.

20 Astfel, trebuie să se observe că retragerea deciziei atacate și adoptarea deciziei Comisiei din 4 februarie 2010 au adus reclamantului rezultatul pe care urmărea să îl obțină prin prezenta acțiune, și anume înlăturarea deciziei atacate din cadrul ordinii juridice a Uniunii. În plus, trebuie să se constate că reclamantul nu a adus nicio probă prin care să dovedească un interes în obținerea unei hotărâri de constatare a nelegalității formale a deciziei atacate.

21 Din toate considerațiile de mai sus rezultă că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

Cu privire la cheltuielile de judecată

22 Potrivit articolului 87 alineatul (6) din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului cauzei.

23 Tribunalul apreciază că, în împrejurările specifice ale cauzei, se va face o apreciere justă a dispoziției anterior menționate dispunându‑se ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea)

dispune:

1) Nu este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2) Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Luxemburg, 12 ianuarie 2011.

Grefier

Președinte

E. Coulon

E. Moavero Milanesi

* Limba de procedură: engleza.