Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 4 septembrie 2008.#Radu Duta împotriva Curtea de Justiție a Uniunii Europene.#Cauza F-103/07.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

4 septembrie 2008

Cauza F‑103/07

Radu Duta

împotriva

Curții de Justiție a Comunităților Europene

„Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Referent juridic – Articolul 2 litera (c) din RAA – Act care lezează – Legătură de încredere”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Duta solicită anularea memorandumului din 24 ianuarie 2007, care îl informa că nu urma să i se propună un post de referent juridic, și, în măsura necesară, a deciziei Comisiei Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, competentă pentru a se pronunța cu privire la reclamații din 4 iunie 2007 de respingere a reclamației sale, precum și, în măsura necesară, trimiterea candidaturii sale către autoritatea competentă pentru reexaminare și obligarea Curții de Justiție la plata sumei de 1 100 000 de euro cu titlu de daune interese

Decizia: Respinge acțiunea ca inadmisibilă. Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune

[Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (c)]

Numai actele care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta direct și individual interesele persoanelor interesate, modificând în mod important situația lor juridică, pot fi considerate acte care lezează. În acest sens, orice procedură formală de numire sau de angajare într‑un post care intră în domeniul de aplicare al Statutului funcționarilor sau al Regimului aplicabil celorlalți agenți ocazionează adoptarea unui act care modifică în mod important situația juridică a unei persoane care a depus un act de candidatură în urma deschiderii acestei proceduri, fie că este vorba despre decizia de numire sau de angajare adoptată în privința sa de către autoritatea împuternicită să facă numiri sau de către autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă pentru agenți temporari, fie decizia privind respingerea candidaturii sale adoptată de una dintre aceste autorități sau de unul dintre organele prevăzute de procedura de recrutare.

Cu toate acestea, în ceea ce privește angajarea referenților juridici în cadrul instanțelor comunitare, în absența unei deschideri formale a unei proceduri de recrutare, nu există altă candidatură decât cea prezentată de membrul respectiv al Curții. O candidatură spontană pentru un astfel de post păstrează în mod obligatoriu un caracter informal, fără a putea determina o decizie juridică de respingere. Prin urmare, respingerea unei astfel de candidaturi nu constituie un act care lezează. Astfel, ca regulă generală, angajarea unui referent juridic nu determină deschiderea unei proceduri oficiale de recrutare, ci se realizează exclusiv prin propunerea unui nume unic de către membrul Curții vizat și prin acceptarea sau respingerea acestui nume de către Curte. Niciun text juridic nu limitează această competență de propunere, membrul vizat alegând în mod liber persoana pe care intenționează să o propună, potrivit metodei pe care o consideră adecvată. Lipsa organizării sistematice a unei proceduri oficiale de recrutare pentru această categorie de personal temporar în cadrul instanțelor comunitare decurge din existența unei legături de încredere între persoanele interesate și membrii acestor instanțe unde sunt repartizați. Astfel, recrutarea referenților juridici se efectuează intuitu personae, persoanele interesate fiind alese atât pentru calitățile lor profesionale și morale, cât și pentru capacitatea de a se adapta la metodele de lucru proprii ale membrului respectiv și la cele ale întregului său cabinet.

(a se vedea punctele 25, 26 și 29-31)

Trimitere la:

Curte: 3 decembrie 1992, Moat/Comisia, C‑32/92 P, Rec., p. I‑6379, punctul 9; 10 ianuarie 2006, Comisia/Alvarez Moreno, C‑373/04 P, nepublicată în Recueil, punctul 42; 11 iulie 2006, Comisia/Cresson, C‑432/04, Rec., p. I‑6387, punctul 130

Tribunalul de Primă Instanță: 17 octombrie 2006, Bonnet/Curtea de Justiție, T‑406/04, RecFP, p. I‑A‑2‑213 și II‑A‑2‑1097, punctele 31-33