Hotărârea Curții (Camera a doua) din 18 decembrie 2007.#Roderich Weißenfels împotriva Parlamentul European.#Cauza C-135/06 P.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

18 decembrie 2007

Cauza C‑135/06 P

Roderich Weißenfels

împotriva

Parlamentului European

„Recurs — Remunerație — Alocație pentru creșterea copilului — Deducerea cuantumului unei alocații de aceeași natură încasate din alte surse — Competență de fond — Litigii de natură financiară”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 25 ianuarie 2006, Weißenfels/Parlamentul European (T‑33/04, RecFP, p. I‑A‑21 și II‑A‑2‑1), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia: Anulează hotărârea Tribunalului de Primă Instanță.

Sumarul hotărârii

1. Funcționari — Acțiune — Acțiune îndreptată împotriva unei decizii de confirmare — Admisiblitate în cazul în care nu s‑a stins dreptul de a contesta decizia confirmată

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2. Funcționari — Acțiune — Competență de fond — Litigii de natură financiară în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut — Noțiune

[Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]

3. Funcționari — Remunerație — Alocații familiale — Alocație dublă pentru creșterea copilului

[Statutul funcționarilor, art. 67 alin. (2) și (3)]

1. O acțiune formulată împotriva unei decizii de confirmare nu este inadmisibilă decât în cazul în care decizia confirmată a devenit definitivă în privința persoanei interesate, prin neintroducerea în termenul legal a unei acțiuni împotriva sa. În caz contrar, aceasta are dreptul să atace fie decizia confirmată, fie decizia de confirmare, fie ambele decizii.

Pe de altă parte, ar fi contrar bunei administrări a justiției ca un reclamant să fie obligat să introducă la Tribunal o nouă acțiune împotriva unei decizii care are același obiect ca o decizie anterioară. Prin urmare, este admisibilă o cerere având ca obiect anularea acestei noi decizii prezentată în etapa formulării replicii.

2. Reprezintă „litigii de natură financiară” în sensul articolului 91 alineatul (1) din Statutul funcționarilor nu doar acțiunile în răspunderea unei instituții formulate de agenți ai acestora, ci și toate acțiunile care au ca obiect plata, de către o instituție în favoarea unui agent, a unei sume la obținerea căreia acesta din urmă consideră că este îndreptățit în temeiul statutului sau al unui alt act care reglementează raporturile de muncă.

Rezultă, prin urmare, că o cerere a unui agent prin care se solicită instituției în cauză plata sumelor care, în opinia acestuia, au fost reținute în mod greșit din salariul său, majorate cu dobânzile calculate la nivelul ratei legale, constituie un litigiu de natură financiară în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.

Competența de fond conferită instanței comunitare prin articolul 91 alineatul (1) din statut învestește instanța cu sarcina de a oferi o soluție completă în litigiile cu care este sesizată, mai precis de a se pronunța asupra tuturor drepturilor și obligațiilor agentului, sub rezerva posibilității de punere în sarcina instituției respective, sub controlul instanței, a executării unei părți a hotărârii în condițiile stabilite de instanță.

Este, așadar, de competența instanței comunitare să pronunțe, dacă este cazul, o hotărâre prin care obligă o instituție să plătească o sumă la care reclamantul are dreptul în temeiul statutului sau al unui alt act juridic.

3. Articolul 67 alineatul (2) din statut trebuie interpretat în sensul că numai alocațiile comparabile și care au același scop cu alocațiile familiale prevăzute de statut sunt considerate a fi de aceeași natură în sensul acestei dispoziții.

În temeiul articolului 67 alineatul (3) din statut, alocația pentru creșterea copilului poate fi dublată în cazul în care copilul este afectat de un handicap fizic sau mental care necesită efectuarea unor cheltuieli ridicate din partea funcționarului. Din acestea reiese că o alocație comparabilă ar putea fi dedusă numai din acea parte a alocației pentru creșterea copilului care se adaugă, prin efectuarea dublării, părții de care, în orice caz, funcționarul trebuie să beneficieze.

Alocația luxemburgheză specială pentru persoanele cu handicap se distinge net de alocația prevăzută de statut în mai multe privințe.

Alocația luxemburgheză, care se acordă exclusiv pe considerente de rezidență pe teritoriul luxemburghez și care nu este legată de un raport de muncă, are în vedere posibilitatea de a face față, prin măsuri corespunzătoare, unui handicap pe care legea îl definește cu precizie. Alocația se acordă persoanelor cu una sau cu mai multe abilități fizice sau mentale diminuate astfel încât, în pofida unui tratament, a unei formări sau a unei reabilitări corespunzătoare și în pofida utilizării unui echipament adecvat, acestea nu își pot asigura propria subzistență fără asistență sau îngrijire din partea unei terțe persoane. Astfel, în mod evident, aceasta trebuie să permită persoanelor respective să facă față cheltuielilor impuse de angajarea, cel puțin cu timp parțial, a unei terțe persoane, ceea ce nu permite partea din alocația prevăzută de statut corespunzătoare dublării alocației pentru creșterea copilului, al cărei cuantum ar putea fi epuizat mai ales prin cheltuieli precum cele de îngrijire, de reabilitare, de achiziționare de proteze, de educare specializată sau de amenajare adecvată a locuinței.

Rezultă din acestea că partea din alocația pentru creșterea copilului atribuită în temeiul articolului 67 alineatul (3) din statut și alocația luxemburgheză nu au nici același obiect, nici același scop și nu sunt, prin urmare, de aceeași natură în sensul articolului 67 alineatul (2) din statut.