AcasăLegislație UE32026R1941

Document UE

În vigoare
Tip:Regulament
În vigoare din:07.08.2026
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/44 al Consiliului din 18 ianuarie 2016 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 204/2011, în special articolul 20 litera (b),
1
Regulamentul (UE) 2016/44 pune în aplicare măsurile prevăzute în Decizia (PESC) 2015/1333 a Consiliului.
2
În anexa V la Regulamentul (UE) 2016/44 sunt enumerate navele desemnate de Comitetul pentru sancțiuni al Organizației Națiunilor Unite în conformitate cu punctul 11 din Rezoluția 2146 (2014) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU). Navele respective fac obiectul unei serii de interdicții în temeiul Regulamentului (UE) 2016/44, inclusiv al interdicției de a încărca, de a transporta sau de a descărca țiței din Libia, de a avea acces în porturi de pe teritoriul Uniunii, de a furniza servicii de buncheraj sau de aprovizionare a navelor sau orice alte servicii, precum și al interdicției de a efectua tranzacții financiare.
3
La 22 iulie 2026, Comitetul CSONU instituit în temeiul Rezoluției 1970 (2011) a CSONU a decis să adauge o navă pe lista navelor cărora li se aplică măsurile restrictive de la punctul 10 din Rezoluția 2146 (2014) a CSONU.
4
Prin urmare, anexa V la Regulamentul (UE) 2016/44 ar trebui modificată în consecință.
5
Pentru a asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare de îndată,

Articolul 1

Paragraf
Anexa V la Regulamentul (UE) 2016/44 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 7 august 2026.Pentru ComisiePentru PreședintăDirector generalDirecția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa V la Regulamentul (UE) 2016/44, LISTA NAVELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1 LITERA (H) ȘI LA ARTICOLUL 15 ȘI MĂSURILE APLICABILE ASTFEL CUM AU FOST SPECIFICATE DE COMITETUL DE SANCȚIUNI, se adaugă următoarea intrare:
Paragraf
Denumire: AVAX
Paragraf
Inclusă pe listă la 22 iulie 2026. Inclusă pe listă în temeiul punctului 10 literele (a), (b), (c) și (d) din Rezoluția 2146 (2014), astfel cum a fost modificat prin punctul 2 din Rezoluțiile 2441 (2018) și 2509 (2020) și astfel cum a fost prelungit prin Rezoluția 2819 (2026) (interdicție de încărcare, de transport sau de descărcare; interdicție de intrare în porturi; interdicție de furnizare de servicii de buncheraj și de servicii pentru nave; interdicție de a efectua tranzacții financiare cu petrol). În temeiul punctului 11 din Rezoluția 2146, astfel cum a fost modificat prin punctul 2 din Rezoluția 2509 (2020), prezenta desemnare este valabilă de la 22 iulie 2026 până la 22 iulie 2027, cu excepția cazului în care i se pune capăt înainte de termen de către comitet în temeiul punctului 12 din Rezoluția 2146 (2014).
Paragraf
Informații suplimentare
Paragraf
Numărul OMI: 9058713. Statul de pavilion: Camerun. La 4 aprilie 2026, nava era situată în apropierea zonei de ancorare a vechiului port Benghazi, Libia.