AcasăLegislație UE32026R1859

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1859 al Comisiei din 29 iulie 2026 privind reînnoirea autorizației unui preparat de taurină ca aditiv pentru hrana animalelor Canidae, Felidae, Mustelidae, pești carnivori cu înotătoare și alte specii carnivore acvatice și abrogarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/722

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:29.07.2026
În vigoare din:19.08.2026
Articole:4
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare și de reînnoire a unei astfel de autorizații.
2
Taurina a fost autorizată pentru o perioadă de 10 ani ca aditiv pentru hrana animalelor Canidae, Felidae, Mustelidae și pești carnivori prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/722 al Comisiei.
3
În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a fost transmisă o cerere de reînnoire a autorizației unui preparat de taurină ca aditiv pentru hrana animalelor Canidae, Felidae, Mustelidae și peștilor carnivori și pentru autorizarea unei noi utilizări la speciile de păsări de curte și de porcine, solicitându-se ca aditivul să fie clasificat în categoria aditivi nutriționali și în grupa funcțională vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic, cu efect similar. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Ulterior, solicitantul a retras cererea pentru speciile de păsări de curte și de porcine.
4
În avizul ei din 24 iunie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că solicitantul a furnizat dovezi din care rezultă că preparatul de taurină rămâne sigur pentru Canidae, Felidae, Mustelidae, pești carnivori, precum și pentru consumatori și pentru mediu, în condițiile autorizate în prezent. Autoritatea a indicat că taurina, la niveluri de 0,05 %- 0,25 % în hrana completă pentru animale, este sigură pentru pisici, cu o marjă de siguranță între 4 și 20. Pe baza setului limitat de date disponibile din literatura de specialitate privind peștii carnivori cu înotătoare, s-a considerat că nivelurile cuprinse între 2,0 % și 2,5 % sunt sigure. Pentru celelalte specii, autoritatea a concluzionat că nivelurile de taurină de până la 0,2 % din hrana completă pentru animale sunt tolerate, dar nu a putut fi determinată o marjă de siguranță. Autoritatea a concluzionat, în plus, că taurina este iritantă pentru piele și ochi și sensibilizantă pentru piele și căile respiratorii. Orice expunere la substanța respectivă este considerată un risc. Autoritatea a afirmat că cererea de reînnoire a autorizației nu include o propunere de modificare sau de suplimentare a condițiilor autorizației inițiale care să aibă un impact asupra eficacității aditivului. Prin urmare, autoritatea a concluzionat că nu este necesar să se evalueze eficacitatea aditivului în contextul reînnoirii autorizației. Autoritatea a considerat că nu sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață.
5
Laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 a considerat că concluziile și recomandările la care s-a ajuns în cadrul evaluării efectuate cu privire la metoda de analiză a taurinei ca aditiv pentru hrana animalelor în contextul autorizării anterioare sunt valabile și aplicabile în cazul cererii actuale. Prin urmare, în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 378/2005 al Comisiei, nu este necesar un raport de evaluare din partea laboratorului de referință.
6
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că preparatul de taurină îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca autorizația aditivului respectiv să fie reînnoită. Comisia consideră că pentru Canidae, Mustelidae, peștii carnivori cu înotătoare și alte specii carnivore acvatice, cu excepția mamiferelor, nu a putut fi determinată o marjă de siguranță și, prin urmare, este necesar să fie stabilit un conținut maxim pentru speciile respective. Din cauza imposibilității de a efectua un control efectiv pentru a asigura respectarea conținutului maxim atunci când aditivul este utilizat simultan în apă și în hrana pentru animale, este necesar ca utilizarea în apă să fie permisă numai la Felidae. În ceea ce privește speciile și categoriile de animale, Comisia consideră că autorizația anterioară a inclus, sub termenul generic pește, toate speciile acvatice, cu excepția mamiferelor. Există studii vizând diverse specii de crustacee și de moluște la care taurina este necesară și nu există niciun risc de autorizare a taurinei în hrana speciilor respective. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului. Este necesar ca respectivele măsuri de protecție să nu contravină altor cerințe privind siguranța lucrătorilor, prevăzute în legislația Uniunii.
7
Ca urmare a reînnoirii autorizației preparatului de taurină ca aditiv pentru hrana animalelor, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/722 să fie abrogat.
8
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/722 prevede că se permite introducerea pe piață și utilizarea taurinei ca aditiv care constă într-un preparat, dar, în mod eronat, compoziția unui astfel de preparat nu a fost specificată în termenii autorizației. Este necesar să se indice o descriere mai exactă a taurinei autorizate ca preparat la concentrații de 97 %, prin specificarea compoziției aditivului autorizat ca preparat.. În plus, întrucât conținuturile maxime ale aditivului sunt stabilite pentru Canidae, Mustelidae, peștii carnivori cu înotătoare și alte specii carnivore acvatice, cu excepția mamiferelor, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din reînnoirea autorizației.
9
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea autorizației

Paragraf
Autorizația preparatului specificat în anexă, aparținând categoriei aditivi nutriționali și grupei funcționale vitamine, provitamine și substanțe bine definite din punct de vedere chimic, cu efect similar, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Abrogare

Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/722 se abrogă.

Articolul 3

Măsuri tranzitorii

Alineatul 1
Aditivul taurină, destinat hranei animale, astfel cum a fost autorizat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/722, și preamestecurile care îl conțin, care sunt destinate pentru Canidae, Felidae, Mustelidae și pești carnivori și care sunt produse și etichetate înainte de 19 februarie 2027 în conformitate cu normele aplicabile înainte de 19 august 2026, pot fi în continuare introduse pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor respective.
Alineatul 2
Hrana animală combinată și materiile prime destinate hranei animale care conțin aditivul destinat hranei animale menționat la alineatul (1), care au fost produse și etichetate înainte de 19 august 2027, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 19 august 2026, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor respective în cazul în care sunt destinate animalelor de la care se obțin alimente.
Alineatul 3
Hrana animală combinată și materiile prime destinate hranei animale care conțin aditivul destinat hranei animale menționat la alineatul (1), care au fost produse și etichetate înainte de 19 august 2028, în conformitate cu normele aplicabile înainte de 19 august 2026, pot fi introduse în continuare pe piață și utilizate până la epuizarea stocurilor respective în cazul în care sunt destinate animalelor de la care nu se obțin alimente.

Articolul 4

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 29 iulie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1