AcasăLegislație UE32026R1100

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1100 al Comisiei din 21 mai 2026 privind măsurile excepționale de sprijin pentru sectoarele laptelui și cărnii de porc din Slovacia

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:21.05.2026
În vigoare din:25.05.2026
Articole:5
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, în special articolul 220 alineatul (1) primul paragraf litera (a),
1
În perioada 21 martie 2025-4 aprilie 2025, Slovacia a confirmat și a notificat șase focare de febră aftoasă. Specia afectată a fost cea a bovinelor.
2
Slovacia a luat, imediat și în mod eficient, toate măsurile veterinare și de sănătate animală necesare în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului și al Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei.
3
În scopul de a se preveni răspândirea febrei aftoase, la 21 martie 2025, Slovacia a emis o măsură extraordinară de urgență prin care se interzice, pe teritoriul său, orice fel de circulație a bovinelor, ovinelor, caprinelor, porcinelor și a altor animale biongulate, inclusiv animalele de fermă.
4
În plus, Slovacia a adoptat măsuri de combatere, monitorizare și prevenire și a stabilit zone de protecție și de supraveghere (zonele reglementate) în conformitate cu Deciziile de punere în aplicare (UE) 2025/496, (UE) 2025/613, (UE) 2025/654, (UE) 2025/672, (UE) 2025/696, (UE) 2025/795, (UE) 2025/827 și (UE) 2025/1097 ale Comisiei.
5
Slovacia a informat Comisia că măsurile veterinare și de sănătate animală necesare care au fost aplicate pentru limitarea și oprirea răspândirii bolii au afectat un număr de operatori și că respectivii operatori au suferit pierderi de venituri care nu erau eligibile pentru a beneficia de o contribuție financiară din partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/690 al Parlamentului European și al Consiliului.
6
La 26 august 2025, Comisia a primit o cerere oficială din partea Slovaciei pentru cofinanțarea anumitor măsuri excepționale în temeiul articolului 220 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 pentru focarele confirmate în perioada 21 martie 2025-4 aprilie 2025.
7
Punerea în aplicare a măsurilor veterinare și de sănătate animală menționate în considerentele 3 și 4 a dus la pierderea laptelui crud produs care nu a putut fi livrat din cauza restricțiilor de circulație și la costuri suplimentare cauzate de perioadele mai lungi de creștere și îngrășare a porcilor, purceilor și scroafelor.
8
În temeiul articolului 220 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cofinanțarea din partea Uniunii trebuie să fie echivalentă cu 60 % din cheltuielile suportate de Slovacia pentru măsurile excepționale relevante de sprijinire a pieței. Cantitățile maxime de lapte crud și numărul maxim de animale eligibile pentru finanțare în cadrul fiecărei măsuri excepționale de sprijinire a pieței trebuie să fie stabilite de Comisie după examinarea cererii primite din partea Slovaciei referitoare la restricțiile legate de focare.
9
Pentru a se evita orice risc de supracompensare, sumele maxime și suma forfetară a cofinanțării din partea Uniunii trebuie să fie bazate pe studii tehnice și economice sau pe documente contabile și să fie stabilite la un nivel corespunzător pentru fiecare animal și per kilogram de lapte crud.
10
Pentru a se evita orice risc de dublă finanțare, pierderile suportate de beneficiari trebuie să nu fie compensate prin ajutoare de stat sau prin asigurări, iar cofinanțarea din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament trebuie să fie limitată la animalele și produsele eligibile pentru care nu s-a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) 2021/690.
11
Amploarea și durata măsurilor excepționale de sprijinire a pieței prevăzute în prezentul regulament trebuie să fie limitate la ceea ce este strict necesar pentru sprijinirea pieței. În particular, măsurile excepționale de sprijinire a pieței trebuie să se aplice numai producției de lapte crud și de carne de porc din exploatațiile situate în zonele reglementate și pe durata măsurilor veterinare și de sănătate animală stabilite în legislația Uniunii și în legislația slovacă pertinentă în ceea ce privește focarele.
12
Pentru a se asigura flexibilitatea în cazul în care numărul de animale care sunt eligibile pentru compensare diferă de numerele maxime stabilite în prezentul regulament, care se bazează pe estimări, compensația poate fi ajustată în cadrul anumitor limite, cu condiția respectării cuantumului maxim al cheltuielilor cofinanțate de Uniune.
13
Pentru a se asigura eficacitatea acestei măsuri excepționale, beneficiarii trebuie să primească rapid sprijinul financiar de urgență. În plus, trebuie să se asigure o monitorizare în timp util a bugetului, precum și o urmărire actualizată și o utilizare eficientă a rezervei pentru agricultură, sporindu-se astfel la maximum disponibilitatea acesteia și capacitatea sa de a răspunde prompt crizelor emergente. Prin urmare, este necesar să se definească o perioadă de eligibilitate în funcție de care statele membre să plătească acest sprijin beneficiarilor. Orice plată efectuată după o dată-limită specifică trebuie să fie considerată neeligibilă pentru finanțare din partea Uniunii.
14
Prin urmare, Uniunea trebuie să finanțeze cheltuielile suportate de Slovacia în cadrul acestei măsuri excepționale numai dacă aceste cheltuieli sunt efectuate până la o anumită dată-limită de eligibilitate. Așadar, sprijinul pentru această măsură excepțională trebuie plătit până la 31 octombrie 2026.
15
Întrucât nicio plată efectuată după 31 octombrie 2026 nu trebuie considerată eligibilă în nicio situație, articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127 al Comisiei, care prevede o reducere proporțională a plăților lunare efectuate după termenul-limită, nu trebuie să se aplice.
16
Pentru a se asigura eligibilitatea și corectitudinea plăților, Slovacia trebuie să efectueze controale ex ante.
17
În scopul de a se garanta punerea în aplicare imediată de către Slovacia a măsurilor stabilite în prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
18
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

Articolul 1

Paragraf
Uniunea asigură o cofinanțare echivalentă cu 60 % din cheltuielile suportate de Slovacia pentru a sprijini piețele laptelui și cărnii de porc, grav afectate de focarele de febră aftoasă care au fost confirmate și notificate de Slovacia în perioada 21 martie 2025-4 aprilie 2025.

Articolul 2

Alineatul 1
Cheltuielile suportate de Slovacia sunt eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii numai:
Litera a
pe durata aplicării măsurilor veterinare și de sănătate animală menționate în actele legislative ale Uniunii și în legislația slovacă enumerate în anexă și în legătură cu perioada menționată la articolul 1; și
Litera b
pentru acele exploatații de bovine și porcine care au făcut obiectul unor măsuri veterinare și de sănătate animală și care sunt situate în zonele menționate în actele legislative ale Uniunii enumerate în anexă (zonele reglementate); și
Litera c
dacă s-a plătit compensația către beneficiari de către Slovacia înainte de 31 octombrie 2026; și
Litera d
dacă, pentru perioada menționată la litera (a), animalul sau produsul nu a beneficiat de nicio compensație din ajutoare de stat sau din asigurări și nu a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) 2021/690.
Alineatul 2
Niciuna dintre cheltuielile suportate de Slovacia după 31 octombrie 2026 nu este eligibilă pentru cofinanțare din partea Uniunii, indiferent de procentajul din cheltuieli pe care îl reprezintă.

Articolul 3

Alineatul 1
Cuantumul maxim al cofinanțării din partea Uniunii este de 2092445 EUR, detaliat după cum urmează:
Litera a
pentru pierderile legate de laptele crud produs în exploatații din zonele reglementate nelivrat, un cuantum maxim de 65888 EUR până la maximum 227915 kilograme de lapte;
Litera b
pentru pierderile legate de perioadele prelungite de creștere și îngrășare a porcilor din cauza restricțiilor de circulație din zonele reglementate, o sumă forfetară de 1,31 EUR per porc pe zi, până la maximum 76673 de animale;
Litera c
pentru pierderile legate de perioadele prelungite de creștere a purceilor din cauza restricțiilor de circulație din zonele reglementate, o sumă forfetară de 0,80 EUR per purcel pe zi, până la maximum 79198 de animale;
Litera d
pentru pierderile legate de perioadele prelungite de creștere a scroafelor rezultate în urma restricțiilor de circulație din zonele reglementate: 3,36 EUR per scroafă pe zi până la un număr maxim de 1025 de animale pentru perioada cuprinsă între 21 martie 2025 și 30 martie 2025 și 4,18 EUR per scroafă pe zi până la un număr maxim de 1593 de animale pentru perioada cuprinsă între 31 martie 2025 și 20 mai 2025.
Alineatul 2
În cazul în care cantitatea de lapte crud sau numărul de animale eligibile pentru compensare depășește numărul maxim de kilograme de lapte crud sau de animale stabilit la alineatul (1), cheltuielile eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii pot fi ajustate per post și pot depăși sumele obținute prin aplicarea numerelor maxime per post, cu condiția ca totalul ajustărilor să rămână sub 20 % din cuantumul maxim al cofinanțării din partea Uniunii menționat la alineatul (1).

Articolul 4

Alineatul 1
Slovacia efectuează controale administrative preliminare și la fața locului în conformitate cu articolele 59 și 60 din Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului.
Litera a
eligibilitatea solicitantului care depune cererea de sprijin;
Litera b
pentru fiecare solicitant eligibil: eligibilitatea, cantitatea și valoarea pierderii reale de producție;
Litera c
faptul că niciunul dintre solicitanții eligibili nu a primit finanțare din nicio altă sursă pentru a compensa pierderile menționate la articolul 2 din prezentul regulament.
Alineatul 2
În cazul solicitanților eligibili pentru care controalele administrative sunt finalizate, compensația poate fi plătită fără a se aștepta efectuarea tuturor controalelor în ceea ce îi privește pe solicitanții care au fost selectați și pentru controale la fața locului. Toate controalele la fața locului se efectuează în termen de cel mult șase luni de la efectuarea plăților.
Alineatul 3
În cazurile în care eligibilitatea unui solicitant nu a fost confirmată, compensația trebuie recuperată și trebuie aplicate sancțiuni în conformitate cu articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2116.

Articolul 5

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 21 mai 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂLista actelor legislative ale Uniunii și a legislației slovace menționate la articolul 2 alineatul (1) care enumeră zonele și perioadele reglementate
Paragraf
Părți ale Slovaciei și perioade stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429, cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 și cu legislația slovacă și definite în:
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/496
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/613
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/654
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/672
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/696
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/795
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/827
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1097
Paragraf
Măsura extraordinară de urgență a Slovaciei: MNO-2550/2025
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/496
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/613
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/654
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/672
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/696
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/795
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/827
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/1097