AcasăLegislație UE32026R1012

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1012 al Comisiei din 7 mai 2026 privind autorizarea substanțelor L-cisteină, clorhidrat monohidrat de L-cisteină și clorhidrat de L-cisteină ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:07.05.2026
În vigoare din:28.05.2026
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a autorizației respective.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a substanțelor L-cisteină, clorhidrat monohidrat de L-cisteină și clorhidrat de L-cisteină. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea vizează autorizarea substanțelor L-cisteină, clorhidrat monohidrat de L-cisteină și clorhidrat de L-cisteină, solicitându-se ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria aditivi nutriționali și în grupa funcțională aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage, precum și în categoria aditivi senzoriali și în grupa funcțională compuși aromatizanți. Solicitantul a cerut ca aditivii respectivi să fie autorizați în vederea utilizării și în apa de băut. Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 nu permite însă autorizarea compușilor aromatizanți în vederea utilizării în apa de băut. Prin urmare, este necesar ca utilizarea aditivilor respectivi în apa de băut să nu fie permisă în măsura în care ei sunt clasificați în grupa funcțională compuși aromatizanți. Solicitantul a retras ulterior cererea de autorizare a substanțelor L-cisteină, clorhidrat monohidrat de L-cisteină și clorhidrat de L-cisteină pentru categoria aditivi nutriționali și grupa funcțională aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage.
4
În avizul ei din 17 septembrie 2025, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, L-cisteina, clorhidratul monohidrat de L-cisteină și clorhidratul de L-cisteină sunt sigure pentru toate speciile de animale, precum și pentru consumatori și pentru mediu. Autoritatea a concluzionat, în plus, că L-cisteina este considerată ca nefiind iritantă pentru piele și ochi și nici sensibilizantă pentru piele. Substanțele L-cisteină, clorhidrat monohidrat de L-cisteină și clorhidrat de L-cisteină sunt considerate corozive pentru ochi și căile respiratorii, dar nu s-a putut ajunge la nicio concluzie cu privire la potențialul lor de iritare a pielii. Autoritatea a nai concluzionat că, întrucât L-cisteina, clorhidratul de L-cisteină și clorhidratul monohidrat de L-cisteină sunt utilizate în produsele alimentare cu rol de compuși aromatizanți, este de așteptat ca ele să poată îndeplini o funcție similară în hrana pentru animale și nu este necesară nicio demonstrare suplimentară a eficacității lor. Autoritatea consideră că nu sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Autoritatea a verificat inclusiv raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
5
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că L-cisteina, clorhidratul monohidrat de L-cisteină și clorhidratul de L-cisteină îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea substanțelor respective să fie autorizată la toate speciile de animale. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivilor.
6
Comisia consideră că nu există motive de siguranță care să impună stabilirea unor conținuturi maxime pentru L-cisteină, clorhidratul monohidrat de L-cisteină și clorhidratul de L-cisteină. Pentru a permite un control mai bun, este necesar ca pe eticheta aditivilor să fie indicat conținutul maxim recomandat. În cazul în care conținutul maxim recomandat este depășit, este necesar ca anumite informații să fie indicate pe eticheta preamestecurilor în cauză.
7
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanțele specificate în anexă, aparținând categoriei aditivi senzoriali și grupei funcționale compuși aromatizanți, se autorizează ca aditivi în hrana animalelor, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 7 mai 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3