Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1), articolul 232 alineatul (1) litera (b) și articolul 232 alineatul (3) litera (b),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări sau teritorii terțe pot intra în Uniune numai dacă țările sau teritoriile terțe în cauză sunt listate în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele privind sănătatea animală pe care transporturile de animale aparținând anumitor specii și categorii, de materiale germinative și de produse de origine animală provenite din țări terțe sau din teritorii terțe ori zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a fi introduse în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei conține listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a animalelor aparținând speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele respective și anumite norme generale referitoare la ele sunt prevăzute în anexele I-XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.
4
În particular, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile terțe sau zonele acestora care sunt autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.
5
La 1 aprilie 2026, Chile a notificat Comisiei apariția unui nou focar epidemic de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) la păsări de curte din regiunea Maule, care a fost confirmat la 29 martie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
6
La 2 aprilie 2026, Statele Unite au notificat Comisiei apariția a opt focare noi de HPAI la păsări de curte în statele Indiana, New Jersey, New York și Pennsylvania, care au fost confirmate între 24 martie 2026 și 31 martie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
7
În urma apariției respectivelor focare recente de HPAI, autoritățile veterinare din Chile și din Statele Unite au notificat stabilirea unor zone de restricții cu raza de cel puțin 10 km în jurul unităților afectate și punerea în aplicare a unei politici de depopulare totală pentru a menține sub control prezența HPAI și a-i limita răspândirea.
8
Chile și Statele Unite au transmis Comisiei informații suplimentare cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriile lor și la măsurile pe care le-au luat pentru a preveni răspândirea suplimentară a HPAI ca urmare a respectivelor focare recente de HPAI.
9
Informațiile furnizate de Chile și de Statele Unite au fost evaluate de Comisie. Având în vedere situația sănătății animale din arealele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritățile veterinare din Chile și din Statele Unite, este necesară suspendarea intrării în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din arealele afectate de noile focare din țările terțe respective pentru a proteja statutul sanitar-veterinar al Uniunii, ținând seama de datele la care au fost confirmate focarele. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Chile și la Statele Unite din tabelele prevăzute în partea 1 secțiunea B și în partea 2 din anexa V, precum și din tabelul prevăzut în partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate în consecință.
10
În plus, Canada a furnizat Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul ei în ceea ce privește focare anterioare de HPAI care au condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene, astfel cum se menționează în tabelul din secțiunea B a părții 1 din anexa V și în tabelul din secțiunea B a părții 1 din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.
11
În particular, Canada a transmis, la 30 martie 2026, informații actualizate privind situația sănătății animale și măsurile pe care le-a luat în legătură cu un focar de HPAI la păsări de curte din provincia Columbia Britanică, care a fost confirmat la 24 februarie 2026 prin analize de laborator (RT-PCR).
12
Canada a informat Comisia că, în urma apariției respectivului focar de HPAI, a pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a menține sub control și a limita răspândirea bolii respective și, în plus, a finalizat curățarea și dezinfectarea necesare în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală în unitatea avicolă în care s-au constatat cazuri de infecții.
13
Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada cu privire la focarul respectiv și consideră că aceasta a oferit garanții adecvate din care reiese că situația sănătății animale care a condus la suspendarea introducerii în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene, provenite din zona afectată, astfel cum se menționează în tabelul din secțiunea B a părții 1 din anexa V și în tabelul din secțiunea B a părții 1 din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea animală sau cea publică din Uniune și că, în consecință, este necesar să fie reautorizată introducerea în Uniune a transporturilor respective din zona afectată din Canada, din care a fost suspendată introducerea în Uniune. Prin urmare, este necesar ca rubricile referitoare la Canada din tabelele respective din anexele respective să fie modificate în consecință.
14
Având în vedere noile focare de HPAI din Chile și din Statele Unite și pentru a evita perturbarea inutilă a comerțului cu Canada, este necesar ca modificările anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență.
15
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 aprilie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândul pentru zona CA-2.329 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Chile, rândul pentru zona CL-2.13 se adaugă după rândul pentru zona CL-2.12:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri pentru zonele US-2.1349-US-2.1356 se adaugă după rândul pentru zona US-2.1348:
Paragraf
partea 2 se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Chile, următoarea descriere a zonei CL-2.13 se adaugă după descrierea zonei CL-2.12:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele descrieri ale zonelor US-2.1349-US-2.1356 se adaugă după descrierea zonei US-2.1348:
Paragraf
În anexa XIV, în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândul pentru zona CA-2.329 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Chile, următorul rând pentru zona CL-2.13 se adaugă după rândul pentru zona CL-2.12:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri pentru zonele US-2.1349-US-2.1356 se adaugă după rândul pentru zona US-2.1348:
Punctul 1
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Canada, rândul pentru zona CA-2.329 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
în rubrica pentru Chile, rândul pentru zona CL-2.13 se adaugă după rândul pentru zona CL-2.12:
Litera iii
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri pentru zonele US-2.1349-US-2.1356 se adaugă după rândul pentru zona US-2.1348:
Litera b
partea 2 se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Chile, următoarea descriere a zonei CL-2.13 se adaugă după descrierea zonei CL-2.12:
Litera ii
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele descrieri ale zonelor US-2.1349-US-2.1356 se adaugă după descrierea zonei US-2.1348:
Litera
State of Indiana

Punctul 2
În anexa XIV, în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera a
în rubrica pentru Canada, rândul pentru zona CA-2.329 se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
în rubrica pentru Chile, următorul rând pentru zona CL-2.13 se adaugă după rândul pentru zona CL-2.12:
Litera c

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8