AcasăLegislație UE32026R0466

Regulamentul delegat (UE) 2026/466 al Comisiei din 17 noiembrie 2025 de completare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează caracteristicile instrumentelor de administrare a lichidităților

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:17.11.2025
În vigoare din:19.03.2026
Articole:11
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), în special articolul 18a alineatul (5) al doilea paragraf,
1
Pentru a proteja investitorii și a limita efectele de propagare, o suspendare ar trebui să se aplice simultan și pentru aceeași perioadă subscrierilor, răscumpărărilor și rambursărilor.
2
Pentru a proteja investitorii existenți și pentru a gestiona fluxul de noi investiții într-un OPCVM, un OPCVM ar trebui să poată restricționa subscrierile, continuând să le permită investitorilor existenți să efectueze răscumpărări și rambursări (închidere parțială). Cu toate acestea, o astfel de închidere parțială a unui OPCVM nu ar trebui să se califice drept instrument de administrare a lichidităților menționat în anexa IIA la Directiva 2009/65/CE, deoarece nu servește scopului de a gestiona riscurile de lichiditate sau de a aborda presiunile de răscumpărare în condiții de criză a pieței.
3
Având în vedere obiectivele de investiții și politicile de răscumpărare ale unui OPCVM, pragul pentru activarea unei limite de răscumpărare ar trebui să fie stabilit la nivelul OPCVM-ului. În conformitate cu orientările Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare pentru administrarea riscului de lichiditate al fondurilor deschise, stabilirea pragului de activare a limitelor de răscumpărare ar trebui să ia în considerare ordinele de răscumpărare agregate nete sau brute la nivelul OPCVM-ului pentru o anumită dată de tranzacționare sau pentru o perioadă specificată, iar pragul de activare ar trebui exprimat ca procent din valoarea activului net al OPCVM-ului. În cazul în care pragul de activare este depășit, un OPCVM ar trebui să poată decide dacă să activeze limitele de răscumpărare sau să execute totuși ordinele de răscumpărare, în funcție de lichiditatea sa, de condițiile de piață și de interesul investitorilor.
4
Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor, un OPCVM care activează limite de răscumpărare ar trebui să poată trata partea neexecutată a ordinelor de răscumpărare pe baza unor condiții prestabilite care au fost comunicate investitorilor. Aceste condiții pot include transferul automat al părții neexecutate a ordinelor de răscumpărare la următoarea dată de tranzacționare, cu sau fără prioritate în raport cu ordinele de răscumpărare transmise la o dată de tranzacționare ulterioară, sau anularea respectivelor ordine de răscumpărare neexecutate.
5
Pentru a proteja investitorii și a menține stabilitatea pieței în perioadele de criză sau de activitate neobișnuită în materie de răscumpărare, un OPCVM poate activa prelungirea perioadelor de preaviz. În funcție de obiectivul de investiții și de politica de răscumpărare a OPCVM-ului, perioada de preaviz prelungită poate fi un anumit număr de zile, săptămâni sau luni sau o dată fixă anterioară datei de răscumpărare. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții și politica de răscumpărare a OPCVM-ului, perioada minimă de preaviz pe care investitorii ar trebui să o acorde unui OPCVM atunci când aceștia își răscumpără unitățile sau acțiunile poate fi egală cu zero. În acest caz, OPCVM-ul ar trebui să fie în continuare în măsură să selecteze și, după caz, să activeze prelungirea perioadelor de preaviz dincolo de perioada de preaviz egală cu zero.
6
Întrucât, de obicei, procesul de decontare nu este controlat de OPCVM, acest proces nu ar trebui inclus în perioada de preaviz prelungită.
7
Pentru a proteja investitorii și pentru a ține cont de caracterul lichid al OPCVM-ului, prelungirea perioadelor de preaviz nu ar trebui să aibă niciun impact asupra frecvenței de răscumpărare a OPCVM-ului.
8
În conformitate cu orientările Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare pentru administrarea riscului de lichiditate al fondurilor deschise și pentru a se asigura faptul că investitorii existenți sau rămași într-un OPCVM nu sunt afectați de costurile de lichiditate cauzate de subscrieri și de răscumpărări, instrumentele antidiluție de administrare a lichidităților, și anume comisioanele de răscumpărare, devierea prețurilor, sistemul dual de prețuri și taxele antidiluție, ar trebui să impună investitorilor care efectuează subscrieri și răscumpărări plata costului de lichiditate estimat. Costurile de lichiditate cuprind costurile de tranzacție explicite și implicite aferente subscrierilor sau răscumpărărilor, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței. Un OPCVM care activează un instrument antidiluție de administrare a lichidităților ar trebui să țină seama de costurile de tranzacție explicite estimate. Dacă este adecvat în raport cu strategia sa de investiții, OPCVM-ul ar trebui să ia în considerare, de asemenea, costurile de tranzacție implicite, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al achizițiilor sau vânzărilor de active efectuate pentru a satisface ordinele de răscumpărare. Pentru a ține seama de diversitatea activelor suport ale unui OPCVM, în cazul în care informațiile pentru calcularea costurilor de tranzacție implicite, inclusiv în ceea ce privește impactul semnificativ asupra pieței, nu sunt disponibile sau fiabile, respectivele costuri de tranzacție ar trebui estimate cu maxima diligență posibilă.
9
Pentru a acoperi costul de lichiditate generat de investitorii răscumpărători, deținătorii de unități sau acționarii ar trebui să plătească OPCVM-ului comisioane de răscumpărare atunci când își răscumpără unitățile sau acțiunile. În cazul în care aplică comisioane de răscumpărare, un OPCVM ar trebui să poată deduce aceste comisioane de răscumpărare din cuantumul plătit investitorilor răscumpărători.
10
Ca o caracteristică a devierii prețurilor, un OPCVM ar trebui să stabilească un factor de fluctuare care să fie utilizat pentru a ajusta valoarea activului net al unităților sau acțiunilor sale. Pentru a se asigura că toți investitorii care efectuează subscrieri și răscumpărări plătesc sau primesc același preț atunci când achiziționează sau răscumpără unități sau acțiuni ale unui OPCVM, valoarea publicată a activului net al unităților sau acțiunilor respectivului OPCVM ar trebui să fie valoarea activului net după aplicarea factorului de fluctuare.
11
Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor și pentru a atenua efectele de diluare cauzate de costurile de tranzacție aferente subscrierilor sau răscumpărărilor efectuate de investitori, un OPCVM care recurge la devierea prețurilor ar trebui să aibă dreptul de a ajusta valoarea activului net al unităților sau acțiunilor sale la fiecare dată de tranzacționare (deviere integrală) sau numai atunci când subscrierile sau răscumpărările nete depășesc un prag prestabilit (deviere parțială). În ambele tipuri de deviere a prețurilor, direcția devierii (și anume, dacă factorul de fluctuare este adăugat sau dedus din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului) este determinată de activitatea netă cu capital la data tranzacționării. Prin urmare, pentru o anumită dată de tranzacționare cu subscrieri nete, factorul de fluctuare ar trebui adăugat la valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului, care va fi ajustată în sens crescător. În situația opusă, pentru o anumită dată de tranzacționare cu răscumpărări nete, factorul de fluctuare ar trebui dedus din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului, care va fi ajustată în sens descrescător. Pentru a asigura tratamentul echitabil al investitorilor și pentru a facilita utilizarea devierii prețurilor atât în condiții normale, cât și în condiții de criză a pieței, OPCVM-ul ar trebui să poată decide, în ambele tipuri de deviere a prețurilor, fie să aplice un factor de fluctuare unic, fie să aplice factori de fluctuare în funcție de dimensiunea activității nete cu capital (abordare pe mai multe niveluri) sau să aplice alte posibilități, inclusiv abordări mixte.
12
Caracteristicile sistemului dual de prețuri ar trebui să precizeze metodologia de calculare a acestuia. Pentru a ține seama de diversitatea strategiilor de investiții și a politicilor de răscumpărare și în conformitate cu recomandările internaționale, un OPCVM ar trebui să aibă în vedere două metodologii alternative de calcul pentru sistemul dual de prețuri, fie calculând două valori distincte ale activelor nete care să includă prețurile de vânzare și, respectiv, prețurile de cumpărare ale activelor, fie stabilind o marjă ajustabilă în jurul valorii activului net al unităților sau acțiunilor sale.
13
Pentru a proteja investitorii rămași în OPCVM de efectul de diluare exercitat de subscrieri sau răscumpărări potențial importante, un OPCVM care activează taxa antidiluție ar trebui să aplice această taxă investitorilor răscumpărători în cazul răscumpărărilor nete și investitorilor care subscriu în cazul subscrierilor nete.
14
Un OPCVM ar trebui să fie în măsură să activeze răscumpărarea în natură pentru a împiedica vânzarea unor blocuri importante de titluri de valoare ca răspuns la ordinele de răscumpărare, în cazul în care o astfel de vânzare ar putea avea ca rezultat costuri de tranzacție semnificative și un impact semnificativ asupra prețului pieței pentru acționarii sau deținătorii de unități ai OPCVM-ului respectiv.
15
Participanții autorizați, precum și formatorii de piață astfel cum sunt definiți la articolul 4 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului, îndeplinesc funcții esențiale pentru operațiunile curente ale OPCVM-urilor tranzacționate la bursă. Rolul participanților autorizați și al formatorilor de piață presupune achiziționarea sau vânzarea de unități sau acțiuni ale unui OPCVM tranzacționat la bursă pe piața secundară, acordarea de asistență societății de administrare a OPCVM-ului tranzacționat la bursă în executarea ordinelor și asigurarea în mod constant a lichidității și a tranzacționării pe piața secundară. În cadrul activității obișnuite de tranzacționare a unui OPCVM tranzacționat la bursă, livrarea integrală sau parțială a titlurilor de valoare suport deținute de un OPCVM tranzacționat la bursă sau în numele acestuia către participanți autorizați și formatori de piață pentru a satisface ordinele de răscumpărare nu ar trebui considerată drept o activare a instrumentului de administrare a lichidităților constituit de răscumpărarea în natură menționat la punctul 8 din anexa IIA la Directiva 2009/65/CE, deoarece o astfel de operațiune nu se referă la administrarea lichidității portofoliului unui OPCVM tranzacționat la bursă.
16
Pentru a diminua riscurile de lichiditate legate de activele OPCVM-ului ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale, un OPCVM ar trebui să poată activa conturi pentru active nelichide prin separare contabilă sau separare fizică.
17
În cazul în care este în interesul OPCVM-ului și al investitorilor săi să păstreze contul pentru active nelichide în cadrul structurii existente a fondului, un OPCVM ar trebui să poată crea un cont pentru active nelichide prin separare contabilă. În acest caz, activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale ar trebui alocate unei clase specifice de acțiuni a OPCVM-ului.
18
În cazul în care este în interesul OPCVM-ului să izoleze fizic activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale, OPCVM-ul ar trebui să poată activa un cont pentru active nelichide prin separare fizică. În acest caz, activele afectate ar trebui să rămână în OPCVM-ul inițial, iar activele neafectate ale OPCVM-ului ar trebui să fie transferate către un nou fond.
19
Pentru a proteja investitorii și a diminua riscul de contagiune a restului OPCVM-ului, conturile pentru active nelichide ar trebui închise pentru subscrieri, răscumpărări și rambursări. Cu toate acestea, în interesul investitorilor, un OPCVM ar trebui, indiferent dacă contul pentru active nelichide este creat prin separare contabilă sau prin separare fizică, să fie în măsură să cedeze sau să lichideze contul pentru active nelichide și să distribuie investitorilor finali eventualele venituri proporțional cu participarea lor la contul pentru active nelichide.
20
Pentru a se asigura securitatea juridică și coerența cu Directiva 2009/65/CE, pentru OPCVM-urile constituite după data aplicării prezentului regulament, acesta ar trebui să se aplice de la 16 aprilie 2026. Respectarea prezentului regulament ar necesita, de asemenea, modificări ale documentației fondului și o actualizare a proceselor existente și a infrastructurii tehnice a OPCVM-urilor și a societăților de administrare a acestora pentru a sprijini activarea instrumentelor selectate de administrare a lichidităților. Prin urmare, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție de un an pentru OPCVM-urile constituite înainte de data aplicării prezentului regulament, pentru a le permite OPCVM-urilor respective să se adapteze la noul regim. Cu toate acestea, OPCVM-urile respective ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a alege să facă obiectul prezentului regulament de la data aplicării sale, și anume de la 16 aprilie 2026.
21
Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare prezentat Comisiei de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe.
22
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a organizat o consultare publică deschisă cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat eventualele costuri și beneficii aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului,

Articolul 1

Suspendarea subscrierilor, a răscumpărărilor și a rambursărilor

Alineatul 1
Un OPCVM suspendă subscrierile, răscumpărările și rambursările simultan, pentru aceeași perioadă și pentru toți investitorii OPCVM-ului.
Alineatul 2
Suspendarea subscrierilor, a răscumpărărilor și a rambursărilor este temporară, strict limitată la perioada necesară pentru a face față circumstanțelor excepționale care justifică suspendarea respectivă și poate fi pusă în aplicare numai în cazul în care este justificată în mod corespunzător având în vedere interesul investitorilor.
Alineatul 3
Pentru un OPCVM cu mai multe clase de acțiuni, suspendarea subscrierilor, a răscumpărărilor și a rambursărilor se aplică tuturor claselor de acțiuni ale OPCVM-ului respectiv.

Articolul 2

Limite de răscumpărare

Alineatul 1
Un OPCVM care decide să activeze limite de răscumpărare aplică limitele de răscumpărare respective în mod uniform tuturor investitorilor OPCVM-ului.
Alineatul 2
Pentru limita de răscumpărare trebuie să se prevadă un prag de activare sub care limita de răscumpărare nu poate fi activată.
Alineatul 3
Pragul de activare:
Litera a
se bazează pe ordinele de răscumpărare totale nete sau brute ale OPCVM-ului primite pentru o anumită dată de tranzacționare sau pentru o perioadă specificată;
Litera b
este exprimat ca procent din valoarea activului net al OPCVM-ului.
Alineatul 4
Un OPCVM care decide să activeze o limită de răscumpărare execută pe o bază proporțională ordinele de răscumpărare ale tuturor investitorilor pentru o anumită dată de tranzacționare și pentru o sumă care corespunde cel puțin nivelului pragului de activare.

Articolul 3

Prelungirea perioadelor de preaviz

Alineatul 1
Perioada de preaviz prelungită acoperă perioada dintre primirea ordinului de răscumpărare de către OPCVM și executarea acestuia.
Alineatul 2
Prelungirea perioadei de preaviz nu trebuie să aibă niciun impact asupra frecvenței de răscumpărare a OPCVM-ului.

Articolul 4

Comisioane de răscumpărare

Alineatul 1
Intervalul prestabilit al comisioanelor de răscumpărare ia în considerare costurile de tranzacție explicite estimate. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții a OPCVM-ului, intervalul prestabilit al comisioanelor de răscumpărare ia în considerare, de asemenea, costurile de tranzacție implicite, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al vânzărilor de active efectuate pentru a onora răscumpărările respective. Respectivele costuri de tranzacție implicite se estimează cu maxima diligență posibilă.
Alineatul 2
Comisioanele de răscumpărare se exprimă ca procent din ordinele de răscumpărare brute sau ca valoare monetară sau ca o combinație a celor două. Nivelul comisioanelor de răscumpărare poate varia în funcție de dimensiunea ordinului de răscumpărare.
Alineatul 3
În sensul alineatului (1) de la prezentul articol și al articolelor 5, 6 și 7, costurile de tranzacție explicite înseamnă costurile care sunt suportate în mod direct de un OPCVM pentru achiziționarea sau cedarea de active care sunt stabile ca valoare și cuantificabile înainte de tranzacție. Aceste costuri pot include comisioane de brokeraj, tarife pentru tranzacționare, taxe și comisioane de decontare.

Articolul 5

Devierea prețurilor

Alineatul 1
Factorul de fluctuare trebuie să includă costurile de tranzacție explicite estimate menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții a OPCVM-ului, factorul de fluctuare trebuie să includă, de asemenea, costurile de tranzacție implicite menționate la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al achizițiilor sau vânzărilor de active pentru a onora subscrierile sau răscumpărările respective. Respectivele costuri de tranzacție implicite se estimează cu maxima diligență posibilă.
Alineatul 2
Factorul de fluctuare se exprimă ca procent din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului.
Alineatul 3
Un OPCVM poate aplica devierea prețurilor în cazul în care există o diferență între ordinele de răscumpărare și ordinele de subscriere (deviere integrală) sau în cazul în care diferența depășește un prag de activare predefinit (deviere parțială). În ambele cazuri:
Litera a
dacă diferența dintre ordinele de răscumpărare și ordinele de subscriere pentru o anumită dată de tranzacționare are ca rezultat răscumpărări nete, factorul de fluctuare se deduce din valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului;
Litera b
dacă diferența dintre ordinele de răscumpărare și ordinele de subscriere pentru o anumită dată de tranzacționare are ca rezultat subscrieri nete, factorul de fluctuare se adaugă la valoarea activului net al unităților sau acțiunilor OPCVM-ului.
Alineatul 4
Devierea prețurilor poate include diferiți factori de fluctuare care corespund unor praguri de activare diferite.

Articolul 6

Sistem dual de prețuri

Alineatul 1
Un OPCVM care activează un sistem dual prețuri utilizează, în acest scop, una dintre următoarele metode de calcul:
Litera a
calcularea a două valori ale activului net:
Litera i
o valoare a activului net pentru subscrieri, determinată pe baza prețurilor de vânzare ale activelor deținute de OPCVM;
Litera ii
o valoare a activului net pentru răscumpărări, determinată pe baza prețurilor de cumpărare ale activelor deținute de OPCVM;
Litera b
calcularea unei singure valori a activului net pentru investitorii care efectuează subscrieri și cei care efectuează răscumpărări.
Litera i
o valoare a activului net pentru subscrieri, determinată pe baza prețurilor de vânzare ale activelor deținute de OPCVM;
Litera ii
o valoare a activului net pentru răscumpărări, determinată pe baza prețurilor de cumpărare ale activelor deținute de OPCVM;
Alineatul 2
Pentru ambele metode de calcul menționate la alineatul (1), costurile lichidității prin care se ajustează valoarea activului net pe unitate sau pe acțiune includ costurile de tranzacție explicite estimate menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții a OPCVM-ului, aceste costuri ale lichidității trebuie să includă, de asemenea, costurile de tranzacție implicite menționate la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al achizițiilor sau vânzărilor de active, pentru a onora subscrierile sau răscumpărările respective. Respectivele costuri de tranzacție implicite se estimează cu maxima diligență posibilă.

Articolul 7

Taxa antidiluție

Alineatul 1
Taxele antidiluție trebuie să includă costurile de tranzacție explicite estimate menționate la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf. Dacă este adecvat în raport cu strategia de investiții a OPCVM-ului, taxele antidiluție trebuie să includă, de asemenea, costurile de tranzacție implicite menționate la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf, inclusiv orice impact semnificativ asupra pieței al achizițiilor sau vânzărilor de active, pentru a onora subscrierile sau răscumpărările respective. Respectivele costuri de tranzacție implicite se estimează cu maxima diligență posibilă.
Alineatul 2
Taxele antidiluție se exprimă în unul dintre următoarele moduri:
Litera a
ca procent din ordinele de subscriere sau de răscumpărare;
Litera b
ca valoare monetară.
Alineatul 3
Un OPCVM poate activa taxe antidiluție în cazul în care, la o anumită dată de tranzacționare:
Litera a
valoarea agregată a ordinelor de răscumpărare depășește valoarea ordinelor de subscriere, având ca rezultat răscumpărări nete;
Litera b
valoarea agregată a ordinelor de subscriere depășește valoarea ordinelor de răscumpărare, având ca rezultat subscrieri nete.

Articolul 8

Răscumpărări în natură

Alineatul 1
O răscumpărare în natură corespunde transferului de active deținute de OPCVM către investitorii răscumpărători, în locul numerarului, pentru a onora ordinele de răscumpărare. Transferul activelor către investitori poate fi direct sau indirect, prin intermediari.
Alineatul 2
Livrarea integrală sau parțială, în cursul activităților obișnuite de tranzacționare ale unui OPCVM tranzacționat la bursă, a unor titluri de valoare suport deținute de OPCVM tranzacționat la bursă sau în numele acestuia către un participant autorizat sau un formator de piață pentru a satisface ordinele de răscumpărare nu este considerată drept o activare a răscumpărării în natură menționate la punctul 8 din anexa IIA la Directiva 2009/65/CE.

Articolul 9

Conturi pentru active nelichide

Alineatul 1
Conturile pentru active nelichide pot avea una dintre următoarele forme:
Litera a
o clasă specifică de acțiuni a OPCVM-ului creată special pentru a realiza separarea contabilă a activelor ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale de celelalte active ale OPCVM-ului respectiv (separare contabilă);
Litera b
un OPCVM separat creat special pentru a separa activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale de celelalte active ale OPCVM-ului respectiv (separare fizică).
Alineatul 2
În sensul contului pentru active nelichide menționat la alineatul (1) litera (a), noile subscrieri, răscumpărări și rambursări din alte clase de acțiuni decât clasa de acțiuni dedicată contului pentru active nelichide se execută pe baza valorii activului net al OPCVM-ului, care se calculează după excluderea activelor care fac obiectul separării contabile.
Alineatul 3
În cazul în care un OPCVM activează un cont pentru active nelichide astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (b), activele ale căror caracteristici economice sau juridice s-au schimbat semnificativ sau au devenit incerte din cauza unor circumstanțe excepționale rămân în OPCVM-ul inițial, iar celelalte active sunt transferate către un OPCVM nou sau sunt transferate printr-o fuziune într-un OPCVM existent în conformitate cu cerințele stabilite în capitolul VI din Directiva 2009/65/CE.
Alineatul 4
La crearea unui cont pentru active nelichide, fiecărui investitor i se alocă unități sau acțiuni ale contului respectiv proporțional cu participarea fiecăruia la OPCVM-ul inițial.

Articolul 10

Dispoziție tranzitorie

Paragraf
Până la 16 aprilie 2027, se consideră că OPCVM-urile care au fost constituite înainte de 16 aprilie 2026 respectă prezentul regulament. Cu toate acestea, OPCVM-urile respective pot alege să facă obiectul prezentului regulament începând cu 16 aprilie 2026, cu condiția de a notifica acest lucru autorităților competente din statul membru de origine.

Articolul 11

Intrare în vigoare și aplicare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 16 aprilie 2026.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 17 noiembrie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen