Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 234 alineatul (2),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme de prevenire și control al bolilor animale care sunt transmisibile la animale sau la oameni, inclusiv, printre altele, norme privind intrarea animalelor în Uniune. În particular, partea V, capitolul I, secțiunea 1 din regulamentul respectiv stabilește cerințele privind sănătatea animală pentru intrarea în Uniune a animalelor, precum și pentru circulația și manipularea acestor animale după intrarea lor.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei completează normele privind sănătatea animală prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește, printre altele, intrarea în Uniune, precum și circulația și manipularea după intrare, a transporturilor de animale din anumite specii și categorii. În special, partea II titlul 5 din regulamentul delegat respectiv stabilește cerințele privind sănătatea animală pentru intrarea în Uniune a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici.
3
Articolul 74 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 prevede că transporturile de câini, pisici și dihori domestici pot intra în Uniune numai dacă fiecare animal din transport este identificat individual prin intermediul unui transponder injectabil implantat în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2019/2035 al Comisiei.
4
Articolul 76 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 prevede că transporturile de câini, pisici și dihori domestici pot intra în Uniune doar dacă animalele respective îndeplinesc cerințele specifice privind sănătatea animală prevăzute la articolul respectiv. Cerințele respective includ faptul că animalele sunt vaccinate împotriva rabiei, au fost supuse unui test de titrare a anticorpilor antirabici cu rezultate favorabile și, în cazul transporturilor de câini care intră în statele membre care au statut de indemn de Echinococcus multilocularis, că respectivii câini sunt tratați în mod corespunzător împotriva infestării respective. El stabilește și condițiile în care câinii, pisicile și dihorii pot beneficia de derogări de la cerința obligatorie privind testul de titrare a anticorpilor antirabici.
5
Anexa XXI la Regulamentul delegat (UE) 2020/692 stabilește cerințe specifice în ceea ce privește câinii, pisicile și dihorii domestici destinați intrării în Uniune, inclusiv cerințele detaliate pentru valabilitatea testului de titrare a anticorpilor antirabici și pentru măsurile de diminuare a riscurilor privind Echinococcus multilocularis.
6
Cerințele tehnice pentru transponderele injectabile, cerințele de sănătate animală privind cerințele de valabilitate pentru vaccinurile antirabice și atât testul de titrare a anticorpilor antirabici, cât și condițiile de derogare de la cerința de testare respectivă, precum și măsurile de atenuare a riscurilor privind Echinococcus multilocularis, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/692, iau în considerare și fac o serie de trimiteri încrucișate la normele din Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 al Comisiei și din Regulamentul delegat (UE) 2018/772 al Comisiei, care au fost adoptate în cadrul Regulamentului (UE) nr. 576/2013.
7
Regulamentul (UE) nr. 576/2013, care stabilește normele privind circulația necomercială a animalelor de companie, a fost abrogat de articolul 270 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/429 începând cu 21 aprilie 2021. Cu toate acestea, articolul 277 din Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că, în pofida abrogării respective, Regulamentul (UE) nr. 576/2013 continuă să se aplice până la 21 aprilie 2026 în ceea ce privește circulația necomercială a animalelor de companie, în locul părții VI din Regulamentul (UE) 2016/429.
8
Normele privind cerințele de valabilitate pentru vaccinurile antirabice și pentru testul de titrare a anticorpilor antirabici prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 576/2013, precum și măsurile de reducere a riscurilor privind Echinococcus multilocularis s-au dovedit a fi eficace în reducerea la minimum a riscului de răspândire a acestor boli listate prin circulația câinilor, pisicilor și dihorilor domestici. În consecință, principalele dispoziții ale normelor respective ar trebui menținute în Regulamentul delegat (UE) 2020/692, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, însă ar trebui să fie actualizate pentru a lua în considerare experiența practică dobândită de statele membre în urma aplicării lor. Prin urmare, este necesar ca Regulamentul delegat (UE) 2020/692 să fie modificat prin prezentul regulament pentru a prevedea norme detaliate privind valabilitatea vaccinării antirabice a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici, privind testul de titrare a anticorpilor antirabici și privind măsurile împotriva Echinococcus multilocularis în cazul animalelor care intră în Uniune din țări sau teritorii terțe.
9
În plus, întrucât normele privind identificarea câinilor, pisicilor și dihorilor domestici prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2019/2035 au fost modificate prin Regulamentul delegat (UE) 2026/132 al Comisiei, este necesar să se actualizeze normele prevăzute la articolul 74 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692.
10
Întrucât perioada de tranziție legată de abrogarea Regulamentului (UE) nr. 576/2013 urmează să înceteze la 21 aprilie 2026, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice de la 22 aprilie 2026,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului delegat (UE) 2020/692
Paragraf
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
La articolul 74, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 2
Articolul 76 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
au fost vaccinare împotriva infecției cu virusul rabic de către un medic veterinar oficial sau de către un medic veterinar autorizat, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131 al Comisiei, iar vaccinarea îndeplinește următoarele condiții:
Litera i
animalele trebuie să aibă vârsta de cel puțin 12 săptămâni la momentul vaccinării primare;
Litera ii
vaccinul trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în partea 1 paragraful 1 din anexa VII la Regulamentul delegat (UE) 2020/688;
Litera iii
în ziua expedierii către Uniune, trebuie să fi trecut cel puțin 21 de zile de la finalizarea vaccinării primare împotriva infecției cu virusul rabic;
Litera iv
orice vaccinare ulterioară împotriva infecției cu virusul rabic trebuie să fi fost efectuată în perioada de valabilitate a vaccinării precedente și trebuie considerată ca fiind o vaccinare primară dacă nu a fost efectuată în timpul perioadei de valabilitate respectivă;
Litera v
datele administrării vaccinului și perioadele de valabilitate ale vaccinărilor relevante sunt indicate în certificatul de sănătate animală menționat la articolul 3 litera (c) punctul (i), iar data administrării vaccinului nu este anterioară datei identificării animalelor. O copie certificată a detaliilor vaccinării trebuie anexată la certificatul respectiv;
Litera b
ele trebuie să fi fost supuse unui test valid de titrare a anticorpilor antirabici care îndeplinește următoarele condiții:
Litera i
testul trebuie efectuat în conformitate cu punctul 1 din anexa XXI;
Litera ii
data eșantionului de sânge este indicată în certificatul de sănătate animală menționat la articolul 3 litera (c) punctul (i) și la certificatul respectiv trebuie anexat un raport oficial al laboratorului desemnat care certifică rezultatele testelor.

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
au fost tratate de un medic veterinar împotriva infestării respective în conformitate cu punctul 2 din anexa XXI în perioada prevăzută la punctul respectiv;
Litera b
medicul veterinar care administrează tratamentul trebuie să certifice următoarele detalii ale acestuia în certificatul de sănătate animală la care se face referire la articolul 3 litera (c) punctul (i), care însoțește animalele în Uniune:
Litera i
codul alfanumeric al transponderului câinelui;
Litera ii
numele produsului împotriva infestării cu Echinococcus multilocularis;
Litera iii
numele fabricantului produsului;
Litera iv
data și ora tratamentului;
Litera v
numele, ștampila și semnătura medicului veterinar care a administrat tratamentul.

Punctul 3
Anexa XXI se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrare în vigoare și aplicare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 22 aprilie 2026.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 ianuarie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXA XXICERINȚE SPECIFICE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE CÂINII, PISICILE ȘI DIHORII DOMESTICI DESTINAȚI INTRĂRII ÎN UNIUNE
Paragraf
CERINȚE PRIVIND TESTELE DE TITRARE A ANTICORPILOR ANTIRABICI
Paragraf
Testul de titrare a anticorpilor antirabici:
Paragraf
se efectuează fără întârzieri nejustificate după colectarea eșantioanelor, pe un eșantion colectat de un medic veterinar oficial sau de un medic veterinar autorizat, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, la cel puțin 30 de zile de la data vaccinării primare sau, în cadrul unei serii de vaccinare valabile în prezent, și cu cel puțin 90 zile înainte de data eliberării certificatului de sănătate animală care însoțește transportul de animale spre Uniune;
Paragraf
trebuie să măsoare un titru al anticorpilor neutralizanți ai virusului rabiei mai mare sau egal cu 0,5 UI/ml, utilizând o metodă prevăzută în partea relevantă din capitolul referitor la rabie din Manualul de teste de diagnostic și vaccinuri pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA);
Paragraf
trebuie să fie efectuat într-unul din următoarele:
Paragraf
un laborator oficial desemnat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625 pentru efectuarea testului de titrare a anticorpilor antirabici și pentru care autoritatea competentă a furnizat Comisiei numele și coordonatele acestuia; sau
Paragraf
un laborator dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț listate în anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, desemnat de autoritatea competentă din țara terță ca îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 37 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2017/625 pentru efectuarea testului de titrare a anticorpilor antirabici și pentru care autoritatea competentă a furnizat Comisiei numele și coordonatele acestuia;
Paragraf
trebuie să fie certificate printr-un raport oficial al laboratorului desemnat menționat la litera (c) în ceea ce privește rezultatele testului de titrare a anticorpilor antirabici.
Paragraf
Un raport emis în 1 ianuarie 2028 trebuie să conțină o caracteristică de securitate în formatul unui cod care să permită verificarea autenticității sale pe paginile de internet dedicate ale laboratorului desemnat și să fie anexat la certificatul de sănătate animală menționat la litera (a);
Paragraf
trebuie să nu fie reînnoit în cazul unui animal care, după testul de titrare a anticorpilor împotriva virusului rabic soldat cu rezultate satisfăcătoare, a fost revaccinat împotriva virusului rabic în perioada de valabilitate a vaccinării primare menționate la litera (a) și a tuturor vaccinărilor subsecvente valabile din seria de vaccinare.
Paragraf
TRATAMENTUL ÎMPOTRIVA INFESTĂRII CU ECHINOCCOCUS MULTILOCULARIS
Paragraf
Înaintea intrării într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de Echinococcus multilocularis, câinii trebuie să fie tratați împotriva infestării cu Echinococcus multilocularis, după cum urmează:
Paragraf
tratamentul constă într-un medicament veterinar aprobat care conține doza corespunzătoare de praziquantel sau de alte substanțe farmacologic active pentru care s-a dovedit că reduc, singure sau în combinație, masa de forme intestinale mature și incomplete ale Echinococcus multilocularis la câini cel puțin la fel de eficace ca praziquantelul;
Paragraf
produsul se administrează de un medic veterinar cu cel mult 120 de ore și cu cel puțin 24 de ore înaintea momentului intrării în statul membru respectiv sau în zona respectivă.
Litera a
se efectuează fără întârzieri nejustificate după colectarea eșantioanelor, pe un eșantion colectat de un medic veterinar oficial sau de un medic veterinar autorizat, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2026/131, la cel puțin 30 de zile de la data vaccinării primare sau, în cadrul unei serii de vaccinare valabile în prezent, și cu cel puțin 90 zile înainte de data eliberării certificatului de sănătate animală care însoțește transportul de animale spre Uniune;
Litera b
trebuie să măsoare un titru al anticorpilor neutralizanți ai virusului rabiei mai mare sau egal cu 0,5 UI/ml, utilizând o metodă prevăzută în partea relevantă din capitolul referitor la rabie din Manualul de teste de diagnostic și vaccinuri pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA);
Litera c
trebuie să fie efectuat într-unul din următoarele:
Litera i
un laborator oficial desemnat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) 2017/625 pentru efectuarea testului de titrare a anticorpilor antirabici și pentru care autoritatea competentă a furnizat Comisiei numele și coordonatele acestuia; sau
Litera ii
un laborator dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț listate în anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, desemnat de autoritatea competentă din țara terță ca îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 37 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2017/625 pentru efectuarea testului de titrare a anticorpilor antirabici și pentru care autoritatea competentă a furnizat Comisiei numele și coordonatele acestuia;
Litera d
trebuie să fie certificate printr-un raport oficial al laboratorului desemnat menționat la litera (c) în ceea ce privește rezultatele testului de titrare a anticorpilor antirabici.
Litera e