Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind digitalizarea cooperării judiciare și a accesului la justiție în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială și penală și de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare, în special articolul 10 alineatul (1) litera (g),
1
Pentru a înființa punctul de acces electronic european ca parte a sistemului informatic descentralizat, este necesar să se definească și să se adopte specificații tehnice, inclusiv mijloacele utilizate pentru identificarea electronică a utilizatorului și perioada de păstrare pentru stocarea informațiilor și a actelor.
2
Punctul de acces electronic european, ca parte a sistemului informatic descentralizat, ar trebui să respecte specificațiile tehnice aplicabile, obiectivele în materie de securitate a informațiilor și alte cerințe ale sistemului informatic descentralizat menționat la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2023/2844, care sunt prevăzute în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 10 alineatul (1) literele (a)-(e) din regulamentul respectiv.
3
Punctul de acces electronic european a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2023/2844 ca parte a sistemului informatic descentralizat în scopul facilitării accesului persoanelor fizice și juridice la autoritățile competente în cadrul procedurilor în materie civilă și comercială cu implicații transfrontaliere. Punctul de acces electronic european ar trebui să permită persoanelor fizice și juridice să depună cereri, să inițieze sau să trimită cereri, să primească informații relevante din punct de vedere procedural, inclusiv dosare digitalizate sau părți ale acestora, și să comunice cu autoritățile competente sau să le permită reprezentanților lor să facă acest lucru în numele lor, în cazurile care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2023/2844, sau să primească notificări sau comunicări privind acte judiciare sau extrajudiciare.
4
Punctul de acces electronic european ar trebui să fie conectat la un punct de acces autorizat interoperabil în sensul Regulamentului (UE) 2022/850 al Parlamentului European și al Consiliului și ar trebui să fie găzduit pe portalul european e-justiție.
5
În conformitate cu Decizia (UE) 2024/789 a Comisiei, Irlanda participă la Regulamentul (UE) 2023/2844 și, prin urmare, participă la adoptarea acestuia.
6
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prezentul regulament nu este obligatoriu pentru Danemarca și nu i se aplică.
7
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la 28 noiembrie 2025.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru digitalizarea cooperării judiciare,
Articolul 1
Specificații tehnice și alte cerințe pentru punctul de acces electronic european
Paragraf
Specificațiile tehnice pentru punctul de acces electronic european, inclusiv mijloacele utilizate pentru identificarea electronică a utilizatorului la nivelul de asigurare ridicat, astfel cum este precizat la articolul 8 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, și perioada de păstrare pentru stocarea informațiilor și a actelor, menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) 2023/2844, sunt cele stabilite în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 15 ianuarie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂSpecificații tehnice pentru punctul de acces electronic european
Paragraf
Introducere
Paragraf
Prezenta anexă stabilește specificațiile tehnice pentru punctul de acces electronic european (PAEE), un portal care este accesibil persoanelor fizice și juridice sau reprezentanților acestora, în întreaga Uniune, și care este conectat la un punct de acces interoperabil în contextul sistemului informatic descentralizat instituit prin Regulamentul (UE) 2023/2844.
Paragraf
Definiții
Paragraf
schimb de date înseamnă schimbul de mesaje și de acte prin intermediul sistemului informatic descentralizat;
Paragraf
protocol de transfer de hipertext securizat (HyperText Transfer Protocol Secure) sau HTTPS înseamnă canale de comunicații criptate și de conexiuni securizate;
Paragraf
identificare electronică înseamnă identificare electronică, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul (UE) 910/2014;
Paragraf
autentificare înseamnă autentificare, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 5 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;
Paragraf
mijloace de identificare electronică înseamnă mijloace de identificare electronică, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;
Paragraf
sistem de identificare electronică înseamnă un sistem de identificare electronică, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;
Paragraf
EU Login este serviciul Comisiei Europene de autentificare a utilizatorilor, care le permite utilizatorilor autorizați să acceseze o gamă largă de servicii web ale Comisiei, inclusiv PAEE;
Paragraf
REST (REpresentational State Transfer) înseamnă un stil arhitectural pentru proiectarea aplicațiilor în rețea. Acesta se bazează pe un model de comunicare client-server fără menținere de stare și utilizează metode standard pentru efectuarea operațiunilor asupra resurselor, reprezentate de obicei în formate structurate;
Paragraf
SOAP (Single Object Access Protocol – protocol simplu de acces la obiecte) înseamnă, în conformitate cu standardele consorțiului World Wide Web, o specificație a protocolului de mesagerie pentru schimbul de informații structurate în cadrul implementării serviciilor web în rețelele informatice;
Paragraf
serviciu web înseamnă un sistem software conceput pentru a permite interacțiunea interoperabilă între calculatoare în cadrul unei rețele; acesta are o interfață descrisă într-un format care poate fi prelucrat de un calculator.
Paragraf
Metode de comunicare prin mijloace electronice
Paragraf
PAEE utilizează metode de comunicare bazate pe servicii, cum ar fi serviciile web, în scopul efectuării de schimburi de date.
Paragraf
Mai precis, PAEE ca portal este conectat la un punct de acces e-CODEX autorizat, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/850.
Paragraf
Protocoale de comunicare
Paragraf
PAEE utilizează protocoale internet securizate, cum ar fi HTTPS, pentru comunicarea în cadrul sistemului informatic descentralizat, precum și protocoale de comunicare bazate pe standarde, cum ar fi SOAP, sau metode, cum ar fi REST, pentru transmiterea de date și metadate structurate.
Paragraf
Disponibilitatea serviciilor
Paragraf
Serviciul funcționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, cu o rată de disponibilitate tehnică a PAEE de cel puțin 98 %, cu excepția operațiunilor de întreținere programate.
Paragraf
În cazul unor defecțiuni neașteptate ale PAEE, Comisia informează fără întârziere statele membre cu privire la indisponibilitatea respectivă, precizând și momentul reluării preconizate a serviciului, dacă acesta se cunoaște.
Paragraf
Conectarea la baza de date a instanțelor/autorităților competente (CDB)
Paragraf
PAEE este conectat la baza de date a instanțelor/autorităților competente (CDB) care conține informații ale autorităților competente și a fost creată în scopul sistemului informatic descentralizat.
Paragraf
Mijloace utilizate pentru identificarea electronică a utilizatorului
Paragraf
În scopul identificării și autentificării electronice, PAEE le permite utilizatorilor să se identifice și să se autentifice electronic cu un mijloc de identificare electronică, inclusiv prin intermediul portofelului UE pentru identitatea digitală, emis la nivelul de asigurare ridicat, astfel cum este precizat la articolul 8 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014.
Paragraf
Autentificarea în PAEE se efectuează utilizându-se EU Login, care este integrat în sistemele de identificare electronică notificate de statele membre.
Paragraf
Perioada de păstrare pentru stocarea informațiilor și a actelor
Paragraf
Comisia dezvoltă PAEE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 și în conformitate cu principiul protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit. Comisia pune în aplicare măsurile administrative, organizatorice și tehnice adecvate pentru a asigura un nivel ridicat de securitate cibernetică.
Paragraf
Perioada de păstrare a datelor pentru mesajele și metadatele asociate din PAEE este de cinci ani de la închiderea cazului.
Paragraf
Perioada de păstrare a proiectelor de acte care nu au fost trimise și pe care utilizatorul le poate stoca în PAEE este aceeași pentru toate actele juridice în materie civilă și comercială transfrontalieră și nu afectează politicile naționale de păstrare a datelor. Această perioadă de păstrare este de trei luni de la ultima modificare a proiectului de act.
Paragraf
Cerințe privind accesibilitatea site-urilor web
Paragraf
PAEE respectă cerințele în materie de accesibilitate a site-urilor web prevăzute în Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului.
Paragraf
Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2016/2102/oj).