Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului, în special articolul 43 alineatul (2),
1
Regulamentul (UE) 2016/2031 urmărește să ofere protecție pe teritoriul Uniunii împotriva răspândirii organismelor dăunătoare plantelor, stabilind măsuri de prevenire a introducerii și diseminării acestora. Articolul 43 alineatul (1) din regulamentul respectiv prevede cerințe specifice pentru introducerea materialelor de ambalaj din lemn pe teritoriul Uniunii. Aceste materiale de ambalaj din lemn trebuie să respecte Standardul internațional pentru măsuri fitosanitare nr. 15 (ISPM 15): Regulation of Wood Packaging Material in International Trade (Reglementarea materialelor de ambalaj din lemn în comerțul internațional), care garantează că materialul de ambalaj din lemn a fost supus unui tratament fitosanitar aprobat.
2
Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 al Comisiei a autorizat statele membre să prevadă o derogare de la anumite dispoziții ale articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, în ceea ce privește condițiile speciale referitoare la introducerea pe teritoriul Uniunii a materialelor de ambalaj din lemn sub formă de cutii de muniție originare din Statele Unite ale Americii, aflate sub controlul Departamentului Apărării al Statelor Unite și fabricate înainte de 1 septembrie 2007. Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 a expirat la 31 iulie 2025.
3
Articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 prevedea că statul membru al primului loc de depozitare trebuie să furnizeze anual Comisiei și celorlalte state membre informații privind numărul de transporturi introduse pe teritoriile lor și un raport privind controalele menționate la articolul 3 din regulamentul respectiv.
4
Întrucât valabilitatea Regulamentului delegat (UE) 2022/1456 a expirat, trebuie adoptate noi norme pentru a permite introducerea unor astfel de cutii de muniții în anumite condiții și în viitor.
5
La 31 iulie 2024, Statele Unite ale Americii au solicitat o prelungire a derogării prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2022/1456. Statele Unite ale Americii au justificat cererea explicând că programul a oferit o opțiune eficientă pentru mutarea munițiilor stocate de la 8 depozite importante.
6
Comisia a concluzionat, pe baza informațiilor furnizate de Statele Unite ale Americii, a raportării privind importurile transmise de statele membre în temeiul articolului 6 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 și a opiniilor exprimate de Grupul de experți al Comisiei privind sănătatea plantelor, consultat la 21 ianuarie 2025, că aplicarea condițiilor prevăzute la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 în cazul introducerii pe teritoriul Uniunii a materialelor de ambalaj din lemn sub formă de cutii de muniție originare din Statele Unite ale Americii este suficientă pentru a asigura reducerea riscului fitosanitar pentru teritoriul Uniunii la un nivel acceptabil.
7
Prin urmare, condițiile stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2022/1456 trebuie menținute în prezentul regulament. Prin urmare, astfel de materiale de ambalaj din lemn sub formă de cutii de muniție originare din Statele Unite ale Americii trebuie să poată fi introduse, depozitate și deplasate pe teritoriul Uniunii, atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul regulament.
8
Pentru a asigura controale eficace și o imagine de ansamblu asupra riscurilor fitosanitare potențiale, orice operator care deplasează sau depozitează materiale de ambalaj din lemn sub formă de cutii de muniție originare din Statele Unite ale Americii, după respectivele controale relevante, trebuie să informeze autoritatea competentă respectivă cu privire la circulația sau depozitarea cutiilor în cauză.
9
Pentru a asigura un răspuns rapid la orice risc fitosanitar potențial generat de materialele de ambalaj din lemn sub formă de cutii de muniție originare din Statele Unite ale Americii, statele membre trebuie să se informeze reciproc și să informeze Comisia de îndată ce iau cunoștință de un transport care nu respectă cerințele privind condițiile de introducere în Uniune prevăzute în prezentul regulament. În plus, ele ar trebui, anual, să furnizeze Comisiei și celorlalte state membre informații cu privire la importurile efectuate, pentru a evalua aplicarea prezentului regulament.
10
Condițiile pentru derogarea introdusă prin prezentul regulament trebuie să se aplice până la 31 decembrie 2030 pentru a permite revizuirea punerii în aplicare a măsurilor sale și pentru a examina dacă acestea abordează în mod eficace riscul fitosanitar al importului respectivelor materiale de ambalaj din lemn,
Articolul 1
Obiectul derogării
Paragraf
Materialele de ambalaj din lemn sub formă de cutii utilizate pentru transportul muniției, fabricate înainte de 1 septembrie 2007 și originare din Statele Unite ale Americii, sub controlul Departamentului Apărării al Statelor Unite (denumite în continuare cutiile), sunt exceptate de la cerințele articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031 în cazul în care îndeplinesc cerințele prevăzute în prezentul regulament.
Articolul 2
Obligația de notificare
Alineatul 1
Cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de introducerea preconizată pe teritoriul Uniunii a unui transport, astfel cum se menționează la articolul 1, importatorul notifică autorităților competente din statul membru de la punctul de intrare intenția sa de a introduce respectivul transport. În același termen, importatorul transmite aceeași notificare autorităților competente din statul membru aferent primului loc de depozitare, în cazul în care locul respectiv diferă de punctul de intrare.
Alineatul 2
Notificarea menționată la alineatul (1) include următoarele elemente:
Litera a
data la care se dorește introducerea;
Litera b
un inventar al transportului în cauză identificând cutiile care fac parte din acesta;
Litera c
numele și adresa importatorului;
Litera d
adresa punctului de intrare prin care se dorește introducerea;
Litera e
adresa primului loc de depozitare, în cazul în care aceasta diferă de punctul de intrare.
Articolul 3
Controale efectuate de autoritățile competente
Alineatul 1
Autoritățile competente din statul membru de la punctul de intrare a transportului menționat la articolul 1 verifică prezența și caracterul complet al documentului descris la punctul 7 din anexă. Acestea verifică, de asemenea, conformitatea unui eșantion reprezentativ din fiecare transport cu următoarele puncte din anexă:
Litera a
punctele 1 și 2 cu privire la afișarea marcajelor respective;
Litera b
punctul 3 cu privire la cutiile reparate;
Litera c
punctul 4 cu privire la absența scoarței;
Litera d
punctul 5 cu privire la conținutul de umiditate.
Alineatul 2
Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care primul loc de depozitare diferă de punctul de intrare, autoritățile competente din statul membru aferent primului loc de depozitare efectuează verificarea descrisă la alineatul respectiv.
Articolul 4
Depozitarea și deplasarea cutiilor
Alineatul 1
Înainte și după efectuarea controalelor prevăzute la articolul 3, cutiile sunt depozitate în continuare în localuri închise.
Alineatul 2
Orice deplasare a cutiilor poate avea loc numai în recipiente închise sau sub un înveliș în totalitate protector.
Articolul 5
Notificarea neconformității
Paragraf
Statele membre notifică Comisiei și celorlalte state membre cu privire la fiecare transport care nu este în conformitate cu condițiile stabilite în anexă. Notificarea respectivă se efectuează în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data la care autoritatea competentă ia cunoștință de o astfel de neconformitate.
Articolul 6
Raportarea importurilor
Paragraf
Statul membru aferent primului loc de depozitare, furnizează Comisiei și celorlalte state membre, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, informații referitoare la numărul de transporturi introduse în teritoriile lor și un raport referitor la controalele menționate la articolul 3 efectuate între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul precedent.
Articolul 7
Data expirării
Paragraf
Prezentul regulament expiră la 31 decembrie 2030.
Articolul 8
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 6 ianuarie 2026.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂCondiții privind introducerea cutiilor de muniții astfel cum sunt menționate la articolul 1
Paragraf
Cutiile menționate la articolul 1 îndeplinesc următoarele condiții:
Paragraf
afișează un marcaj prin care se confirmă că au fost fabricate cel târziu la 31 august 2007;
Paragraf
afișează un marcaj care indică faptul că au fost tratate cu un produs de conservare a lemnului aprobat de Agenția pentru protecția mediului din Statele Unite ale Americii;
Paragraf
în cazul în care cutiile au fost reparate după producție, lemnul utilizat în acest scop îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;
Paragraf
cutiile sunt fabricate din lemn. Lemnul respectiv trebuie să fie decojit complet sau să conțină doar bucăți mici de scoarță separate vizual și clar distincte. Respectivele bucăți de scoarță trebuie să respecte oricare dintre următoarele cerințe:
Paragraf
să fie mai mici de 3 cm în lățime (indiferent de lungime);
Paragraf
dacă sunt mai mari de 3 cm în lățime, suprafața totală a fiecărei bucăți de scoarță să fie mai mică de 50 cm2;
Paragraf
nivelul lor de umiditate să fie de maximum 20 %;
Paragraf
să fi fost păstrate în localuri închise și transportate în recipiente închise sau sub un înveliș în totalitate protector;
Paragraf
să fie însoțite de un document emis de către Ministerul Apărării al Statelor Unite ale Americii care confirmă respectarea condițiilor prevăzute la punctele 4, 5 și 6.
Punctul 1
afișează un marcaj prin care se confirmă că au fost fabricate cel târziu la 31 august 2007;
Punctul 2
afișează un marcaj care indică faptul că au fost tratate cu un produs de conservare a lemnului aprobat de Agenția pentru protecția mediului din Statele Unite ale Americii;
Punctul 3
în cazul în care cutiile au fost reparate după producție, lemnul utilizat în acest scop îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;
Punctul 4
cutiile sunt fabricate din lemn. Lemnul respectiv trebuie să fie decojit complet sau să conțină doar bucăți mici de scoarță separate vizual și clar distincte. Respectivele bucăți de scoarță trebuie să respecte oricare dintre următoarele cerințe:
Litera a
să fie mai mici de 3 cm în lățime (indiferent de lungime);
Litera b
dacă sunt mai mari de 3 cm în lățime, suprafața totală a fiecărei bucăți de scoarță să fie mai mică de 50 cm2;
Punctul 5
nivelul lor de umiditate să fie de maximum 20 %;
Punctul 6
să fi fost păstrate în localuri închise și transportate în recipiente închise sau sub un înveliș în totalitate protector;
Punctul 7
să fie însoțite de un document emis de către Ministerul Apărării al Statelor Unite ale Americii care confirmă respectarea condițiilor prevăzute la punctele 4, 5 și 6.
Litera a
să fie mai mici de 3 cm în lățime (indiferent de lungime);
Litera b
dacă sunt mai mari de 3 cm în lățime, suprafața totală a fiecărei bucăți de scoarță să fie mai mică de 50 cm2;