Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 33 coroborat cu articolul 31 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 18 martie 2013, Consiliul a convenit să numească un reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru Sahel.
2
La 19 noiembrie 2024, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2024/2905 prin care domnul João CRAVINHO a fost numit în calitate de RSUE pentru Sahel. Mandatul RSUE expiră la 31 august 2026.
3
Un RSUE pentru Sahel ar trebui să fie numit pentru o perioadă de 12 luni.
4
RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat.
5
Este necesar să se asigure o implicare coerentă și eficace a Uniunii în Sahel, inclusiv prin numirea unui nou RSUE care să conducă dialogul politic, coordonarea și punerea în aplicare a abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, luând în considerare opiniile exprimate de statele membre.
6
Este important să se mențină dinamica acțiunii Uniunii, inclusiv prin intermediul concluziilor Consiliului privind Sahelul, continuând, în același timp, eforturile în curs privind punerea în aplicare a abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, luând în considerare opiniile exprimate de statele membre,
Articolul 1
Reprezentantul special al Uniunii Europene
Alineatul 1
Doamna Birgitte MARKUSSEN este numită în calitate de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru Sahel pentru perioada 1 septembrie 2026-31 august 2027. Consiliul poate decide cu privire la prelungirea sau încheierea anticipată a mandatului RSUE (denumit în continuare mandatul), pe baza unei evaluări din partea Comitetului politic și de securitate (COPS) și la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant).
Alineatul 2
În scopul mandatului, Sahelul este definit ca incluzând Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania și Niger. De asemenea, RSUE colaborează, după caz, cu țările din bazinul lacului Ciad și cu alte țări și entități regionale sau internaționale din regiunea Sahel și din afara acesteia, inclusiv din Maghreb și Golful Guineei, după caz, și în special cu țările învecinate care sunt afectate de evoluțiile din Sahel.
Articolul 2
Obiective de politică
Alineatul 1
Pe baza obiectivelor de politică ale Strategiei integrate a Uniunii Europene în Sahel, astfel cum a fost adoptată prin intermediul Concluziilor Consiliului din 16 aprilie 2021, a adaptării abordării Uniunii față de regiunea Sahel, astfel cum s-a discutat la Consiliul Afaceri Externe din 11 decembrie 2023 și din 19 februarie 2024, și a abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, astfel cum a fost aprobată de Consiliul Afaceri Externe din 20 noiembrie 2025, luând în considerare opiniile exprimate de statele membre, mandatul trebuie să contribuie activ la eforturile regionale și internaționale pentru o pace durabilă, securitate, stabilitate și dezvoltare durabilă în regiune și să acorde prioritate acestor eforturi. Mai mult decât atât, RSUE urmărește sporirea calității, a impactului și a vizibilității implicării pluridimensionale a Uniunii în Sahel, precum și promovarea valorilor universale și a intereselor Uniunii. În conformitate cu orientările Consiliului, RSUE îl asistă pe Înaltul Reprezentant în punerea în aplicare a abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, legată de riscurile tot mai mari de insecuritate și instabilitate din regiune.
Alineatul 2
RSUE contribuie la dezvoltarea și punerea în practică a eforturilor Uniunii în regiune, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv respectul pentru integritatea teritorială, într-un mod integrat, inclusiv în domeniul politic, al securității și al dezvoltării, precum și la coordonarea, pentru acțiunile Uniunii, a tuturor instrumentelor relevante și a părților interesate. RSUE contribuie la aprofundarea eforturilor de colaborare și de coordonare ale Uniunii cu mecanismele naționale, regionale și internaționale.
Alineatul 3
RSUE acționează în strânsă cooperare și coordonare cu Consiliul, Comisia, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), delegațiile Uniunii, statele membre și alte părți interesate relevante, în special Organizația Națiunilor Unite (ONU) și organizațiile africane, mai cu seamă Uniunea Africană (UA) și Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS).
Articolul 3
Mandat
Alineatul 1
În vederea realizării obiectivelor de politică prevăzute la articolul 2, mandatul constă în:
Litera a
a contribui activ la punerea în aplicare a abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, după caz și luând în considerare opiniile exprimate de statele membre, și a coordona și a dezvolta în continuare abordarea integrată a Uniunii în regiune, urmărind să consolideze coerența și eficacitatea globală a activităților Uniunii în Sahel, precum și să sprijine o comunicare strategică eficace;
Litera b
a colabora, inclusiv prin navete diplomatice (shuttle diplomacy) și comunicare politică la nivel înalt cu guvernele și cu organizațiile regionale, precum și prin acorduri de pace și inițiative internaționale de mediere și de soluționare a conflictelor, cu toate părțile interesate relevante din regiune, inclusiv cu organizațiile internaționale, cu femeile, cu tineretul, cu societatea civilă și cu diasporele, precum și cu țările din Maghreb, din Africa de Vest și din bazinul lacului Ciad, în vederea promovării obiectivelor și intereselor Uniunii, contribuind la o mai bună înțelegere și la o imagine pozitivă a rolului pe care Uniunea îl are în Sahel și în vecinătatea imediată a acestuia;
Litera c
a reprezenta și a promova interesele și vizibilitatea Uniunii în forurile regionale și internaționale și în cadrul oricăror alte procese relevante pentru stabilitatea regiunii;
Litera d
a facilita acțiuni pe deplin coordonate și integrate ale Uniunii în regiune, valorificând toate instrumentele relevante, inclusiv cooperarea pentru dezvoltare, Instrumentul european pentru pace, activitățile statelor membre și sprijinul acordat de Uniune pentru gestionarea crizelor și prevenirea conflictelor prin intermediul acțiunilor din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) a Uniunii și al eforturilor de stabilizare regionale și naționale, inclusiv cele privind reforma sectorului de securitate și dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea foștilor combatanți, precum și patrimoniul cultural în situații de conflict și de criză;
Litera e
a menține o cooperare strânsă cu ONU, în special cu reprezentantul special al secretarului general pentru Africa de Vest și Sahel, cu UA și reprezentantul său special în Mali și Sahel, cu ECOWAS, cu Comisia Bazinului Lacului Ciad și cu alte părți interesate majore de la nivel național, regional și internațional, inclusiv cu alți trimiși speciali pentru Sahel;
Litera f
a monitoriza îndeaproape, a analiza și a raporta cu privire la impactul cauzelor profunde ale instabilității și ale tendințelor pe termen lung din regiune, inclusiv schimbările climatice, declinul biodiversității, păstoritul, insecuritatea alimentară și accesul la resursele naturale, în special terenuri și apă, precum și a promova gestionarea durabilă a resurselor naturale și cooperarea cu privire la acestea cu scopul de a consolida stabilitatea și de a sprijini eforturile de limitare a răspândirii instabilității, acordând o atenție deosebită celor mai vulnerabile regiuni și inițiativelor regionale pentru a promova cooperarea transfrontalieră în acest sens, inclusiv între statele costiere ale Africii de Vest și statele din regiunea Sahel;
Litera g
a monitoriza îndeaproape alte dimensiuni regionale și transfrontaliere ale provocărilor cu care se confruntă regiunea, inclusiv terorismul, radicalizarea, criminalitatea organizată, amenințările hibride și cibernetice, traficul de arme, traficul de ființe umane și introducerea ilegală de persoane, traficul de droguri, insecuritatea maritimă, fluxurile de refugiați și de migrație și fluxurile financiare ilicite conexe;
Litera h
a urmări îndeaproape consecințele la nivel umanitar, politic, de securitate și de dezvoltare ale fluxurilor majore de refugiați și de migrație, inclusiv de persoane strămutate în interiorul țărilor, și a participa, după caz, la dialoguri privind migrația cu autoritățile și părțile interesate relevante și a contribui la un nivel mai amplu la politica Uniunii privind migrația și refugiații în ceea ce privește regiunea, în concordanță cu obiectivele și interesele Uniunii, pentru a promova o cooperare fructuoasă în domeniile migrației, pe baza unei abordări cuprinzătoare la nivelul întregii rute;
Litera i
a contribui la punerea în aplicare a concluziilor relevante ale Consiliului privind prevenirea și combaterea terorismului și a extremismului violent, a menține contacte politice periodice la nivel înalt cu țările afectate de terorism și de criminalitatea organizată internațională și a asigura rolul fundamental al Uniunii în cadrul eforturilor de combatere a terorismului și a criminalității organizate internaționale;
Litera j
a urmări îndeaproape efectele crizelor umanitare din regiune din punct de vedere politic, al securității și al dezvoltării, luând în considerare abordarea care asociază pacea, asistența umanitară și dezvoltarea și promovând soluțiile pe termen lung la nivel regional pentru crize și conflicte;
Litera k
a contribui, în cooperare cu RSUE pentru drepturile omului, la punerea în aplicare a politicii Uniunii cu privire la drepturile omului în regiune, în concordanță cu Planul de acțiune al Uniunii privind drepturile omului și democrația, cu Orientările Uniunii privind drepturile omului, în special cu Orientările Uniunii privind copiii și conflictele armate, precum și cu Liniile directoare ale UE privind violențele împotriva femeilor și combaterea tuturor formelor de discriminare la adresa femeilor, precum și a politicii Uniunii privind femeile, pacea și securitatea, a promova incluziunea și egalitatea de gen în procesul de consolidare a statului, în concordanță cu Rezoluția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU) 1325 (2000) și cu rezoluțiile ulterioare privind femeile, pacea și securitatea, inclusiv RCSONU 2242 (2015), și a susține punerea în aplicare a RCSONU 2250 (2015) privind tineretul, pacea și securitatea;
Litera l
a ține sub observație în continuare sectorul justiției în ansamblu și mecanismele de tragere la răspundere care pot fi utilizate pentru a combate impunitatea, inclusiv formularea de recomandări, menținerea de contacte regulate cu autoritățile relevante din regiune, cu Biroul Procurorului Curții Penale Internaționale și cu Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și conlucrarea cu apărătorii și observatorii drepturilor omului din regiune;
Litera m
a aprofunda cunoștințele Uniunii despre așteptările locale și contextele locale prin contacte frecvente în regiune, inclusiv cu actorii locali. Pe baza unei analize aprofundate și continue a situației, facilitează un proces de reflecție și contribuie la reacția rapidă, la adaptarea și la viziunea strategică și pe termen lung a Uniunii în Sahel.
Alineatul 2
În scopul îndeplinirii mandatului său, RSUE, printre altele:
Litera a
oferă consiliere și raportează în ceea ce privește formularea pozițiilor Uniunii în forurile regionale și internaționale, după caz, pentru a promova în mod proactiv contactele diplomatice și acțiunile care consolidează abordarea integrată a Uniunii față de Sahel;
Litera b
contribuie la păstrarea unei perspective globale asupra tuturor activităților Uniunii și cooperează strâns cu delegațiile relevante ale Uniunii și cu statele membre.
Articolul 4
Executarea mandatului
Alineatul 1
RSUE răspunde de executarea mandatului, acționând sub autoritatea Înaltului Reprezentant.
Alineatul 2
COPS menține o legătură privilegiată cu RSUE și este principalul punct de contact al RSUE cu Consiliul. COPS furnizează RSUE orientări strategice și îndrumare politică în cadrul mandatului, fără a aduce atingere competențelor Înaltului Reprezentant.
Alineatul 3
RSUE cooperează și își desfășoară activitatea în strânsă coordonare cu departamentele relevante ale SEAE.
Articolul 5
Finanțare
Alineatul 1
Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului (denumite în continuare cheltuielile) pentru perioada 1 septembrie 2026-31 august 2027 este de 1788249,05 EUR.
Alineatul 2
Cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu procedurile și normele aplicabile bugetului general al Uniunii.
Alineatul 3
Gestionarea cheltuielilor face obiectul unui contract între RSUE și Comisie. RSUE răspunde în fața Comisiei pentru cheltuieli.
Articolul 6
Constituirea și componența echipei RSUE
Alineatul 1
În limitele mandatului și ale mijloacelor financiare aferente puse la dispoziție, RSUE răspunde de alcătuirea unei echipe. Echipa RSUE dispune de cunoștințe de specialitate necesare în ceea ce privește chestiuni de politică specifice, conform mandatului. RSUE informează prompt Consiliul și Comisia cu privire la componența echipei RSUE.
Alineatul 2
Statele membre, instituțiile Uniunii și SEAE pot propune detașarea de personal care să lucreze în echipa RSUE. Remunerarea personalului detașat este asigurată de statul membru care l-a detașat, de instituția Uniunii în cauză ori de SEAE, după caz. Experții detașați de statele membre pe lângă instituțiile Uniunii sau pe lângă SEAE pot, de asemenea, să fie detașați să lucreze în echipa RSUE. Membrii personalului internațional contractual trebuie să fie resortisanți ai statelor membre.
Alineatul 3
Toți membrii personalului detașat rămân sub autoritatea administrativă a statului membru care i-a detașat, a instituției Uniunii în cauză ori a SEAE și își duc la îndeplinire sarcinile și acționează în interesul mandatului.
Alineatul 4
Personalul RSUE este amplasat în același loc cu departamentele relevante ale SEAE sau cu delegațiile relevante ale Uniunii, în vederea asigurării coerenței și consecvenței activităților lor respective.
Articolul 7
Privilegiile și imunitățile RSUE și ale membrilor echipei RSUE
Paragraf
Privilegiile, imunitățile și alte garanții privind RSUE și membrii echipei RSUE care sunt necesare îndeplinirii și bunei desfășurări a mandatului se stabilesc împreună cu țările-gazdă, după caz. Statele membre și SEAE oferă tot sprijinul necesar în acest scop.
Articolul 8
Securitatea informațiilor UE clasificate
Paragraf
RSUE și membrii echipei acestuia respectă principiile și standardele minime de securitate stabilite prin Decizia 2013/488/UE a Consiliului.
Articolul 9
Accesul la informații și asistență logistică
Alineatul 1
Statele membre, Comisia, SEAE și Secretariatul General al Consiliului garantează accesul RSUE la toate informațiile relevante.
Alineatul 2
Delegațiile Uniunii în regiune și statele membre, după caz, furnizează asistență logistică pentru RSUE și pentru membrii echipei RSUE.
Articolul 10
Securitate
Paragraf
În conformitate cu politica Uniunii privind securitatea personalului cu atribuții operaționale desfășurat în afara Uniunii în temeiul titlului V din tratat, RSUE ia toate măsurile a căror aplicare este rezonabilă, în conformitate cu mandatul și în baza condițiilor de securitate din zona pentru care este responsabil, pentru a asigura securitatea întregului personal aflat sub directa autoritate a RSUE, în special prin:
Litera a
elaborarea unui plan de securitate specific, pe baza orientărilor primite din partea SEAE, care să includă măsuri de securitate fizice, organizaționale și procedurale specifice, destinate gestionării deplasării personalului în condiții de siguranță către zona pentru care este responsabil și în interiorul acesteia și gestionării incidentelor de securitate, și prin elaborarea unui plan de urgență și a unui plan de evacuare;
Litera b
asigurarea faptului că întreg personalul desfășurat în afara Uniunii beneficiază de asigurare pentru un grad înalt de risc, în concordanță cu condițiile specifice zonei pentru care este responsabil;
Litera c
asigurarea faptului că toți membrii personalului care urmează să fie desfășurați în afara Uniunii, inclusiv membrii personalului contractual angajat la nivel local, au participat, înainte de sosirea în zona pentru care sunt responsabili sau imediat după sosire, la cursuri adecvate de instruire în domeniul securității, pe baza clasificărilor de risc atribuite respectivei zone de către SEAE;
Litera d
asigurarea punerii în aplicare a tuturor recomandărilor convenite formulate ca urmare a evaluărilor periodice privind securitatea și transmiterea către Înaltul Reprezentant, Consiliu și Comisie de rapoarte scrise cu privire la punerea în aplicare a recomandărilor respective și cu privire la alte aspecte legate de securitate în cadrul rapoartelor periodice privind progresele înregistrate și al raportului final cuprinzător privind executarea mandatului, menționat la articolul 15.
Articolul 11
Raportare
Paragraf
RSUE prezintă rapoarte periodic Înaltului Reprezentant. RSUE transmite periodic rapoarte către COPS și, atunci când este necesar, către alte grupuri de pregătire ale Consiliului. Rapoartele periodice sunt difuzate prin rețeaua COREU. RSUE prezintă rapoarte Consiliului Afaceri Externe. În conformitate cu articolul 36 din tratat, RSUE poate fi implicat în activitatea de informare a Parlamentului European.
Articolul 12
Accesul la documente și protecția datelor
Alineatul 1
RSUE aplică normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și normele de punere în aplicare prevăzute în Decizia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 6 martie 2025.
Alineatul 2
RSUE protejează persoanele fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor lor cu caracter personal, în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și cu normele de punere în aplicare adoptate de Înaltul Reprezentant pentru SEAE.
Articolul 13
Coordonare
Alineatul 1
În cadrul abordării reînnoite a Uniunii față de regiunea Sahel, RSUE contribuie la unitatea, coerența și eficacitatea acțiunilor Uniunii și furnizează sprijin pentru a asigura aplicarea sau implementarea într-un mod consecvent a tuturor instrumentelor Uniunii și acțiunilor statelor membre, în vederea realizării obiectivelor de politică ale Uniunii. RSUE urmărește să asigure legătura cu statele membre în mod periodic. Activitățile RSUE sunt coordonate cu cele ale SEAE, ale delegațiilor Uniunii și ale Comisiei, precum și cu activitățile altor RSUE activi în regiune. RSUE informează periodic SEAE, delegațiile Uniunii și misiunile statelor membre în regiune.
Alineatul 2
Pe teren, RSUE asigură o strânsă legătură cu șefii de misiune ai statelor membre, cu șefii delegațiilor Uniunii și cu șefii misiunilor din cadrul PSAC relevanți. Aceștia depun toate eforturile pentru a-l sprijini pe RSUE în executarea mandatului. RSUE, în strânsă coordonare cu delegațiile relevante ale Uniunii, oferă orientări politice la nivel local șefului misiunii EUCAP Sahel Mali. RSUE și comandantul operației civile se consultă reciproc, în funcție de necesități. RSUE stabilește, de asemenea, contacte cu alți actori internaționali și regionali de pe teren.
Articolul 14
Subrogația în drepturi
Paragraf
În scopul asigurării respectării angajamentelor juridice asumate de precedenții RSUE pentru Sahel în ceea ce privește membrii echipelor lor, achiziționarea de lucrări, bunuri sau servicii și închirierea de terenuri, clădiri sau alte bunuri imobile, RSUE succedă foștilor RSUE și își asumă drepturile și obligațiile acestora, cu excepția obligațiilor care decurg din abateri grave pentru care foștii RSUE rămân singurii responsabili.
Articolul 15
Reexaminare
Paragraf
Punerea în aplicare a prezentei decizii și coerența acesteia cu alte contribuții ale Uniunii în regiune se reexaminează periodic. RSUE prezintă Înaltului Reprezentant, Consiliului și Comisiei rapoarte periodice privind progresele înregistrate și un raport final cuprinzător privind executarea mandatului până la 31 mai 2027.
Articolul 16
Intrarea în vigoare
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 23 iulie 2026.Pentru ConsiliuPreședinteleT. Byrne