Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, în special articolul 19 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
În săptămânile care au precedat adoptarea prezentei decizii, s-au observat creșteri bruște și persistente ale prețurilor angro și cu amănuntul la produsele energetice în întreaga Uniune, declanșate de evoluțiile geopolitice din Orientul Mijlociu, care au afectat lanțurile de aprovizionare cu petrol și produse petroliere la nivel mondial. Evoluțiile respective au avut efecte negative semnificative asupra gospodăriilor, în special asupra consumatorilor vulnerabili, și asupra întreprinderilor, inclusiv asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prezentând astfel un risc grav pentru coeziunea socială, stabilitatea economică și buna funcționare a pieței interne.
2
În concluziile sale din 19 martie 2026, Consiliul European a recunoscut caracterul extraordinar al situației de pe piața energiei și implicațiile sale macroeconomice. Consiliul European a invitat Comisia Europeană să colaboreze îndeaproape cu statele membre pentru a elabora măsuri naționale temporare și specifice de atenuare a impactului semnificativ al combustibililor și al componentelor de cost aferente asupra costurilor de producere a energiei electrice și a subliniat, în special, necesitatea unui răspuns coordonat, întrucât conflictul din Orientul Mijlociu are un impact imediat asupra prețurilor la energie pentru cetățenii și întreprinderile europene.
3
Accizele stabilite prin Directiva 2003/96/CE contribuie la costul final al produselor energetice furnizate în Uniune. O reducere a accizelor sub nivelurile minime de impozitare prevăzute în directiva respectivă poate atenua unele dintre creșterile costurilor energiei cu care se confruntă în prezent statele membre.
4
Mecanismele de flexibilitate prevăzute de Directiva 2003/96/CE permit statelor membre, în limite definite, să reducă sarcina fiscală asupra anumitor produse energetice într-un mod direcționat și temporar. Având în vedere caracterul excepțional și urgent al situației actuale, este necesar să se prevadă flexibilități specifice, pe durată limitată, destinate în mod explicit să atenueze impactul șocului prețurilor la energie.
5
Reducerile temporare ale impozitării anumitor produse energetice pot oferi un ajutor rapid gospodăriilor și întreprinderilor prin scăderea directă a prețurilor pentru utilizatorii finali. În situația actuală, astfel de reduceri extraordinare ar putea reprezenta un instrument adecvat și necesar pentru soluționarea perturbării economice serioase cauzate de șocul prețurilor la energie.
6
Prin scrisoarea din 2 aprilie 2026, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96/CE, autoritățile croate au solicitat autorizarea de a aplica niveluri reduse ale accizelor pentru motorina și pentru benzina fără plumb utilizate drept carburanți. Respectivele niveluri reduse ar fi cu 0,2195 EUR pe litru pentru benzina fără plumb și cu 0,225 EUR pe litru pentru motorină mai mici decât nivelurile minime de impozitare aplicabile carburanților menționate la articolul 7 din directiva respectivă. Autorizația a fost solicitată pentru o perioadă de șase luni.
7
Potrivit autorităților croate, aplicarea unor niveluri reduse ale accizelor vizează atenuarea impactului social și economic al prețurilor cu amănuntul ridicate ale benzinei și motorinei ca urmare a situației geopolitice și care afectează în mod direct atât gospodăriile, cât și întreprinderile.
8
Autorizația solicitată a fost examinată de Comisie și se consideră că este puțin probabil să împiedice buna funcționare a pieței interne. Având în vedere durata sa scurtă și circumstanțele excepționale legate de situația geopolitică, împreună cu un preț de piață excepțional de ridicat al petrolului, se consideră că derogarea solicitată este adecvată și proporțională, având în vedere necesitatea de a se găsi un echilibru între obiectivele de politică specifice enumerate la articolul 19 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2003/96/CE, în special politica de mediu a Uniunii, și imperativul de urgență de a se asigura accesibilitatea energiei pentru întreprinderi și gospodării.
9
Prin urmare, Croația ar trebui să fie autorizată să aplice temporar niveluri reduse ale accizelor, sub nivelurile minime din Uniune, pentru motorina și benzina fără plumb utilizate drept carburanți.
10
În temeiul articolului 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE, fiecare autorizație acordată în temeiul alineatului (1) de la articolul menționat are o durată strict limitată. Cu toate acestea, pentru a nu se aduce atingere evoluțiilor viitoare ale cadrului juridic existent, ar trebui să se prevadă că, în cazul în care Consiliul, hotărând în temeiul articolului 113 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sau al oricărei alte dispoziții relevante din TFUE, introduce noi niveluri minime de impozitare, astfel cum se menționează la articolul 7 din Directiva 2003/96/CE, pentru motorina și pentru benzina fără plumb utilizate drept carburanți, cu care autorizația respectivă nu ar fi compatibilă, autorizația respectivă ar trebui să înceteze să se aplice de la data la care devin aplicabile respectivele noi niveluri minime de impozitare.
11
În același timp, reducerile fiscale nespecifice implică costuri bugetare semnificative și tind să determine o creștere a cererii de combustibili fosili, exacerbând astfel dezechilibrul dintre cerere și ofertă. Prin urmare, măsura ar trebui să rămână strict limitată în timp.
12
Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind ajutoarele de stat,
Articolul 1
Paragraf
Croația este autorizată să aplice niveluri reduse cu până la 0,225 EUR pe litru mai mici decât nivelurile minime de impozitare menționate la articolul 7 din Directiva 2003/96/CE pentru motorina utilizată drept carburant și cu până la 0,2195 EUR pe litru mai mici decât nivelurile respective pentru benzina fără plumb utilizată drept carburant.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se aplică de la 1 august 2026 până la 31 ianuarie 2027.
Paragraf
Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul, hotărând în temeiul articolului 113 din TFUE sau al oricărei alte dispoziții relevante din TFUE, introduce noi niveluri minime de impozitare, astfel cum se menționează la articolul 7 din Directiva 2003/96/CE, pentru motorina și pentru benzina fără plumb utilizate drept carburanți cu care autorizația acordată la articolul 1 din prezenta decizie nu ar fi compatibilă, prezenta decizie încetează să se aplice de la data la care devin aplicabile respectivele noi niveluri minime de impozitare.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie produce efecte de la data notificării.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Croația.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 10 iulie 2026.Pentru ConsiliuPreședinteleS. Harris