AcasăLegislație UE32026D1759

Decizia de punere în aplicare (UE) 2026/1759 a Comisiei din 14 iulie 2026 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2207 privind anumite măsuri de urgență provizorii vizând variola ovină și caprină din Grecia [notificată cu numărul C(2026) 5059]

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:14.07.2026
În vigoare din:16.07.2026
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 259 alineatul (1),
1
Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact mare asupra populației de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe. În cazul apariției unui focar de variolă ovină și caprină la caprine sau ovine, există un risc mare de răspândire a bolii respective la alte unități în care sunt deținute respectivele animale.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei completează normele privind controlul bolilor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429 și definite ca boli de categoria A, B și C în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei. În special, articolele 21 și 22 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 prevăd stabilirea unei zone de restricții în cazul apariției unui focar de boală de categoria A, inclusiv de variolă ovină și caprină, precum și aplicarea anumitor măsuri în zona respectivă. Articolul 21 alineatul (1) din respectivul regulament delegat prevede că zona de restricții trebuie să cuprindă o zonă de protecție, o zonă de supraveghere și, dacă este necesar, zone suplimentare de restricții în jurul zonelor de protecție și de supraveghere sau adiacente acestora.
3
Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2207 a Comisiei a fost adoptată ca urmare a apariției unor focare epidemice de variolă ovină și caprină în Grecia și stabilește anumite măsuri de urgență care trebuie luate de statul membru respectiv. Mai precis, Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2207 prevede că zonele de protecție, zonele de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care urmează să fie stabilite de statul membru respectiv, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, trebuie să cuprindă cel puțin arealele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare. Decizia prevede, în plus, că măsurile care trebuie să fie aplicate în zonele respective trebuie menținute cel puțin până la datele stabilite în anexa respectivă.
4
De la notificarea către Comisie a focarelor care au condus la cea mai recentă modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/2207, Grecia a notificat Comisiei apariția a douăzeci și patru de focare de variolă ovină și caprină în unități în care erau deținute caprine sau ovine. Aceste focare, care au fost raportate între 9 iunie și 10 iulie 2026, vizează unitățile regionale Aitoloakarnania, Arkadia, Ilia, Kozani, Messinia, Pieria, Preveza, Rodopi și Serres. Unul dintre aceste focare noi se află în afara zonelor de restricții stabilite deja ca urmare a focarelor precedente, și anume în unitatea regională Messinia, în care nu fusese raportată anterior boala.
5
Prin urmare, este necesar ca arealele menționate ca zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru Grecia în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2207, precum și durata măsurilor aplicabile în zonele respective să fie ajustate pentru a se ține seama de focarele noi. În consecință, este necesar să se modifice lista zonelor de restricții și durata măsurilor care trebuie aplicate în zonele respective, prevăzute în anexa la decizia de punere în aplicare respectivă.
6
Dimensiunile zonelor de protecție, ale zonelor de supraveghere și ale zonelor suplimentare de restricții, precum și durata măsurilor care trebuie aplicate în acestea sunt bazate pe criteriile stabilite la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, precum și pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687. Criteriile utilizate pentru alegerea dimensiunii și a numărului de zone de protecție, zone de supraveghere și zone suplimentare de restricții, precum și durata măsurilor care trebuie aplicate în acestea includ luarea în considerare nu numai a situației epidemiologice în ceea ce privește variola ovină și caprină din arealele afectate de boala respectivă, ci și a situației epidemiologice generale a variolei ovine și caprine pe întreg teritoriul statului membru afectat de boala respectivă, precum și a nivelului riscului de răspândire suplimentară a bolii. În plus, durata aplicării măsurilor prevăzută în prezenta decizie a fost stabilită în concordanță cu standardele internaționale stabilite în Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OMSA).
7
Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea variolei ovine și caprine și necesitatea de a se preveni răspândirea suplimentară a bolii de la unitățile afectate din Grecia către alte părți ale statului membru respectiv sau către oricare alte state membre, este necesar ca măsurile prevăzute în prezenta decizie de punere în aplicare să fie aplicate cât mai curând posibil.
8
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Paragraf
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2207 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Elene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 14 iulie 2026.Pentru ComisieOlivér VárhelyiMembru al Comisiei
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂ
Paragraf
Zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul focarelor confirmate
Paragraf
Zone suplimentare de restricții
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2