Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului se instituie Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale, în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP urmează să finanțeze măsuri de asistență precum acțiuni de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
2
Cu ocazia celei de a zecea aniversări a Codului de conduită de la Yaoundé, Uniunea și statele sale membre și-au reiterat sprijinul pentru regiunea Golfului Guineei și și-au reînnoit angajamentul de a consolida securitatea maritimă în zonă.
3
La 4 mai 2022, Consiliul a aprobat conceptul privind o posibilă măsură de asistență în beneficiul statelor de coastă din Golful Guineei, cu obiectivul general de a sprijini activitățile în materie de securitate maritimă și de combatere a pirateriei, desfășurate sub conducere africană și efectuate de actori militari în Golful Guineei, cu scopul de a reduce, în cele din urmă, incidența, durata și intensitatea violenței și a criminalității și de a proteja navele forțelor navale, populațiile din zonele de coastă și mijloacele de subzistență ale populațiilor din zonele de coastă.
4
Golful Guineei continuă să se confrunte cu riscuri în materie de securitate maritimă legate, printre altele, de actele de piraterie, jaf armat, trafic și pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN), care amplifică instabilitatea la nivel mondial. O provocare majoră rămâne dezvoltarea prezenței pe mare a forțelor navale ale statelor de coastă. Togo, care participă la arhitectura de la Yaoundé, este expus riscurilor de securitate maritimă respective, în special având în vedere reînnoirea contextului de insecuritate în zona sa maritimă.
5
La 2 octombrie 2025, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit din partea Togo o solicitare de sprijin din partea Uniunii pentru achiziționarea de echipamente esențiale de către forțele armate togoleze pentru a consolida capacitatea forțelor navale togoleze de a desfășura activități de supraveghere și activități operaționale în marea teritorială și în zona economică exclusivă a statului Togo, inclusiv în cadrul arhitecturii de la Yaoundé.
6
Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului, și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
7
Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, a promova și a respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță, în concordanță cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,
Articolul 1
Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată
Alineatul 1
Se instituie o măsură de asistență în beneficiul statului Togo (denumit în continuare beneficiarul) care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare măsura de asistență).
Alineatul 2
Obiectivele măsurii de asistență sunt următoarele:
Litera a
consolidarea cooperării dintre Uniune și Togo în domeniul securității și apărării;
Litera b
contribuția la consolidarea capacităților generale de securitate și apărare ale forțelor armate togoleze pentru a proteja suveranitatea pe mare a statului Togo și pentru a îmbunătăți securitatea maritimă regională, protejând astfel mai bine navele și resursele maritime, populațiile din zonele de coastă și mijloacele de subzistență ale populațiilor din zonele de coastă;
Litera c
consolidarea potențialului statului Togo în ceea ce privește contribuția sa la acțiunile comune din cadrul arhitecturii de la Yaoundé.
Alineatul 3
În vederea atingerii obiectivelor prevăzute la alineatul (2), măsura de asistență finanțează următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forță letală:
Litera a
capacități de supraveghere și comunicare;
Litera b
echipamente de întreținere și asistență;
Litera c
mijloace de intervenție.
Alineatul 4
Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 2
Dispoziții financiare
Alineatul 1
Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile referitoare la măsura de asistență este de 5000000 EUR.
Alineatul 2
Toate cheltuielile se gestionează în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
Articolul 3
Acorduri cu beneficiarul
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea de către acesta din urmă a cerințelor și condițiilor stabilite prin prezenta decizie, drept condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență.
Alineatul 2
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să garanteze:
Litera a
respectarea de către unitățile forțelor armate togoleze cărora li se acordă sprijin prin măsura de asistență a dreptului internațional relevant, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar;
Litera b
utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate;
Litera c
întreținerea adecvată a activelor furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe durata ciclului lor de viață;
Litera d
faptul că activele furnizate în cadrul măsurii de asistență nu vor fi pierdute sau nu vor fi transferate către alte persoane sau entități decât cele indicate în respectivele acorduri.
Alineatul 3
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în temeiul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).
Articolul 4
Punere în aplicare
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este responsabil de asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP și cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare în vederea măsurilor de asistență din cadrul IEP.
Alineatul 2
Punerea în aplicare a activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) din prezenta decizie se realizează de către Agenzia Industrie Difesa.
Articolul 5
Monitorizare, control și evaluare
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la articolul 3. Monitorizarea respectivă asigură cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 și contribuie la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile forțelor armate togoleze cărora li se acordă sprijin prin măsura de asistență.
Alineatul 2
Controlul ulterior expedierii echipamentelor și materialelor se efectuează după cum urmează:
Litera a
verificarea livrării, care presupune ca certificatele de livrare IEP să fie semnate de forțele utilizatorului final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;
Litera b
raportarea cu privire la inventar, care presupune ca beneficiarul să raporteze anual cu privire la inventarul articolelor desemnate până când o astfel de raportare nu mai este considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS);
Litera c
vizite la fața locului, în cadrul cărora beneficiarul trebuie să acorde Înaltului Reprezentant și auditorilor IEP acces pentru a efectua controale la fața locului și audituri IEP, la cerere.
Alineatul 3
Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la încheierea măsurii de asistență pentru a aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
Articolul 6
Raportare
Paragraf
În cursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsuri de asistență informează periodic comitetul instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.
Articolul 7
Suspendare și încetare
Alineatul 1
COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.
Alineatul 2
COPS poate recomanda încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.
Articolul 8
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 26 iunie 2026.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Damianos