Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind inițiativa cetățenească europeană, în special articolul 6 alineatul (3),
1
La 2 aprilie 2026, Comisiei i-a fost prezentată o cerere de înregistrare a unei inițiative cetățenești europene intitulate Reconectarea naturii prin crearea de coridoare europene pentru biodiversitate.
2
Scopul inițiativei, astfel cum a fost exprimat de organizatori, este de a solicita Comisiei să prezinte o propunere în temeiul articolului 192 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pentru a reconecta natura în Europa prin intermediul unui cadru de coordonare pentru conectivitatea ecologică dintre ecosistemele apelor interioare și ecosistemele terestre și pentru a depăși fragmentarea ecosistemelor și a sprijini biodiversitatea și reziliența. Potrivit organizatorilor, cadrul de reglementare ar trebui: să promoveze o serie de instrumente comune: criterii tehnice, monitorizarea integrată și schimbul de date pentru cartografierea coridoarelor ecologice; să asigure coordonarea transfrontalieră: să faciliteze cooperarea dintre statele membre în materie de conectivitate pe întregul continent și să consolideze rețeaua Natura 2000: să intensifice coerența dintre situri și alte zone protejate, prevenind izolarea habitatelor și a speciilor.
3
Comisia consideră că, în temeiul articolului 192 alineatul (1) din TFUE, ar putea adopta o propunere de directivă pentru a reconecta natura în Europa prin intermediul unui cadru de coordonare pentru conectivitatea ecologică dintre ecosistemele apelor interioare și ecosistemele terestre și pentru a depăși fragmentarea ecosistemelor, sprijinind biodiversitatea și reziliența.
4
Din acest motiv, Comisia consideră că niciuna dintre părțile inițiativei nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor.
5
Această concluzie nu afectează efectuarea unei evaluări pentru a se stabili dacă, în acest caz, sunt îndeplinite condițiile concrete de fond necesare pentru o acțiune din partea Comisiei, inclusiv respectarea principiilor proporționalității, subsidiarității și compatibilității cu drepturile fundamentale.
6
Grupul de organizatori a furnizat documente adecvate pentru a dovedi că îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2019/788 și a desemnat persoanele de contact în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul respectiv.
7
Inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, sau drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
8
Prin urmare, inițiativa cetățenească europeană intitulată Reconectarea naturii prin crearea de coridoare europene pentru biodiversitate ar trebui înregistrată.
9
Concluzia conform căreia sunt îndeplinite condițiile de înregistrare prevăzute la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788 nu presupune confirmarea în vreun fel de către Comisie a faptului că, prin conținutul său, inițiativa prezintă cu exactitate situația de fapt, acest lucru fiind responsabilitatea exclusivă a grupului de organizatori ai inițiativei. Conținutul inițiativei exprimă doar punctele de vedere ale grupului de organizatori și nu se poate considera, în niciun caz, că reflectă punctele de vedere ale Comisiei,
Articolul 1
Paragraf
Se înregistrează inițiativa cetățenească europeană intitulată Reconectarea naturii prin crearea de coridoare europene pentru biodiversitate.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie se adresează grupului de organizatori ai inițiativei cetățenești intitulate Reconectarea naturii prin crearea de coridoare europene pentru biodiversitate, reprezentat de Pier Giovanni CAPELLINO și Claudine AYALA COBO, care acționează în calitate de persoane de contact.
Paragraf
Adoptată la Strasbourg, 19 mai 2026.Pentru ComisieMaroš ŠefčovičMembru al Comisiei