Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, în special articolul 48 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea consiliului supraveghetorilor Autorității Bancare Europene,
1
În urma demisiei domnului José Manuel CAMPA, la 15 septembrie 2025, mandatul acestuia în calitatea de președinte al Autorității Bancare Europene (ABE) s-a încheiat la 31 ianuarie 2026.
2
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prevede că președintele ABE (denumit în continuare președintele) este selectat pe criterii de merit, competențe, cunoașterea instituțiilor și a piețelor financiare și experiență în domeniul supravegherii și al reglementării financiare, în urma unei proceduri de selecție care respectă principiul echilibrului de gen și care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că consiliul supraveghetorilor ABE întocmește o listă scurtă de candidați calificați, cu asistență din partea Comisiei. Pe baza listei scurte respective, Consiliul adoptă o decizie de numire a președintelui, după confirmarea din partea Parlamentului European. Mandatul președintelui este de cinci ani și poate fi prelungit o singură dată.
3
la 18 decembrie 2025, ABE a prezentat Consiliului o listă scurtă cu doi candidați pentru funcția de președinte.
4
La 14 ianuarie 2026, cei doi candidați aflați pe lista scurtă pentru funcția de președinte au fost intervievați de președinția Consiliului în numele statelor membre. La 4 februarie 2026, Consiliul la selectat pe domnul François-Louis MICHAUD dintre cei doi candidați și a informat Parlamentul European în consecință, solicitând confirmarea acestuia. Parlamentul European a transmis confirmarea sa la 10 martie 2026.
5
Prin urmare, domnul François-Louis MICHAUD ar trebui să fie numit președinte al ABE pentru o perioadă de cinci ani începând cu 16 aprilie 2026,
Articolul 1
Paragraf
Domnul François-Louis MICHAUD este numit în calitatea de președinte al Autorității Bancare Europene pentru o perioadă de cinci ani începând cu 16 aprilie 2026.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 30 martie 2026.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Panayiotou