Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012, în special articolul 21 alineatul (2),
1
În temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, cererea de înregistrare a indicației geografice Istarski ovčji sir/Istrski ovčji sir, depusă de Croația și Slovenia și primită de Comisie înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2024/1143, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
2
Comisia nu a primit nicio declarație de opoziție în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2024/1143, care se aplică cererii de înregistrare în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
3
Prin urmare, indicația geografică Istarski ovčji sir/Istrski ovčji sir trebuie înscrisă în registrul Uniunii de indicații geografice,
Articolul 1
Paragraf
Se înscrie indicația geografică Istarski ovčji sir/Istrski ovčji sir (DOP) în registrul Uniunii de indicații geografice, menționat la articolul 22 din Regulamentul (UE) 2024/1143.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 3 decembrie 2025.Pentru ComisiePentru PreședintăChristophe HansenMembru al Comisiei