Regulamentul (UE) 2025/2441 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2025 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 în ceea ce privește revizuirea mecanismului de suspendare

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 77 alineatul (2) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină o viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre (denumită în continuare obligativitatea vizelor) și lista țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exceptați de la obligativitatea vizelor pentru șederi a căror durată totală nu depășește 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile (denumită în continuare exceptarea de la obligativitatea vizelor).

Regimul de călătorii fără viză aduce beneficii semnificative Uniunii și țărilor terțe. Relațiile economice, sociale și culturale cu țările terțe creează prosperitate și promovează la nivel internațional caracterul deschis și liber al Uniunii ca spațiu de libertate, securitate și justiție. Politica comună a Uniunii în domeniul vizelor este, în acest sens, o piatră de temelie a colaborării sale cu țările terțe. În același timp, contextul geopolitic în continuă evoluție a generat noi provocări legate de regimul de călătorii fără viză. Pentru a aborda aceste noi provocări și o gamă mai largă de riscuri în materie de migrație ilegală, de ordine publică și de securitate care decurg din țările terțe enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806 (țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor), ar trebui consolidat și eficientizat mecanismul de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanții unei țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor (denumit în continuare mecanismul de suspendare).

Utilizarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie facilitată, în special, prin extinderea motivelor posibile de activare a acestuia, prin adaptarea pragurilor și a procedurilor relevante și prin consolidarea obligațiilor de monitorizare și de raportare ale Comisiei.

Uniunea a încheiat o serie de acorduri privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă ședere cu țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor și ar putea încheia alte astfel de acorduri în viitor. În cazul în care mecanismul de suspendare este activat cu privire la o țară terță cu care Uniunea a încheiat un astfel de acord, acesta ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispozițiilor relevante privind motivele de suspendare și procedurilor prevăzute în acordul în cauză. Prin urmare, pentru ca suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor în temeiul dreptului Uniunii să producă efecte în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii, aplicarea acordului relevant trebuie suspendată în paralel printr-o decizie a Consiliului.

Datorită nevoii de a oferi un răspuns imediat și adecvat la amenințările hibride care este în concordanță cu dreptul Uniunii și cu obligațiile internaționale ale Uniunii, activarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie posibilă atunci când există riscuri sau amenințări la adresa ordinii publice sau a securității interne a statelor membre care decurg din amenințări hibride, cum ar fi situațiile de instrumentalizare a migranților sponsorizată de stat, așa cum se menționează în Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului, care vizează destabilizarea sau subminarea societății și a instituțiilor-cheie.

Este esențial să se poate avea încredere deplină în documentele de călătorie, de identitate și în cele primare eliberate de țările terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor. Este de asemenea esențial ca astfel de documente să nu poată fi falsificate sau contrafăcute ușor. Întrucât deficiențele de natură sistemică ale dreptului sau procedurilor privind securitatea documentelor din țările terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor ar putea duce la riscuri sau amenințări la adresa ordinii publice sau a securității interne a statelor membre, mecanismul de suspendare ar trebui să poată fi activat din acest motiv.

Sistemele de acordare a cetățeniei pentru investitori aplicate de țările terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor dau posibilitatea resortisanților țărilor terțe să călătorească fără viză în Uniune care, altfel, ar fi supuși obligativității vizelor. În cadrul unui sistem de acordare a cetățeniei pentru investitori, cetățenia se acordă unei persoane în schimbul unor plăți sau investiții prestabilite, fără ca persoana respectivă să aibă vreo legătură reală cu țara terță în cauză. Deși Uniunea respectă dreptul țărilor suverane de a decide cu privire la propriile proceduri de naturalizare, țările terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor ar trebui descurajate să utilizeze accesul fără viză în Uniune ca instrument de atragere a investițiilor individuale în schimbul acordării cetățeniei. În plus, lipsa unor controale de securitate cuprinzătoare, a unor proceduri de verificare și a obligației de diligență din partea unor astfel de țări terțe în ceea ce privește sistemele de acordare a cetățeniei pentru investitori prezintă o serie de riscuri grave de securitate pentru cetățenii Uniunii, cum ar fi cele care decurg din spălarea banilor și corupție. Pentru a preveni utilizarea în acest scop a accesului fără viză în Uniune, ar trebui să fie posibilă suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor pentru o țară terță care alege să aplice sisteme de acordare a cetățeniei pentru investitori, în temeiul cărora cetățenia este acordată unei persoane fără ca persoana respectivă să aibă vreo legătură reală cu această țara terță.

O politică în domeniul vizelor a unei țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor care nu este aliniată la politica Uniunii în domeniul vizelor în ceea ce privește lista țărilor terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor ar putea conduce la o migrație ilegală către Uniune, în special atunci când țara terță în cauză se află în imediata apropiere geografică a Uniunii. Prin urmare, activarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie posibilă în cazul în care, în urma unei evaluări, Comisia concluzionează că o astfel de nealiniere a politicii în domeniul vizelor a unei țări terțe ar putea duce la o creștere substanțială a numărului de resortisanți ai altor țări terțe care sosesc în mod legal pe teritoriul țării terțe respective și apoi intră ilegal pe teritoriul statelor membre.

Regulamentul (UE) 2018/1806 stabilește țările terțe ai căror resortisanți sunt supuși obligativității vizelor sau sunt exceptați de la obligativitatea vizelor. Unele dintre criteriile utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării unei exceptări de la obligativitatea vizelor se reflectă în motivele de suspendare prevăzute în alte dispoziții ale acestui regulament, asigurând astfel o legătură între criteriile de acordare a exceptării de la obligativitatea vizelor și motivele de suspendare. Prin urmare, mecanismul de suspendare astfel cum este revizuit de prezentul regulament ar trebui să prevadă, de asemenea, posibilitatea de a suspenda exceptarea de la obligativitatea vizelor în cazul unei deteriorări a relațiilor externe ale Uniunii cu o țară terță exceptată de la regimul obligativității vizelor, cauzată de încălcări grave ale principiilor prevăzute în Carta Organizației Națiunilor Unite, de încălcări grave ale libertăților fundamentale sau ale obligațiilor care decurg din dreptul internațional al drepturilor omului sau din dreptul internațional umanitar, de încălcări grave ale dreptului internațional și ale standardelor juridice internaționale, de nerespectarea hotărârilor judecătorești internaționale sau de acte ostile săvârșite împotriva Uniunii sau a statelor membre cu scopul de a destabiliza sau submina societatea sau instituțiile esențiale pentru ordinea publică și securitatea internă a Uniunii sau a statelor membre. Astfel de acte ostile ar putea rezulta din ingerințele externe în procesele politice, din constrângerea economică, din operațiunile cibernetice, din spionajul economic sau din sabotajul infrastructurii critice. În plus, având în vedere că relațiile externe ale Uniunii vor fi afectate în ansamblu, ar trebui să fie prerogativa exclusivă a Comisiei activarea mecanismului de suspendare, după consultarea statelor membre, pe motivul unei deteriorări a relațiilor externe ale Uniunii cu o țară terță exceptată de la regimul obligativității vizelor. Pe lângă aceasta, în cazul în care Comisia are în vedere suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor pe acest motiv, ar trebui să țină seama, în evaluarea sa, de impactul potențial al suspendării asupra resortisanților țării terțe în cauză.

Acordurile privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă ședere încheiate cu țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor ar putea include motive de suspendare care sunt diferite de cele prevăzute în mecanismul de suspendare. Prin urmare, mecanismul de suspendare ar trebui să poată fi activat și din aceste motive. Cu toate acestea, utilizarea motivelor de suspendare prevăzute în acordurile privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă ședere ar trebui să se limiteze la domeniul de aplicare al acordurilor respective.

Comisia ar trebui să evalueze de la caz la caz pragurile pentru activarea mecanismului de suspendare în cazul unei creșteri substanțiale a numărului de resortisanți ai unei țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul statului membru ori despre care s-a constatat că se află pe teritoriul statului membru fără a avea acest drept, a numărului de cereri de azil din partea resortisanților țării terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor pentru care rata de recunoaștere este scăzută sau a numărului de infracțiuni grave având legătură cu resortisanții țării terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor. În special, Comisia ar trebui să poată evalua dacă, în cazurile notificate de către statele membre sau pe baza propriei analize, există circumstanțe specifice care ar justifica aplicarea unor praguri mai mici sau mai mari decât cele indicate în dispozițiile relevante ale Regulamentului (UE) 2018/1806. În evaluarea sa, Comisia ar trebui să țină seama, printre altele, de numărul trecerilor neautorizate ale frontierelor externe ale statelor membre, de numărul cererilor de azil nefondate sau de numărul infracțiunilor penale legate de resortisanții unei țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor în raport cu numărul și dimensiunea statelor membre afectate și de impactul acestor cifre asupra situației generale în materie de migrație, asupra funcționării sistemelor de azil sau asupra securității interne a statului membru afectat. Comisia ar trebui să ia în considerare și acțiunile întreprinse de țara terță în cauză pentru remedierea situației. Comisia ar trebui să evalueze în detaliu necesitatea, proporționalitatea și consecințele unei suspendări a exceptării de la obligativitatea vizelor înainte de adoptarea actului juridic relevant.

În scopul notificării transmise Comisiei cu privire la circumstanțele care ar putea constitui un motiv de suspendare, statele membre ar trebui să poată lua în considerare perioade de referință mai lungi de două luni pentru a identifica nu numai schimbările bruște ale situației relevante, ci și tendințele pe termen mai lung, până la 12 luni, care ar putea justifica activarea mecanismului de suspendare.

Ori de câte ori consideră necesar sau la cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European sau Consiliului privind rezultatele monitorizării sale sistematice a exceptării de la obligativitatea vizelor cu privire la toate țările terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor obținute, printre altele, pe baza datelor din sistemele de informații ale Uniunii, cum ar fi Sistemul de intrare/ieșire, instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului, și Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, instituit prin Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului, și din partea organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii. Astfel de rapoarte ar trebui să se concentreze asupra acelor țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor care, potrivit analizei Comisiei, nu mai îndeplinesc criteriile de acordare a exceptării de la obligativitatea vizelor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806 care sunt relevante pentru motivele suspendării sau asupra acelor țări terțe exceptate de la regimul obligativității vizelor care prezintă probleme specifice care, dacă nu sunt abordate, ar putea conduce la activarea mecanismului de suspendare. În special, este oportun ca Comisia să ia în considerare transmiterea de rapoarte cu privire la țările terțe care au fost nou-incluse pe lista din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806 fără a se fi angajat într-un dialog cu Uniunea privind liberalizarea vizelor, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar și, în special, în primii ani de la intrarea în vigoare a actului juridic care prevede exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru o astfel de țară terță.

În cazul în care mecanismul de suspendare este activat pe motiv că o țară terță exceptată de la regimul obligativității vizelor cu care s-a încheiat cu succes un dialog privind liberalizarea vizelor nu a respectat cerințele specifice privind relațiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării către resortisanții săi a exceptării de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relațiilor externe ale Uniunii cu respectiva țară terță exceptată de la regimul obligativității vizelor, Comisia ar trebui să favorizeze o abordare specifică. În cadrul unei astfel de abordări, Comisia ar trebui să aplice suspendarea în primul rând persoanelor care dețin funcții de responsabilitate, cum ar fi membrii delegațiilor oficiale ale țării terțe respective, membrii guvernelor locale, regionale și naționale ale țării terțe respective, membrii parlamentelor țării terțe respective sau funcționarii publici sau militarii de rang înalt ai țării terțe respective, reducând astfel la minimum consecințele negative asupra populației generale a țării terțe respective. Comisia ar trebui să monitorizeze în permanență dacă activarea mecanismului de suspendare a atins rezultatul scontat și să raporteze periodic în acest sens Parlamentului European și Consiliului.

În cazul în care s-a luat o decizie de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pe motiv că o țară terță exceptată de la regimul obligativității vizelor cu care s-a încheiat cu succes un dialog privind liberalizarea vizelor nu a respectat cerințele specifice privind relațiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării unei exceptări de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relațiilor externe ale Uniunii cu țara terță respectivă exceptată de la regimul obligativității vizelor și decizia respectivă vizează categorii specifice de resortisanți ai țării terțe respective în poziții de responsabilitate, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a nu prevedea excepții de la obligativitatea temporară a vizelor pe întreaga durată a suspendării temporare.

În cazul în care Comisia are în vedere suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor pe baza propriei analize sau în urma unei notificări din partea unui stat membru, Comisia ar trebui să ia în considerare, în evaluarea sa, impactul suspendării asupra societății civile în țara terță în cauză, în special în cazul în care situația drepturilor omului din țara terță respectivă s-a deteriorat.

În cazul în care pentru o țară terță a fost luată o decizie de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor, ar trebui să existe un interval de timp adecvat pentru un dialog consolidat dintre Comisie și țara terță în cauză, care să urmărească să remedieze circumstanțele care au condus la suspendare. În acest scop, durata unei suspendări temporare, adoptate prin intermediul unui act de punere în aplicare, ar trebui să fie de 12 luni, cu posibilitatea de a o prelungi cu încă 24 de luni prin intermediul unui act delegat. Atunci când adoptă un astfel de act delegat, este important ca Comisia să explice în detaliu rezultatul dialogului consolidat cu țara terță în cauză, măsurile adoptate de țara terță respectivă și de statele membre în cauză, precum și motivele pentru care se consideră că nu au fost remediate circumstanțele care au condus la suspendarea temporară. În cazul în care nu se găsește nicio soluție înainte de sfârșitul perioadei de aplicare a actului delegat, iar Comisia prezintă o propunere legislativă de transfer al mențiunii privind țara terță în cauză din anexa II în anexa I la Regulamentul (UE) 2018/1806, Comisia ar trebui să adopte un act delegat de prelungire a suspendării temporare până la intrarea în vigoare a propunerii legislative adoptate. Cu toate acestea, prelungirea respectivă nu ar trebui să depășească 24 de luni.

În cazul în care se adoptă un act de punere în aplicare de suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanții unei țări terțe pe motiv că țara terță respectivă, ai cărei resortisanți au fost exceptați de la obligativitatea vizelor ca urmare a încheierii cu succes a unui dialog privind liberalizarea vizelor, nu a respectat cerințele specifice privind relațiile externe sau drepturile fundamentale care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării către resortisanții săi a exceptării de la obligativitatea vizelor sau pe motiv că a intervenit o deteriorare a relațiilor externe ale Uniunii cu respectiva țară terță, iar circumstanțele respective persistă, Comisia ar trebui să poată decide că actul delegat de prelungire a suspendării se aplică numai anumitor categorii de resortisanți ai țării terțe, ținând seama de circumstanțele specifice ale cazului și de principiul proporționalității. În cazul în care nu se găsește nicio soluție înainte de sfârșitul perioadei de aplicare a actului delegat respectiv, Comisia ar trebui să reevalueze situația și ar trebui să fie în măsură să decidă prelungirea în continuare a suspendării prin intermediul unui act delegat suplimentar care să se aplice categoriilor desemnate de resortisanți ai țării terțe.

În cazuri justificate în mod corespunzător din cauza urgenței situației, de exemplu pentru a preveni un aflux masiv de resortisanți ai țării terțe ce sosesc ilegal pe teritoriul statelor membre sau un prejudiciu grav pentru ordinea publică sau securitatea internă a statelor membre, președintele comitetului înființat în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806 pentru a asista Comisia ar trebui să ia în considerare scurtarea perioadei pentru convocarea unei reuniuni a comitetului și să utilizeze procedura scrisă astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, astfel încât să fie posibil pentru respectivul comitet să-și prezinte avizul mai repede decât în alte cazuri.

O suspendare temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor ar trebui ridicată ori de câte ori circumstanțele care au condus la aceasta sunt remediate înainte de sfârșitul perioadei de suspendare. În acest scop, Comisia ar trebui să adopte un act de punere în aplicare înainte de sfârșitul perioadei de suspendare în cazul în care perioada respectivă este prevăzută într-un act de punere în aplicare sau un act delegat înainte de sfârșitul perioadei de suspendare în cazul în care perioada respectivă este prevăzută într-un act delegat.

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului; prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele B și C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului.

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele B și C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului.

În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, care se află sub incidența articolului 1 punctele B și C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului.

În ceea ce privește Cipru, prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care este conex acestuia, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003,

Regulamentul (UE) 2018/1806 se modifică după cum urmează:

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

Se introduc următoarele articole:

o creștere substanțială a numărului de resortisanți ai țării terțe care figurează pe lista din anexa II cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul unui stat membru sau care s-au dovedit a fi în situație de ședere pe teritoriul unui stat membru fără a avea acest drept;

o creștere substanțială a numărului de cereri de azil din partea resortisanților țării terțe care figurează pe lista din anexa II pentru care rata de recunoaștere este scăzută;

o reducere a cooperării privind readmisia cu o țară terță care figurează pe lista din anexa II sau alte cazuri de necooperare în materie de readmisie;

un risc semnificativ sau o amenințare iminentă pentru ordinea publică sau securitatea internă a statelor membre în legătură cu o țară terță care figurează pe lista din anexa II, în special în cazul în care rezultă din oricare dintre următoarele:

o creștere substanțială a numărului de infracțiuni grave, legate de resortisanți ai țării terțe respective, susținută de informații obiective, concrete și relevante și de date furnizate de autoritățile competente;

amenințările hibride;

deficiențe sistemice în dreptul sau procedurile privind securitatea documentelor;

aplicarea, de către o țară terță care figurează pe lista din anexa II, a unui sistem de acordare a cetățeniei pentru investitori în temeiul căruia cetățenia este acordată unei persoane, în schimbul unor plăți sau investiții prestabilite, fără ca acea persoană să aibă vreo legătură reală cu țara terță respectivă;

nealinierea cu politica în domeniul vizelor a Uniunii, a politicii în domeniul vizelor a unei țări terțe care figurează pe lista din anexa II care, în special din cauza proximității geografice a țării terțe respective față de Uniune, ar putea duce la o creștere substanțială a numărului de resortisanți ai altor țări terțe care intră ilegal pe teritoriul statelor membre după ce au rămas pe teritoriul țării terțe respective sau au tranzitat teritoriul țării terțe respective;

în ceea ce privește țările terțe care figurează pe lista din anexa II ca urmare a încheierii cu succes a unui dialog privind liberalizarea vizelor cu Uniunea, nerespectarea de către o astfel de țară terță a cerințelor specifice, întemeiate pe articolul 1, care au fost utilizate pentru a evalua oportunitatea acordării resortisanților săi a unei exceptări de la obligativitatea vizelor;

o deteriorare a relațiilor externe ale Uniunii cu o țară terță care figurează pe lista din anexa II, cauzată de:

încălcări grave de către țara terță respectivă ale principiilor prevăzute în Carta Organizației Națiunilor Unite;

încălcări grave de către țara terță respectivă ale libertăților fundamentale sau ale obligațiilor care decurg din dreptul internațional al drepturilor omului sau din dreptul internațional umanitar;

încălcări grave de către țara terță respectivă ale dreptului internațional și ale standardelor juridice internaționale;

nerespectarea de către țara terță respectivă a hotărârilor judecătorești internaționale; sau

săvârșirea de către țara terță respectivă de acte ostile împotriva Uniunii sau a statelor membre cu scopul de a destabiliza sau submina societatea sau instituțiile esențiale pentru ordinea publică și securitatea internă a Uniunii sau a statelor membre;

orice alt motiv de suspendare prevăzut într-un acord privind exceptarea de la obligativitatea vizelor de scurtă ședere încheiat între Uniune și o țară terță care figurează pe lista din anexa II, limitat la domeniul de aplicare al acordului respectiv.

o creștere substanțială a numărului de infracțiuni grave, legate de resortisanți ai țării terțe respective, susținută de informații obiective, concrete și relevante și de date furnizate de autoritățile competente;

amenințările hibride;

deficiențe sistemice în dreptul sau procedurile privind securitatea documentelor;

încălcări grave de către țara terță respectivă ale principiilor prevăzute în Carta Organizației Națiunilor Unite;

încălcări grave de către țara terță respectivă ale libertăților fundamentale sau ale obligațiilor care decurg din dreptul internațional al drepturilor omului sau din dreptul internațional umanitar;

încălcări grave de către țara terță respectivă ale dreptului internațional și ale standardelor juridice internaționale;

nerespectarea de către țara terță respectivă a hotărârilor judecătorești internaționale; sau

săvârșirea de către țara terță respectivă de acte ostile împotriva Uniunii sau a statelor membre cu scopul de a destabiliza sau submina societatea sau instituțiile esențiale pentru ordinea publică și securitatea internă a Uniunii sau a statelor membre;

refuzul de a prelucra cererile de readmisie sau neprelucrarea acestora în timp util, inclusiv prin neacordarea de asistență pentru identificarea resortisanților țărilor terțe pentru care un stat membru a depus cereri de readmisie sau crearea în alt mod a unor obstacole practice persistente în ceea ce privește executarea deciziilor de returnare;

neeliberarea documentelor de călătorie în timp util în scopul returnării resortisanților țărilor terțe în termenele prevăzute într-un acord de readmisie încheiat cu o țară terță care figurează pe lista din anexa II sau refuzul de a accepta documentele de călătorie europene eliberate după expirarea termenelor prevăzute într-un astfel de acord de readmisie;

încetarea sau suspendarea unui acord de readmisie încheiat între Uniune și o țară terță care figurează pe lista din anexa II.

dacă există vreuna dintre circumstanțele care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (a), (b), (c) (d), (e), (f) sau (i);

numărul de state membre afectate de oricare dintre aceste circumstanțe;

impactul general al acestor circumstanțe asupra situației migrației în Uniune, astfel cum rezultă acesta din datele furnizate de statele membre sau din datele de care dispune Comisia;

rapoartele întocmite de Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, instituită prin Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului, de Agenția Uniunii Europene pentru Azil, instituită prin Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului, de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului, sau de orice altă instituție, organ, oficiu sau agenție relevantă a Uniunii sau de orice organizație internațională, dacă circumstanțele o impun în cazul respectiv;

orice informație pe care statul membru în cauză a furnizat-o în notificarea sa în ceea ce privește măsurile posibile în temeiul articolului 8e alineatul (1);

chestiunea generală a ordinii publice și a securității interne, cu consultarea statului membru în cauză.

aceasta a decis, pe baza examinării sale în temeiul articolului 8b alineatul (5) sau a analizei sale astfel se menționează la articolul 8c alineatul (2), că o astfel de acțiune este necesară; sau

o majoritate simplă a statelor membre a notificat Comisiei existența circumstanțelor care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (a), (b), (c), (d), (e), (f) sau (i).

colaborează strâns cu țara terță în cauză pentru a găsi soluții alternative pe termen lung în ceea ce privește circumstanța sau circumstanțele relevante care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1);

ține seama de contextul politic, de aspectele economice în cauză și de consecințele suspendării exceptării de la obligativitatea vizelor asupra relațiilor externe generale ale Uniunii și ale statelor membre cu țara terță în cauză; și

ține seama de consecințele unei suspendări a exceptării de la obligativitatea vizelor asupra societății civile din țara terță în cauză, în special în cazul în care situația drepturilor omului din țara terță respectivă s-a deteriorat.

în termen de o lună de la:

primirea unei notificări din partea unui stat membru în temeiul articolului 8b alineatul (1);

informarea Parlamentului European și a Consiliului cu privire la analiza sa astfel cum este menționată la articolul 8c alineatul (2); sau

primirea unei notificări din partea unei majorități simple a statelor membre cu privire la existența circumstanțelor care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (a), (b), (c), (d), (e), (f) sau (i);

în termen de două luni de la primirea unei notificări din partea unui stat membru în temeiul articolului 8b alineatul (2).

primirea unei notificări din partea unui stat membru în temeiul articolului 8b alineatul (1);

informarea Parlamentului European și a Consiliului cu privire la analiza sa astfel cum este menționată la articolul 8c alineatul (2); sau

primirea unei notificări din partea unei majorități simple a statelor membre cu privire la existența circumstanțelor care constituie motivele de suspendare prevăzute la articolul 8a alineatul (1) litera (a), (b), (c), (d), (e), (f) sau (i);

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptat la Strasbourg, 26 noiembrie 2025.Pentru Parlamentul EuropeanPreședintaR. MetsolaPentru ConsiliuPreședinteleM. Bjerre