Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului, în special articolul 17 primul paragraf,
1
Substanțele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 sunt enumerate în partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei.
2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1187/2013 al Comisiei a aprobat substanța activă pentiopirad până la 30 aprilie 2024. Pentiopirad este inclus în lista din partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011.
3
O cerere de reînnoire a aprobării substanței active pentiopirad a fost transmisă în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 al Comisiei. La 19 ianuarie 2023, statul membru raportor a informat statele membre coraportoare, Comisia și autoritatea că au evaluat admisibilitatea cererii în temeiul articolului 8 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1740 și, în special, caracterul complet și actualitatea cererii și a concluzionat că aceasta este admisibilă.
4
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/787 al Comisiei a prelungit perioada de aprobare a substanței active pentiopirad până la 31 octombrie 2027, în așteptarea etapelor rămase din procedura de reînnoire a aprobării substanței active respective.
5
La 13 martie 2025, solicitantul a confirmat că nu mai susține cererea de reînnoire a aprobării substanței active pentiopirad.
6
Prin urmare, prelungirea perioadei de aprobare a substanței pentiopirad nu mai este justificată. În consecință, este necesar să fie stabilită o nouă dată de expirare cât mai curând posibil, acordând în același timp statelor membre suficient timp pentru a retrage autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin pentiopirad.
7
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 trebuie așadar modificat în consecință.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 9 octombrie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, în partea B, rândul 57, pentiopirad, în a șasea coloană, Expirarea aprobării, data se înlocuiește cu 31 octombrie 2025.