Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, în special articolul 68 alineatul (2),
1
Rubricile 28, 29 și 30 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 interzic introducerea pe piață și utilizarea, în vederea furnizării către publicul larg, a substanțelor care sunt clasificate drept cancerigene, mutagene pentru celulele embrionare sau toxice pentru reproducere (CMR) din categoriile 1A sau 1B în partea 3 din anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și care sunt enumerate în apendicele 1-6 la anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, precum și a amestecurilor care conțin astfel de substanțe în concentrații mai mari decât cele specificate.
2
Este necesar ca apendicele 2, 4 și 6 ale anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 să fie modificate pentru a reflecta noua clasificare a substanțelor ca CMR în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2024/197 al Comisiei. Prin urmare, este adecvat să se introducă substanțele CMR nou clasificate din categoria 1B în apendicele 2, 4 și 6 ale anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.
3
Clasificarea substanțelor în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2024/197, se va aplica de la 1 septembrie 2025. Prin urmare, este necesar ca restricția introdusă prin prezentul regulament în ceea ce privește substanțele clasificate prin Regulamentul delegat (UE) 2024/197 ca CMR din categoria 1B să se aplice de la aceeași dată. Data aplicării nu îi împiedică pe operatori să aplice mai devreme restricțiile vizând substanțele CMR din categoria 1B menționate în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2024/197.
4
Regulamentul (UE) 2023/1132 al Comisiei a inclus cumenul în apendicele 2 la anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 începând cu 1 decembrie 2023. Cumenul este prezent în anumiți combustibili de aviație pentru avioane mici, inclusiv pentru cele operate de piloți neprofesioniști. Acești piloți neprofesioniști fac parte din publicul larg, astfel cum se menționează la rubricile 28, 29 și 30 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. În consecință, nu este permisă introducerea pe piață sau utilizarea cumenului în combustibili de aviație furnizați piloților neprofesioniști cu o concentrație de cel puțin 0,1 % g/g începând cu 1 decembrie 2023.
5
Rubricile 28, 29 și 30 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 nu se aplică, printre altele, mai multor combustibili și produse petroliere, inclusiv carburanților care intră sub incidența Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Astfel de carburanți includ benzina și motorina pentru vehiculele rutiere echipate cu motoare cu aprindere prin scânteie și motoare cu aprindere prin compresie. Prin urmare, restricția privind cumenul nu se aplică introducerii pe piață sau utilizării de carburanți pentru aprovizionarea conducătorilor auto neprofesioniști.
6
Având în vedere asemănările dintre utilizarea carburanților de către conducătorii auto neprofesioniști și utilizarea combustibililor de aviație de către piloții de aeronave mici neprofesioniști, precum și faptul că există mult mai puțini piloți de aeronave mici neprofesioniști care utilizează combustibili de aviație decât conducători auto neprofesioniști care utilizează carburanți și că Directiva 98/70/CE în sine nu restricționează cumenul în astfel de carburanți, cumenul prezent în combustibilul de aviație ar trebui să fie exceptat de la restricționarea prevăzută la rubricile 28, 29 și 30 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Prin urmare, este necesar ca apendicele 11 la anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 să fie modificat pentru a reflecta derogarea respectivă.
7
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 să fie modificat în consecință.
8
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 133 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,
Articolul 1
Paragraf
Anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Punctele 1, 2 și 3 din anexă se aplică de la 1 septembrie 2025.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 8 august 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În apendicele 2 se inserează următoarele rubrici în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în el:
Paragraf
În apendicele 4 se adaugă următoarea rubrică în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în acesta:
Paragraf
În apendicele 6 se inserează următoarele rubrici în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în el:
Paragraf
La apendicele 11 se adaugă următoarea rubrică:
Punctul 1
În apendicele 2 se inserează următoarele rubrici în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în el:
Litera
Note
Punctul 2
În apendicele 4 se adaugă următoarea rubrică în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în acesta:
Litera
Note
Punctul 3
În apendicele 6 se inserează următoarele rubrici în tabel, în ordinea numerelor index stabilite în el:
Litera
Note
Punctul 4
La apendicele 11 se adaugă următoarea rubrică:
Punctul 2
Cumen
Litera a
kerosen utilizat drept combustibil de aviație conform cu DEF STAN 91-091, cu specificația ASTM D1655 sau cu standarde echivalente recunoscute și comercializat sub descrieri precum Jet-A, Jet-A1 sau JP-(x);
Litera b
benzină utilizată drept combustibil de aviație în conformitate cu DEF STAN 91-090, ASTM D910, ASTM D7547 sau cu standarde echivalente recunoscute.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4