Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului, în special articolul 220 alineatul (1) primul paragraf litera (a),
1
La 10 ianuarie 2025, Germania a confirmat și notificat apariția unui focar de febră aftoasă (denumit în continuare focarul) în landul Brandenburg. Specia afectată a fost bivolul-de-apă (bovine din specia Bubalus bubalis).
2
Germania a luat, imediat și cu eficiență, toate măsurile veterinare și de sănătate animală necesare care se impuneau în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului și cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei.
3
În particular, Germania a adoptat măsuri de control, monitorizare și prevenire și a stabilit zone de protecție și de supraveghere (zonele reglementate) în temeiul Deciziilor de punere în aplicare (UE) 2025/87, (UE) 2025/186 și (UE) 2025/323 ale Comisiei.
4
În plus, pentru a preveni răspândirea febrei aftoase și pentru a evita orice perturbări suplimentare ale comerțului din Germania și din străinătate, Germania a implementat o serie de măsuri preventive suplimentare în zonele reglementate în cauză. În particular, landul Brandenburg a emis o interdicție generală (suspendare) privind circulația pe teritoriul său a bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor și camelidelor, în perioada 10-17 ianuarie 2025.
5
Germania a informat Comisia că măsurile veterinare și de sănătate animală necesare care au fost aplicate pentru limitarea și oprirea răspândirii bolii au afectat un număr mare de operatori și că respectivii operatori au suferit pierderi de venituri care nu erau eligibile pentru a beneficia de o contribuție financiară din partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/690 al Parlamentului European și al Consiliului.
6
La 28 februarie 2025, Comisia a primit o cerere oficială din partea Germaniei pentru cofinanțarea anumitor măsuri excepționale în temeiul articolului 220 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 pentru focarul din 10 ianuarie 2025.
7
Implementarea măsurilor veterinare și de sănătate animală menționate la considerentele 3 și 4 a condus la o pierdere de producție de lapte crud care nu a putut fi livrat din cauza restricțiilor de circulație, și la o pierdere în valoare a porcilor pentru îngrășare, care nu au putut fi sacrificați la greutatea comercială normală din aceleași motive.
8
În conformitate cu articolul 220 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cofinanțarea din partea Uniunii trebuie să fie echivalentă cu 60 % din cheltuielile suportate de Germania pentru măsurile excepționale relevante de sprijinire a pieței. Cantitățile maxime eligibile pentru finanțare în cadrul fiecărei măsuri excepționale de sprijinire a pieței trebuie să fie stabilite de Comisie după examinarea cererii primite din partea Germaniei în legătură cu focarul.
9
Pentru a se evita orice risc de supracompensare, sumele maxime și suma forfetară a cofinanțării trebuie să fie bazate pe studii tehnice și economice sau pe documente contabile și să fie stabilite la un nivel corespunzător pentru un număr maxim de animale și per kilogram de lapte crud.
10
Pentru a se evita orice risc de dublă finanțare, pierderile suportate de beneficiari trebuie să nu fi fost compensate prin ajutoare de stat sau prin asigurări, iar cofinanțarea din partea Uniunii în temeiul prezentului regulament trebuie să se limiteze la animalele și produsele eligibile pentru care nu s-a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului (UE) 2021/690.
11
Amploarea și durata măsurilor excepționale de sprijinire a pieței prevăzute în prezentul regulament trebuie să fie limitate la ceea ce este strict necesar pentru sprijinirea pieței. În particular, măsurile excepționale de sprijinire a pieței trebuie să se aplice numai producției de lapte crud și de carne de porc din exploatațiile situate în zonele reglementate și pe durata măsurilor veterinare și de sănătate animală stabilite în dreptul Uniunii și în legislația germană pertinentă în ceea ce privește focarul.
12
Pentru a se asigura flexibilitatea în cazul în care numărul de animale și cantitatea de produs eligibile pentru compensare diferă de numerele maxime stabilite în prezentul regulament, care se bazează pe estimări, compensația poate fi ajustată în cadrul anumitor limite, atât timp cât suma maximă a cheltuielilor cofinanțate de Uniune este respectată.
13
Pentru a se asigura eficacitatea acestei măsuri excepționale, beneficiarii trebuie să primească rapid sprijinul financiar de urgență. În plus, trebuie să se asigure o monitorizare în timp util a bugetului, precum și o monitorizare actualizată și o utilizare eficientă a rezervei pentru agricultură, maximizând astfel disponibilitatea acesteia și sporind capacitatea de a răspunde prompt crizelor emergente. Prin urmare, este oportun să se definească o dată de eligibilitate în funcție de care statele membre să plătească acest sprijin beneficiarilor. Orice plată efectuată după această dată ar trebui să fie considerată neeligibilă pentru finanțare din partea Uniunii.
14
Prin urmare, Uniunea trebuie să finanțeze cheltuielile suportate de Germania în cadrul acestei măsuri excepționale numai dacă aceste cheltuieli sunt efectuate până la o anumită dată de eligibilitate. Așadar, sprijinul pentru această măsură excepțională trebuie plătit până la 30 noiembrie 2025.
15
Întrucât nicio plată efectuată după 30 noiembrie 2025 nu trebuie considerată eligibilă în niciun caz, articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2022/127 al Comisiei, care prevede o reducere proporțională a plăților lunare efectuate după termenul-limită, nu se aplică.
16
Pentru a se asigura eligibilitatea și corectitudinea plăților, Germania trebuie să efectueze controale ex ante.
17
Pentru a se garanta punerea în aplicare imediată de către Germania a măsurilor stabilite în prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
18
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole,
Articolul 1
Paragraf
Uniunea asigură o cofinanțare echivalentă cu 60 % din cheltuielile suportate de Germania pentru a sprijini piețele laptelui și cărnii de porc, grav afectate de focarul de febră aftoasă care a fost identificat și notificat de Germania la 10 ianuarie 2025.
Articolul 2
Alineatul 1
Cheltuielile suportate de Germania sunt eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii numai:
Litera a
pe durata aplicării măsurilor veterinare și de sănătate animală menționate în legislația Uniunii și în legislația germană enumerate în anexă și legate de focarul din 10 ianuarie 2025; și
Litera b
pentru acele exploatații de bovine și porcine care au făcut obiectul unor măsuri veterinare și de sănătate animală și care sunt situate în zonele menționate în actele legislative ale Uniunii enumerate în anexă (zonele reglementate); și
Litera c
dacă au fost plătite de Germania către beneficiari până cel târziu la 30 noiembrie 2025; și
Litera d
dacă, pentru perioada legată de focarul menționat la litera (a), animalul sau produsul nu a beneficiat de vreo compensație din ajutoare de stat sau din asigurări și dacă, pentru animalul sau produsul în cauză, nu s-a primit nicio contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2021/690.
Alineatul 2
Niciuna dintre cheltuielile suportate de Germania după 30 noiembrie 2025 nu este eligibilă pentru finanțare din partea Uniunii, indiferent de procentajul din cheltuieli pe care îl reprezintă.
Articolul 3
Alineatul 1
Cuantumul maxim al cofinanțării din partea Uniunii este de 4769278 EUR, detaliat după cum urmează:
Litera a
pentru pierderile legate de laptele crud nelivrat produs în exploatații din zonele reglementate, până la maximum 1574640 kg de lapte care se încadrează la codul NC 04012099;
Litera b
pentru pierderile legate de perioadele prelungite de creștere și îngrășare a porcilor în zonele reglementate, până la maximum 120000 de porci care se încadrează la codul NC 01039219.
Alineatul 2
În cazul în care cantitatea de lapte crud sau numărul de animale eligibile pentru compensare depășește numărul maxim de kilograme de lapte crud sau de animale stabilit la alineatul (1), cheltuielile eligibile pentru cofinanțare din partea Uniunii pot fi ajustate per post și pot depăși sumele obținute prin aplicarea numerelor maxime per post, cu condiția ca totalul ajustărilor să rămână sub 20 % din cuantumul maxim al cheltuielilor cofinanțate de Uniune menționat la alineatul (1).
Articolul 4
Paragraf
Germania efectuează controale administrative și la fața locului în conformitate cu articolele 59 și 60 din Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului.
Paragraf
În particular, Germania verifică:
Litera a
eligibilitatea solicitantului care depune cererea de sprijin;
Litera b
pentru fiecare solicitant eligibil: eligibilitatea, cantitatea și valoarea pierderii reale de producție;
Litera c
faptul că niciun solicitant eligibil nu a primit finanțare din nicio altă sursă pentru a compensa pierderile menționate la articolul 2 din prezentul regulament.
Paragraf
Pentru solicitanții eligibili pentru care controalele administrative sunt finalizate, ajutorul poate fi plătit fără a se aștepta efectuarea tuturor controalelor, în special a celor privind solicitanții selectați pentru controale la fața locului. Cu toate acestea, toate controalele la fața locului se efectuează în termen de cel mult șase luni de la efectuarea plăților.
Paragraf
În cazurile în care eligibilitatea unui solicitant nu a fost confirmată, ajutoarele trebuie recuperate și trebuie aplicate sancțiuni în conformitate cu articolul 59 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2116.
Articolul 5
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 10 iunie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂLista legislației Uniunii și a legislației germane menționate la articolul 2 alineatul (1) care enumeră zonele și perioadele reglementate
Paragraf
Părți ale Germaniei și perioade stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429, cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687 și cu legislația germană, și definite în:
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/87;
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/186;
Paragraf
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/323;
Paragraf
Ordonanța Ministerului Agriculturii, Alimentației, Mediului și Protecției Consumatorilor din landul Brandenburg privind protecția împotriva răspândirii febrei aftoase din 10 ianuarie 2025 (GVBl.II/25, [nr. 2]), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Ordonanța din 15 ianuarie 2025 (GVBl.II/25, [nr. 4]).
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/87;
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/186;
Litera
Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/323;
Litera
Ordonanța Ministerului Agriculturii, Alimentației, Mediului și Protecției Consumatorilor din landul Brandenburg privind protecția împotriva răspândirii febrei aftoase din 10 ianuarie 2025 (GVBl.II/25, [nr. 2]), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Ordonanța din 15 ianuarie 2025 (GVBl.II/25, [nr. 4]).