AcasăLegislație UE32025R0188

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/188 al Comisiei din 31 ianuarie 2025 privind autorizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CGMCC 7.460 ca aditiv în hrana tuturor speciilor de animale

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:31.01.2025
În vigoare din:23.02.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor, în special articolul 9 alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.
2
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare a L-triptofanului produs cu Escherichia coli CGMCC 7.460. Respectiva cerere a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
3
Cererea se referă la autorizarea L-triptofanului produs cu Escherichia coli CGMCC 7.460 ca aditiv pentru hrana și apa de băut pentru toate speciile de animale, în vederea clasificării în categoria aditivi nutriționali și în grupa funcțională aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage.
4
În avizul său din 12 martie 2024, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare autoritatea) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, L-triptofanul produs cu Escherichia coli CGMCC 7.460 este sigur pentru speciile țintă nerumegătoare, dar poate exista un risc de creștere a producției metabolitului toxic skatol atunci când se utilizează triptofan neprotejat la rumegătoare. Autoritatea are motive de îngrijorare cu privire la siguranța pentru speciile țintă care rezultă din administrarea orală simultană a L-triptofanului prin intermediul apei de băut și al hranei pentru animale, din cauza unor posibile dezechilibre aminoacidice și a unor motive de igienă. Utilizarea L-triptofanului produs cu E. coli CGMCC 7.460 în hrana animalelor este considerată sigură pentru consumatori și pentru mediu. În absența datelor, autoritatea nu poate concluziona cu privire la potențialul aditivului de a fi iritant pentru piele sau ochi sau cu privire la potențialul său de a fi sensibilizant pentru piele. Autoritatea a concluzionat că activitatea endotoxinică a aditivului în combinație cu potențialul ridicat de pulberi poate reprezenta un risc de expunere prin inhalare la endotoxine pentru utilizatori. De asemenea, autoritatea a concluzionat că substanța este privită drept o sursă eficientă de aminoacid esențial L-triptofan pentru speciile nerumegătoare și că, pentru ca substanța să fie pe deplin eficace la rumegătoare, aceasta trebuie să fie protejată contra degradării în rumen. Autoritatea nu a considerat că este necesar să se prevadă cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.
5
Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că L-triptofanul produs cu Escherichia coli CGMCC 7.460 îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea substanței respective ca aditiv pentru hrana animalelor să fie autorizată. Atunci când este dată ca hrană la rumegătoare, L-triptofanul trebuie protejat împotriva degradării în rumen. Este oportun ca utilizatorul să fie avertizat să țină seama de aportul alimentar cu toți aminoacizii esențiali și esențiali în anumite condiții, în special în cazul suplimentării cu L-triptofan prin intermediul apei de băut. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a se preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Autorizare

Paragraf
Substanța specificată în anexă, aparținând categoriei aditivi nutriționali și grupei funcționale aminoacizi, sărurile acestora și produse analoage, este autorizată ca aditiv pentru hrana animalelor în condițiile prevăzute în anexă.

Articolul 2

Data intrării în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 31 ianuarie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1