AcasăLegislație UE32025D2617

Decizia (PESC) 2025/2617 a Consiliului din 18 decembrie 2025 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:18.12.2025
În vigoare din:19.12.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/512/PESC.
2
Uniunea rămâne neclintită în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.
3
În concluziile sale din 19 decembrie 2024, Consiliul European și-a reiterat condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care constituie o încălcare vădită a Cartei Organizației Națiunilor Unite, și a reafirmat angajamentul ferm al Uniunii de a oferi în continuare sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar și diplomatic Ucrainei și poporului său.
4
Atât timp cât acțiunile ilegale ale Federației Ruse continuă să încalce normele fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv, mai ales, interdicția privind folosirea forței consacrată la articolul 2 alineatul (4) din Carta Organizației Națiunilor Unite, sau ale dreptului internațional umanitar, este oportun să se mențină în vigoare toate măsurile impuse de Uniune și să se ia măsuri suplimentare, dacă este necesar.
5
Pentru a limita și mai mult activitatea navelor care fac parte din flota fantomă de petroliere sau care contribuie la veniturile din energie ale Rusiei, 41 de nave ar trebui să fie adăugate pe lista navelor care figurează în anexa XVI la Decizia 2014/512/PESC, care include navele al căror acces este interzis în porturile și ecluzele statelor membre și cărora le este interzis să beneficieze de o gamă largă de servicii legate de transportul maritim.
6
Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri.
7
Prin urmare, Decizia 2014/512/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Paragraf
Anexa XVI la Decizia 2014/512/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleM. Bjerre
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa XVI la Decizia 2014/512/PESC se adaugă următoarele rubrici:
Tabel 1
Tabelul 1