Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) punctul (v) și cu articolul 218 alineatul (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
În conformitate cu Decizia (UE) 2025/1194 a Consiliului, Protocolul privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană (2025-2029) (denumit în continuare protocolul) a fost semnat la 6 iunie 2025, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
2
Obiectivul protocolului este de a permite navelor din Uniune să pescuiască în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și de a permite Uniunii și Republicii Côte d’Ivoire (denumită în continuare Côte d’Ivoire) să colaboreze mai strâns pentru a dezvolta o politică de pescuit durabil, pentru a promova exploatarea responsabilă a resurselor piscicole în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și în Oceanul Atlantic și pentru a contribui la asigurarea unor condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.
3
Protocolul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii.
4
În temeiul articolului 9 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană (denumit în continuare acordul) se constituie o comisie mixtă (denumită în continuare comisia mixtă) care este responsabilă de monitorizarea și controlul aplicării acordului, inclusiv a protocoalelor de punere în aplicare a acordului. În plus, comisia mixtă poate aproba anumite modificări ale protocoalelor de punere în aplicare. Pentru a facilita aprobarea modificărilor protocolului, Comisia ar trebui să fie împuternicită să aprobe modificările respective, în numele Uniunii, printr-o procedură simplificată, sub rezerva îndeplinirii unor condiții specifice de fond și procedurale prevăzute în anexa la prezenta decizie.
5
Poziția Uniunii cu privire la propunerile de modificare a protocolului ar trebui să fie stabilită de către Consiliu. Propunerile de modificare a protocolului se aprobă, cu excepția cazului în care un număr de state membre ce constituie o minoritate de blocare, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, se opun modificărilor respective.
6
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la 22 aprilie 2025,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul privind punerea în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană (2025-2029) (denumit în continuare protocolul).
Articolul 2
Paragraf
În conformitate cu dispozițiile și condițiile stabilite în anexa la prezenta decizie, Comisia este împuternicită să aprobe, în numele Uniunii, modificările aduse protocolului adoptate de comisia mixtă constituită în temeiul articolului 9 din acord.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 27 octombrie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Jensen
Anexa 1
ANEXĂProcedura de aprobare a modificărilor la protocol care se adoptă de către comisia mixtă
Paragraf
În cazul în care comisia mixtă urmează să adopte modificări ale protocolului în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din protocol, Comisia este autorizată să negocieze cu guvernul Côte d’Ivoire și, după caz și sub rezerva respectării punctului 3 din prezenta anexă, să aprobe, în numele Uniunii, propunerile de modificare a protocolului în ceea ce privește următoarele aspecte:
Paragraf
revizuirea posibilităților de pescuit prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din protocol și, în consecință, contribuția financiară prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din protocol;
Paragraf
modalitățile de punere în aplicare a sprijinului sectorial menționate la articolul 9 din protocol;
Paragraf
condițiile și modalitățile tehnice de desfășurare a activităților de pescuit de către navele din Uniune;
Paragraf
garanțiile suplimentare privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute la articolul 15 alineatul (4) din protocol;
Paragraf
punerea în aplicare a articolului 4 din protocol.
Paragraf
Comisia se asigură că aprobarea în numele Uniunii:
Paragraf
este conformă cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului;
Paragraf
este compatibilă cu normele relevante adoptate de către organizațiile regionale de gestionare a pescuitului și ține seama de gestionarea în comun de către statele de coastă;
Paragraf
ține seama de cele mai recente informații statistice, biologice și de alte informații relevante transmise Comisiei.
Paragraf
În acest scop și pe baza informațiilor menționate la punctul 2 litera (c), Comisia transmite spre examinare și aprobare, Consiliului sau grupurilor de pregătire ale acestuia, un document pregătitor care prezintă în detaliu elementele specifice ale propunerii de poziție a Uniunii (denumit în continuare documentul pregătitor), cu suficient timp înainte de reuniunea relevantă a comisiei mixte.
Paragraf
Propunerea de poziție a Uniunii care figurează în documentul pregătitor este considerată aprobată, cu excepția cazului în care un număr de state membre, echivalând cu o minoritate de blocare în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, formulează obiecții în cadrul unei reuniuni a grupului de pregătire al Consiliului sau în termen de 20 de zile de la primirea documentului pregătitor, fiind luată în considerare data cea mai recentă. În caz de obiecții, se sesizează Consiliul cu privire la chestiunea respectivă.
Paragraf
Dacă, în cadrul unor reuniuni ulterioare ale comisiei mixte, inclusiv la fața locului, este imposibil să se ajungă la un acord, chestiunea este retrimisă Consiliului, în conformitate cu procedura prevăzută la punctele 2, 3 și 4, pentru ca poziția Uniunii să țină seama de noile elemente.
Paragraf
Comisia este invitată să ia, în timp util, toate măsurile necesare pentru a asigura realizarea acțiunilor subsecvente deciziei comisiei mixte, inclusiv, atunci când este cazul, publicarea deciziei relevante în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și prezentarea eventualelor propuneri necesare pentru punerea în aplicare a acestei decizii.
Paragraf
În ceea ce privește alte chestiuni, care nu se referă la modificări ale protocolului în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din protocol, poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul comisiei mixte se stabilește în conformitate cu tratatele și cu practicile de lucru uzuale.
Litera a
revizuirea posibilităților de pescuit prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) din protocol și, în consecință, contribuția financiară prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din protocol;
Litera b
modalitățile de punere în aplicare a sprijinului sectorial menționate la articolul 9 din protocol;
Litera c
condițiile și modalitățile tehnice de desfășurare a activităților de pescuit de către navele din Uniune;
Litera d
garanțiile suplimentare privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute la articolul 15 alineatul (4) din protocol;
Litera e
punerea în aplicare a articolului 4 din protocol.
Litera a
este conformă cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului;
Litera b
este compatibilă cu normele relevante adoptate de către organizațiile regionale de gestionare a pescuitului și ține seama de gestionarea în comun de către statele de coastă;
Litera c
ține seama de cele mai recente informații statistice, biologice și de alte informații relevante transmise Comisiei.