Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolul 395 alineatul (1) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Articolul 168 din Directiva 2006/112/CE stabilește dreptul unei persoane impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) percepută pentru furnizarea de bunuri sau servicii pe care le primește în scopul operațiunilor sale impozabile. Articolul 26 alineatul (1) litera (a) din directiva respectivă prevede obligația de declarare a TVA atunci când un bun care face parte din activele unei întreprinderi este utilizat în folos propriu de către persoanele impozabile sau de personalul acestora sau, mai general, în alte scopuri decât pentru desfășurarea activității.
2
Prin Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE a Consiliului, Republica Polonă (denumită în continuare Polonia) a fost autorizată, până la 31 decembrie 2025, să limiteze la 50 % dreptul de a deduce TVA pentru cumpărarea, achiziția intracomunitară, importul, închirierea sau leasingul anumitor vehicule rutiere și pentru cheltuielile aferente vehiculelor respective, în cazul în care astfel de vehicule nu sunt utilizate exclusiv în scopuri profesionale, precum și să scutească persoanele impozabile de obligația de a trata utilizarea în scopuri neprofesionale a acestor vehicule ca o prestare de servicii efectuată cu plată în conformitate cu articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112/CE (denumite în continuare măsuri speciale).
3
Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE urmează să expire la 31 decembrie 2025.
4
Prin scrisoarea înregistrată la Comisie la 25 februarie 2025, Polonia a solicitat autorizația de a continua aplicarea măsurilor speciale pentru o perioadă suplimentară, până la 31 decembrie 2028 (denumită în continuare cererea).
5
În conformitate cu articolul 3 al doilea paragraf din Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE, Polonia a prezentat Comisiei, împreună cu cererea, un raport privind aplicarea măsurilor speciale, inclusiv o reexaminare a limitării procentului aplicat dreptului de deducere a TVA. Pe baza informațiilor respective, Polonia susține că o rată de 50 % este în continuare adecvată. De asemenea, Polonia consideră că derogarea de la cerința prevăzută la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112/CE este încă necesară pentru a evita dubla impunere. Măsurile speciale respective sunt justificate prin necesitatea simplificării procedurii de colectare a TVA și a împiedicării evaziunii rezultate din păstrarea unor evidențe contabile incorecte și depunerea unor declarații fiscale false.
6
În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a transmis cererea celorlalte state membre, prin scrisoarea din 10 aprilie 2025. Prin scrisoarea datată 11 aprilie 2025, Comisia a notificat Poloniei că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
7
Aplicarea măsurilor speciale după 31 decembrie 2025 va avea un efect neglijabil asupra cuantumului total al veniturilor fiscale colectate de Polonia în etapa de consum final și nu va afecta negativ resursele proprii ale Uniunii provenite din TVA.
8
Prin urmare, este oportun să se prelungească autorizația prevăzută în Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE. Prelungirea măsurilor speciale ar trebui să fie limitată în timp pentru a permite o evaluare a eficacității sale și a limitării procentuale corespunzătoare aplicate dreptului de deducere a TVA.
9
Prin urmare, Polonia ar trebui să fie autorizată să continue să aplice măsurile speciale până la 31 decembrie 2028.
10
În cazul în care Polonia consideră că măsurile speciale sunt necesare după data expirării Deciziei de punere în aplicare 2013/805/UE, o cerere de prelungire a autorizației prevăzute în decizia respectivă ar trebui să fie însoțită de un raport privind aplicarea măsurilor speciale, care să includă o reexaminare a limitării procentului aplicat, și ar trebuie să fie transmisă Comisiei până la 31 martie 2028, pentru a asigura examinarea în timp util a acesteia.
11
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE ar trebui să fie modificată în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Articolul 3 din Decizia de punere în aplicare 2013/805/UE se înlocuiește cu următorul text:Articolul 3Prezenta decizie expiră la 31 decembrie 2028.Orice cerere de prelungire a autorizației prevăzute în prezenta decizie se transmite Comisiei până la 31 martie 2028. O astfel de cerere este însoțită de un raport care include o reexaminare a limitării procentului aplicat dreptului de deducere a TVA în temeiul prezentei decizii.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie produce efecte la data notificării.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie se adresează Republicii Polone.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 septembrie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleJ. Jensen