AcasăLegislație UE32025D1436

Decizia (UE) 2025/1436 a Consiliului din 8 iulie 2025 privind poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii Europene în ceea ce privește adoptarea unei decizii a participanților la Acordul privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială referitoare la dispozițiile privind rata dobânzii

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:08.07.2025
În vigoare din:08.07.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Orientările cuprinse în Acordul privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială (denumit în continuare acordul), elaborate în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), au fost transpuse și, prin urmare, au devenit obligatorii din punct de vedere juridic în Uniune în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1233/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
2
În conformitate cu anexa XII la acord, se stabilește o rată de referință a dobânzii comerciale (RRDC) pentru moneda fiecărui participant la acord. O RRDC, care este o rată minimă fixă a dobânzii care poate fi oferită ca parte a unui contract de finanțare a exporturilor sprijinit de guvern, este compusă dintr-o rată de bază și o marjă.
3
Participanții la acord (denumiți în continuare participanții) au utilizat rata dobânzii interbancare oferite la Londra (London Interbank Offered Rate – LIBOR) ca valoare de referință pentru calcularea marjei RRDC. Ca urmare a încetării LIBOR în 2021, participanții au convenit asupra unor soluții temporare pentru stabilirea marjelor RRDC.
4
Participanții urmează să convină prin procedură scrisă asupra modificărilor aduse dispozițiilor acordului privind stabilirea marjelor RRDC.
5
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul procedurii scrise a participanților, având în vedere că decizia participanților va fi obligatorie pentru Uniune și de natură să influențeze în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, în temeiul articolului 1 din Regulamentul (UE) nr. 1233/2011,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie luată în numele Uniunii în cadrul procedurii scrise a participanților la Acordul privind creditele la export care beneficiază de susținere oficială în ceea ce privește adoptarea unei decizii privind modificările aduse dispozițiilor acordului respectiv privind rata dobânzii este de a sprijini o decizie pe baza proiectului de text atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleS. Lose