Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1) coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) a intrat în vigoare la 1 iulie 1975. Uniunea a aderat la CITES în temeiul Deciziei (UE) 2015/451 a Consiliului.
2
În temeiul articolului XI alineatul (3) litera (b) din CITES, Conferința părților la CITES (denumită în continuare Conferința părților) poate să adopte decizii de modificare a apendicelor I și II la CITES.
3
În temeiul articolului XVI din CITES, orice parte poate depune la secretariatul CITES o listă de specii pe care le identifică ca fiind supuse reglementării în jurisdicția sa în scopul de a preveni sau de a restricționa exploatarea și ca necesitând cooperarea altor părți în materie de control al comerțului. Lista respectivă urmează să fie inclusă în apendicele III la CITES.
4
Conferința părților va decide, în cadrul celei de a 20-a reuniuni, care va avea loc în perioada 24 noiembrie 2025-5 decembrie 2025, cu privire la orice propunere de modificare a apendicelor I și II la CITES. Părțile trebuie să transmită astfel de propuneri secretariatului CITES până la 27 iunie 2025.
5
Propunerile de includere a speciilor în apendicele III la CITES nu necesită o decizie a Conferinței părților. Cu toate acestea, se recomandă ca astfel de propuneri să fie făcute cu cel puțin trei luni înainte de reuniunea relevantă a Conferinței părților.
6
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii la cea de a 20-a reuniune a Conferinței părților cu privire la propunerile de modificare a apendicelor I și II la CITES, deoarece astfel de modificări vor fi obligatorii pentru Uniune.
7
Poziția propusă care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu privire la propunerile de modificare a apendicelor la CITES prevăzute în prezenta decizie se bazează pe o analiză a avantajelor acestora efectuată de experți, în conformitate cu criteriile stabilite în CITES și ținând cont de cele mai bune dovezi științifice disponibile. Respectiva analiză efectuată de experți susține propunerile de modificare a apendicelor la CITES prevăzute în prezenta decizie, pentru a se asigura că schimburile comerciale cu speciile în cauză nu amenință supraviețuirea acestora în sălbăticie,
Articolul 1
Paragraf
Propunerile de modificare a apendicelor I și II la Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) care urmează să fie prezentate de Uniune cu ocazia celei de a 20-a reuniuni a Conferinței părților la CITES (denumită în continuare Conferința părților) sunt prezentate în anexa I la prezenta decizie. Propunerile de modificare a apendicelor I și II la CITES care urmează să fie prezentate în comun de Uniune cu această ocazie figurează în anexa II la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Cererea de includere a unor specii în apendicele III la CITES, care urmează a fi prezentată de Uniune cu ocazia celei de a 20-a reuniuni a Conferinței părților, figurează în anexa III la prezenta decizie.
Articolul 3
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 20-a reuniuni a Conferinței părților este de a sprijini propunerile de modificare a apendicelor I și II la CITES care figurează în anexele I și II la prezenta decizie.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Luxemburg, 23 iunie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleC. Siekierski
Anexa 1
ANEXA IPropuneri de modificare a apendicelor I și II la CITES care urmează să fie prezentate de Uniune
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 2
ANEXA IIPropuneri de modificare a apendicelor I și II la CITES care urmează să fie prezentate în comun de Uniune
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA IIIModificarea apendicelui III la CITES care urmează să fie prezentată de Uniune
Tabel 1
Tabelul 1