AcasăLegislație UE32025D0433

Decizia (UE) 2025/433 a Consiliului din 25 februarie 2025 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 195-a sesiuni a Forumului mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:25.02.2025
În vigoare din:25.02.2025
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Prin Decizia 97/836/CE a Consiliului, Uniunea a aderat la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate și/sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza specificațiilor respective (denumit în continuare Acordul din 1958 revizuit). Acordul din 1958 revizuit a intrat în vigoare la 24 martie 1998.
2
Prin Decizia 2000/125/CE a Consiliului, Uniunea a aderat la Acordul privind stabilirea de regulamente tehnice mondiale aplicabile vehiculelor cu roți, echipamentelor și componentelor care pot fi montate și/sau utilizate la vehiculele cu roți (denumit în continuare Acordul paralel). Acordul paralel a intrat în vigoare la 15 februarie 2000.
3
Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește dispozițiile administrative și cerințele tehnice privind omologarea de tip și introducerea pe piață a tuturor vehiculelor, sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate noi. Respectivul regulament a încorporat regulamentele adoptate în temeiul Acordului din 1958 revizuit (denumite în continuare regulamentele ONU) în sistemul de omologare UE de tip, fie ca cerințe pentru omologarea de tip, fie ca alternative la legislația Uniunii.
4
În temeiul articolului 1 din Acordul din 1958 revizuit și al articolului 6 din Acordul paralel, Forumul mondial pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele (WP.29) poate adopta propuneri de modificare a regulamentelor ONU, a regulamentelor tehnice mondiale ale ONU (RTM ONU) și a rezoluțiilor ONU, precum și propuneri de noi regulamente ONU, RTM ONU și rezoluții ONU privind omologarea vehiculelor. În plus, în temeiul respectivelor dispoziții, WP.29 poate adopta propuneri de autorizații pentru elaborarea unor modificări la RTM ONU sau pentru elaborarea unor noi RTM ONU și poate adopta propuneri de prelungire a mandatelor pentru RTM ONU.
5
Între 4 și 7 martie 2025, în cadrul celei de a 195-a sesiuni, WP.29 poate adopta: propuneri pentru modificarea Regulamentelor ONU nr. 13, 39, 48, 49, 79, 83, 92, 96, 100, 105, 116, 124, 138, 148, 149, 152, 158, 161, 162, 163, 168 și 171; o propunere pentru un nou regulament ONU privind determinarea puterii sistemului vehiculelor electrice hibride și al vehiculelor pur electrice care au mai mult de o mașină electrică pentru propulsie și o propunere de amendament la rezoluția consolidată a ONU privind specificațiile comune ale categoriilor de surse luminoase.
6
Regulamentele ONU vor fi obligatorii pentru Uniune. Împreună cu rezoluția consolidată a ONU, acestea vor influența în mod decisiv conținutul legislației Uniunii în domeniul omologării de tip a vehiculelor. Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul WP.29 cu privire la adoptarea propunerilor respective.
7
Pentru a reflecta experiența și evoluțiile tehnice din timpul procesului de omologare de tip, cerințele pentru anumite aspecte sau caracteristici reglementate prin Regulamentele ONU nr. 13, 39, 48, 49, 79, 83, 92, 96, 100, 105, 116, 124, 138, 148, 149, 152, 158, 161, 162, 163, 168 și 171 și prin rezoluția consolidată a ONU privind specificațiile comune ale categoriilor de surse de lumină trebuie să fie modificate sau completate.
8
Pentru a permite progresul tehnologic și a promova mobilitatea curată, trebuie să fie adoptat un nou regulament ONU privind determinarea puterii sistemului vehiculelor electrice hibride și al vehiculelor pur electrice care au mai mult de o mașină electrică pentru propulsie.
9
Respectivele propuneri sunt conforme cu orientările strategice de politică ale Uniunii privind industria autovehiculelor.
10
Având în vedere beneficiile menționate, Uniunea ar trebui să voteze în favoarea propunerilor respective,

Articolul 1

Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de-a 195-a sesiuni a Forumului mondial CEE-ONU pentru armonizarea regulamentelor privind vehiculele, care va avea loc în perioada 4-7 martie 2025, este de a vota în favoarea propunerilor enumerate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 25 februarie 2025.Pentru ConsiliuPreședinteleA. Szłapka
Anexa 1
ANEXĂ
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2