Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 și a Directivei 2009/16/CE, în special articolul 16 alineatul (4),
1
Articolul 6 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 prevede că armatorii au obligația de a se asigura că navele destinate reciclării sunt reciclate numai în instalațiile de reciclare a navelor care sunt incluse pe lista europeană a instalațiilor de reciclare a navelor (lista europeană), publicată în temeiul articolului 16 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
2
Lista europeană este stabilită în Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2323 a Comisiei.
3
Autorizația pentru NV Galloo Recycling Ghent, o instalație de reciclare a navelor situată în Belgia, urmează să expire la 31 martie 2025. Comisia a primit informații din partea autorităților competente din Belgia cu privire la faptul că autorizația acordată instalației respective pentru desfășurarea activităților de reciclare a navelor a fost reînnoită pentru o perioadă de cinci ani înainte de expirarea sa, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Mai mult, autoritățile competente din Belgia au informat Comisia că instalația NV Galloo Recycling Ghent și-a schimbat denumirea în NV Galloo și a notificat noi dimensiuni maxime ale navelor pe care instalația le poate accepta. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a reflecta aceste modificări.
4
Autorizația pentru Jatob Frederikshavn ApS, o instalație de reciclare a navelor situată în Danemarca, urmează să expire la 9 martie 2025. Autoritățile competente din Danemarca au informat Comisia cu privire la faptul că autorizația acordată instalației respective pentru desfășurarea activităților de reciclare a navelor a fost reînnoită pentru o perioadă de cinci ani înainte de expirarea sa, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. De asemenea, autoritățile daneze au transmis informații cu privire la o modificare a producției anuale maxime de reciclare a navelor. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a reflecta aceste modificări.
5
Autorizația pentru Les Recycleurs Bretons-Navaléo, o instalație de reciclare a navelor situată în Franța, urmează să expire la 19 iunie 2025. Comisia a primit informații din partea autorităților competente din Franța cu privire la faptul că autorizația acordată instalației respective pentru desfășurarea activităților de reciclare a navelor a fost reînnoită pentru o perioadă de cinci ani înainte de expirarea sa, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. În plus, autoritățile competente din Franța au informat Comisia cu privire la modificările datelor de contact ale instalației de reciclare a navelor Les Recycleurs Bretons-Navaléo și la noile dimensiuni maxime ale navelor pe care instalația le poate accepta. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a reflecta aceste modificări.
6
Autoritățile competente din Țările de Jos au informat Comisia că s-a acordat o autorizație instalației de reciclare a navelor Sagro Aannemingsmaatschappij Zeeland B.V., situată în Țările de Jos, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Țările de Jos au furnizat Comisiei toate informațiile relevante pentru ca această instalație să fie inclusă pe lista europeană. Prin urmare, respectiva instalație de reciclare a navelor ar trebui să fie inclusă pe lista europeană.
7
Includerea pe lista europeană a Galaksis N., o instalație de reciclare a navelor situată în Letonia, a expirat la 17 iulie 2024. Autoritățile competente din Letonia au informat Comisia cu privire la schimbarea operatorului instalației de reciclare a navelor și au solicitat ca schimbarea denumirii instalației să fie reflectată în consecință, celelalte condiții ale autorizației rămânând neschimbate. Totuși, întrucât autorizația de a efectua operațiuni de reciclare a navelor a fost acordată pentru o perioadă nelimitată, aceasta nu a fost eliberată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. Prin urmare, modificările solicitate nu ar trebui incluse, iar Galaksis N. ar trebui eliminată de pe lista europeană.
8
Autorizația pentru UAB Vakarų refonda, o instalație de reciclare a navelor situată în Lituania, urmează să expire la 30 aprilie 2025, iar autoritatea competentă din Lituania a informat Comisia că autorizația a fost retrasă, la cererea instalației. Prin urmare, respectiva instalație de reciclare a navelor ar trebui să fie eliminată de pe lista europeană.
9
Includerea pe lista europeană a BLRT Refonda Baltic OÜ, o instalație de reciclare a navelor situată în Estonia, urmează să expire la 15 februarie 2026. Autoritățile competente din Estonia au informat Comisia cu privire la schimbarea operatorului instalației de reciclare a navelor, care va fi, de acum înainte, Metruna OÜ, și au solicitat ca schimbarea denumirii instalației să fie reflectată în consecință, celelalte condiții ale autorizației rămânând neschimbate. Prin urmare, lista europeană ar trebui actualizată, pentru a reflecta această modificare.
10
Comisia a primit o cerere de includere pe lista europeană, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013, pentru Temurtaşlar Gemi Söküm İthalat İhracat San. Ve Tic. A.Ş, o instalație de reciclare a navelor situată în Turcia. În urma evaluării informațiilor și a dovezilor justificative furnizate și colectate în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menționat, Comisia consideră că instalația respectivă respectă cerințele prevăzute la articolul 13 din regulament pentru a efectua operațiuni de reciclare a navelor și pentru a fi inclusă pe lista europeană. Temurtaşlar Gemi Söküm İthalat İhracat San. Ve Tic. A.Ş. ar trebui să fie, așadar, inclusă pe lista europeană.
11
Includerea pe lista europeană a Sök Denizcilik Tic. Ltd. Şti și a Öge Gemi Söküm İth. İhr.Tİc. San. A.Ş, instalații de reciclare a navelor situate în Turcia, urmează să expire la 12 februarie 2025. Comisia a primit informații din partea acestor instalații cu privire la dorința lor de a-și reînnoi includerea pe lista europeană, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. După evaluarea informațiilor și a dovezilor justificative furnizate și colectate în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013, inclusiv prin intermediul unor inspecții, Comisia consideră că instalațiile respectă cerințele prevăzute la articolul 13 din regulamentul respectiv pentru a efectua operațiuni de reciclare a navelor și pentru a fi incluse pe lista europeană. Prin urmare, includerea acestor instalații de reciclare a navelor pe lista europeană ar trebui reînnoită.
12
Includerea pe lista europeană a Ege Celik San. Ve Tic A.Ş., o instalație de reciclare a navelor situată în Turcia, urmează să expire la 12 februarie 2025. Comisia a primit informații din partea acestei instalații cu privire la dorința sa de a-și reînnoi includerea pe lista europeană, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013. După evaluarea informațiilor și a dovezilor justificative furnizate și colectate în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013, inclusiv prin intermediul unor inspecții, Comisia consideră că instalația nu respectă anumite cerințe prevăzute la articolul 13 alineatul (1) literele (e), (f), (g) și (i). Instalația nu a luat măsurile adecvate pentru a menține integritatea cocii astfel încât să țină sub control orice eventuale scurgeri în zona delimitată de maree. Instalația a tăiat corpul navei în timp ce se afla sub linia de drenaj fără a utiliza un colector de zgură și a manipulat deșeurile pe țărm fără un sol impermeabil. De asemenea, instalația nu a respectat propriile proceduri menite să asigure îndepărtarea eventualelor materiale inflamabile înainte de tăiere, ceea ce a prezentat un risc ridicat pentru siguranța lucrătorilor. În consecință, instalația Ege Celik San. Ve Tic A.Ş. ar trebui eliminată de pe lista europeană.
13
Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2323 ar trebui modificată în consecință.
14
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2323 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 18 februarie 2025.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Anexa 2
ANEXĂLista europeană a instalațiilor de reciclare a navelor prevăzută la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1257/2013
Paragraf
Partea A
Paragraf
Instalații de reciclare a navelor situate într-un stat membru
Paragraf
Partea B
Paragraf
Instalații de reciclare a navelor situate în țări terțe
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2