Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, în special articolul 50 alineatul (2),
1
La 22 iulie 2022, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1423 al Comisiei, s-a acordat societății Ecolab Deutschland GmbH o autorizație a Uniunii cu numărul de autorizație EU-0024303-0000 pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1.
2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei prevede normele procedurale pentru diferitele categorii de modificări menționate la articolul 50 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. La primirea unui aviz din partea Agenției Europene pentru Produse Chimice (agenția) cu privire la o cerere din partea unui titular al unei autorizații a Uniunii prin care se urmărește modificarea oricăreia dintre informațiile transmise pentru cererea inițială de autorizare, Comisiei îi revine sarcina să decidă dacă sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute la articolul 19 sau, după caz, la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și dacă este necesară modificarea termenilor și a condițiilor autorizației.
3
La 28 septembrie 2022, Ecolab Deutschland GmbH a transmis agenției o notificare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, privind modificări administrative ale autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1, astfel cum se menționează în titlul 1 din anexa la respectivul regulament. Societatea Ecolab Deutschland GmbH a propus adăugarea denumirilor comerciale pentru cinci produse biocide din familie, adăugarea a patru producători și modificarea detaliilor administrative pentru doi producători. Notificarea a fost înregistrată cu numărul de caz BC-RU080137-08 în Registrul produselor biocide (denumit în continuare registrul).
4
La 13 octombrie 2022, Ecolab Deutschland GmbH a transmis agenției, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, o cerere de modificare minoră a autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1, astfel cum se menționează în titlul 2 din anexa la respectivul regulament. Ecolab Deutschland GmbH a depus o cerere de prelungire de la șase la 18 luni a perioadei de valabilitate a produselor din meta-rezumatul caracteristicilor produsului biocid (RCP) 8. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-SX080682-96.
5
La 5 decembrie 2022, Ecolab Deutschland GmbH a mai transmis agenției o cerere, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, de modificare minoră a autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1. În cererea respectivă, societatea Ecolab Deutschland GmbH a solicitat adăugarea mai multor materiale de ambalare și dimensiuni ale ambalajului pentru produsele din meta-RCP 1, 5 și 11, adăugarea unor noi materiale de ștergere pentru produsele din meta-RCP 1 și eliminarea unui material de ambalare pentru produsele din meta-RCP 1. Cererea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-SR082474-07.
6
La 4 noiembrie 2022, agenția a transmis Comisiei un aviz cu privire la modificările administrative notificate, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, împreună cu un rezumat revizuit al caracteristicilor produsului biocid. Avizul concluzionează că modificările autorizației existente solicitate de titularul autorizației se încadrează la articolul 3 alineatul (1) litera (aa) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și că, după punerea în aplicare a modificărilor, condițiile prevăzute la articolul 19 din regulamentul respectiv sunt, în continuare, îndeplinite.
7
La 11 octombrie 2023, agenția a transmis Comisiei avizele Comitetului pentru produse biocide cu privire la cele două cereri de modificări minore, în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013, împreună cu un rezumat revizuit al caracteristicilor produsului biocid și un raport de evaluare revizuit. Concluzia ambelor avize este că, după punerea în aplicare a modificărilor, condițiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 sunt îndeplinite în continuare.
8
La 10 noiembrie 2023, agenția a transmis Comisiei rezumatul revizuit al caracteristicilor produsului biocid din autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1, în toate limbile oficiale ale Uniunii, incluzând toate modificările administrative și modificările minore notificate și solicitate, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) și cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
9
Comisia este de acord cu avizele agenției și, prin urmare, consideră că este oportun să se modifice autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide Hydrogen Peroxide Family 1 în vederea introducerii modificărilor administrative și modificărilor minore solicitate de societatea Ecolab Deutschland GmbH.
10
Cu excepția modificărilor administrative și a modificărilor minore, toate celelalte informații incluse în rezumatul caracteristicilor produsului biocid Hydrogen Peroxide Family 1, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1423, rămân neschimbate.
11
Pentru o claritate sporită și pentru a se facilita accesul utilizatorilor și al părților interesate la versiunea consolidată finală a rezumatului caracteristicilor produsului biocid, care urmează să fie publicată de agenție, este necesar ca anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1423 să fie înlocuită în întregime.
12
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1423 trebuie modificat în consecință,
Articolul 1
Paragraf
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1423 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 5 septembrie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂRezumatul caracteristicilor produsului pentru o familie de produse biocide
Paragraf
Hydrogen Peroxide Family 1
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
TP 2: Dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale
Paragraf
TP 3: Igienă veterinară
Paragraf
TP 1: Igienă umană
Paragraf
TP 4: Industria alimentară și a furajelor
Paragraf
Numărul autorizației EU-0024303-0000
Paragraf
Numărul deciziei de reglementare R4BP EU-0024303-0000
Paragraf
PARTE I.
Paragraf
PRIMUL NIVEL DE INFORMARE
Paragraf
INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Denumirea familiei de produse
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
Deținătorul autorizației
Paragraf
Producătorul (producătorii) produsului
Paragraf
Producătorul (producătorii) substanței (substanțelor) active
Paragraf
COMPOZIȚIA ȘI FORMULAREA FAMILIEI DE PRODUSE
Paragraf
Informații calitative și cantitative despre compoziția familiei de produse
Paragraf
Tip(uri) de formulare
Paragraf
PARTE II.
Paragraf
AL DOILEA NIVEL DE INFORMARE - META-RCP(-URI)
Paragraf
META-RCP 1 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 1 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 1
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 1
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 1
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 1
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 10-20 cm. Pulverizați produsul pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul pe suprafață, după care ștergeți suprafața respectivă cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia

În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Aplicați pe suprafețe cu ajutorul unui mop, apoi lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
Este obligatorie purtarea unui echipament de protecție respiratorie (EPR) cu factor de protecție 10 de către utilizatorii profesioniști care aplică produsul, precum și de către alți utilizatori profesioniști prezenți în zona tratată. Este necesar cel puțin un aparat de purificare a aerului respirat cu cască/glugă/mască (TH1/TM1), sau o mască completă/parțială cu filtru combinat gaz/P2 [tip de filtru (literă de cod, culoare) care să fie specificat de către titularul autorizației, în informațiile referitoare la produs]. În cazul în care se repetă aplicarea sau se reintră în încăpere, utilizatorii profesioniști trebuie să respecte aceleași măsuri de combatere a riscurilor, la fel ca în cazul primei aplicări a produsului în încăpere.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Lăsați suprafața să se usuce la aer după utilizarea produsului. Închideți recipientul după utilizare. Nu utilizați șervețelele uscate. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.

Nu vă atingeți ochii cu mâinile.

INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 1
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață curată și uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă).
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Consultați măsurile specifice de reducere a riscului de utilizare din meta-RCP 1.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Solicitați asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-35 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 24 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 1
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 2 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 2 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 2
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 2
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 2
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 2
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Pulverizare: Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul pe suprafață, așteptați 5 minute, după care ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat sau lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Spălare cu mopul: Eliminați surplusul de apă prin ștergerea podelei cu un mop uscat. Umpleți găleata cu produsul gata de utilizare și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat. Așteptați 5 minute, după care ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat sau lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru pulverizarea suprafețelor mari, sunt valabile următoarele: Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3), de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
Pentru pulverizarea suprafețelor de mici dimensiuni, nu este valabilă măsura specifică de reducere a riscurilor de mai sus.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Umpleți găleata cu produsul gata de utilizare și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, după care ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat sau lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu există
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul pe suprafață, lăsați să acționeze durata necesară de contact, după care îndepărtați surplusul de lichid cu un șervețel uscat, sau lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafețele tratate, până când acestea sunt uscate. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Utilizați în afara orelor de producție a alimentelor, o dată pe săptămână.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Se aplică numai după încheierea turei de lucru/peste noapte.
Paragraf
În timpul aplicării prin pulverizare, nu va fi prezentă nicio persoană.
Paragraf
Pentru stabilirea momentelor adecvate pentru reintrarea în încăpere după aplicarea produsului, vor fi efectuate măsurători pentru stabilirea dozelor de la locul de muncă, cu folosirea unor aparate de măsură corespunzătoare, după montarea dispozitivului fix de pulverizare, iar apoi la intervale regulate (se recomandă intervalele anuale), precum și după orice modificare a limitelor relevante. Vor fi respectate reglementările naționale privind măsurătorile efectuate la locul de muncă. În cazul în care sunt efectuate operațiuni de întreținere neprogramată în timpul aplicării prin pulverizare, este obligatorie folosirea unui echipament de protecție respiratorie cu factor de protecție 10.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 2
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă).
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Consultați măsurile specifice de reducere a riscului de utilizare din meta-RCP 2.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare:0-35 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 24 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 2
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 3 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 3 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 3
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 3
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 3
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 3
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectarea ambalajelor în industria de producție a alimentelor, băuturilor și a hranei pentru animale (aplicare prin pulverizare sau prin scufundare în produs):
Paragraf
Dozarea produsului direct în ambalajul care urmează să fie dezinfectat sau introducerea produsului în aburul suplimentar
Paragraf
Utilizarea continuă a produsului
Paragraf
Temperatura de aplicare: 60 °C
Paragraf
Aplicarea are loc într-un sistem închis și ventilat.
Paragraf
Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. După sterilizare, uscați ambalajul folosind aer steril fierbinte.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
În timpul desfășurării funcționării, asigurați o ventilație adecvată în jurul instalațiilor cu o ventilație locală de evacuare (LEV), precum și ventilație tehnică în halele industriale.
Paragraf
În timpul activităților manuale de întreținere, asigurați o ventilație adecvată în interiorul instalației (ventilație locală de evacuare – LEV), înainte să deschideți ușile către zona aseptică.
Paragraf
După amestecare și încărcare în instalație, produsul va fi trasferat numai prin conducte închise. Nu sunt permise circuite deschise de produs și de ape uzate.
Paragraf
Vor fi efectuate măsurători pentru stabilirea dozelor de la locul de muncă, cu folosirea unor aparate de măsură corespunzătoare, la montarea instalației de ambalare aseptică, iar apoi la intervale regulate (se recomandă intervalele anuale), precum și după orice modificare a limitelor relevante. Vor fi respectate reglementările naționale privind măsurătorile efectuate la locul de muncă.
Paragraf
În cazul efectuării de lucrări de întreținere la instalația de ambalare aseptică (de ex., curățare manuală, incidente tehnice sau reparații), este necesară purtarea de EPP corespunzător (inclusiv echipament de protecție respiratorie, mănuși rezistente la substanțe chimice, salopetă de protecție la contactul cu substanțe chimice, dispozitive de protecție a ochilor). Tipul de EPR, tipul filtrului (codul, culoarea) și materialul mănușilor vor fi specificate de titularul autorizației, în informațiile referitoare la produs.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Înainte de efectuarea dezinfectării, sistemul trebuie spălat. Dezinfectarea rezervoarelor și pompelor pentru curățarea la fața locului (CIP), a conductelor și a sistemelor interne ale instalațiilor de procesare a alimentelor, băuturilor și hranei pentru animale, inclusiv igienizarea stațiilor de muls (sisteme închise). Clătiți cu apă după efectuarea tratării.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până la clătirea acesteia cu apă.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 3
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile specifice de utilizare din meta-RCP 3.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
În timpul manipulării produsului purtați mănuși de protecție rezistente la substanțe chimice (materialul mănușilor este specificat de titularul autorizației în informațiile referitoare la produs).
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
Procesul de diluare trebuie să fie efectuat cu ajutorul unui sistem de dozare automată.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Îndepărtați produsul prin spălare cu apă din abundență, timp de cel puțin 15 minute. Utilizați un săpun delicat, dacă este disponibil. Solicitați asistență medicală dacă apare și persistă iritația.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Scoateți persoana la aer curat. Tratați simptomatic. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-35 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 24 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 3
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 4 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 4 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 4
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 4
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 4
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 4
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 4.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 4.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 4.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 4.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 4.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 4
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul se va aplica înainte de mulgere, cu ajutorul unei cupe/a unui pahar din spumă. Înainte de utilizare, produsul trebuie să fie adus la temperatura camerei.
Paragraf
Curățați mamelonul în prealabil cu un șervețel uscat, umpleți paharul din spumă cu produs și apăsați pe pahar până se formează spumă. Introduceți mamelonul în pahar. Aplicați spuma pe mamelon și lăsați să acționeze 60 de secunde. Ștergeți produsul folosind un șervețel curat. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Evitați stropirile și scurgerile de produs.
Paragraf
Nu vă atingeți ochii cu mâinile.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Solicitați asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-25 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 4
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 5 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 5 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 5
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 5
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 5
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 5
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 10-20 cm. Pulverizați produsul pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul pe suprafață, după care ștergeți suprafața respectivă cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Aplicați pe suprafețe prin spălare cu mopul.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produs pe suprafață, după care ștergeți-o cu un șervețel curat și uscat și lăsați-o să se usuce. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3); de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produs pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni (blaturi de lucru, echipamente) sau pulverizați produs pe suprafață, după care ștergeți-o cu un șervețel curat și uscat și lăsați-o să se usuce. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3), de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Turnați produsul într-o găleată curată și distribuiți pe suprafață folosind o lavetă/un șervețel, de unică folosință, după care lăsați să se usuce la aer. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Turnați produsul într-o găleată curată și distribuiți pe suprafață folosind o lavetă/un șervețel, de unică folosință, după care lăsați să se usuce la aer. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Umpleți găleata cu produs gata de utilizare și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop, după care lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Umpleți găleata cu produs gata de utilizare și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop, ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci, urmată de ștergere cu un șervețel uscat: Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul pe suprafață, după care ștergeți suprafața respectivă cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Spălare, folosind un mop și o găleată: Umpleți găleata cu produs gata de utilizare și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop, ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Ștergere folosind o lavetă/un șervețel și găleată: Turnați produsul într-o găleată curată și distribuiți-l pe suprafață cu ajutorul unei lavete/a unui șervețel, de unică folosință, ștergeți suprafața cu o lavetă curată/un șervețel curat și apoi lăsați să se usuce la aer. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Pentru pulverizare: Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3); de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 5
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul pe suprafață, după care ștergeți suprafața respectivă cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.

Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.

INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 5
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă).
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
-
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare:0-35 °C. Feriți de îngheț.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 5
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 6 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 6 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 6
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 6
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 6
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 6
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 6.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 6
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 10-20 cm. Pulverizați produsul pe suprafață și ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat sau lăsați-o să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă). Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Scoateți persoana la aer curat. Tratați simptomatic. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător. Depozitați departe de căldură și de sursele de aprindere. Depozitați într-un spațiu răcoros și bine aerisit. Depozitați departe de agenții oxidanți.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-30 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 24 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 6
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 7 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 7 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 7
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 7
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 7
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 7
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Umpleți găleata cu produs diluat și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Pulverizare: Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 10-20 cm. Pulverizați produsul diluat pe suprafață, ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Spălare cu mopul: Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Umpleți găleata cu produs diluat, distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Pentru pulverizare: Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3); de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Umpleți găleata cu produs diluat și distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Aplicați produsul cu ajutorul unui dispozitiv montat pe perete. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Clătiți după aplicare.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Asigurați ventilația tehnică cu cel puțin 15 cicluri de schimbare a aerului/oră.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 10-20 cm. Pulverizați produsul diluat pe suprafață, ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafețele tratate, până când acestea sunt uscate. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3); de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 7.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 7
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă).
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (7.5%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 75 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (10%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 100 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (15%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 150 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
În timpul manipulării produsului purtați mănuși de protecție rezistente la substanțe chimice (materialul mănușilor este specificat de titularul autorizației în informațiile referitoare la produs).
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Îndepărtați produsul prin spălare cu apă din abundență, timp de cel puțin 15 minute. Utilizați un săpun delicat, dacă este disponibil. Spălați îmbrăcămintea înainte de reutilizare. Curățați cu atenție încălțămintea înainte de reutilizare. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura cu apă. NU provocați voma. Nu administrați niciodată nimic pe gură unei persoane inconștiente. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În caz de inhalare: Scoateți persoana la aer curat. Tratați simptomatic. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-25 °C. Feriți de îngheț.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 7
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 8 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 8 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 8
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 8
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 8
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 8
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 8.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 8
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Lăsați suprafața să se usuce la aer după utilizarea produsului. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Închideți recipientul după utilizare. Nu utilizați șervețelele uscate. Eliminați recipientul după golire. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă). Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
-
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-35 °C. Feriți de îngheț.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 8
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 9 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 9 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 9
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 9
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 9
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 9
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Turnați produsul diluat într-o găleată curată și distribuiți-l pe suprafață cu ajutorul unei lavete/a unui șervețel, de unică folosință, după care ștergeți suprafața cu o lavetă curată/un șervețel curat și lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă). Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Dezinfectare nesistematică: Dezinfectarea efectuată în situații de risc specifice (cu excepția cazului în care acest lucru este reglementat în mod diferit de autoritățile naționale de sănătate publică).
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Umpleți găleata cu produs diluat, distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Pulverizare: Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul diluat pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul diluat pe suprafață, după care ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat, sau lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Ștergere: Turnați produsul diluat într-o găleată curată și distribuiți-l pe suprafață cu ajutorul unei lavete/a unui șervețel, de unică folosință, după care ștergeți suprafața cu o lavetă curată/un șervețel curat și lăsați să se usuce la aer. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Spălare cu mopul: Umpleți găleata cu produs diluat, distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Pentru pulverizare: Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3), de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Umpleți găleata cu produs diluat, distribuiți-l pe podea cu ajutorul unui mop plat, apoi ștergeți suprafața cu un mop curat și uscat, după care lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Asigurați ventilația tehnică cu cel puțin 15 cicluri de schimbare a aerului/oră.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Aplicați produsul cu ajutorul unui dispozitiv montat pe perete. Clătiți după aplicare.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Asigurați ventilația tehnică cu cel puțin 15 cicluri de schimbare a aerului/oră.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Pentru rezultate optime, țineți flaconul în poziție verticală și pulverizați de la o distanță de 30 cm. Pulverizați produsul diluat pe un șervețel uscat și ștergeți suprafețele de mici dimensiuni, cum ar fi blaturile de lucru și echipamentele, sau pulverizați produsul diluat pe suprafață, după care ștergeți suprafața cu un șervețel curat și uscat și lăsați să se usuce la aer. Închideți întotdeauna duza după utilizare. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Nu inspirați vaporii/spray-ul.
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
Suprafața care urmează să fie dezinfectată (în m2) nu trebuie să fie mai mare de 1/10 din volumul încăperii (în m3), de ex., într-o încăpere cu un volum de 120 m3, suprafața maximă care trebuie dezinfectată este de 12 m2.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Turnați produsul diluat într-o găleată curată și distribuiți-l pe suprafață cu ajutorul unei lavete/a unui șervețel, de unică folosință, după care ștergeți suprafața cu o lavetă curată/un șervețel curat și lăsați să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 9.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 9
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă).
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (1.5%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 15 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (2%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 20 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (3%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 30 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (4%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 40 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Instrucțiuni privind diluarea (5%): pentru obținerea unui litru de dezinfectant diluat pentru suprafețe, adăugați 50 ml de produs concentrat la aproximativ 500 ml de apă distilată sau apă de calitate similară (de ex., apă demineralizată), după care amestecați și completați până la 1 litru cu apă distilată, sau cu apă de calitate similară.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
În timpul manipulării produsului purtați mănuși de protecție rezistente la substanțe chimice (materialul mănușilor este specificat de titularul autorizației în informațiile referitoare la produs).
Paragraf
În timpul manipulării produsului este obligatorie utilizarea de dispozitive de protecție a ochilor.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Îndepărtați produsul prin spălare cu apă din abundență, timp de cel puțin 15 minute. Utilizați un săpun delicat, dacă este disponibil. Spălaţi îmbracămintea contaminată, înainte de reutilizare. Curățați cu atenție încălțămintea înainte de reutilizare. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura cu apă. NU provocați voma. Nu administrați niciodată nimic pe gură unei persoane inconștiente. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În caz de inhalare: Scoateți persoana la aer curat. Tratați simptomatic. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-25 °C. Feriți de îngheț.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 9
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 10 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 10 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 10
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 10
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 10
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 10
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 10.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 10.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 10.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 10.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 10.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 10
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Aplicați aprox. 3 ml de produs pe mâinile umede și frecați timp de 60 de secunde. Clătiți bine cu apă de la robinet timp de aproximativ 30 de secunde.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Evitați stropirile și scurgerile de produs.
Paragraf
Nu vă atingeți ochii cu mâinile.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți cu apă.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-25 °C
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 10
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 11 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 11 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 11
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 11
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 11
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 11
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Dezinfectare sistematică: Dezinfectarea suprafețelor care pot fi contaminate în mod regulat cu patogeni în timpul activității medicilor sau a asistenților medicali, în vederea reducerii riscului de transmitere a respectivelor microorganisme prin intermediul suprafețelor.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
-
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 11.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 11
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Produsul este destinat curățării și dezinfectării într-o singură etapă. Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Atunci când utilizați produsul în spații sterile: curățați suprafața înainte să aplicați produsul. Aplicați produsul pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Lăsați suprafața să se usuce la aer. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Închideți recipientul după utilizare. Nu utilizați șervețelele uscate. Eliminați recipientul după golire. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă). Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
-
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare.
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-35 °C. Feriți de îngheț.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 18 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 11
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Paragraf
META-RCP 12 INFORMAȚII ADMINISTRATIVE
Paragraf
Meta-RCP 12 identificator
Paragraf
Sufix la numărul autorizației
Paragraf
Tip(uri) de produs
Paragraf
COMPOZIȚIA META RCP 12
Paragraf
Informații calitative și cantitative privind compoziția din meta-RCP 12
Paragraf
Tip(uri) de formulare din meta-RCP 12
Paragraf
FRAZELE DE PERICOL ȘI FRAZELE DE PRECAUȚIE DIN META-RCP 12
Paragraf
UTILIZĂRI AUTORIZATE DIN META-RCP
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
Descrierea utilizării
Paragraf
Instrucțiuni specifice de utilizare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
Măsuri specifice de reducere a riscului de utilizare
Paragraf
Țineți alimentele, băuturile și hrana pentru animale departe de suprafața tratată, până când aceasta este uscată. Nu utilizați produsul direct pe sau în apropierea alimentelor, a hranei pentru animale și a băuturilor.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
În funcție de modul de utilizare, condițiile de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
Consultați instrucțiunile generale de utilizare din meta-RCP 12.
Paragraf
INSTRUCȚIUNI GENERALE DE UTILIZARE DIN META RCP 12
Paragraf
Instrucțiuni de utilizare
Paragraf
Citiți întotdeauna eticheta sau prospectul înainte de utilizare și respectați toate instrucțiunile furnizate. Produsul trebuie aplicat pe o suprafață uscată. Umeziți complet suprafața cu produs. Lăsați suprafața să se usuce la aer după utilizarea produsului. Nu clătiți suprafața după utilizarea produsului. Închideți recipientul după utilizare. Nu utilizați șervețelele uscate. Eliminați recipientul după golire. Nu utilizați pe suprafețe sensibile la agenți oxidanți (de ex., marmură, cupru sau alamă). Aruncați șervețelele utilizate într-un recipient închis.
Paragraf
Măsuri de reducere a riscurilor
Paragraf
Nu vă atingeți ochii cu mâinile.
Paragraf
Particularități ale efectelor posibile directe sau indirecte, instrucțiuni de prim-ajutor și măsuri de urgență pentru protecția mediului
Paragraf
MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Paragraf
În cazul contactului cu ochii: Clătiți imediat cu multă apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă este cazul și dacă acest lucru se poate face cu ușurință. Continuați să clătiți. Apelați imediat la asistență medicală.
Paragraf
În cazul contactului cu pielea: Clătiți cu multă apă.
Paragraf
În caz de înghițire: Clătiți gura. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
În caz de inhalare: Scoateți persoana la aer curat. Tratați simptomatic. Solicitați asistență medicală dacă apar simptome.
Paragraf
MĂSURI DE URGENȚĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI
Paragraf
Împiedicați pătrunderea produsului în sol, în apele de suprafață sau pânza freatică.
Paragraf
Respectați dispozițiile cu privire la amplasarea mijloacelor de izolare în jurul recipientelor de depozitare
Paragraf
Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță a produsului și a ambalajului acestuia
Paragraf
Produs: Dacă este posibil, este de preferat reciclarea produsului în locul eliminării la gropile de gunoi sau al incinerării. În cazul în care reciclarea nu este posibilă, eliminați produsul cu respectarea reglementărilor naționale. Eliminați deșeurile la un centru autorizat de eliminare a deșeurilor.
Paragraf
Ambalajele contaminate: Eliminați recipientul în conformitate cu reglementările naționale.
Paragraf
Condiții de depozitare și termenul de valabilitate al produsului în condiții normale de depozitare
Paragraf
A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Păstrați recipientul închis etanș. Depozitați în recipiente adecvate, etichetate corespunzător. Depozitați departe de căldură și de sursele de aprindere. Depozitați într-un spațiu răcoros și bine aerisit. Depozitați departe de agenții oxidanți.
Paragraf
Temperatura de depozitare: 0-30 °C.
Paragraf
Perioada de valabilitate: 12 luni
Paragraf
ALTE INFORMAȚII
Paragraf
Produsul conține peroxid de hidrogen (Nr. CAS: 7722-84-1), pentru care a fost agreată o valoare europeană de referință de 1.25 mg/m3 pentru uz profesional, iar aceasta a fost utilizată pentru evaluarea riscului prezentat de produs.
Paragraf
AL TREILEA NIVEL DE INFORMARE: PRODUSE INDIVIDUALE ÎN META-RCP 12
Paragraf
Denumirea (denumirile) comercială (comerciale), numărul autorizației și compoziția specifică a fiecărui produs individual
Litera
Dozarea produsului direct în ambalajul care urmează să fie dezinfectat sau introducerea produsului în aburul suplimentar
Litera
Utilizarea continuă a produsului
Litera
Temperatura de aplicare: 60 °C
Litera
Aplicarea are loc într-un sistem închis și ventilat.
Punctul 1
După amestecare și încărcare în instalație, produsul va fi trasferat numai prin conducte închise. Nu sunt permise circuite deschise de produs și de ape uzate.
Punctul 2
Vor fi efectuate măsurători pentru stabilirea dozelor de la locul de muncă, cu folosirea unor aparate de măsură corespunzătoare, la montarea instalației de ambalare aseptică, iar apoi la intervale regulate (se recomandă intervalele anuale), precum și după orice modificare a limitelor relevante. Vor fi respectate reglementările naționale privind măsurătorile efectuate la locul de muncă.
Punctul 3
În cazul efectuării de lucrări de întreținere la instalația de ambalare aseptică (de ex., curățare manuală, incidente tehnice sau reparații), este necesară purtarea de EPP corespunzător (inclusiv echipament de protecție respiratorie, mănuși rezistente la substanțe chimice, salopetă de protecție la contactul cu substanțe chimice, dispozitive de protecție a ochilor). Tipul de EPR, tipul filtrului (codul, culoarea) și materialul mănușilor vor fi specificate de titularul autorizației, în informațiile referitoare la produs.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabel 1.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin pulverizare cu ajutorul unui pulverizator cu trăgaci și ștergere cu șervețele uscate
Tabel 31
Tabel 2.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical prin ștergere, folosind un mop plat și găleată
Tabel 32
Tabel 3.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 33
Tabel 4.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin ștergere cu mopul, folosind șervețele impregnate pentru podele, gata de utilizare
Tabel 34
Tabelul 34
Tabel 35
Tabelul 35
Tabel 36
Tabelul 36
Tabel 37
Tabelul 37
Tabel 38
Tabelul 38
Tabel 39
Tabelul 39
Tabel 40
Tabelul 40
Tabel 41
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni din sectorul industrial (de ex., cantine, toalete) prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere uscată și/sau spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 42
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni (podele) din sectorul industrial [(de ex., cantine, toalete)] prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 43
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din industria alimentară și a băuturilor, care intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci, urmată de ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 44
Tabel 4.Dezinfectarea suprafețelor din industria alimentară și a băuturilor care intră în contact cu alimentele, prin utilizarea unui pulverizator instalat pe un suport fix
Tabel 45
Tabelul 45
Tabel 46
Tabelul 46
Tabel 47
Tabelul 47
Tabel 48
Tabelul 48
Tabel 49
Tabelul 49
Tabel 50
Tabelul 50
Tabel 51
Tabelul 51
Tabel 52
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor din industria alimentară și a băuturilor care intră în contact cu alimentele, prin scufundare automată în produs sau prin pulverizare în sistem închis
Tabel 53
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor din industria alimentară și a băuturilor, care intră în contact cu alimentele, prin curățare la fața locului (CIP)
Tabel 54
Tabelul 54
Tabel 55
Tabelul 55
Tabel 56
Tabelul 56
Tabel 57
Tabelul 57
Tabel 58
Tabelul 58
Tabel 59
Tabelul 59
Tabel 60
Tabelul 60
Tabel 61
Tabel 1.Cupe pentru scufundarea mameloanelor în vederea dezinfectării înainte de mulgere
Tabel 62
Tabelul 62
Tabel 63
Tabelul 63
Tabel 64
Tabelul 64
Tabel 65
Tabelul 65
Tabel 66
Tabelul 66
Tabel 67
Tabelul 67
Tabel 68
Tabelul 68
Tabel 69
Tabel 1.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin pulverizare cu ajutorul unui pulverizator cu trăgaci și ștergere cu șervețele uscate
Tabel 70
Tabel 2.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical prin ștergere, folosind un mop plat și găleată
Tabel 71
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni, care nu intră în contact cu alimentele, din spațiile medicale, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 72
Tabel 4.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni, care nu intră în contact cu alimentele, din spațiile medicale, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 73
Tabel 5.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni, care nu intră în contact cu alimentele, din spațiile medicale, prin ștergere cu o lavetă curată/un șervețel curat, de unică folosință, și o găleată
Tabel 74
Tabel 6.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni, care nu intră în contact cu alimentele, din spațiile medicale, prin ștergere cu o lavetă curată/un șervețel curat, de unică folosință, și o găleată
Tabel 75
Tabel 7.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop și o găleată
Tabel 76
Tabel 8.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop și o găleată
Tabel 77
Tabel 9.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare pe suprafață și apoi prin ștergere cu o lavetă curată/un șervețel curat sau prin pulverizare de lichid pe un șervețel și apoi prin ștergerea suprafeței, sau prin turnarea de dezinfectant într-o găleată și ștergerea suprafeței folosind o lavetă curată/un șervețel curat, de unică folosință, precum și dezinfectarea nesistematică a suprafețelor de dimensiuni mai mari, prin ștergere, folosind un mop și o găleată
Tabel 78
Tabel 10.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 79
Tabel 11.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 80
Tabelul 80
Tabel 81
Tabelul 81
Tabel 82
Tabelul 82
Tabel 83
Tabelul 83
Tabel 84
Tabelul 84
Tabel 85
Tabelul 85
Tabel 86
Tabelul 86
Tabel 87
Tabelul 87
Tabel 88
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din sectorul industrial (de ex., cantine, toalete) prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci
Tabel 89
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor din industria alimentară și a băuturilor, care intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci
Tabel 90
Tabelul 90
Tabel 91
Tabelul 91
Tabel 92
Tabelul 92
Tabel 93
Tabelul 93
Tabel 94
Tabelul 94
Tabel 95
Tabelul 95
Tabel 96
Tabelul 96
Tabel 97
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 98
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare cu un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat și/sau prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 99
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 100
Tabel 4.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare cu ajutorul unui dispozitiv montat pe perete
Tabel 101
Tabel 5.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci
Tabel 102
Tabelul 102
Tabel 103
Tabelul 103
Tabel 104
Tabelul 104
Tabel 105
Tabelul 105
Tabel 106
Tabelul 106
Tabel 107
Tabelul 107
Tabel 108
Tabelul 108
Tabel 109
Tabelul 109
Tabel 110
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor din sectorul industrial (de ex., cantine, toalete) prin ștergerea cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 111
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din industria alimentară și a băuturilor care intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 112
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs, gata de utilizare
Tabel 113
Tabelul 113
Tabel 114
Tabelul 114
Tabel 115
Tabelul 115
Tabel 116
Tabelul 116
Tabel 117
Tabelul 117
Tabel 118
Tabelul 118
Tabel 119
Tabelul 119
Tabel 120
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu o lavetă curată/un șervețel curat, de unică folosință, și o găleată
Tabel 121
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 122
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mici și/sau de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergerea cu un șervețel uscat sau cu o lavetă de unică folosință și o găleată, și/sau dezinfectarea podelelor prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 123
Tabel 4.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin spălare cu mopul, folosind un mop plat și o găleată
Tabel 124
Tabel 5.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin pulverizare cu ajutorul unui dispozitiv montat pe perete
Tabel 125
Tabel 6.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care intră în contact cu alimentele, prin pulverizare pe suprafață folosind un pulverizator cu trăgaci și prin ștergere cu un șervețel uscat
Tabel 126
Tabel 7.Dezinfectarea suprafețelor de mari dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu o lavetă de unică folosință și o găleată
Tabel 127
Tabelul 127
Tabel 128
Tabelul 128
Tabel 129
Tabelul 129
Tabel 130
Tabelul 130
Tabel 131
Tabelul 131
Tabel 132
Tabelul 132
Tabel 133
Tabelul 133
Tabel 134
Tabelul 134
Tabel 135
Tabel 1.Săpun lichid antibacterian pentru mâini
Tabel 136
Tabelul 136
Tabel 137
Tabelul 137
Tabel 138
Tabelul 138
Tabel 139
Tabelul 139
Tabel 140
Tabelul 140
Tabel 141
Tabelul 141
Tabel 142
Tabelul 142
Tabel 143
Tabel 1.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 144
Tabel 2.Dezinfectarea camerelor sterile de uz medical, prin ștergere cu mopul, folosind șervețele impregnate pentru podele, gata de utilizare
Tabel 145
Tabel 3.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din spațiile medicale, care nu intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs, gata de utilizare
Tabel 146
Tabel 4.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care nu intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs, gata de utilizare
Tabel 147
Tabel 5.Dezinfectarea suprafețelor de mici dimensiuni din clădirile instituționale/comerciale, care intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs, gata de utilizare
Tabel 148
Tabelul 148
Tabel 149
Tabelul 149
Tabel 150
Tabelul 150
Tabel 151
Tabelul 151
Tabel 152
Tabelul 152
Tabel 153
Tabelul 153
Tabel 154
Tabelul 154
Tabel 155
Tabelul 155
Tabel 156
Tabel 1.Dezinfectarea suprafețelor din sectorul industrial (de ex., cantine, toalete) prin ștergerea cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 157
Tabel 2.Dezinfectarea suprafețelor din industria alimentară și a băuturilor care intră în contact cu alimentele, prin ștergere cu șervețele impregnate cu produs gata de utilizare
Tabel 158
Tabelul 158