Paragraf
având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 5,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană, în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (4),
1
Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene din 18 octombrie 2013 privind statisticile referitoare la activele și pasivele fondurilor de investiții (BCE/2013/38) trebuie modificat substanțial, în special din cauza necesității de a colecta informații statistice suplimentare și mai frecvente privind fondurile de investiții (FI). În consecință, acesta ar trebui reformat pentru claritate.
2
Regulamentul (CE) nr. 2533/98 prevede că, pentru îndeplinirea cerințelor sale de raportare statistică, Banca Centrală Europeană (BCE), asistată de băncile centrale naționale (BCN), are dreptul de a colecta informații statistice în limitele unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare și în măsura necesară pentru realizarea misiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Din articolul 2 alineatul (2) litera (a) din acel regulament rezultă că FI fac parte din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare în scopul îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE, printre altele, din domeniul statisticilor monetare și financiare.
3
Articolul 3 din același regulament prevede că BCE stabilește unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare, în limitele unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare, și dă BCE dreptul de a excepta, total sau parțial, anumite categorii de agenți raportori de la cerințele sale de raportare statistică. Populația de FI care intră sub incidența prezentului regulament ar trebui să includă fondurile de investiții alternative (FIA) și organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) stabilite pe teritoriul statelor membre, astfel cum sunt definite în cadrul Directivei 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind AFIA) și al Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind OPCVM). Pentru a asigura consecvența și comparabilitatea statisticilor, este important ca toate entitățile clasificate în subsectorul fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) din Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (SEC 2010) prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului să fie incluse în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare. Prin urmare, în unele cazuri, definiția FI poate include entități care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei privind AFIA sau al Directivei privind OPCVM.
4
Deși regulamentele adoptate în temeiul articolului 34.1 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare Statutul SEBC) nu conferă drepturi și nu impun obligații statelor membre a căror monedă nu este euro (denumite în continuare statele membre din afara zonei euro), articolul 5 din Statutul SEBC se aplică atât statelor membre din zona euro, cât și celor din afara zonei euro. Considerentul (17) al Regulamentului (CE) nr. 2533/98 al Consiliului face trimitere la faptul că articolul 5 din Statutul SEBC, coroborat cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, implică obligația de elaborare și aplicare la nivel național a tuturor măsurilor pe care statele membre din afara zonei euro le consideră adecvate pentru a colecta informațiile statistice necesare îndeplinirii cerințelor de raportare statistică ale BCE și pentru a efectua în timp util pregătirile din domeniul statistic pentru ca aceste state să devină membre ale zonei euro.
5
Pentru a-și îndeplini misiunile, în special pentru a defini și pune în aplicare politica monetară și pentru a contribui la stabilitatea sistemului financiar, SEBC are nevoie de informații statistice de înaltă calitate privind activitățile financiare ale FI. Scopul principal al acestor informații este de a oferi BCE o imagine statistică cuprinzătoare a subsectorului FI din statele membre a căror monedă este euro (denumite în continuare statele membre din zona euro), care sunt privite ca un singur teritoriu economic. Din cauza limitărilor domeniului de aplicare, sferei de acoperire și a tipului de date disponibile, precum și a calității datelor și nivelului de armonizare a datelor disponibile din alte surse comerciale sau prevăzute de lege, informațiile disponibile în prezent din acele surse nu asigură imaginea statistică suficient de cuprinzătoare a subsectorului FI care este necesară pentru îndeplinirea misiunilor SEBC.
6
Colectarea de informații statistice privind activitățile financiare ale FI este necesară pentru a satisface nevoile analitice periodice și spontane și pentru a sprijini BCE în efectuarea analizelor monetare și financiare. Aceste informații statistice sunt utilizate și de SEBC pentru elaborarea altor statistici, în special în ceea ce privește conturile financiare, balanța de plăți și poziția investițională internațională ale zonei euro. În acest scop, sunt necesare informații statistice referitoare la veniturile din investiții care pot fi atribuite acționarilor FI, care pot fi derivate din informațiile privind veniturile și comisioanele solicitate în temeiul prezentului regulament. Pentru a minimiza sarcina de raportare pentru aceste cerințe, unele dintre informațiile privind veniturile pot fi estimate de BCN relevantă, iar informațiile privind comisioanele sunt solicitate numai pe bază anuală.
7
Informațiile statistice colectate în temeiul prezentului regulament sunt utilizate pentru a elabora statistici privind FI atât pe bază agregată, cât și pentru fiecare fond individual, precum și pentru a completa alte surse de informații statistice colectate de BCE și pentru a se asigura că informațiile statistice respective pot fi integrate efectiv cu acele alte surse, inclusiv cu statisticile privind deținerile de titluri de valoare colectate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 al Băncii Centrale Europene (BCE/2012/24), cu Registrul bazei de date a instituțiilor și filialelor afiliate (RIAD) compilat în conformitate cu Orientarea (UE) 2018/876 a Băncii Centrale Europene (BCE/2018/16) și cu baza de date centralizată a titlurilor de valoare (CSDB), compilată în conformitate cu Orientarea (UE) 2022/971 a Băncii Centrale Europene (BCE/2022/25). Acest lucru permite utilizarea eficientă și avantajoasă din punct de vedere al costurilor a informațiilor statistice colectate de la agenții raportori, sporind consecvența și comparabilitatea acestora și, prin urmare, relevanța și valoarea acestora în scopuri analitice.
8
Înainte de adoptarea prezentului regulament pentru definirea și impunerea cerințelor de raportare statistică, BCE a evaluat beneficiile și costurile colectării de noi informații statistice în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 și consideră că sunt necesare statistici noi și mai frecvente, inclusiv informații statistice privind venitul lunar și comisioanele anuale plătite FI de acționari și dividendele plătite de FI, precum și informații privind clasificarea FI, pentru a spori calitatea și disponibilitatea datelor pentru utilizatorii statisticilor privind FI în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC. BCE a consultat și Comisia Europeană cu privire la proiectul de regulament și a primit comentariile acesteia.
9
Prezentul regulament stabilește în principal cerințe cu privire la FI. Cu toate acestea, este posibil ca informațiile statistice complete privind deținătorii de acțiuni la purtător emise de FI să nu fie disponibile direct de la FI. Prin urmare, este necesar să se ia măsuri pentru a permite BCN să colecteze informațiile statistice respective, inclusiv de la alte surse și entități, în conformitate cu cele mai eficiente și exacte metode disponibile la nivel național.
10
Pentru a limita sarcina de raportare, BCN ar trebui să aibă posibilitatea de a colecta informațiile necesare privind FI de la unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare, ca parte a unui cadru mai larg de raportare statistică, cu condiția ca îndeplinirea cerințelor statistice ale BCE să nu fie împiedicată, iar colectarea informațiilor în acest mod să fie în concordanță cu principiile statistice care stau la baza statisticilor europene elaborate de SEBC, astfel cum se prevede la articolul 3a din Regulamentul (CE) nr. 2533/98. Pentru a asigura transparența, în asemenea cazuri este oportună informarea agenților raportori cu privire la faptul că informațiile statistice sunt colectate în alte scopuri.
11
Datorită majorării semnificative a importanței subsectorului FI pentru transmisiunea politicii monetare și pentru monitorizarea și evaluarea stabilității financiare, sunt necesare informații statistice mai detaliate pe bază lunară. Acestea vor contribui la oferirea în timp util de consiliere privind politicile și la îmbunătățirea calității analizei efectuate, de exemplu prin identificarea mai bună a evenimentelor și a cauzalității din economie și de pe piețele financiare, și la facilitarea în mod semnificativ a încorporării datelor și analizelor aferente în rapoartele regulate privind politicile transmise Consiliului guvernatorilor.
12
Pentru a se asigura că sarcina de raportare nu este excesivă, BCN ar trebui să poată acorda FI derogări cu anumite cerințe și limite. Ar trebui să fie posibil să se acorde FI anumite derogări cu constrângeri de frecvență și de timp în ceea ce privește evaluarea activelor acestora, astfel încât acestea să poată îndeplini cerințele de raportare cu o frecvență și un calendar care să fie mai bine aliniate cu acele constrângeri. În plus, ar trebui să fie posibil să se acorde FI derogări cu privire la raportarea titlu cu titlu a titlurilor de valoare fără coduri de identificare valabile, atunci când acestea au o valoare de piață mică în raport cu deținerile totale de titluri de valoare la nivelul Fi individual sau la nivel național.
13
Colectarea informațiilor titlu cu titlu în temeiul prezentului regulament se realizează în conformitate cu definițiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24).
14
Calitatea informațiilor statistice colectate și a analizelor efectuate de BCE ar fi îmbunătățită dacă aceasta ar primi de la Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) date raportate în temeiul Directivei privind AFIA și al Directivei privind OPCVM care sunt necesare pentru îndeplinirea misiunilor SEBC. Prin urmare, BCE ar trebui să coopereze cu ESMA pentru a-și atinge obiectivele prevăzute de prezentul regulament și să urmărească sporirea eficienței producerii de informații statistice utilizate în acest sens, inclusiv prin reducerea oricăror duplicări și inconsecvențe nenecesare între cadrele de raportare pentru misiunile SEBC și în scopuri de supraveghere, precum și prin ameliorarea standardizării datelor și schimbul și utilizarea eficientă a datelor.
15
Ar trebui să se aplice standardele pentru protecția și utilizarea informațiilor statistice confidențiale prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 astfel încât să fie posibil schimbul de astfel de informații cu autoritățile europene de supraveghere atunci când este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor acestora.
16
Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2533/98 prevede că BCE are competența de a aplica sancțiuni agenților raportori care nu respectă cerințele de raportare statistică prevăzute de regulamentele și deciziile BCE.
17
Pentru a asigura continuitatea adecvată a raportării de informații statistice referitoare la FI, cerințele în vigoare înainte de data aplicării prezentului regulament ar trebui menținute pe întreaga perioadă de tranziție.
18
Este necesar să se instituie o procedură pentru efectuarea eficientă a modificărilor tehnice ale anexelor la prezentul regulament, cu condiția ca astfel de modificări să nu schimbe cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcina de raportare. Prin urmare, Comitetul executiv al BCE ar trebui să poată aduce astfel de modificări tehnice, iar în aplicarea acestei proceduri ar trebui să se țină seama de opinia Comitetului de statistică al SEBC.
19
Pentru a asigura continuitatea raportării de informații statistice privind FI și pentru a permite ca punerea în aplicare să înceapă de la 1 decembrie 2025, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare fără întârziere. Cu toate acestea, regulamentul nu ar trebui să se aplice până la 1 decembrie 2025, pentru a acorda BCN și FI suficient timp să se pregătească pentru cerințele de raportare relevante. Pentru a se asigura că derogările în temeiul prezentului regulament sunt acordate de BCN în temeiul unei baze juridice solide și pentru a se asigura că aceste derogări pot fi notificate agenților raportori în timp util, dispozițiile respective privind derogările ar trebui să se aplice de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
20
Având în vedere normele contabile naționale care ar putea permite anumitor FI să-și evalueze activele cu o frecvență mai mică de o lună, se consideră că nu mai este necesar pentru Consiliul guvernatorilor să stabilească aceste categorii. Astfel cum se prevede în regulamentul de față, se consideră în schimb adecvat ca BCN să aibă libertatea de a acorda astfel de derogări în baza categoriilor limitate de FI cărora li s-ar putea aplica aceste derogări. Prin urmare, Decizia (UE) 2015/32 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/62) ar trebui abrogată,
Articolul 1
Obiect și domeniu de aplicare
Paragraf
Prezentul regulament stabilește cerințele de raportare pentru fondurile de investiții (FI) și, în anumite cazuri, pentru alți intermediari financiari (AIF) și instituții financiare monetare (IFM), în ceea ce privește informațiile statistice privind activele și pasivele acestora, veniturile încasate, dividendele plătite de acestea și comisioanele plătite FI de acționari.
Articolul 2
Definiții
Paragraf
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
Punctul 1
fond de investiții (FI) înseamnă un organism de plasament colectiv care:
Litera a
investește în active financiare și/sau nefinanciare, astfel cum sunt descrise în anexa II, în măsura în care obiectivul său este investirea capitalului obținut de la investitorii profesionali și de retail; și
Litera b
este constituit în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul național în temeiul:
Litera i
dreptului contractelor, ca un fond comun administrat de societățile de administrare;
Litera ii
normelor privind fondurile deschise de investiții, ca un fond deschis de investiții (unit trust);
Litera iii
dreptului societăților comerciale, ca o societate de investiții;
Litera iv
oricărui alt mecanism similar sau oricărei alte forme juridice.
Litera i
dreptului contractelor, ca un fond comun administrat de societățile de administrare;
Litera ii
normelor privind fondurile deschise de investiții, ca un fond deschis de investiții (unit trust);
Litera iii
dreptului societăților comerciale, ca o societate de investiții;
Litera iv
oricărui alt mecanism similar sau oricărei alte forme juridice.
Litera
organismele de plasament colectiv ale căror unități sau acțiuni sunt, la cererea deținătorilor lor, răscumpărate sau rambursate direct sau indirect din activele organismelor respective; și
Litera
organismele de plasament colectiv care au un număr fix de acțiuni emise și ale căror acționari trebuie să cumpere sau să vândă acțiunile existente atunci când se alătură fondului sau îl părăsesc.
Litera
fondurile de pensii, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) 2018/231 al Băncii Centrale Europene (BCE/2018/2);
Litera
fondurile de piață monetară (FPM), astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2021/379 al Băncii Centrale Europene (BCE/2021/2);
Punctul 2
rezident înseamnă stabilit pe teritoriul unui stat membru. O entitate juridică este stabilită pe teritoriul unui stat membru în care este autorizată, înregistrată sau își are sediul social. În cazul în care entitatea nu are personalitate juridică, aceasta este stabilită acolo unde își are domiciliul legal, având în vedere statul membru al cărui sistem juridic reglementează constituirea și existența continuată a entității;
Punctul 3
BCN relevantă înseamnă BCN a statului membru din zona euro în care FI este rezident;
Punctul 4
informații titlu cu titlu înseamnă informații defalcate în titluri de valoare individuale;
Punctul 5
acțiuni/unități ale FI înseamnă acțiuni sau unități, inclusiv sub formă de participații de capital, emise de FI care sunt incluse în lista FI în scopuri statistice și includ acțiuni/unități nominative ale FI și acțiuni/unități la purtător ale FI;
Punctul 6
acțiuni/unități nominative ale FI înseamnă acțiunile/unitățile FI în privința cărora, în conformitate cu legislația națională, se ține un registru pentru identificarea deținătorilor acestor acțiuni/unități, incluzând informații referitoare la rezidența și sectorul instituțional ale deținătorului;
Punctul 7
acțiuni/unități la purtător ale FI înseamnă oricare dintre următoarele:
Litera a
acțiuni/unități ale FI în privința cărora, în conformitate cu legislația națională, nu se ține un registru pentru identificarea deținătorilor acestora;
Litera b
acțiuni/unități ale FI în privința cărora, în conformitate cu legislația națională, se ține un registru pentru identificarea deținătorilor acestora, fără a include informații referitoare la rezidența și sectorul instituțional al deținătorului;
Punctul 8
instituție financiară monetară (IFM) înseamnă instituție financiară monetară (IFM) astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2021/379 (BCE/2021/2);
Punctul 9
alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii (AIF) înseamnă alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii, astfel cum sunt definiți la punctele 2.86-2.94 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și excluzând societățile vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare (SVI), astfel cum sunt definite la punctul 2.90 din anexa respectivă;
Punctul 10
custode înseamnă o entitate ce aparține sectorului societăți financiare astfel cum este definit la punctul 2.55 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 și a cărei activitate constă în păstrarea și administrarea instrumentelor financiare în contul clienților, inclusiv custodia și serviciile conexe precum gestionarea de fonduri bănești/garanții, astfel cum este prevăzut în secțiunea B punctul 1 din anexa I la Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
Punctul 11
organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) înseamnă organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum se prevede la articolul 1 punctul 2 din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
Punctul 12
FI non-OPCVM înseamnă FI care nu sunt OPCVM astfel cum sunt definite la punctul 11.
Articolul 3
Unități de observare statistică efective cu obligații de raportare
Alineatul 1
Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare cuprind FI rezidente pe teritoriul statelor membre din zona euro. FI propriu-zis sau, în cazul FI care nu au personalitate juridică în conformitate cu legislația lor națională, reprezentanții lor legali raportează informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul prezentului regulament.
Alineatul 2
În sensul prezentului regulament, în cazul în care un FI își segregă activele în diferite subfonduri astfel încât acțiunile/unitățile ce revin fiecărui subfond sunt garantate în mod independent cu diferite active, fiecare subfond este considerat ca un FI individual.
Alineatul 3
Unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare includ și FIA și IFM care fac obiectul cerințelor de raportare statistică ale BCE ca urmare a aplicării articolului 6 alineatul (3) litera (b).
Articolul 4
Lista FI întocmită în scopuri statistice
Alineatul 1
Comitetul executiv elaborează și actualizează o listă a FI care formează unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare, inclusiv fiecare subfond care este considerat un FI individual.
Alineatul 2
FI informează BCN relevantă cu privire la existența sa în termen de o săptămână de la data la care acesta și-a început activitatea, în cazul în care aceste informații nu sunt puse la dispoziția BCN în conformitate cu cadrul național de supraveghere sau cu acordurile de cooperare locală, indiferent dacă FI se așteaptă să facă obiectul vreuneia dintre cerințele de raportare statistică prevăzute de prezentul regulament.
Alineatul 3
BCE publică lista actualizată a FI întocmită în scopuri statistice în mod electronic, inclusiv pe website-ul BCE.
Alineatul 4
BCN elaborează, întrețin și publică în mod electronic, inclusiv pe website-ul BCN respective, o listă actualizată a FIA și IFM care sunt incluse în unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare.
Alineatul 5
În cazul în care cea mai recentă versiune accesibilă a listelor menționate la alineatul (1) sau (4) este incorectă, BCE nu impune sancțiuni unui FI, FIA sau IFM care nu își îndeplinește în mod adecvat obligațiile de raportare statistică ce îi revin în temeiul prezentului regulament în cazul în care FI, FIA sau IFM respectiv s-a bazat cu bună credință pe lista incorectă.
Alineatul 6
IF, FIA și IFM raportează informațiile statistice solicitate în conformitate cu prezentul regulament atunci când eliminarea lor din lista relevantă este evident greșită.
Articolul 5
Cerințe de raportare statistică
Alineatul 1
FI raportează BCN relevante toate informațiile statistice următoare, în conformitate cu specificațiile prevăzute în anexa I și cu descrierile prevăzute în anexa II:
Litera a
date privind stocurile de sfârșit de lună cu privire la activele și pasivele FI specificate în tabelul 1 din anexa I;
Litera b
datele privind fluxurile lunare cu privire fie la ajustările din reevaluare ale FI, fie la tranzacțiile FI, fie la ambele, specificate în tabelul 2 din anexa I, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa III;
Litera c
venitul lunar încasat și dividendele plătite pentru fiecare clasă de acțiuni emise de FI și comisioanele anuale plătite FI de acționari menționate în tabelul 4 din anexa I;
Litera d
informații privind clasificarea FI specificate în tabelul 5 din anexa I.
Alineatul 2
În sensul alineatului (1) literele (a) și (b), FI raportează informații titlu cu titlu în cazurile prevăzute în tabelul 1 sau tabelul 2 din anexa I și în conformitate cu tabelul 3 din anexa I.
Articolul 6
Cerințe speciale de raportare privind rezidența și sectorul instituțional al deținătorilor de acțiuni/unități ale FI
Alineatul 1
FI raportează informații statistice privind defalcarea în funcție de rezidență și sector instituțional a deținătorilor de acțiuni/unități nominative ale FI emise de FI prevăzute în secțiunea 9 din tabelele 1 și 2 din anexa I (acțiuni/unități ale FI).
Alineatul 2
În cazul în care defalcarea în funcție de rezidență sau sector instituțional a deținătorilor de acțiuni/unități nominative ale FI emise de FI menționate la alineatul (1) nu poate fi identificată direct, FI raportează informațiile statistice relevante pe baza informațiilor disponibile.
Alineatul 3
În cazul în care defalcarea în funcție de rezidență sau sector instituțional a deținătorilor de acțiuni/unități la purtător ale FI emise de FI prevăzute în secțiunea 9 din tabelele 1 și 2 din anexa I (acțiuni/unități ale FI) nu poate fi identificată direct, informațiile statistice relevante se raportează în conformitate cu instrucțiunile sau mecanismele stabilite de BCN relevantă pe baza uneia sau mai multora dintre următoarele opțiuni:
Litera a
FI emitente raportează informații statistice privind defalcarea în funcție de rezidență și sector instituțional a deținătorilor de acțiuni/unități la purtător ale FI, inclusiv în cazul în care aceasta se bazează pe informațiile furnizate de agentul care distribuie acțiunile/unitățile la purtător ale FI sau de orice altă entitate implicată în emiterea, răscumpărarea sau transferul acțiunilor/unităților la purtător ale FI;
Litera b
BCN pot solicita IFM sau FIA care acționează în calitate de custode al acțiunilor/unităților la purtător ale FI să raporteze informații statistice privind defalcarea în funcție de rezidență și sector instituțional a deținătorilor respectivelor acțiuni/unități la purtător ale FI, emise de FI rezidente și păstrate în custodie în numele deținătorului sau al unui alt intermediar care acționează și el în calitate de custode, în cazul în care se aplică ambele condiții de mai jos:
Litera i
custodele segregă acțiunile/unitățile la purtător ale FI ținute în custodie în numele deținătorilor de acțiunile/unitățile FI ținute în numele altor custozi; și
Litera ii
majoritatea acțiunilor/unităților la purtător ale FI sunt în custodia instituțiilor naționale rezidente care sunt clasificate drept intermediari financiari (IFM sau AIF).
Litera i
custodele segregă acțiunile/unitățile la purtător ale FI ținute în custodie în numele deținătorilor de acțiunile/unitățile FI ținute în numele altor custozi; și
Litera ii
majoritatea acțiunilor/unităților la purtător ale FI sunt în custodia instituțiilor naționale rezidente care sunt clasificate drept intermediari financiari (IFM sau AIF).
Alineatul 4
BCN pot deriva informațiile statistice necesare privind acțiunile/unitățile FI emise de FI pe baza informațiilor disponibile, inclusiv a informațiilor statistice colectate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1011/2012 (BCE/2012/24), în cazul în care aceste informații respectă cerințele privind termenele prevăzute la articolul 8 din prezentul regulament și standardele minime prevăzute în anexa IV la prezentul regulament.
Articolul 7
Surse alternative de date și estimări
Alineatul 1
BCN pot obține informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul prezentului regulament de la autoritatea națională competentă, în special prin intermediul datelor colectate în cadrul mecanismului instituit prin Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în cazul în care informațiile statistice respective sunt transmise BCN în conformitate cu termenii acordurilor de cooperare locală dintre BCN relevantă și autoritatea națională competentă și cu condiția ca BCN să îndeplinească condițiile privind protecția și utilizarea informațiilor statistice confidențiale colectate de SEBC în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98, în special alineatul (5) al acestuia.
Alineatul 2
BCN pot estima informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) cu privire la veniturile încasate pe baza activelor FI, utilizând metodologia convenită anterior cu BCE.
Alineatul 3
BCN pot compila informațiile statistice care trebuie raportate în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) cu privire la comisioanele plătite FI de acționari, și litera (d) cu privire la informațiile referitoare la clasificarea FI, din surse de informații de care dispun și cu condiția ca BCN să îndeplinească condițiile privind protecția și utilizarea informațiilor statistice confidențiale colectate de SEBC în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98, în special al alineatului (5) al acestuia.
Articolul 8
Respectarea termenelor
Alineatul 1
BCN stabilesc frecvența și termenele pentru primirea informațiilor statistice de la FI, FIA sau IFM în temeiul prezentului regulament pentru a respecta termenele de raportare menționate la alineatele (2) și (3) și informează agenții raportori în mod corespunzător.
Alineatul 2
BCN transmit BCE toate elementele următoare:
Litera a
informații statistice lunare până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare următoare sfârșitului lunii la care se referă informațiile statistice;
Litera b
informațiile statistice menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (d), până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare următoare sfârșitului lunii în care fie FI este înființat pentru prima dată, fie are loc o modificare a informațiilor de clasificare ale FI;
Litera c
informații statistice anuale până la încheierea activității la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic.
Alineatul 3
În cazul în care derogările acordate de BCN permit FI, FIA sau IFM să raporteze BCN informații statistice pe o bază care nu este lunară, BCN transmite BCE informațiile statistice până la încheierea activității în a 28-a zi lucrătoare următoare sfârșitului perioadei la care se referă informațiile statistice.
Articolul 9
Norme contabile aplicabile în scopul raportării statistice
Paragraf
În scopul raportării în temeiul prezentului regulament, cu excepția cazului în care a fost acordată o derogare în conformitate cu articolul 10, FI, FIA și IFM:
Litera a
respectă normele contabile prevăzute în Directiva 86/635/CEE a Consiliului și în orice alte standarde internaționale aplicabile;
Litera b
aplică metoda evaluării de piață, în cazul în care este disponibilă;
Litera c
raportează toate activele și pasivele financiare pe bază brută;
Litera d
raportează pe baza celor mai recente evaluări disponibile ale activelor, în conformitate cu frecvența stabilită la articolul 5 și cu termenele de raportare stabilite de BCN în temeiul articolului 8 alineatul (1).
Articolul 10
Derogări
Alineatul 1
BCN pot acorda celor mai mici FI în termeni de active totale derogări de la cerințele de raportare statistică prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), cu condiția ca FI care contribuie la bilanțul agregat lunar să reprezinte cel puțin 95 % din totalul activelor FI în termeni de stocuri, în fiecare stat membru din zona euro.
Alineatul 2
În statele membre din zona euro în care activele totale combinate ale FI rezidente nu depășesc 1 % din totalul activelor FI din zona euro, BCN pot acorda celor mai mici FI în termeni de active totale care sunt rezidente în statele membre respective derogări de la cerințele de raportare statistică prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), cu condiția ca FI care contribuie la bilanțul agregat lunar să reprezinte cel puțin 80 % din totalul activelor FI în termeni de stocuri din fiecare stat membru din zona euro.
Alineatul 3
În cazul în care BCN acordă derogări în temeiul alineatului (1) sau (2), FI raportează BCN relevante cel puțin toate informațiile statistice următoare, în conformitate cu descrierile prevăzute în anexa II:
Litera a
pe bază trimestrială, informațiile statistice privind stocurile de sfârșit de trimestru cu privire la acțiunile/unitățile FI specificate în tabelul 1 secțiunea 9 din anexa I, pe bază agregată sau titlu cu titlu;
Litera b
pe bază trimestrială, informațiile statistice privind ajustările din reevaluare sau tranzacțiile trimestriale cu privire la acțiunile/unitățile FI specificate în tabelul 2 secțiunea 9 din anexa I, pe bază agregată sau titlu cu titlu.
Alineatul 4
În cazul în care BCN acordă derogări în temeiul alineatului (1) sau (2), se aplică următoarele două dispoziții:
Litera a
derogările nu se acordă pentru o perioadă mai lungă de un an calendaristic;
Litera b
BCN verifică dacă nu sunt depășite pragurile menționate la alineatele (1) și (2) cel puțin pe bază anuală și în timp util pentru a acorda sau a retrage orice derogare, dacă este necesar, cu efect de la începutul anului calendaristic următor.
Alineatul 5
BCN pot acorda derogări cu privire la informațiile statistice care nu sunt informații titlu cu titlu, astfel cum se specifică în tabelele 1 și 2 din anexa I, pentru FI non-OPCVM care fac obiectul normelor contabile naționale care permit evaluarea activelor lor mai rar decât lunar. În cazul în care BCN acordă astfel de derogări, FI non-OPCVM raportează informațiile statistice respective în conformitate cu frecvența cu care acestea trebuie să își evalueze activele în conformitate cu normele contabile naționale, dar cel puțin pe bază anuală.
Alineatul 6
BCN pot acorda derogări cu privire la informațiile titlu cu titlu și la cele privind clasa de acțiuni pentru FI non-OPCVM care fac obiectul normelor contabile naționale care permit evaluarea activelor lor mai rar decât lunar. În cazul în care BCN acordă astfel de derogări, FI non-OPCVM raportează informațiile titlu cu titlu și pe cele privind clasa de acțiuni specificate în tabelele 3 și 4 din anexa I pe bază trimestrială.
Alineatul 7
BCN pot acorda derogări de la cerințele de raportare statistică menționate la articolul 5 pentru FI care fac obiectul unor norme contabile naționale care nu impun evaluarea activelor acestora în timp util pentru a respecta termenele clare de raportare stabilite de BCN în temeiul articolului 8 alineatul (1). În cazul în care BCN acordă astfel de derogări, FI pot raporta BCN informații în termenele în care trebuie să-și evalueze activele în conformitate cu normele contabile naționale.
Alineatul 8
BCN pot acorda FI derogări în ceea ce privește informațiile statistice colectate în temeiul articolului 5 alineatul (2) pe bază titlu-cu-titlu pentru titlurile de valoare clasificate în categoriile titluri de natura datoriei, participații și acțiuni/unități ale FI din tabelele 1 și 2 din anexa I în cazul în care acele titluri de valoare nu au un cod ISIN individual, sau un alt cod valid de identificare, și oricare dintre următoarele condiții sunt îndeplinite:
Litera a
valoarea de piață a totalului deținerilor de astfel de titluri de valoare reprezintă mai puțin de 1 % din totalul deținerilor de titluri de valoare ale FI din țară; sau
Litera b
valoarea de piață a totalului deținerilor de astfel de titluri de valoare reprezintă mai puțin de 5 % din totalul deținerilor de titluri de valoare ale FI.
Alineatul 9
BCN acordă FI derogări în ceea ce privește informațiile statistice colectate în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (b), al articolului 6 alineatul (4) sau al articolului 7. BCN verifică dacă este posibil să se colecteze informațiile statistice respective în timp util pentru a se putea acorda sau retrage orice derogare, dacă este necesar, cu efect de la începutul fiecărui an calendaristic, în cazul în care s-a convenit astfel cu BCE.
Alineatul 10
În cazul în care unui FI nu i s-a acordat o derogare în conformitate cu alineatul (7), BCN pot acorda FI derogări de la cerințele de raportare prevăzute la articolul 6 pentru o perioadă de un an în cazul în care acțiunile/unitățile nominative sau la purtător ale FI sunt emise pentru prima dată sau în cazul în care evoluțiile pieței impun o modificare a opțiunii sau o combinație de opțiuni prevăzute la articolul 6 alineatul (3).
Alineatul 11
BCN pot acorda FI derogări pentru a raporta informațiile statistice menționate la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) pe bază trimestrială pentru perioada la care se referă informațiile statistice până în trimestrul II 2026 inclusiv.
Articolul 11
Standarde minime și mecanisme naționale de raportare
Alineatul 1
FI, FIA și IFM respectă cerințele de raportare statistică care li se aplică în conformitate cu standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa IV.
Alineatul 2
BCN definesc și pun în aplicare mecanisme de raportare care trebuie respectate de către unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare în conformitate cu cerințele naționale. BCN pot încheia acorduri de cooperare locală cu autoritățile naționale competente, după caz. BCN asigură că acele mecanisme de raportare și acorduri de cooperare locală furnizează informațiile statistice solicitate și permit verificarea cu precizie a respectării standardelor minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa IV.
Articolul 12
Fuziuni, divizări și reorganizări
Alineatul 1
FI notifică BCN relevantă o fuziune, o divizare sau o altă reorganizare în cazul în care se aplică ambele situații următoare:
Litera a
fuziunea, divizarea sau altă reorganizare este de natură să afecteze îndeplinirea de către FI a cerințelor de raportare statistică prevăzute de prezentul regulament; și
Litera b
intenția de a implementa operațiunea menționată la litera (a) este publică.
Alineatul 2
Notificarea menționată la alineatul (1):
Litera a
este transmisă într-un termen rezonabil înainte ca fuziunea, divizarea sau altă formă de reorganizare să producă efecte; și
Litera b
precizează procedurile care vor fi utilizate pentru îndeplinirea cerințelor de raportare statistică prevăzute de prezentul regulament.
Articolul 13
Verificare și colectare obligatorie
Paragraf
BCN își exercită dreptul de a verifica sau dreptul de a colecta în mod obligatoriu informațiile pe care FI, FIA sau IFM trebuie să le furnizeze în conformitate cu prezentul regulament, fără a aduce atingere competenței BCE de a exercita chiar ea aceste drepturi. În special, BCN exercită aceste drepturi atunci când o instituție care face parte din unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare nu respectă standardele minime de transmitere, de acuratețe, de conformitate cu conceptele și de revizuire stabilite în anexa IV.
Articolul 14
Supraviețuirea reglementărilor anterioare
Paragraf
FI, FIA sau IFM continuă să raporteze BCN relevante toate informațiile statistice referitoare la perioada la care se referă informațiile statistice până în noiembrie 2025 inclusiv, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/38), în conformitate cu articolele 5 și 9 din regulamentul respectiv.
Articolul 15
Procedura simplificată de modificare
Paragraf
Ținând seama de avizele Comitetului de statistică, Comitetul executiv al BCE aduce anexelor orice modificări tehnice necesare, cu condiția ca acestea să nu schimbe cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcina de raportare a agenților raportori din statele membre. Comitetul executiv informează fără întârzieri nejustificate Consiliul guvernatorilor cu privire la orice astfel de modificare.
Articolul 16
Abrogarea Deciziei (UE) 2015/32 (BCE/2014/62)
Paragraf
Decizia (UE) 2015/32 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/62) se abrogă de la 1 decembrie 2025.
Articolul 17
Abrogare
Alineatul 1
Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 al Băncii Centrale Europene (BCE/2013/38) se abrogă de la 1 decembrie 2025.
Alineatul 2
Trimiterile la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa V.
Articolul 18
Dispoziții finale
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 decembrie 2025, cu excepția articolului 10, care se aplică de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Paragraf
Adoptat la Frankfurt pe Main, 27 iunie 2024.Pentru Consiliul guvernatorilor BCEPreședinta BCEChristine Lagarde
Anexa 1
ANEXA ICERINȚE DE RAPORTARE STATISTICĂ
Paragraf
Tabele de raportare
Tabel 1
TABELUL 1StocuriDate cu raportare pe bază lunară
Tabel 2
TABELUL 2Ajustări din reevaluare sau tranzacțiiDate cu raportare pe bază lunară
Tabel 3
TABELUL 3Informațiile solicitate titlu cu titlu
Tabel 4
TABELUL 4Informații solicitate privind veniturile și comisioanele
Tabel 5
TABELUL 5Informații necesare privind clasificarea FI
Anexa 2
ANEXA IIDESCRIERI
Paragraf
Partea 1
Paragraf
Descrierea categoriilor de instrumente
Paragraf
Acest tabel cuprinde o descriere standard detaliată a categoriilor de instrumente pe care băncile centrale naționale (BCN) le transpun în categorii naționale, în conformitate cu prezentul regulament. Tabelul nu constituie o listă de instrumente financiare individuale, iar descrierile nu sunt exhaustive. Definițiile se referă la Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (denumit în continuare SEC 2010) stabilit de Regulamentul (UE) nr. 549/2013.
Paragraf
Scadența inițială, și anume scadența la emisiune, se referă la durata determinată de viață a unui instrument financiar înainte de care acesta nu poate fi răscumpărat, de exemplu, titlurile de natura datoriei, sau înainte de care acesta poate fi răscumpărat numai cu plata anumitor penalități, de exemplu, anumite tipuri de depozite. Toate defalcările necesare în funcție de scadență se referă la scadența inițială a instrumentului financiar.
Paragraf
Creanțele financiare pot fi clasificate în negociabile și nenegociabile. O creanță este negociabilă în cazul în care proprietatea asupra ei poate fi ușor transferată de la o unitate la alta prin livrare sau andosare sau poate fi ușor compensată în cazul instrumentelor financiare derivate. În timp ce orice instrument financiar poate fi tranzacționat, instrumentele negociabile sunt concepute pentru a fi tranzacționate în cadrul unei burse organizate sau extrabursier, deși tranzacționarea efectivă nu este o condiție necesară pentru negociabilitate.
Paragraf
Partea 2
Paragraf
Descrieri ale atributelor informațiilor titlu cu titlu
Paragraf
Partea 3
Paragraf
Descrierea sectoarelor
Paragraf
SEC 2010 stabilește standardele privind clasificarea în funcție de sector în statele membre. Acest tabel cuprinde o descriere standard detaliată a sectoarelor pe care BCN le transpun în categorii naționale, în conformitate cu prezentul regulament. Contrapărțile situate în zona euro sunt identificate în funcție de sectorul acestora în conformitate cu listele păstrate de Banca Centrală Europeană (BCE) în scopuri statistice și cu recomandările privind clasificarea statistică a contrapărților stabilite de manualul BCE Manualul sectorului de statistică monetară, a instituțiilor financiare și a piețelor: Orientare pentru clasificarea statistica a clienților (Monetary financial institutions and markets statistics sector manual: Guidance for the statistical classification of customers)”.
Paragraf
Partea 4
Paragraf
Descrierea informațiilor privind veniturile și comisioanele
Paragraf
Partea 5
Paragraf
Descrieri ale atributelor de clasificare drept IF
Tabel 1
TABELUL ADescrierile categoriilor de instrumente ce constituie activele și pasivele FI
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
TABELUL BDescrieri ale atributelor informațiilor titlu cu titlu
Tabel 4
TABELUL CDescrierea sectoarelor
Tabel 5
TABELUL DDescrierea informațiilor privind veniturile și comisioanele
Tabel 6
TABELUL EDescrieri ale atributelor de clasificare drept IF
Anexa 3
ANEXA IIIMETODOLOGIA PENTRU AJUSTĂRI DIN REEVALUARE SAU TRANZACȚII
Paragraf
FI trebuie să raporteze ajustările din reevaluare sau tranzacțiile, în conformitate cu instrucțiunile băncii centrale naționale (BCN) relevante, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament. În cazul în care unitățile de observare statistică efective cu obligații de raportare raportează ajustări din reevaluare, acestea vor acoperi fie reevaluările datorate variațiilor prețului și ale cursului de schimb, fie doar variațiile prețului din perioada de referință, cu condiția aprobării prealabile de către BCN relevantă. În cazul în care ajustarea din reevaluare acoperă doar reevaluările datorate variațiilor prețului, BCN relevantă colectează datele necesare, care ar trebui să acopere cel puțin defalcarea pe monede în lire sterline, franci elvețieni, yeni japonezi și dolari americani pentru a calcula reevaluările datorate variațiilor cursului de schimb.
Paragraf
Tranzacții financiare se referă la acele tranzacții ce rezultă din constituirea, lichidarea sau schimbarea proprietarului activelor sau pasivelor financiare. Aceste tranzacții sunt evaluate în funcție de diferența dintre pozițiile de stoc (stock positions) la datele de raportare de la sfârșitul perioadei, de la care este înlăturat efectul variațiilor datorate influențelor ajustărilor din reevaluare (cauzate de variațiile prețului și ale cursului de schimb) și ale reclasificărilor și al altor ajustări. Banca Centrală Europeană solicită informații statistice în scopul compilării tranzacțiilor în forma ajustărilor care acoperă reclasificările și alte ajustări și reevaluările datorate variațiilor prețului și ale cursului de schimb. În principiu, tranzacțiile financiare ar trebui să fie conforme cu SEC 2010, dar se pot abate datorită practicilor naționale.
Paragraf
Reevaluările datorate variațiilor prețului și ale cursului de schimb se referă la fluctuațiile în evaluarea activelor și pasivelor rezultate din variațiile prețurilor activelor și pasivelor și/sau ale cursurilor de schimb care afectează valorile exprimate în euro ale activelor și pasivelor exprimate într-o altă monedă. Ajustarea cu privire la reevaluările prețului activelor/pasivelor se referă la fluctuațiile care intervin în evaluarea activelor/pasivelor rezultate din cauza unei schimbări a prețului la care activele/pasivele sunt înregistrate sau tranzacționate. Reevaluările prețurilor includ variațiile care au loc în timp în valoarea stocurilor de sfârșit de perioadă din cauza variațiilor valorii de referință la care sunt înregistrate, adică pierderile/câștigurile înregistrate. Mișcările cursurilor de schimb față de moneda euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitul perioadei generează variații în valoarea în alte monede a activelor/pasivelor, atunci când acestea sunt exprimate în moneda euro. Întrucât aceste variații reprezintă câștiguri/pierderi înregistrate și nu se datorează tranzacțiilor financiare, aceste efecte trebuie înlăturate din datele referitoare la tranzacții. În principiu, reevaluările datorate variațiilor prețului și ale cursului de schimb cuprind de asemenea variațiile de evaluare rezultate din tranzacțiile cu active/pasive, adică câștigurile/pierderile realizate; cu toate acestea, există practici naționale diferite în această privință.
Anexa 4
ANEXA IVSTANDARDE MINIME CE TREBUIE APLICATE DE CĂTRE UNITĂȚILE DE OBSERVARE STATISTICĂ EFECTIVE CU OBLIGAȚII DE RAPORTARE
Paragraf
FI trebuie să respecte următoarele standarde minime pentru a îndeplini cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Paragraf
Standarde minime de transmitere:
Paragraf
raportarea trebuie să se facă la timp și cu respectarea termenelor stabilite de banca centrală națională (BCN) relevantă;
Paragraf
rapoartele statistice trebuie să respecte forma și formatul din cadrul cerințelor tehnice de raportare stabilite de BCN relevantă;
Paragraf
FI trebuie să furnizeze BCN relevantă datele de contact ale uneia sau ale mai multor persoane de contact;
Paragraf
specificațiile tehnice privind transmiterea datelor către BCN relevantă trebuie să fie respectate;
Paragraf
în cazul raportării de informații titlu cu titlu, FI trebuie, în cazul în care BCN relevantă solicită acest lucru, să furnizeze informații suplimentare (de exemplu, numele emitentului, data emiterii) necesare pentru identificarea titlurilor de valoare ale căror coduri de identificare fie sunt eronate, fie nu sunt accesibile publicului.
Paragraf
Standarde minime de acuratețe:
Paragraf
informațiile statistice trebuie să fie corecte: toate constrângerile liniare trebuie respectate (de exemplu, activele și pasivele trebuie să fie echilibrate, suma subtotalurilor trebuie să fie egală cu totalurile) și datele trebuie să fie consecvente în timp;
Paragraf
FI trebuie să fie în măsură să furnizeze informații privind evoluțiile inerente datelor comunicate;
Paragraf
informațiile statistice trebuie să fie complete și nu trebuie să conțină lacune continue și structurale; lacunele existente trebuie să fie semnalate, explicate BCN competente și, acolo unde este cazul, completate cât mai curând posibil;
Paragraf
FI trebuie să respecte dimensiunile, politica de rotunjire și zecimalele stabilite de BCN relevantă pentru transmiterea tehnică a datelor.
Paragraf
Standarde minime de conformitate cu conceptele:
Paragraf
informațiile statistice trebuie să fie conforme cu definițiile și clasificările din prezentul regulament;
Paragraf
în cazul abaterii de la aceste definiții și clasificări, FI monitorizează și cuantifică în mod regulat diferența dintre măsura folosită și măsura prevăzută de prezentul regulament;
Paragraf
FI trebuie să poată explica diferențele dintre datele transmise și cifrele pentru perioadele anterioare.
Paragraf
Standarde minime de revizuire:
Paragraf
Trebuie respectate politica și procedurile de revizuire stabilite de BCE și de BCN relevantă. Revizuirile care se abat de la revizuirile obișnuite trebuie să fie însoțite de note explicative.
Punctul 1
Standarde minime de transmitere:
Litera a
raportarea trebuie să se facă la timp și cu respectarea termenelor stabilite de banca centrală națională (BCN) relevantă;
Litera b
rapoartele statistice trebuie să respecte forma și formatul din cadrul cerințelor tehnice de raportare stabilite de BCN relevantă;
Litera c
FI trebuie să furnizeze BCN relevantă datele de contact ale uneia sau ale mai multor persoane de contact;
Litera d
specificațiile tehnice privind transmiterea datelor către BCN relevantă trebuie să fie respectate;
Litera e
în cazul raportării de informații titlu cu titlu, FI trebuie, în cazul în care BCN relevantă solicită acest lucru, să furnizeze informații suplimentare (de exemplu, numele emitentului, data emiterii) necesare pentru identificarea titlurilor de valoare ale căror coduri de identificare fie sunt eronate, fie nu sunt accesibile publicului.
Punctul 2
Standarde minime de acuratețe:
Litera a
informațiile statistice trebuie să fie corecte: toate constrângerile liniare trebuie respectate (de exemplu, activele și pasivele trebuie să fie echilibrate, suma subtotalurilor trebuie să fie egală cu totalurile) și datele trebuie să fie consecvente în timp;
Litera b
FI trebuie să fie în măsură să furnizeze informații privind evoluțiile inerente datelor comunicate;
Litera c
informațiile statistice trebuie să fie complete și nu trebuie să conțină lacune continue și structurale; lacunele existente trebuie să fie semnalate, explicate BCN competente și, acolo unde este cazul, completate cât mai curând posibil;
Litera d
FI trebuie să respecte dimensiunile, politica de rotunjire și zecimalele stabilite de BCN relevantă pentru transmiterea tehnică a datelor.
Punctul 3
Standarde minime de conformitate cu conceptele:
Litera a
informațiile statistice trebuie să fie conforme cu definițiile și clasificările din prezentul regulament;
Litera b
în cazul abaterii de la aceste definiții și clasificări, FI monitorizează și cuantifică în mod regulat diferența dintre măsura folosită și măsura prevăzută de prezentul regulament;
Litera c
FI trebuie să poată explica diferențele dintre datele transmise și cifrele pentru perioadele anterioare.
Punctul 4
Standarde minime de revizuire:
Litera a
raportarea trebuie să se facă la timp și cu respectarea termenelor stabilite de banca centrală națională (BCN) relevantă;
Litera b
rapoartele statistice trebuie să respecte forma și formatul din cadrul cerințelor tehnice de raportare stabilite de BCN relevantă;
Litera c
FI trebuie să furnizeze BCN relevantă datele de contact ale uneia sau ale mai multor persoane de contact;
Litera d
specificațiile tehnice privind transmiterea datelor către BCN relevantă trebuie să fie respectate;
Litera e
în cazul raportării de informații titlu cu titlu, FI trebuie, în cazul în care BCN relevantă solicită acest lucru, să furnizeze informații suplimentare (de exemplu, numele emitentului, data emiterii) necesare pentru identificarea titlurilor de valoare ale căror coduri de identificare fie sunt eronate, fie nu sunt accesibile publicului.
Litera a
informațiile statistice trebuie să fie corecte: toate constrângerile liniare trebuie respectate (de exemplu, activele și pasivele trebuie să fie echilibrate, suma subtotalurilor trebuie să fie egală cu totalurile) și datele trebuie să fie consecvente în timp;
Litera b
FI trebuie să fie în măsură să furnizeze informații privind evoluțiile inerente datelor comunicate;
Litera c
informațiile statistice trebuie să fie complete și nu trebuie să conțină lacune continue și structurale; lacunele existente trebuie să fie semnalate, explicate BCN competente și, acolo unde este cazul, completate cât mai curând posibil;
Litera d
FI trebuie să respecte dimensiunile, politica de rotunjire și zecimalele stabilite de BCN relevantă pentru transmiterea tehnică a datelor.
Litera a
informațiile statistice trebuie să fie conforme cu definițiile și clasificările din prezentul regulament;
Litera b
în cazul abaterii de la aceste definiții și clasificări, FI monitorizează și cuantifică în mod regulat diferența dintre măsura folosită și măsura prevăzută de prezentul regulament;
Litera c
FI trebuie să poată explica diferențele dintre datele transmise și cifrele pentru perioadele anterioare.
Anexa 5
ANEXA VTABEL DE CORESPONDENȚĂ
Tabel 1
Tabelul 1