Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (Legea privind sănătatea animală), în special articolul 230 alineatul (1) și articolul 232 alineatele (1) și (3),
1
Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că transporturile de animale, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală trebuie să provină dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu ori o zonă sau un compartiment ale acestora, menționate, în conformitate cu articolul 230 alineatul (1) din regulamentul respectiv, pentru a intra în Uniune.
2
Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei stabilește cerințele de sănătate animală pe care transporturile de animale din anumite specii și categorii, de materiale germinative de origine animală și de produse de origine animală, provenite din țări sau teritorii terțe ori din zone sau compartimente ale acestora în cazul animalelor de acvacultură, trebuie să le respecte pentru a intra în Uniune.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei prevede listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora din care este permisă introducerea în Uniune a animalelor aparținând speciilor și categoriilor de animale, a materialelor germinative și a produselor de origine animală care intră sub incidența Regulamentului delegat (UE) 2020/692. Listele respective și anumite norme generale referitoare la ele sunt prevăzute în anexele I-XXII la respectivul regulament de punere în aplicare.
4
Mai precis, anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 conțin listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora autorizate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și, respectiv, de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene.
5
Statele Unite au notificat Comisiei apariția a patru focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) la păsări de curte din statul Minnesota, care au fost confirmate între 12 iunie 2024 și 18 iunie 2024 prin analize de laborator (RT-PCR).
6
În urma apariției respectivelor focare recente de HPAI, autoritățile veterinare din Statele Unite au stabilit zone de restricții de cel puțin 10 km în jurul unităților afectate și au implementat o politică de depopulare totală pentru a menține sub control prezența HPAI și a-i limita răspândirea.
7
Statele Unite au transmis Comisiei informații cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriul lor și la măsurile luate pentru a preveni răspândirea suplimentară a HPAI în urma apariției respectivelor recente focare în statul și Minnesota.
8
Informațiile respective au fost evaluate de Comisie. Comisia consideră că, având în vedere situația sănătății animale din zonele care fac obiectul restricțiilor stabilite de autoritatea veterinară din Statele Unite, este necesar să se suspende introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte și de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă provenită de la păsări de curte și de la vânat cu pene din zonele afectate de focarele recente din statul Minnesota, pentru a proteja statutul sanitar-veterinar al Uniunii.
9
În plus, Canada și Statele Unite au furnizat Comisiei informații actualizate cu privire la situația epidemiologică de pe teritoriile lor în ceea ce privește HPAI, care a condus la suspendarea intrării în Uniune a anumitor produse, astfel cum se prevede în anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.
10
Canada a transmis informații actualizate privind situația epidemiologică în legătură cu un focar de HPAI apărută la păsări de curte din provincia Alberta, care a fost confirmat la 27 noiembrie 2023 prin analize de laborator (RT-PCR).
11
Statele Unite au transmis informații actualizate cu privire la situația epidemiologică a 14 focare de HPAI apărută la păsări de curte din statele California (1), Michigan (1), Missouri (4) și Dakota de Sud (8), care au fost confirmate între 15 noiembrie 2023 și 9 mai 2024 prin analize de laborator (RT-PCR).
12
Canada și Statele Unite au transmis informații privind măsurile pe care le-a luat pentru a preveni răspândirea în continuare a HPAI. În particular, ca urmare a focarelor de HPAI, Canada și Statele Unite au pus în aplicare o politică de depopulare totală pentru a controla și a limita răspândirea bolii respective și, de asemenea, au finalizat curățarea și dezinfectarea necesare în urma punerii în aplicare a politicii de depopulare totală în unitățile avicole de pe teritoriile lor în care s-au înregistrat cazuri de infecții.
13
Comisia a evaluat informațiile transmise de Canada și de Statele Unite și consideră că acestea au oferit garanții adecvate că situația sănătății animale care a condus la suspendarea intrării în Uniune a transporturilor de anumite produse din zonele în cauză din țările terțe respective, astfel cum se prevede în anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404, nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea animală sau publică din Uniune și că, în consecință, este necesar ca intrarea în Uniune a transporturilor respective din zonele în cauză din Canada și din Statele Unite, din care intrarea în Uniune a fost suspendată, să fie reautorizată.
14
Prin urmare, este necesar ca anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să fie modificate pentru a se ține seama de situația epidemiologică actuală în ceea ce privește HPAI din Statele Unite și Canada.
15
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1694 al Comisiei a modificat anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 prin introducerea datelor de deschidere pentru zonele anterior închise US–2.603 și US–2.604 în rubricile pentru Statele Unite. În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1694 au fost detectate erori în ceea ce privește datele de închidere pentru zonele respective în partea 1 secțiunea B din anexa V și în partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404. Prin urmare, este necesar să se rectifice aceste date în mod corespunzător.
16
Având în vedere situația epidemiologică actuală din Statele Unite în ceea ce privește HPAI și pentru a evita perturbarea inutilă a comerțului cu Canada și cu Statele Unite, este necesar ca modificările anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 efectuate prin prezentul regulament să intre în vigoare în regim de urgență. Este necesar ca rectificarea erorilor din datele de închidere pentru zonele US–2.603 și US–2.604 din rubricile pentru Statele Unite din anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 să se aplice de la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/1694.
17
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică în conformitate cu partea I din anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/404
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se rectifică în conformitate cu partea II din anexa la prezentul regulament.
Articolul 3
Intrare în vigoare și aplicabilitate
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Cu toate acestea, articolul 2 se aplică de la 14 iunie 2024.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 27 iunie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
PARTEA I
Paragraf
MODIFICĂRI ALE REGULAMENTULUI DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/404
Paragraf
Anexele V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 se modifică după cum urmează:
Paragraf
Anexa V se modifică după cum urmează:
Paragraf
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândul corespunzător zonei CA-2.223 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.512 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.519 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.524 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.588 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.598 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.606 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.618 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.621 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.626, US-2.627 și US-2.628 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.630 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.637 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.648 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.660 – US-2.663 se adaugă după rândul corespunzător zonei US-2.659:
Paragraf
în partea 2, în rubrica pentru Statele Unite, următoarea descriere a zonelor US-2.660 – US-2.663 se adaugă după descrierea zonei US-2.659:
Paragraf
În anexa XIV, în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Paragraf
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.223 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.512 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.519 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.524 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.588 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.598 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.606 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.618 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.621 se înlocuiesc cu următorul text:

în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.630 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.637 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.648 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.660 – US-2.663 se adaugă după rândurile corespunzătoare zonei US-2.659:
Paragraf
PARTEA II
Paragraf
RECTIFICARE A REGULAMENTULUI DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/404
Paragraf
În anexa V partea 1 secțiunea B, în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.603 și US-2.604 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
În anexa XIV partea 1 secțiunea B, în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.603 și US-2.604 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 1
Anexa V se modifică după cum urmează:
Litera a
în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera i
în rubrica pentru Canada, rândul corespunzător zonei CA-2.223 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.512 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.519 se înlocuiește cu următorul text:
Litera iv
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.524 se înlocuiește cu următorul text:
Litera v
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.588 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vi
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.598 se înlocuiește cu următorul text:
Litera vii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.606 se înlocuiește cu următorul text:
Litera viii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.618 se înlocuiește cu următorul text:
Litera ix
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.621 se înlocuiește cu următorul text:
Litera x
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.626, US-2.627 și US-2.628 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera xi
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.630 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.637 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xiii
în rubrica pentru Statele Unite, rândul corespunzător zonei US-2.648 se înlocuiește cu următorul text:
Litera xiv
în rubrica pentru Statele Unite, următoarele rânduri corespunzătoare zonelor US-2.660 – US-2.663 se adaugă după rândul corespunzător zonei US-2.659:
Litera b

Punctul 2
În anexa XIV, în partea 1, secțiunea B se modifică după cum urmează:
Litera a
în rubrica pentru Canada, rândurile corespunzătoare zonei CA-2.223 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.512 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera c
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.519 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera d
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.524 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera e
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.588 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera f
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.598 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera g
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.606 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera h
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.618 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera i
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.621 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera j
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonelor US-2.626, US-2.627 și US-2.628 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera k
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.630 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera l
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.637 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera m
în rubrica pentru Statele Unite, rândurile corespunzătoare zonei US-2.648 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera n

Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Tabel 5
Tabelul 5
Tabel 6
Tabelul 6
Tabel 7
Tabelul 7
Tabel 8
Tabelul 8
Tabel 9
Tabelul 9
Tabel 10
Tabelul 10
Tabel 11
Tabelul 11
Tabel 12
Tabelul 12
Tabel 13
Tabelul 13
Tabel 14
Tabelul 14
Tabel 15
Tabelul 15
Tabel 16
Tabelul 16
Tabel 17
Tabelul 17
Tabel 18
Tabelul 18
Tabel 19
Tabelul 19
Tabel 20
Tabelul 20
Tabel 21
Tabelul 21
Tabel 22
Tabelul 22
Tabel 23
Tabelul 23
Tabel 24
Tabelul 24
Tabel 25
Tabelul 25
Tabel 26
Tabelul 26
Tabel 27
Tabelul 27
Tabel 28
Tabelul 28
Tabel 29
Tabelul 29
Tabel 30
Tabelul 30
Tabel 31
Tabelul 31