Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, în special articolul 19 alineatul (5), articolul 26 alineatul (7) și articolul 38 alineatul (3),
1
Atunci când raportează Comisiei date din inventarele gazelor cu efect de seră, statele membre trebuie să utilizeze tabelul comun de raportare și fișa de sinteză pentru documentele privind inventarele gazelor cu efect de seră care sunt utilizate în temeiul Acordului de la Paris. În 2021, Conferința părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris a adoptat Decizia 5/CMA.3 care stabilește tabelul comun de raportare și fișa de sinteză pentru documentele privind inventarele gazelor cu efect de seră care trebuie utilizate de părți pentru transmiterea rapoartelor lor naționale privind inventarele. Este necesar să se modifice definițiile de la articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 al Comisiei pentru a actualiza trimiterile la decizia Conferinței părților de stabilire a tabelului și a fișei menționate mai sus.
2
Articolul 38 din Regulamentul (UE) 2018/1999 a fost modificat pentru a solicita Comisiei să efectueze, în 2025, o revizuire cuprinzătoare a datelor din inventarele naționale privind gazele cu efect de seră, pe lângă revizuirile cuprinzătoare care urmează să fie efectuate în 2027 și 2032. Prin urmare, este necesară modificarea articolelor 30 și 32 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208, precum și a anexei XXII la regulamentul de punere în aplicare respectiv, care stabilesc procedura și calendarul revizuirilor cuprinzătoare care trebuie efectuate în temeiul articolului 38 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
3
În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre trebuie să raporteze informații privind utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor de emisii în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Formatele pentru raportarea informațiilor respective sunt stabilite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208.
4
Directiva 2003/87/CE a fost modificată prin Directiva (UE) 2023/959 a Parlamentului European și a Consiliului și au fost introduse mai multe modificări privind utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor de emisii. Aceste modificări trebuie să se reflecte în formatele stabilite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208.
5
Articolul 10 alineatul (3) primul paragraf din Directiva 2003/87/CE prevede acum că toate veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii care nu sunt atribuite bugetului Uniunii sub formă de resurse proprii sau echivalentul valorii financiare a unor astfel de venituri obținute din licitarea certificatelor de emisii trebuie utilizate în scopurile legate de climă menționate la articolul respectiv, cu excepția veniturilor folosite pentru compensarea costurilor indirecte ale carbonului. Este vorba aici și de veniturile suplimentare ale statelor membre obținute din licitarea certificatelor de emisii ca urmare a includerii transportului maritim în EU ETS, motiv pentru care statele membre sunt încurajate să sporească utilizarea acestor venituri pentru a contribui la protejarea, refacerea și o mai bună gestionare a ecosistemelor marine, în special a zonelor marine protejate. Pentru a urmări progresele înregistrate în direcția obiectivului obligatoriu de cheltuire a tuturor veniturilor în sensul articolului 10 alineatul (3) primul paragraf, ar trebui introdus un nou tabel 2 în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 pentru raportarea cu privire la plata cumulativă a veniturilor aferente fiecărui an.
6
Articolul 10 alineatul (3) al cincilea paragraf din Directiva 2003/87/CE prevede în prezent că raportarea cu privire la veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii trebuie să fie suficient de detaliată pentru a permite Comisiei să evalueze respectarea de către statele membre a primului paragraf de la articolul respectiv. Prin urmare, Comisia ar trebui să solicite statelor membre să retransmită informațiile privind utilizarea veniturilor, în cazul în care consideră că aceste informații nu sunt suficient de detaliate pentru a evalua respectarea cerințelor de către statele membre, iar statele membre ar trebui să aibă obligația de a remedia aceste deficiențe într-un termen rezonabil.
7
Lista scopurilor legate de climă prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a fost extinsă pentru a include scopuri suplimentare cu un impact pozitiv asupra mediului. În plus, statele membre au acum obligația, în temeiul articolului 10 alineatul (3) al patrulea paragraf, să raporteze anual cu privire la utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor de emisii, precizând, dacă este cazul, care sunt veniturile utilizate și care sunt acțiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a planurilor lor naționale integrate privind energia și clima și a planurilor lor teritoriale pentru o tranziție justă. Statele membre au, de asemenea, obligația de a ține seama de necesitatea de a continua intensificarea finanțării internaționale a combaterii schimbărilor climatice în țările terțe vulnerabile, atunci când stabilesc modul în care vor fi utilizate veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii. Tabelul de raportare cu privire la utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor în scopuri de ordin intern sau la nivelul Uniunii, în temeiul articolelor 3d și 10 din Directiva 2003/87/CE ar trebui adaptat pentru a reflecta aceste noi cerințe și scopuri, ca un nou tabel 3. Pentru a înțelege mai bine modul în care sunt cheltuite veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii în scopurile mai generale prevăzute în lista de la articolul 10 alineatul (3), statele membre ar trebui să indice în acest tabel categoria exactă a cheltuielilor, inclusiv scopurile de la nivel internațional și finanțarea internațională a combaterii schimbărilor climatice și ar trebui să precizeze când veniturile sunt utilizate pentru un proiect sau un program de producere de tehnologie care contribuie la obiectivul zero emisii nete.
8
Articolul 30m alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE prevede că statele membre trebuie să depună eforturi pentru a asigura vizibilitatea sursei de finanțare a acțiunilor sau proiectelor finanțate din veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii a căror utilizare o stabilesc în conformitate cu articolul 3d alineatul (4), articolul 10 alineatul (3) și articolul 30d alineatul (6) din directiva respectivă, ținând seama de circumstanțele naționale. Noul tabel 3 ar trebui să permită statelor membre să raporteze cu privire la modul în care s-au străduit să asigure o astfel de vizibilitate.
9
Statelor membre responsabile pentru un procent ridicat de companii de transport maritim în raport cu populația lor li se atribuie o parte din certificate și ar trebui să utilizeze veniturile obținute din licitarea acelei părți de certificate în scopurile menționate la articolul 10 alineatul (3) primul paragraf litera (g) din Directiva 2003/87/CE, în ceea ce privește sectorul maritim, și la literele (f) și (i) de la paragraful respectiv. Noul tabel 3 ar trebui să permită statelor membre relevante să raporteze cu privire la utilizarea acestor venituri suplimentare în scopuri maritime.
10
Începând cu 1 ianuarie 2021, atât operatorii de instalații, cât și operatorii de aeronave pot restitui certificatele generale și pentru aviație în temeiul articolului 12 din Directiva 2003/87/CE. De asemenea, în Regulamentul delegat (UE) 2019/1122 al Comisiei, definiția certificatelor generale a fost modificată pentru a include, după 1 ianuarie 2025, toate certificatele emise în temeiul capitolului III din Directiva 2003/87/CE, toate certificatele create pentru activitățile de transport maritim în temeiul articolului 3ga din directiva respectivă și toate certificatele create pentru activitățile de aviație în temeiul articolului 3c și al articolului 3d din directiva respectivă. Aceste certificate trebuie să fie scoase la licitație în comun, în aceleași ferestre de licitație, începând cu 1 ianuarie 2025. Prin urmare, ar trebui eliminată orice distincție între raportarea privind veniturile din aviație și din alte activități decât cele din aviație din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208.
11
Raportarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor de emisii în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1208 ar trebui raționalizată pe baza experienței acumulate în urma raportării efectuate în temeiul acestuia. În primul rând, tabelele 1a și 1b ar trebui combinate pentru a simplifica raportarea, într-un nou tabel 1 care să ofere o imagine de ansamblu a veniturilor obținute și a utilizării acestora în anul de raportare. În al doilea rând, tabelele 3, 4, 5 și 6 din anexa II la regulamentul de punere în aplicare respectiv s-au dovedit a fi prea detaliate pentru a fi raportate în mod corespunzător și, prin urmare, utilizate în scop comparativ. Prin urmare, tabelele 3, 4 și 5 ar trebui înlocuite cu un singur tabel – un nou tabel 4 – care să combine toate veniturile obținute din licitarea certificatelor în scopuri internaționale pentru a oferi o imagine de ansamblu, iar tabelul 6 ar trebui eliminat.
12
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 stabilește formatul rapoartelor pe care statele membre trebuie să le transmită Comisiei, în temeiul articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1999. Aceste rapoarte se referă, printre altele, la emisiile de gaze cu efect de seră care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului.
13
Domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/842 este definit prin trimitere la anexa I la Directiva 2003/87/CE, care enumeră activitățile reglementate de Directiva 2003/87/CE.
14
Anexa I la Directiva 2003/87/CE a fost modificată prin adăugarea activității transport maritim, precum și, începând cu 1 ianuarie 2024, în sensul articolelor 14 și 15 din directiva menționată, a activității arderea combustibililor în instalații pentru incinerarea deșeurilor municipale cu o putere termică nominală totală de peste 20 MW. Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/842 a fost modificat pentru a se asigura că această modificare a anexei I la Directiva 2003/87/CE nu modifică domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/842.
15
Modelele de raportare stabilite în anexele XII și XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 conțin celule în care statele membre trebuie să indice cantitatea de emisii care intră sub incidența Directivei 2003/87/CE. Este necesar să se stabilească, prin adăugarea unei note de subsol 5 la anexa XII și prin modificarea notei de subsol 7 la anexa XV, că emisiile generate de activitatea transport maritim, precum și emisiile provenite din activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE în sensul articolelor 14 și 15 din directiva respectivă nu trebuie incluse în cantitățile pe care statele membre trebuie să le indice în aceste celule.
16
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2066 al Comisiei, care prevede norme privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitățile care intră sub incidența Directivei 2003/87/CE, a fost modificat în sensul alinierii cu Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului, care reglementează promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2023 (anul emisiilor), nu toate emisiile provenite din arderea biomasei trebuie raportate ca având un factor de emisie zero în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2066, ci numai cele în care biomasa utilizată îndeplinește criteriile de durabilitate stabilite la articolul 29 alineatele (2)-(7) și (10) din Directiva (UE) 2018/2001. Modificarea respectivă are un efect asupra calculării emisiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, întrucât emisiile provenite din arderea biomasei care nu trebuie raportate ca având un factor de emisie zero în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2066 ar declanșa o creștere a emisiilor în temeiul Directivei 2003/87/CE care trebuie calculate în sensul Regulamentului (UE) 2018/842 și o scădere echivalentă a emisiilor calculate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842. Prin urmare, în anexele XII și XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 ar trebui să se clarifice faptul că emisiile de CO2 provenite din utilizarea biomasei în instalațiile staționare în temeiul Directivei 2003/87/CE vor fi contabilizate ca fiind zero în sensul anexelor XII și XV la Regulamentul de punere în aplicare respectiv.
17
În 2021, Conferința părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) a decis că, începând cu 2024, în sensul Acordului de la Paris, emisiile de gaze cu efect de seră captate prin arderea biomasei sau prin procese industriale, stocate permanent, trebuie deduse din emisiile totale ale fiecărei părți.
18
Considerentul 17 din Regulamentul (UE) 2023/857 al Parlamentului European și al Consiliului a recunoscut importanța unui sistem al Uniunii de certificare a absorbțiilor de carbon stocat permanent și în condiții de siguranță obținute prin soluții tehnologice ce urmează să fie puse în aplicare, care să ofere claritate statelor membre și operatorilor de pe piață cu scopul de a spori aceste absorbții de carbon. Atunci când un astfel de sistem de certificare este în vigoare, se poate efectua o analiză cu privire la contabilizarea acestor absorbții de carbon în temeiul dreptului Uniunii.
19
Comunicarea Comisiei din 6 februarie 2024 intitulată Către o gestionare industrială ambițioasă a carbonului de către UE subliniază că lanțurile valorice pentru eliminările industriale de dioxid de carbon sunt esențiale pentru atingerea obiectivului neutralității climatice consacrat în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului. În comunicare se remarcă totuși că eliminările industriale nu sunt reglementate în prezent de Directiva 2003/87/CE, de Regulamentul (UE) 2018/842 sau de Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului și se subliniază importanță evaluării modului cel mai eficace în care pot fi oferite stimulente pentru eliminările industriale de dioxid de carbon în legislația existentă a UE sau prin intermediul unor instrumente noi.
20
Pentru a se asigura contabilizarea corectă a emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, care nu prevede deducerea acestora, emisiile negative raportate CCONUSC nu ar trebui să fie luate în considerare la calcularea emisiilor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2018/842.
21
Pentru a se asigura transparența și securitatea juridică, este oportun să se indice în anexa XV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 datele la care statele membre trebuie să extragă datele privind totalul emisiilor verificate de la instalații staționare în temeiul Directivei 2003/87/CE în scopul determinării emisiilor care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2018/842.
22
În temeiul articolului 29 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1999, Comisia trebuie să evalueze anual dacă statele membre au înregistrat progrese suficiente în direcția îndeplinirii obligațiilor prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2018/841. Deși informațiile care trebuie furnizate de statele membre cu privire la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră pregătite pentru conturile lor LULUCF în temeiul articolului 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1999 trebuie prezentate abia în 2027 și 2032, raportarea anuală a acestor date ar permite Comisiei să evalueze în mod corespunzător progresele înregistrate de statele membre în direcția îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2018/841. Prin urmare, este oportun să se precizeze, în anexa XX, că statele membre sunt încurajate să raporteze anual datele menționate în anexa respectivă.
23
Majoritatea informațiilor solicitate în tabelul 1a din anexa XX la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 pot fi derivate automat din tabelele CRF transmise pentru raportarea privind inventarul gazelor cu efect de seră, cu condiția să se utilizeze meniurile derulante care permit selectarea subcategoriilor din tabelele respective. Pentru a raționaliza cerințele de raportare, statele membre ar trebui să aibă opțiunea de a face trimitere la rapoartele lor privind inventarul gazelor cu efect de seră în scopul raportării anumitor informații solicitate în tabelul 1a din anexa XX, cu condiția să utilizeze meniurile derulante. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă în continuare obligația de a raporta informații privind terenurile forestiere gestionate și terenurile împădurite, precum și cele privind emisiile/absorbțiile excluse generate de perturbări naturale pentru aceste categorii de terenuri, deoarece informațiile respective nu pot fi extrase de Agenția Europeană de Mediu sau de Comisie pe baza rapoartelor privind inventarul gazelor cu efect de seră. În anexa XXV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208, tabelul 1b nu va mai fi necesar începând cu 2027, deoarece informațiile solicitate în tabelul respectiv pot fi extrase din inventarele emisiilor de gaze cu efect de seră. Tabelul recapitulativ 5a corespunzător va deveni, de asemenea, redundant începând cu același an. Prin urmare, este oportun să se elimine tabelele 1b și 5a din anexa XXV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 cu efect de la 1 ianuarie 2028.
24
Procedura stabilită în anexa XXII pentru efectuarea corecțiilor tehnice ar trebui să fie aliniată la articolele 31 și 32 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 pentru a reflecta mai bine preocupările colegiuitorilor în ceea ce privește modificările metodologiei autorizate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841.
25
În urma revizuirii Regulamentului (UE) 2018/841 prin Regulamentul (UE) 2023/839 al Parlamentului European și al Consiliului, evaluarea conformității statelor membre în prima perioadă de conformitate (2021-2025) trebuie efectuată pe baza emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră contabilizate, în timp ce în a doua perioadă de conformitate (2026-2030) evaluarea conformității statelor membre trebuie efectuată pe baza emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră raportate. Tranziția de la valorile contabilizate la valorile raportate va permite o raționalizare mai bună a obligațiilor de raportare între Regulamentul (UE) 2018/841 și Regulamentul (UE) 2018/1999. Revizuirea domeniului de aplicare și a structurii celei de a doua perioade de conformitate presupune, de asemenea, modificarea într-o anumită măsură a tabelelor 1a și 5b din anexa XXV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208.
26
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 ar trebui modificat în consecință.
27
În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1999, statele membre trebuie să raporteze în fiecare an, până la 31 iulie, cu privire la utilizarea veniturilor obținute de statul membru respectiv din licitarea certificatelor de emisii. Pentru a se asigura că statele membre respectă acest termen utilizând modelele de raportare, astfel cum au fost modificate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208, este necesar ca prezentul regulament să se aplice de la 14 mai 2024.
28
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului privind schimbările climatice,
Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1208
Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1208 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 3 se modifică după cum urmează:
Litera a
punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
tabel în formatul comun de raportare sau CRF înseamnă un tabel pentru informațiile referitoare la emisiile antropice de către surse și absorbțiile de către absorbanți ale gazelor cu efect de seră incluse în anexa I la Decizia 5/CMA.3 a Conferinței părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris (Decizia 5/CMA.3).;
Litera b
punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
fișa de sinteză pentru documentele privind inventarele gazelor cu efect de seră înseamnă fișa de sinteză inclusă în anexa V la Decizia 5/CMA.3 a Conferinței părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris în temeiul Deciziei 18/CMA.1.
Punctul 1
tabel în formatul comun de raportare sau CRF înseamnă un tabel pentru informațiile referitoare la emisiile antropice de către surse și absorbțiile de către absorbanți ale gazelor cu efect de seră incluse în anexa I la Decizia 5/CMA.3 a Conferinței părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris (Decizia 5/CMA.3).;
Punctul 6
fișa de sinteză pentru documentele privind inventarele gazelor cu efect de seră înseamnă fișa de sinteză inclusă în anexa V la Decizia 5/CMA.3 a Conferinței părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris în temeiul Deciziei 18/CMA.1.
Punctul 2
La articolul 5, se adaugă următorul paragraf:
Punctul 3
La articolul 30, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
Articolul 32 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Anexa II se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.
Punctul 6
Anexa XII se înlocuiește cu textul din anexa II la prezentul regulament.
Punctul 7
Anexa XV se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament.
Punctul 8
Anexa XX se modifică în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament.
Punctul 9
Anexa XXII se modifică în conformitate cu anexa V la prezentul regulament.
Punctul 10
Anexa XXV se înlocuiește cu textul din anexa VI la prezentul regulament.
Punctul 11
Tabelele 1b și 5a din anexa XXV se elimină.
Articolul 2
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Prezentul regulament se aplică de la 14 mai 2024.
Paragraf
Cu toate acestea, articolul 1 punctul 11 se aplică de la 1 ianuarie 2028.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 7 mai 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA IIInformații cu privire la utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor de emisii în temeiul articolului 5
Tabel 1
Tabelul 1Venituri obținute și utilizate din licitarea certificatelor în anul X-1
Tabel 2
Tabelul 2Venituri obținute din licitarea certificatelor de emisii începând cu 5 iunie 2023, plătite cumulativ în anul X-1 în scopurile specificate la articolul 10 alineatul (3) până la atingerea a 100 % din cheltuieli
Tabel 3
Tabelul 3Venituri utilizate sau angajate în anul X-1 provenite din veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii în scopuri naționale, ale Uniunii și internaționale în conformitate cu articolele 3d și 10 din Directiva 2003/87/CE
Tabel 4
Tabelul 4Utilizarea veniturilor obținute din licitarea certificatelor în scopuri internaționale în anul X-1
Anexa 3
ANEXA II
Anexa 4
ANEXA XIIRaportarea cu privire la consecvența emisiilor raportate cu datele din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii în temeiul articolului 14
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2
Tabel 3
Tabelul 3
Tabel 4
Tabelul 4
Anexa 5
ANEXA III
Anexa 6
„ANEXA XV
Paragraf
Raportarea cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră care intră sub incidența Regulamentului (UE) 2018/842 (ESR) în temeiul articolului 19 (1)
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 7
ANEXA IV
Anexa 8
ANEXA XXRaportarea cu privire la emisiile și absorbțiile contabilizate în temeiul articolului 24
Tabel 1
Tabelul 1aEmisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră din sectorul LULUCF, astfel cum sunt raportate în inventarul național al gazelor cu efect de seră (1)(2)(3)
Tabel 2
Tabelul 1bTabel de contabilizare
Tabel 3
Tabelul 2Informații privind emisiile și absorbțiile generate de perturbări naturale (1)
Anexa 9
ANEXA V
Anexa 10
ANEXA XXII
Paragraf
Calendarul și procedura de efectuare a revizuirii cuprinzătoare în temeiul articolului 30
Paragraf
Sarcinile de secretariat menționate la articolul 30 alineatul (2):
Paragraf
elaborarea planului de lucru pentru revizuirea cuprinzătoare (denumită revizuire);
Paragraf
compilarea și furnizarea informațiilor necesare pentru activitatea echipei experților tehnici revizuitori;
Paragraf
coordonarea activităților de revizuire prevăzute în prezentul regulament, inclusiv comunicarea dintre echipa experților tehnici revizuitori și persoana sau persoanele de contact desemnate din statul membru al cărui inventar face obiectul revizuirii, precum și întreprinderea altor măsuri practice;
Paragraf
monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește revizuirea și informarea statelor membre cu privire la cazurile în care inventarele emisiilor de gaze cu efect de seră ale statelor membre prezintă aspecte problematice semnificative, în sensul articolului 31, după consultarea Comisiei;
Paragraf
compilarea, controlul calității și editarea proiectelor de rapoarte de revizuire și a rapoartelor de revizuire finale, precum și comunicarea acestora către statul membru în cauză și către Comisia Europeană.
Paragraf
Verificările menționate la articolul 30:
Paragraf
o examinare detaliată a estimărilor din inventar, inclusiv a metodologiilor utilizate de statul membru la întocmirea inventarelor;
Paragraf
o analiză detaliată a modului în care statul membru a pus în aplicare recomandările referitoare la îmbunătățirea estimărilor din inventar, astfel cum sunt enumerate în cel mai recent raport de revizuire anual al CCONUSC care a fost pus la dispoziția statului membru respectiv înainte de transmiterea inventarului care face obiectul revizuirii în cazul în care recomandările nu au fost puse în aplicare;
Paragraf
o analiză detaliată a justificărilor oferite de statul membru pentru lipsa punerii în aplicare;
Paragraf
o evaluare detaliată a consecvenței estimărilor emisiilor de gaze cu efect de seră din punctul de vedere al seriilor cronologice;
Paragraf
o evaluare detaliată din care să reiasă dacă recalculările efectuate de un stat membru într-un anumit inventar în comparație cu cel precedent sunt raportate în mod transparent și sunt efectuate în conformitate cu orientările privind inventarul gazelor cu efect de seră;
Paragraf
o monitorizare a rezultatelor verificărilor inițiale și a oricăror informații suplimentare furnizate de către statul membru al cărui inventar face obiectul revizuirii ca răspuns la întrebările adresate de echipa experților tehnici revizuitori, precum și alte verificări relevante;
Paragraf
alte verificări relevante care completează verificările inițiale.
Paragraf
Detalii privind corecțiile tehnice în temeiul articolului 31:
Paragraf
în raportul de revizuire menționat la articolul 32 din prezentul regulament se includ numai corecțiile tehnice ale estimărilor emisiilor și absorbțiilor, însoțite de justificări bazate pe date concrete. În cadrul revizuirii din 2027, corecțiile tehnice privind emisiile care intră sub incidența Regulamentului 2018/842 vizează emisiile din perioada 2021-2025;
Paragraf
în cadrul revizuirii din 2032, corecțiile tehnice privind emisiile care intră sub incidența Regulamentului 2018/842 vizează emisiile din perioada 2026-2030;
Paragraf
în cazul în care o corecție tehnică a unei estimări a emisiilor depășește pragul de semnificație pentru cel puțin un an al inventarului care face obiectul revizuirii, dar nu pentru toți anii seriei cronologice, se calculează corecția tehnică pentru toți ceilalți ani revizuiți, în vederea asigurării coerenței seriei cronologice.
Tabel 1
TabelCalendarul pentru revizuirile cuprinzătoare din 2025, 2027 și 2032 menționate la articolul 34
Anexa 11
ANEXA VI
Anexa 12
ANEXA XXVRaportarea cu privire la prognozele naționale în temeiul articolului 38
Tabel 1
Tabelul 1aPrognoze ale gazelor cu efect de seră pe gaze și pe categorii (1)
Tabel 2
Tabelul 1bPrognozele emisiilor și absorbțiilor raportate de gaze cu efect de seră din sectorul LULUCF, astfel cum sunt raportate în inventarul național al gazelor cu efect de seră (de raportat dacă Tabelul 5a nu se completează integral) (1) (2)
Tabel 3
Tabelul 2Indicatori pentru monitorizarea și evaluarea progreselor preconizate ale politicilor și măsurilor, dacă sunt utilizate
Tabel 4
Tabelul 3Raportarea cu privire la parametrii/variabilele prognozelor, dacă sunt utilizate (1) (2)
Tabel 5
Tabelul 4Model de fișă
Tabel 6
Tabelul 5aPrognoze privind emisiile și absorbțiile raportate din sectorul LULUCF pe gaze și categorii de contabilizare, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2018/841(de raportat numai dacă Tabelul 1b nu se completează integral)
Tabel 7
Tabelul 5bPrognoze privind emisiile și absorbțiile în sectorul LULUCF în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/841 și în sectorul vizat de partajarea eforturilor în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/842 (1) (2)
Tabel 8
Tabelul 6Rezultatele analizei de sensibilitate (de transmis pentru fiecare scenariu de sensibilitate calculat)
Tabel 9
Tabelul 7Principalii parametri care au fost modificați în cadrul analizei de sensibilitate(De prezentat pentru fiecare scenariu de sensibilitate calculat). Trebuie completați doar parametrii care au fost modificați într-un scenariu specific.