AcasăLegislație UE32024R0897

Regulamentul (UE) 2024/897 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) 2023/2053 privind stabilirea unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:13.03.2024
În vigoare din:08.04.2024
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
Paragraf
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
Paragraf
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
1
Recomandările Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) privind măsurile de conservare și executare au fost transpuse în dreptul Uniunii cel mai recent prin Regulamentele (UE) 2017/2107, (UE) 2023/2053 și (UE) 2023/2833 ale Parlamentului European și ale Consiliului. De la adoptarea Regulamentului (UE) 2017/2107, ICCAT a adoptat, la reuniunile sale anuale din 2017, 2018, 2019, 2021 și 2022, o serie de măsuri obligatorii din punct de vedere juridic pentru conservarea resurselor piscicole care intră în domeniul său de competență. Măsurile respective privesc aspecte reglementate, printre altele, prin Regulamentele (UE) 2017/2107 și (UE) 2023/2053.
2
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/2107 ar trebui modificat pentru a transpune în legislația Uniunii măsurile ICCAT privind tonul tropical, tonul alb din Marea Mediterană, tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, rechinul mako din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, marlinul albastru, marlinul alb, peștele-spadă cu corp rotund și dispozițiile legate de colectarea datelor privind peștii velieri, colectarea datelor și raportarea privind istioforidele, marlinul albastru, marlinul alb și peștele-spadă cu corp rotund, capturile accidentale de țestoase, sistemul de monitorizare a navelor, observatorii regionali ICCAT, responsabilitățile observatorilor științifici și activitățile de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN), precum și o listă actualizată a speciilor ICCAT, practici actualizate de manipulare și eliberare în condiții de siguranță pentru țestoasele marine, introducerea unor standardele minime pentru procedurile de manipulare și de eliberare a exemplarelor vii în condiții de siguranță pentru rechinul mako din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, precum și orientări pentru reducerea impactului ecologic al dispozitivelor de concentrare a peștilor (DCP).
3
Regulamentul (UE) 2023/2053 ar trebui modificat pentru a pune în aplicare în dreptul Uniunii măsurile ICCAT de gestionare a tonului roșu împreună cu dispoziții referitoare la definiții, transferurile de cote, interzicerea păstrării, pescuitul recreativ, listele de nave, listele capcanelor și fermelor piscicole, registrul ICCAT al fermelor piscicole, raportarea, transferurile, autorizațiile de transfer, elementele de identificare pentru plasarea în cuști, autorizațiile de plasare în cuști, operațiunile de plasare în cuști și monitorizarea video a acestora, controlul plasării în cuști, operațiunile de recoltare, activitățile de control al recoltării în fermele piscicole după plasarea în cuști și măsurile de executare, precum și programele naționale de observare și programul regional de observare al ICCAT, normele privind tratarea peștilor morți sau pierduți, procedura pentru operațiunile de sigilare a cuștilor de transport și modelul pentru declarația de prelucrare și declarația de recoltare.
4
Actele legislative ale Uniunii ar trebui să se limiteze la punerea în aplicare a recomandărilor ICCAT în dreptul Uniunii pentru a garanta condiții egale pentru pescarii din Uniune și cei din țări terțe și pentru a permite acceptarea normelor de către toate părțile.
5
Actele delegate prevăzute în prezentul regulament nu aduc atingere punerii în aplicare a viitoarelor recomandări ale ICCAT în dreptul Uniunii prin intermediul procedurii legislative ordinare.
6
Este posibil ca anumite dispoziții ale recomandărilor ICCAT să fie modificate în cadrul viitoarelor reuniuni anuale ale ICCAT ca urmare a introducerii unor noi măsuri tehnice și de gestionare pentru activitățile de pescuit reglementate de Convenția ICCAT. Prin urmare, pentru a transpune rapid în dreptul Uniunii viitoarele modificări ale recomandărilor ICCAT înainte de începerea sezonului de pescuit, ar trebui să fie delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în ceea ce privește următoarele aspecte:limitările capacității pentru tonul tropical în legătură cu raportarea planului anual de pescuit și cu planul anual de gestionare a capacității, numărul navelor auxiliare care practică pescuitul de ton tropical, reportarea cotelor anuale pentru tonul obez, pentru tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud și pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, cerințele pentru dispozitivele de concentrare a peștilor (DCP), restricțiile privind numărul de nave de capturare ale Uniunii care vizează tonul alb din Atlanticul de Nord, cerințele privind asigurarea de șanse maxime de supraviețuire țestoaselor marine, măsurarea procentajului de acoperire de către observatorii științifici, trimiterile la recomandările ICCAT;în ceea ce privește gestionarea tonului roșu: reportarea anuală, termenele de raportare, perioadele sezoanelor de pescuit, conținutul declarațiilor de reportare și dispozițiile privind plasarea în cuști, derogările pentru desemnarea zonelor de pescuit, a navelor și a uneltelor de pescuit, derogările pentru pescuirea tonului roșu în scopul creșterii și condițiile pentru desemnarea observatorilor regionali pentru fermele piscicole; șilista speciilor ICCAT, practicile de manipulare și eliberare în condiții de siguranță pentru țestoasele marine, standardele minime pentru procedurile de manipulare și de eliberare a exemplarelor vii în condiții de siguranță pentru rechinul mako din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, orientările pentru reducerea impactului ecologic al DCP, programele de observare, cerințele privind tratarea peștilor morți sau pierduți, procedura pentru operațiunile de sigilare a cuștilor de transport, declarația de prelucrare și declarația de recoltare.Este deosebit de important ca în cursul lucrărilor sale pregătitoare Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
7
Numărul, înregistrat în iunie 2023, al navelor auxiliare nu ar trebui să crească, conform Recomandării 22-01 a ICCAT. O astfel de aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului securității juridice și protecției așteptărilor legitime.
8
Prin urmare, Regulamentele (UE) 2017/2107 și (UE) 2023/2053 ar trebui să fie modificate în consecință,

Articolul 1

Modificări la Regulamentul (UE) 2017/2107

Paragraf
Regulamentul (UE) 2017/2107 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 4 se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduce următorul punct:
Litera 2a
istioforide înseamnă specii de pești din familia Istiophoridae gestionate de ICCAT.;
Litera b
punctul 20 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 20
navă auxiliară înseamnă o navă, alta decât ambarcațiunile transportate la bord, care nu este echipată cu unelte de pescuit operaționale și care facilitează, sprijină sau pregătește activități de pescuit, inclusiv prin aprovizionarea unei nave de capturare și prin instalarea, întreținerea și recuperarea unui dispozitiv de concentrare a peștilor;;
Litera c
se introduce următorul punct:
Litera 23a
obiect plutitor sau FOB înseamnă orice obiect plutitor natural sau artificial (de la suprafața apei sau din apă) care nu are capacitatea de a se mișca singur; dispozitive de concentrare a peștilor (DCP) înseamnă FOB artificiale care sunt instalate sau urmărite în mod intenționat; bușteni înseamnă FOB pierdute în mod accidental din surse antropice și naturale;;
Litera d
punctul 24 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 24
dispozitiv de concentrare a peștilor sau DCP înseamnă orice obiect, structură sau dispozitiv permanent, semipermanent sau temporar din orice material, artificial sau natural, care este instalat sau urmărit și care este utilizat pentru a concentra peștii în vederea capturării ulterioare; DCP pot fi ancorate (DCPA) sau plutitoare (DCPP);;
Litera e
se introduce următorul punct:
Litera 24a
operațiune de pescuit cu DCP înseamnă instalarea uneltei de pescuit în jurul unui banc de ton asociat cu un DCP;;
Litera f
se introduce următorul punct:
Litera 27a
paragate pentru ape de mică adâncime înseamnă paragate ale căror cârlige se află în majoritate la o adâncime mai mică de 100 de metri, atunci când sunt instalate;;
Litera g
se adaugă următoarele puncte:
Punctul 30
cârlig circular înseamnă un cârlig cu vârful întors perpendicular anterior spre mâner, pentru a genera o formă în general circulară sau ovală; vârful cârligului circular nu ar trebui să fie îndoit cu mai mult de 10 grade;
Punctul 31
baliză operațională înseamnă orice baliză instrumentală, activată anterior, pusă în funcțiune și utilizată pe mare, care transmite pozițiile și orice alte informații disponibile, cum ar fi estimări furnizate de ecosondă.

Punctul 2
Se introduce următorul articol:
Punctul 3
Se introduce următorul articol:
Litera a
în cazul în care comandantul stabilește că exemplarele de ton tropical capturate sunt prinse în ochiuri sau zdrobite în plasa pungă, sunt deteriorate din cauza prădătorilor sau au murit și s-au descompus în năvod atunci când activitățile normale de recuperare a năvodului, de pescuit și de eliberare a peștelui viu nu s-au putut desfășura din cauza unei defecțiuni a uneltelor de pescuit;
Litera b
în cazul în care comandantul stabilește că tonul tropical a fost capturat în timpul ultimei lansări dintr-o campanie de pescuit, iar capacitatea de depozitare este insuficientă pentru depozitarea tonului capturat în timpul respectivei lansări; respectivele exemplare de ton pot fi aruncate înapoi în mare numai dacă:
Litera i
comandantul sau membrii echipajului încearcă să elibereze cât mai curând posibil exemplarele de ton în viață; și
Litera ii
nu se mai desfășoară nicio altă operațiune de pescuit după aruncarea înapoi în mare până la debarcarea sau transbordarea tonului aflat la bordul navei de pescuit.

Punctul 4
La articolul 7, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 6
La articolul 9, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 7
La articolul 10, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
se asigură că toate DCP instalate nu prezintă risc de încurcare, în conformitate cu orientările stabilite în anexa X;
Litera b
se străduiesc să se asigure că toate DCP sunt construite din materiale biodegradabile, precum materialele care nu sunt din plastic, cu excepția materialelor utilizate la construcția balizelor de urmărire ale DCP.
Punctul 8
Articolul 11 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (2), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
descrierea bușteanului sau identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP sau codul de identificare al balizei sau oricare altă informație care permite identificarea proprietarului);;
Litera b
la alineatul (2) se adaugă următoarea literă:
Litera g
codul de identificare al balizei.;
Litera c
la alineatul (3), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP și codul de identificare al balizei).;
Litera d
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
descrierea bușteanului sau identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP sau codul de identificare al balizei sau oricare altă informație care permite identificarea proprietarului);;
Litera g
codul de identificare al balizei.;
Litera c
identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP și codul de identificare al balizei).;
Punctul 9
Articolul 12 se modifică după cum urmează:
Litera a
literele (b)-(d) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
numărul și tipul radiobalizelor/balizelor (de exemplu, radio, doar sonar, cu ecosondă) instalate lunar în conformitate cu cerințele privind datele de la sarcina II;
Litera c
numărul mediu de radiobalize/balize activate sau dezactivate, lunar, care au fost urmărite de fiecare navă;
Litera d
numărul mediu de DCP pierdute cu balize active, lunar;;
Litera b
se adaugă următoarele litere:
Litera f
capturile, efortul de pescuit și numărul de lansări (pentru navele cu plase-pungă) ale navelor de pescuit cu plase-pungă și cu momeală în funcție de modul de pescuit (activitățile de pescuit în bancuri de pești libere sau asociate unor FOB), în conformitate cu cerințele privind datele de la sarcina II;
Litera g
atunci când activitățile navelor de pescuit cu plase-pungă sunt efectuate în asociere cu nave de pescuit cu momeală, rapoarte privind capturile și efortul de pescuit al navelor cu plase-pungă asociate navelor de pescuit cu momeală în conformitate cu cerințele privind datele de la sarcina I și de la sarcina II.

Punctul 10
Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
pentru navele lor de pescuit cu paragate cu o lungime totală de cel puțin 20 de metri, un procentaj de acoperire de către observatori de cel puțin 10 % din efortul de pescuit până în 2022, prin prezența unui observator la bord în conformitate cu anexa IV sau prin intermediul unui sistem electronic de monitorizare aprobat;
Litera b
pentru navele lor de pescuit cu plase-pungă, un procentaj de acoperire de către observatori de 100 % din efortul de pescuit, prin prezența unui observator la bord în conformitate cu anexa IV sau prin intermediul unui sistem electronic de monitorizare aprobat.
Punctul 11
Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 12
Titlul capitolului II din titlul II se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 13
Se introduc următoarele articole:
Punctul 14
În titlul II capitolul II, se introduce următoarea secțiune:
Punctul 15
Se introduc următoarele articole:
Punctul 16
Titlul capitolului IV din titlul II se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 17
Articolele 27-29 se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 18
Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 19
Se introduce următorul articol:
Punctul 20
Articolul 41 se modifică după cum urmează:
Litera a
se introduce următorul alineat:
Litera a
să folosească doar cârlige circulare mari;
Litera b
să folosească numai animale acvatice cu înotătoare drept momeală; sau
Litera c
să folosească alte măsuri care au fost evaluate și considerate eficace și aprobate de ICCAT ca fiind în măsură să reducă rata de interacțiune a țestoaselor marine în activitățile de pescuit cu paragate pentru ape de mică adâncime.
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
se asigură că interacțiunile cu țestoasele marine sunt reduse și eliminate pe cât posibil, atunci când au fost documentate și raportate către Comitetul permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT întâlniri cu țestoase marine, prin utilizarea sau utilizarea continuă a cel puțin uneia dintre următoarele măsuri de reducere a capturilor accidentale:
Litera i
tipuri de unelte de pescuit noi sau alternative și modificări ale uneltelor de pescuit;
Litera ii
restricții și interdicții privind pescuitul, la nivel de perioadă și de zonă, atunci când există un risc mai ridicat de interacțiune cu țestoasele marine;
Litera iii
marcaje eficace ale uneltelor cu plasă fixă, care să permită detectarea acestora de către țestoasele marine, precum utilizarea de plase colorate, de reflectoare pasive de lumină, de fire mai groase, de bucăți de plută sau de alte materiale în plasă;
Litera iv
modificări ale comportamentului și strategiei de pescuit (de exemplu, reducerea timpului în care uneltele de pescuit stau instalate în apă etc.);
Litera b
solicită navelor de pescuit cu plasă-pungă aflate sub pavilionul lor:
Litera i
să evite încercuirea țestoaselor marine în măsura în care acest lucru este posibil;
Litera ii
să elibereze țestoasele marine încercuite sau încurcate, inclusiv în DCP, dacă este posibil; și
Litera iii
să se asigure că DCP utilizate sunt construite în conformitate cu anexa X pentru a elimina în mod real riscul de încurcare a țestoaselor marine;
Litera c
iau toate măsurile rezonabile pentru a asigura eliberarea țestoaselor marine în condiții de siguranță, astfel încât să se maximizeze posibilitatea de supraviețuire a acestora, impunând ca:
Litera i
navele cu plasă-pungă și navele cu paragate, precum și alte tipuri de nave aflate sub pavilionul lor care utilizează unelte ce ar putea încurca țestoasele marine să transporte la bord degorjoare, clești de tăiat fire de pescuit și dispozitive de ridicare sau mincioguri, după cum este cazul pentru fiecare tip de unealtă și în conformitate cu Bunele practici pentru gestionarea și eliberarea țestoaselor marine din Orientările FAO pentru reducerea mortalității țestoaselor marine în operațiunile de pescuit (2009) (Orientările FAO);
Litera ii
proprietarii, operatorii și membrii echipajului navelor menționate la punctul (i), precum și orice observator aflat la bord, să utilizeze echipamentele menționate la punctul respectiv în conformitate cu practicile privind gestionarea și eliberarea în condiții de siguranță a țestoaselor marine prevăzute în anexa VI și cu Orientările FAO;
Litera iii
proprietarii, operatorii și membrii echipajului navelor menționate la punctul (i) să fie încurajați să se instruiască în ceea ce privește utilizarea echipamentelor menționate la punctul respectiv;
Litera d
impun pescarilor lor aflați pe nave ce urmăresc specii vizate de Convenția ICCAT să aducă la bord, dacă este posibil, orice țestoasă marină capturată care se află în stare comatoasă sau este inactivă, de îndată ce este posibil, și să ajute la recuperarea sa, inclusiv asigurându-i resuscitarea în conformitate cu anexa VI secțiunea C înainte de a o înapoia în apă;
Litera e
se asigură că pescarii cunosc și folosesc tehnici adecvate de combatere și de gestionare, astfel cum sunt descrise în anexa VI.

alineatul (2a) nu se aplică;
Litera b
alineatele (4) și (5) se aplică de la 1 ianuarie 2026.

Punctul 21
Se introduce următorul articol:
Punctul 22
La articolul 54, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera
numele navei, numărul de înmatriculare;
Litera
numărul din registrul ICCAT (dacă este cazul);
Litera
numărul OMI;
Litera
numele anterior (dacă este cazul);
Litera
pavilionul anterior (dacă este cazul);
Litera
detalii anterioare privind ștergerea din alte registre (dacă este cazul);
Litera
indicativul de apel radio internațional;
Litera
tipul navelor, lungimea, tonajul registru brut (TRB) și capacitatea de transport;
Litera
numele și adresa (adresele) armatorului (armatorilor) și operatorului (operatorilor);
Litera
tipul de transbordare autorizată (de exemplu, în port, pe mare);
Litera
perioada autorizată pentru transbordare.
Punctul 23
Se introduce următorul articol:
Litera a
o plută de salvare cu capacitate suficientă pentru toate persoanele aflate la bord și cu un certificat de inspecție valabil pe toată durata șederii la bord a observatorului;
Litera b
veste de salvare sau costume de supraviețuire suficiente pentru toate persoanele aflate la bord și conforme cu standardele internaționale relevante; și
Litera c
o radiobaliză de semnalizare a poziției în caz de urgență (EPIRB) înregistrată în mod corespunzător și un transponder pentru căutare și salvare (SART), a căror valabilitate nu va expira decât după încheierea perioadei de ședere la bord a observatorului.
Punctul 24
Articolul 61 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
o acoperire de către observatori a unui minimum de 5 % din efortul de pescuit din fiecare activitate de pescuit pelagică cu paragate, cu plase pungă, cu momeală, cu capcane, cu setcă simplă și cu traul, care vizează specii ICCAT;
Litera b
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
în număr de lansări sau ieșiri pe mare pentru pescuitul cu plase pungă;
Litera b
în zile de pescuit, număr de lansări sau ieșiri pe mare pentru pescuitul pelagic cu paragate;
Litera c
în zile de pescuit pentru pescuitul cu momeală și capcane;
Litera d
pentru pescuitul cu setci simple, în ore sau zile de pescuit; și
Litera e
în traulări sau zile de pescuit pentru pescuitul cu traule.

Punctul 25
Articolul 63 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
să consemneze informații privind activitățile de pescuit ale navei care face obiectul observării și să raporteze cu privire la acestea, incluzând, cel puțin, următoarele elemente:
Litera i
colectarea de date, inclusiv cuantificarea capturilor totale vizate, a capturilor accidentale și a capturilor aruncate înapoi în mare (inclusiv rechinii, țestoasele marine, mamiferele marine și păsările marine), estimarea sau măsurarea componenței pe dimensiuni, dacă este posibil, starea în care se află exemplarele (și anume, reținute, aruncate înapoi în mare moarte, eliberate vii) și colectarea de eșantioane biologice pentru studii privind ciclul biologic (de exemplu, gonade, otolite, coloane vertebrale, solzi);
Litera ii
informații despre toate etichetele găsite;
Litera iii
informații privind operațiunea de pescuit, inclusiv locul capturării (latitudine și longitudine), informații privind efortul de pescuit (de exemplu, număr de lansări, număr de cârlige), data fiecărei operațiuni de pescuit, inclusiv, după caz, momentul de început și cel de încheiere al activității de pescuit, utilizarea unor obiecte de concentrare a peștilor, inclusiv DCP, și starea generală a exemplarelor eliberate în raport cu ratele de supraviețuire (de exemplu, exemplare moarte sau vii, rănite);
Litera b
să observe și să consemneze utilizarea măsurilor de atenuare pentru a reduce capturile accidentale și alte informații relevante;
Litera c
în măsura în care este posibil, să observe și să raporteze condițiile de mediu (de exemplu, starea mării, clima și parametrii hidrologici);
Litera d
să observe DCP și să raporteze cu privire la acestea, în conformitate cu programul regional de observare al ICCAT adoptat în cadrul programului multianual de conservare și gestionare pentru tonul tropical; și
Litera e
să efectueze oricare alte sarcini științifice recomandate de Comitetul permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT și aprobate de Comisie.
Litera i
colectarea de date, inclusiv cuantificarea capturilor totale vizate, a capturilor accidentale și a capturilor aruncate înapoi în mare (inclusiv rechinii, țestoasele marine, mamiferele marine și păsările marine), estimarea sau măsurarea componenței pe dimensiuni, dacă este posibil, starea în care se află exemplarele (și anume, reținute, aruncate înapoi în mare moarte, eliberate vii) și colectarea de eșantioane biologice pentru studii privind ciclul biologic (de exemplu, gonade, otolite, coloane vertebrale, solzi);
Litera ii
informații despre toate etichetele găsite;
Litera iii
informații privind operațiunea de pescuit, inclusiv locul capturării (latitudine și longitudine), informații privind efortul de pescuit (de exemplu, număr de lansări, număr de cârlige), data fiecărei operațiuni de pescuit, inclusiv, după caz, momentul de început și cel de încheiere al activității de pescuit, utilizarea unor obiecte de concentrare a peștilor, inclusiv DCP, și starea generală a exemplarelor eliberate în raport cu ratele de supraviețuire (de exemplu, exemplare moarte sau vii, rănite);
Litera a
nu interferează cu echipamentele electronice ale navei;
Litera b
sunt familiarizați cu procedurile de urgență la bordul navei, inclusiv cu localizarea plutelor de salvare, a extinctoarelor și truselor de prim ajutor;
Litera c
comunică, după cum este necesar, cu comandantul cu privire la aspecte și sarcini relevante ale observatorului;
Litera d
nu împiedică sau nu incomodează activitățile de pescuit și operațiunile normale ale navei;
Litera e
participă la sesiuni de informare cu reprezentanții de resort ai institutului științific sau ai autorității naționale responsabile de punerea în aplicare a programului de observare.
Litera a
acordă acces adecvat la navă și la operațiunile sale;
Litera b
permite observatorului să își îndeplinească sarcinile care îi revin în mod eficace, inclusiv prin:
Litera i
furnizarea accesului adecvat la echipamentele navei, la documentația navei (inclusiv la jurnalele electronice și pe suport de hârtie) și la capturi;
Litera ii
comunicarea în orice moment cu reprezentanții de resort ai institutului științific sau ai autorității naționale;
Litera iii
asigurarea accesului adecvat la echipamentul electronic și la alte echipamente relevante pentru activitatea de pescuit, inclusiv:
Litera
echipamentele de navigație prin satelit;
Litera
mijloace electronice de comunicare;
Litera iv
garantarea faptului că nicio persoană de la bordul navei care face obiectul observării nu manipulează sau nu distruge echipamentele sau documentația observatorului, nu obstrucționează, nu interferează sau nu acționează într-un mod care ar putea împiedica în mod inutil observatorul să își îndeplinească sarcinile care îi revin;

oferă cazare observatorilor, inclusiv spațiu de dormit, mâncare și instalații sanitare și medicale adecvate, în condiții egale cu cele ale ofițerilor;
Litera d
pune la dispoziția observatorului un spațiu adecvat pe pasarelă sau în timonerie pentru a-și îndeplini sarcinile de observare, precum și un spațiu pe punte, adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor de observare.
Litera i
furnizarea accesului adecvat la echipamentele navei, la documentația navei (inclusiv la jurnalele electronice și pe suport de hârtie) și la capturi;
Litera ii
comunicarea în orice moment cu reprezentanții de resort ai institutului științific sau ai autorității naționale;
Litera iii
asigurarea accesului adecvat la echipamentul electronic și la alte echipamente relevante pentru activitatea de pescuit, inclusiv:
Litera
echipamentele de navigație prin satelit;
Litera
mijloace electronice de comunicare;
Litera iv
garantarea faptului că nicio persoană de la bordul navei care face obiectul observării nu manipulează sau nu distruge echipamentele sau documentația observatorului, nu obstrucționează, nu interferează sau nu acționează într-un mod care ar putea împiedica în mod inutil observatorul să își îndeplinească sarcinile care îi revin;
Litera
echipamentele de navigație prin satelit;
Litera
mijloace electronice de comunicare;
Litera a
impune navelor aflate sub pavilionul său, atunci când pescuiesc specii ICCAT, să aibă la bord un observator științific în conformitate cu prezentul regulament;
Litera b
monitorizează siguranța observatorilor săi;
Litera c
încurajează, atunci când este fezabil și oportun, institutul științific sau autoritatea națională de care aparține să încheie acorduri cu institutele științifice sau cu autoritățile naționale ale altor state membre sau PCC în scopul efectuării schimburilor de rapoarte și de date de observare;
Litera d
furnizează în raportul său anual, în vederea utilizării de către Comisie și de către Comitetul permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT, informații specifice privind punerea în aplicare a Recomandării 16-14 a ICCAT, care includ:
Litera i
detalii privind structura și conceperea programelor sale de observare științifică, inclusiv, printre altele:
Litera
nivelul-țintă de prezență a observatorilor pentru fiecare activitate de pescuit și în funcție de tipul de unealtă de pescuit, precum și modul în care este măsurat acest nivel-țintă;
Litera
datele care trebuie colectate;
Litera
protocoalele de colectare și de manipulare a datelor în vigoare;
Litera
informații privind modul în care navele sunt selectate pentru prezența observatorilor pentru a atinge nivelul-țintă de prezență a observatorilor al statului membru;
Litera
cerințe în materie de formare a observatorilor; și
Litera
cerințe în materie de calificări ale observatorilor;
Litera ii
numărul de nave monitorizate, nivelul de acoperire de către observatori realizat în funcție de activitatea de pescuit și de tipul de unelte de pescuit, precum și detalii privind modul în care a fost calculat respectivul nivel de acoperire;

în urma prezentării inițiale a informațiilor prevăzute la litera (d) punctul (i), raportează modificările aduse structurii și conceperii programelor sale de observare în cadrul rapoartelor sale anuale numai atunci când au loc astfel de modificări; și continuă să raporteze anual Comisiei informațiile solicitate în temeiul literei (d) punctul (ii);
Litera f
utilizând formatele electronice desemnate care sunt elaborate de Comitetul permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT, raportează în fiecare an comitetului menționat informațiile colectate prin intermediul programelor naționale de observare pentru a fi utilizate de Comisie, în special în scopul evaluării stocurilor de pește și în alte scopuri științifice, în conformitate cu procedurile în vigoare pentru alte cerințe de raportare a datelor și în conformitate cu cerințele naționale în materie de confidențialitate;
Litera g
garantează punerea în aplicare a unor protocoale solide de colectare a datelor de către observatorii săi, atunci când își îndeplinesc sarcinile menționate la alineatele (1) și (2), inclusiv, dacă este necesar și adecvat, utilizarea de fotografii.
Litera i
detalii privind structura și conceperea programelor sale de observare științifică, inclusiv, printre altele:
Litera
nivelul-țintă de prezență a observatorilor pentru fiecare activitate de pescuit și în funcție de tipul de unealtă de pescuit, precum și modul în care este măsurat acest nivel-țintă;
Litera
datele care trebuie colectate;
Litera
protocoalele de colectare și de manipulare a datelor în vigoare;
Litera
informații privind modul în care navele sunt selectate pentru prezența observatorilor pentru a atinge nivelul-țintă de prezență a observatorilor al statului membru;
Litera
cerințe în materie de formare a observatorilor; și
Litera
cerințe în materie de calificări ale observatorilor;
Litera ii
numărul de nave monitorizate, nivelul de acoperire de către observatori realizat în funcție de activitatea de pescuit și de tipul de unelte de pescuit, precum și detalii privind modul în care a fost calculat respectivul nivel de acoperire;
Litera
nivelul-țintă de prezență a observatorilor pentru fiecare activitate de pescuit și în funcție de tipul de unealtă de pescuit, precum și modul în care este măsurat acest nivel-țintă;
Litera
datele care trebuie colectate;
Litera
protocoalele de colectare și de manipulare a datelor în vigoare;
Litera
informații privind modul în care navele sunt selectate pentru prezența observatorilor pentru a atinge nivelul-țintă de prezență a observatorilor al statului membru;
Litera
cerințe în materie de formare a observatorilor; și
Litera
cerințe în materie de calificări ale observatorilor;
Punctul 26
La articolul 66 se adaugă următoarele alineate:
Punctul 27
La titlul III capitolul VII, se introduce următorul articol:
Litera a
în cazul în care nava reperată arborează pavilionul unui stat membru, statul membru de pavilion ia, fără întârzieri nejustificate, măsurile corespunzătoare cu privire la nava în cauză; atât statul membru care reperează nava, cât și statul membru de pavilion al navei reperate furnizează Comisiei și Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului (EFCA) informații cu privire la nava reperată, inclusiv detalii cu privire la orice acțiune ulterioară întreprinsă;
Litera b
în cazul în care nava reperată arborează pavilionul unei alte PCC sau al unui alt stat care nu este PCC ori arborează un pavilion neidentificat sau care nu are naționalitate, statul membru care reperează nava furnizează Comisiei și EFCA, fără întârzieri nejustificate, toate informațiile corespunzătoare referitoare la nava reperată; după caz, Comisia transmite aceste informații Secretariatului ICCAT.
Punctul 28
Se introduce următorul articol:
Punctul 29
La articolul 71 alineatul (1), data 20 august se înlocuiește cu data 1 august.
Punctul 30
Articolul 73 alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera a
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
anexele I-X;
Litera aa
limitările capacității pentru tonul tropical în temeiul articolului 5a în legătură cu raportarea planului anual de pescuit și a planului anual de gestionare a capacității menționate la alineatul (2) de la respectivul articol, precum și numărul de nave auxiliare menționate la alineatul (3) de la respectivul articol;;
Litera b
litera (b) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
termenele stabilite la articolul 7 alineatul (1), articolul 8, articolul 9 alineatul (1), articolul 14 alineatul (1), articolul 18, articolul 20 alineatele (2), (3) și (4), articolul 22 alineatul (2), articolul 23 alineatele (1) și (2), articolul 26 alineatele (1) și (3), articolul 40 alineatul (1), articolul 42 alineatul (1), articolul 44 alineatul (3), articolul 47 alineatul (2), articolul 48 alineatele (1) și (2), articolul 50 alineatele (1) și (2), articolul 56 alineatul (3), articolul 57 alineatele (1), (2) și (3), articolul 59 alineatele (1) și (2), articolul 64, articolul 65 alineatul (2), articolul 66 alineatele (1) și (2), articolul 67 alineatele (1) și (2), articolul 69 alineatul (2), articolul 70 alineatele (2), (3) și (5) și articolul 71 alineatul (1);
Litera ba
reportarea anuală pentru tonul obez în temeiul articolului 8a;
Litera bb
cerințele privind DCP prevăzute la articolul 10 alineatele (1) și (2);
Litera bc
trimiterile la recomandările ICCAT menționate la articolul 10 alineatul (2), articolul 28, articolul 27 alineatul (3), articolul 29b alineatele (2) și (3), articolul 36a alineatul (2), articolul 58a alineatele (2) și (4), articolul 63 alineatul (4) litera (d) și articolul 66a alineatul (2);;
Litera c
litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
nivelul minim al acoperirii de către observatori în temeiul articolului 14 alineatul (2);
Litera ca
restricțiile privind numărul de nave de capturare ale Uniunii care vizează tonul alb din Atlanticul de Nord în temeiul articolului 17;
Litera cb
reportarea anuală pentru tonul alb din Atlanticul de Nord și de Sud, în temeiul articolului 17b;
Litera cc
planurile de gestionare pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord, în temeiul articolului 18;
Litera cd
reportarea anuală pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și de Sud, în temeiul articolului 18b;
Litera d
se adaugă următoarele litere:
Litera j
cerințele privind asigurarea de șanse maxime de supraviețuire țestoaselor marine, în temeiul articolului 41;
Litera k
procentajul de acoperire și calculul acestuia în temeiul articolului 61 alineatul (2).

Anexa I se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa I la prezentul regulament.
Punctul 32
Anexa VI se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa II la prezentul regulament.
Punctul 33
Textul prevăzut în anexa III la prezentul regulament se adaugă ca anexele IX și X.

Articolul 2

Modificări la Regulamentul (UE) 2023/2053

Paragraf
Regulamentul (UE) 2023/2053 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 1
ICCAT înseamnă Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic;
Punctul 2
SCRS înseamnă Comitetul permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT;
Punctul 3
convenția înseamnă Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic;
Punctul 4
zona reglementată de convenție înseamnă zona geografică definită la articolul 1 din convenție;
Punctul 5
PCC înseamnă o parte contractantă la convenție și o parte, entitate sau entitate de pescuit necontractantă colaboratoare;
Punctul 6
operator înseamnă persoana fizică sau juridică ce operează sau deține o întreprindere care desfășoară oricare dintre activitățile legate de oricare dintre etapele lanțurilor de producție, prelucrare, comercializare, distribuție sau vânzare cu amănuntul a produselor pescărești și de acvacultură;
Punctul 7
stat membru al fermei piscicole sau stat membru responsabil de ferma piscicolă înseamnă statul membru sub a cărui jurisdicție se află ferma piscicolă;
Punctul 8
stat membru de pavilion înseamnă statul membru al cărui pavilion îl arborează nava de pescuit;
Punctul 9
stat membru al capcanei sau stat membru responsabil de capcană înseamnă statul membru sub a cărui jurisdicție se află capcana;
Punctul 10
navă de pescuit înseamnă orice navă cu motor utilizată în scopul exploatării comerciale a resurselor de ton roșu, inclusiv navele de capturare, navele de prelucrare, navele de sprijin, remorcherele, navele implicate în operațiuni de transbordare, navele de transport echipate pentru transportul produselor din ton, precum și navele auxiliare, cu excepția navelor-container;
Punctul 11
navă de capturare înseamnă o navă utilizată în scopul capturării comerciale a resurselor de ton roșu;
Punctul 12
remorcher înseamnă orice navă utilizată pentru tractarea cuștilor cu ton roșu viu;
Punctul 13
navă de prelucrare înseamnă o navă la bordul căreia produsele pescărești sunt supuse, înainte de ambalare, unuia sau mai multora dintre următoarele procese: filetare sau tranșare, congelare și/sau prelucrare;
Punctul 14
navă de sprijin înseamnă orice navă de pescuit, alta decât o navă de capturare, o navă de prelucrare, un remorcher, o navă implicată în operațiuni de transbordare, o navă de transport echipată pentru transportul produselor din ton sau o navă auxiliară, autorizată să își desfășoare activitatea în domeniul pescuitului de ton roșu pentru a îndeplini sarcini de sprijin;
Punctul 15
navă auxiliară înseamnă orice navă utilizată pentru transportul tonului roșu mort (neprelucrat) dintr-o cușcă de transport sau creștere, dintr-o navă de pescuit cu plasă-pungă sau dintr-o capcană către un port desemnat sau către o navă de prelucrare;
Punctul 16
navă de pescuit costier de mici dimensiuni este o navă de capturare cu cel puțin trei din cele cinci caracteristici de mai jos:
Litera a
lungime totală mai mică de 12 metri;
Litera b
nava pescuiește exclusiv în apele aflate sub jurisdicția statului membru de pavilion;
Litera c
durata campaniilor de pescuit este mai mică de 24 de ore;
Litera d
numărul maxim al membrilor echipajului este de patru persoane;
Litera e
nava pescuiește utilizând tehnici selective și cu un impact redus asupra mediului;
Punctul 17
navă de pescuit pelagic cu paragate de mari dimensiuni înseamnă o navă de pescuit pelagic cu paragate cu o lungime totală de peste 24 de metri;
Punctul 18
pescuit recreativ înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele biologice marine în scop recreativ, turistic sau sportiv;
Punctul 19
plasă-pungă înseamnă orice setcă înconjurătoare ale cărei capete inferioare sunt reunite cu ajutorul unui cablu de strângere petrecut printr-o serie de inele dispuse de-a lungul cablului de ancorare, care permite strângerea plasei sub forma unei pungi și închiderea acesteia;
Punctul 20
operațiune comună de pescuit înseamnă orice operațiune desfășurată între două sau mai multe nave cu plasă-pungă, în cadrul căreia captura unei nave cu plasă-pungă se atribuie uneia sau mai multor alte nave cu plasă-pungă conform unei chei de repartizare convenite în prealabil;
Punctul 21
grupă de unelte înseamnă un grup de nave de pescuit care utilizează aceleași unelte, pentru care a fost alocată o cotă de grup;
Punctul 22
efort de pescuit înseamnă produsul capacității și al activității unei nave de pescuit pentru a măsura intensitatea operațiunilor de pescuit; această măsurare variază de la o unealtă la alta: pentru pescuitul cu paragate, se măsoară în numărul de cârlige sau în numărul de ore de utilizare a cârligelor; pentru navele de pescuit cu plasă-pungă, se măsoară în numărul de zile petrecute pe ambarcațiune (timpul de pescuit și timpul de căutare);
Punctul 23
pescuit activ înseamnă, în cazul oricărei nave de capturare, faptul că aceasta vizează tonul roșu în cursul unui anumit sezon de pescuit;
Punctul 24
BCD înseamnă un document privind capturile de ton roșu;
Punctul 25
eBCD înseamnă un document electronic privind capturile de ton roșu;
Punctul 26
transbordare înseamnă descărcarea cantității totale sau a unei cantități oarecare de produse pescărești aflate la bordul unei nave de pescuit pe o altă navă de pescuit; totuși, descărcarea de ton roșu mort din plasa-pungă, din capcană sau de pe remorcher pe o navă auxiliară nu se consideră transbordare;
Punctul 27
ton roșu viu înseamnă tonul roșu care este păstrat viu o anumită perioadă de timp într-o capcană sau care este transferat viu într-o fermă piscicolă, plasat în cuști, crescut și apoi recoltat sau eliberat;
Punctul 28
recoltare înseamnă uciderea tonului roșu în ferme piscicole sau capcane;
Punctul 29
capcană înseamnă o unealtă staționară fixată de substrat, care conține, de obicei, o plasă de ghidaj care dirijează tonul roșu într-un spațiu delimitat sau într-o serie de spații delimitate unde este păstrat înainte de recoltare sau de creștere;
Punctul 30
plasare în cuști înseamnă transferul tonului roșu viu în ferme piscicole și hrănirea subsecventă a acestuia în scopul îngrășării și al măririi biomasei totale;
Punctul 31
plasare în cuști pentru control înseamnă repetarea operațiunii de plasare în cuști la cererea autorităților de control, pentru a verifica numărul sau greutatea medie a peștelui plasat în cuști;
Punctul 32
creștere sau îngrășare înseamnă plasarea tonului roșu în cuști în cadrul unor ferme piscicole și hrănirea subsecventă a acestuia în scopul îngrășării și al măririi biomasei totale;
Punctul 33
fermă piscicolă înseamnă o zonă marină, situată într-unul sau mai multe locuri delimitate clar prin coordonate geografice cu o definire clară a longitudinii și latitudinii pentru fiecare punct al poligonului, utilizată pentru îngrășarea sau creșterea tonului roșu capturat cu ajutorul capcanelor sau al navelor de pescuit cu plasă-pungă;
Punctul 34
capacitatea intrărilor pentru creștere înseamnă cantitatea maximă, în tone, de ton roșu sălbatic pe care o fermă piscicolă îl poate plasa în cuști în timpul unui sezon de pescuit;
Punctul 35
transfer înseamnă orice transfer:
Litera a
de ton roșu viu din plasa navei de capturare în cușca de transport;
Litera b
de ton roșu viu din capcană în cușca de transport independent de prezența unui remorcher;
Litera c
de ton roșu viu din cușca de transport într-o altă cușcă de transport;
Litera d
al unei cuști cu ton roșu viu de pe un remorcher pe un alt remorcher;
Litera e
de ton roșu viu între diferite cuști din cadrul aceleiași ferme piscicole (transfer în interiorul fermei piscicole);
Litera f
de ton roșu viu, dintr-o cușcă a fermei piscicole într-o cușcă de transport;
Punctul 36
transfer de control înseamnă repetarea oricărui transfer, la cererea autorităților de control;
Punctul 37
transfer între ferme piscicole înseamnă relocarea tonului roșu viu de la o fermă piscicolă la altă fermă piscicolă, formată din două faze, un transfer din cușca de la ferma piscicolă donatoare într-o cușcă de transport și o operațiune de plasare în cușcă, din cușca de transport în cușca fermei piscicole destinatare;
Punctul 38
primul transfer înseamnă un transfer de ton roșu viu dintr-o plasă-pungă sau o capcană într-o cușcă de transport;
Punctul 39
transfer ulterior înseamnă orice transfer efectuat după primul transfer și înainte de plasarea în cuști la ferma piscicolă de destinație, precum divizarea sau combinarea conținutului a două cuști de transport, cu excepția transferurilor voluntare sau de control;
Punctul 40
transfer voluntar înseamnă repetarea oricărui transfer, realizat în mod voluntar de operatorul donator;
Punctul 41
cameră de control înseamnă o cameră stereoscopică sau o cameră obișnuită de luat vederi care este utilizată la efectuarea controalelor în temeiul prezentului regulament;
Punctul 42
cameră stereoscopică înseamnă o cameră cu două sau mai multe obiective, fiecare obiectiv având un senzor de imagine separat sau un cadru de peliculă separat, care permite înregistrarea de imagini tridimensionale în scopul măsurării lungimii peștelui;
Punctul 43
operator donator înseamnă comandantul sau reprezentantul comandantului navei de capturare sau al remorcherului ori operatorul sau reprezentantul operatorului fermei piscicole sau al capcanei din care provine o operațiune de transfer, cu excepția transferurilor voluntare și de control;
Punctul 44
stat membru al operatorului donator înseamnă statul membru care își exercită jurisdicția asupra operatorului donator.
Litera a
lungime totală mai mică de 12 metri;
Litera b
nava pescuiește exclusiv în apele aflate sub jurisdicția statului membru de pavilion;
Litera c
durata campaniilor de pescuit este mai mică de 24 de ore;
Litera d
numărul maxim al membrilor echipajului este de patru persoane;
Litera e
nava pescuiește utilizând tehnici selective și cu un impact redus asupra mediului;
Litera a
de ton roșu viu din plasa navei de capturare în cușca de transport;
Litera b
de ton roșu viu din capcană în cușca de transport independent de prezența unui remorcher;
Litera c
de ton roșu viu din cușca de transport într-o altă cușcă de transport;
Litera d
al unei cuști cu ton roșu viu de pe un remorcher pe un alt remorcher;
Litera e
de ton roșu viu între diferite cuști din cadrul aceleiași ferme piscicole (transfer în interiorul fermei piscicole);
Litera f
de ton roșu viu, dintr-o cușcă a fermei piscicole într-o cușcă de transport;
Punctul 2
La articolul 7, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 3
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 4
La articolul 9, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 5
Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
obiectivele, prioritățile și procedurile, precum și criteriile pentru activitățile de inspecție care sunt prevăzute în programul specific de control și inspecție având ca obiect tonul roșu, stabilit în temeiul articolului 95 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;
Litera b
programul național de acțiuni de control pentru tonul roșu, stabilit în temeiul articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, până la 31 decembrie 2025, iar după această dată în conformitate cu programul național de control stabilit în temeiul articolului 93a din regulamentul sus-menționat.
Punctul 6
Articolul 15 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
alineatele (6) și (7) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 7
La articolul 16 alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
planul anual de monitorizare, control și inspecție, stabilit în conformitate cu articolul 14; și.
Punctul 8
La articolul 17, alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:
Punctul 9
Se introduce următorul articol:
Punctul 10
La articolul 23, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 11
Articolul 24 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
numele navei;
Litera b
numărul din registru;
Litera c
numărul din registrul ICCAT (dacă este cazul);
Litera d
numele anterior (dacă este cazul);
Litera e
numele și adresele armatorilor și operatorilor.
Litera b
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
numele navei;
Litera b
numărul din registru;
Litera c
numărul din registrul ICCAT (dacă este cazul);
Litera d
numele anterior (dacă este cazul);
Litera e
numele și adresele armatorilor și operatorilor.
Punctul 12
Articolul 26 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
o listă cu toate navele de capturare care pescuiesc în mod activ ton roșu; și
Litera b
o listă cu toate celelalte nave care desfășoară activități legate de tonul roșu, în afara navelor de capturare.
Litera a
numele și numărul de înmatriculare a navei;
Litera b
specificarea tipului de navă, făcând distincția cel puțin între navele de capturare, remorchere, navele auxiliare, navele de sprijin și navele de prelucrare;
Litera c
lungimea și tonajul registru brut (TRB) sau, dacă este posibil, tonajul brut (TB);
Litera d
numărul OMI (dacă este cazul);
Litera e
unealta utilizată (dacă este cazul);
Litera f
pavilionul anterior (dacă este cazul);
Litera g
numele anterior (dacă este cazul);
Litera h
orice detalii anterioare privind ștergerea din alte registre;
Litera i
indicativul de apel radio internațional (dacă este cazul);
Litera j
numele și adresele armatorilor și operatorilor; și
Litera k
perioada de timp autorizată pentru pescuitul, desfășurarea de operațiuni și transportul tonului roșu în vederea creșterii.
Litera b
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
detaliile complete ale navei sau navelor de pescuit care urmează să înlocuiască nava respectivă; și
Litera b
o expunere completă a motivului care justifică înlocuirea și toate documentele sau referințele justificative relevante.

Articolul 28 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
se adaugă următorul alineat:
Punctul 14
Se introduce următorul articol:
Litera a
denumirea fermei piscicole;
Litera b
numărul din registru;
Litera c
numele și adresele armatorilor și operatorilor;
Litera d
capacitatea totală de intrare și capacitatea totală de creștere alocate fiecărei ferme piscicole;
Litera e
coordonatele geografice ale zonelor autorizate pentru desfășurarea de activități de creștere; și
Litera f
statutul fermei piscicole (activă, inactivă).
Punctul 15
La articolul 33, se adaugă următorul alineat:
Punctul 16
Articolul 34 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
data și ora de sosire estimate;
Litera b
cantitatea estimată de ton roșu păstrată la bord;
Litera c
informații despre zona geografică în care au fost efectuate capturile;
Litera b
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
data și ora de sosire estimate;
Litera b
cantitatea estimată de ton roșu păstrată la bord;
Litera c
informații despre zona geografică în care au fost efectuate capturile;
Punctul 17
La articolul 35, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 18
Articolul 36 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 19
Articolul 38 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
acoperirea reprezentativă, în timp și spațiu, pentru a garanta obținerea de către Comisie a unor date și informații adecvate și corespunzătoare cu privire la capturi, la efortul de pescuit și la alte aspecte științifice și de gestionare, luând în considerare caracteristicile flotelor și ale activităților de pescuit;
Litera b
protocoale solide de culegere a datelor;
Litera c
instruirea și abilitarea corespunzătoare a observatorilor înainte ca aceștia să fie trimiși pe teren;
Litera d
că observatorilor li se furnizează, înainte de a fi trimiși pe teren, o listă de date de contact din cadrul autorității competente a statului membru, unde să transmită observații;
Litera e
perturbarea minimă, în măsura posibilului, a operațiunilor desfășurate de navele și capcanele care pescuiesc în zona reglementată de convenție.
Litera f
că comandanții navelor de pescuit și operatorii capcanelor permit accesul observatorilor la mijloacele electronice de comunicare de la bordul navelor de pescuit sau de pe capcane.

Articolul 39 se modifică după cum urmează:
Litera a
la alineatul (2), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
în timpul tuturor transferurilor dintr-o cușcă de la o fermă piscicolă în cuști de transport, care sunt apoi remorcate către o altă fermă piscicolă;;
Litera b
se introduce următorul alineat:
Litera c
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
în timpul tuturor transferurilor dintr-o cușcă de la o fermă piscicolă în cuști de transport, care sunt apoi remorcate către o altă fermă piscicolă;;
Punctul 21
Articolul 40 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
numărul și greutatea estimată a exemplarelor de ton roșu care urmează a fi transferate;
Litera b
denumirea și numărul ICCAT ale navei de capturare, remorcherelor, fermei piscicole sau capcanei;
Litera c
data și locul capturii;
Litera d
data și ora estimată a transferului;
Litera e
poziția estimată (latitudine și longitudine) în care va avea loc transferul și numerele cuștilor donatoare și, respectiv, de destinație;
Litera f
numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole de destinație;
Litera g
numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole donatoare, în cazul unui transfer din cușca fermei piscicole într-o cușcă de transport;
Litera h
numerele celor două cuști ale fermelor piscicole și ale oricăror cuști de transport implicate, în cazul transferurilor în interiorul fermei piscicole.
Litera b
alineatul (2) se elimină;
Litera c
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera d
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera e
se adaugă următorul alineat:
Litera a
numărul și greutatea estimată a exemplarelor de ton roșu care urmează a fi transferate;
Litera b
denumirea și numărul ICCAT ale navei de capturare, remorcherelor, fermei piscicole sau capcanei;
Litera c
data și locul capturii;
Litera d
data și ora estimată a transferului;
Litera e
poziția estimată (latitudine și longitudine) în care va avea loc transferul și numerele cuștilor donatoare și, respectiv, de destinație;
Litera f
numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole de destinație;
Litera g
numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole donatoare, în cazul unui transfer din cușca fermei piscicole într-o cușcă de transport;
Litera h
numerele celor două cuști ale fermelor piscicole și ale oricăror cuști de transport implicate, în cazul transferurilor în interiorul fermei piscicole.
Punctul 22
Articolul 41 se modifică după cum urmează:
Litera a
titlul se înlocuiește cu următorul text:
Litera b
la alineatul (1), literele (b)-(e) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
numărul și greutatea exemplarelor de ton roșu nu au fost raportate în mod corespunzător de nava de capturare sau de capcană ori plasarea în cuști a exemplarelor de ton roșu nu a fost autorizată;
Litera c
nava de capturare sau capcana care a declarat că a capturat peștele nu avea o autorizație valabilă pentru pescuitul de ton roșu eliberată în conformitate cu articolul 27 sau 28;
Litera d
remorcherul care, conform declarațiilor, este receptorul transferului de pește nu este înscris în registrul ICCAT al celorlalte nave de pescuit, menționat la articolul 26, sau nu este echipat cu un VMS sau cu un dispozitiv de monitorizare echivalent pe deplin funcțional; sau
Litera e
ferma piscicolă de destinație nu este raportată ca fiind activă în registrul ICCAT al instalațiilor de creștere a tonului roșu.;

Articolul 42 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
autorităților competente ale statului membru de pavilion sau statului membru al capcanei;
Litera b
observatorului regional al ICCAT, în cazul în care prezența acestuia este obligatorie; și
Litera c
după caz, comandantului remorcherului sau operatorul fermei piscicole de destinație.
Litera b
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
Litera c
alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
autorităților competente ale statului membru de pavilion sau statului membru al capcanei;
Litera b
observatorului regional al ICCAT, în cazul în care prezența acestuia este obligatorie; și
Litera c
după caz, comandantului remorcherului sau operatorul fermei piscicole de destinație.
Punctul 24
Articolul 43 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
pentru primul transfer și pentru orice transfer voluntar, observatorului regional al ICCAT, comandantului remorcherului de destinație și, la încheierea campaniei de pescuit, autorității competente din statul membru de pavilion al operatorului donator sau din statul membru al capcanei;
Litera b
pentru transferurile suplimentare, observatorului național aflat la bordul remorcherului donator, comandantului remorcherului de destinație și, la încheierea deplasării de remorcare, autorității competente din statul membru de pavilion al remorcherului donator;
Litera c
pentru transferurile între două ferme piscicole diferite, observatorului regional al ICCAT, comandantului remorcherului de destinație și autorității competente din statul membru al fermei piscicole a operatorului donator; și
Litera d
dacă un inspector național sau al ICCAT este prezent în timpul operațiunii de transfer, inspectorilor respectivi.

Articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
există o diferență mai mare de 10 % între numărul de exemplare de ton roșu raportat în ITD de operatorul donator și numărul de exemplare de ton roșu stabilit de observatorul regional al ICCAT sau de observatorul național, după caz;
Litera b
observatorul regional al ICCAT nu a semnat ITD.
Punctul 27
La capitolul V secțiunea 6, se introduce următorul articol:
Punctul 28
La capitolul V, secțiunea 7, se introduc următoarele articole:
Litera a
numărul și greutatea exemplarelor de ton roșu care urmează să fie plasate în cuști, astfel cum se precizează în ITD;
Litera b
ITD relevantă;
Litera c
numărul eBCD în cauză, astfel cum este confirmat și validat de autoritatea competentă din statul membru sau din PCC de pavilion a navei de capturare sau a capcanei;
Litera d
toate raportările privind peștii care mor în timpul transportului, consemnate în mod corespunzător în conformitate cu anexa XIII.
Punctul 29
Articolul 46 se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
nava de capturare sau capcana care a capturat peștele nu dispunea de o cotă suficientă pentru a acoperi tonul roșu destinat plasării în cuști;
Litera b
cantitatea de pește destinat plasării în cuști nu a fost raportată în mod corespunzător de către nava de capturare sau capcană; sau
Litera c
nava de capturare sau capcana care a declarat că a capturat peștele nu avea o autorizație valabilă pentru pescuitul de ton roșu eliberată în conformitate cu articolul 27 sau 28.
Litera a
informează autoritatea competentă din statul membru sau din PCC a fermei piscicole; și
Litera b
solicită autorității competente din statul membru sau din PCC a fermei piscicole să facă demersurile necesare pentru confiscarea capturilor și eliberarea peștelui în mare.
Punctul 30
Articolul 47 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 31
Articolul 48 se elimină.
Punctul 32
Articolele 49-52 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
investigația menționată la articolul 50 alineatul (1) nu este finalizată în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor programului stereoscopic, pentru o singură operațiune de plasare în cuști sau pentru toate operațiunile de plasare în cuști din cadrul unei operațiuni comune de pescuit; sau
Litera b
investigația menționată la articolul 50 alineatul (1) determină faptul că numărul sau greutatea medie a exemplarelor de ton roșu depășește numărul sau greutatea exemplarelor de ton roșu declarate drept capturate și transferate.
Punctul 33
Articolele 53-55 se elimină.
Punctul 34
Se adaugă următoarele secțiuni:
Litera
data sau perioada recoltării;
Litera
cantitățile estimate a fi recoltate, ca număr de exemplare de ton roșu și în kilograme;
Litera
numărul eBCD asociat exemplarelor de ton roșu ce urmează a fi recoltate;
Litera
detalii privind navele auxiliare implicate în operațiune; și
Litera
destinația tonului recoltat (navă de prelucrare, export, piața locală etc.).
Litera a
statul membru de pavilion;
Litera b
numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole;
Litera c
anul capturării;
Litera d
referințele din eBCD care corespund capturilor reportate;
Litera e
numerele cuștilor;
Litera f
cantitățile (exprimate în kg) și numărul de exemplare de ton roșu reportate;
Litera g
greutatea medie;
Litera h
informații privind fiecare operațiune de evaluare a reportării: data și numerele cuștilor; și
Litera i
informații privind transferurile anterioare în interiorul fermei, dacă este cazul.
Punctul 35
Articolul 57 se modifică după cum urmează:
Litera a
alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera b
alineatul (5) se modifică după cum urmează:
Litera i
litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
Litera a
mesajele VMS de la navele de pescuit aflate sub pavilionul lor sunt transmise Comisiei în conformitate cu alineatul (1).;
Litera ii
se introduce următorul punct:
Litera ba
în cazul unei defecțiuni tehnice a VMS, remorcherul respectiv este înlocuit cu alt remorcher cu un VMS complet funcțional; dacă nu este disponibil niciun alt remorcher, la bord se instalează un nou VMS funcțional sau se folosește dacă este instalat deja unul, de îndată ce este posibil și nu mai târziu de 72 de ore, cu excepția situațiilor de forță majoră, care ar trebui comunicate Secretariatului ICCAT; între timp, comandantul sau reprezentantul acestuia comunică din oră în oră autorităților de control ale statului membru de pavilion, din momentul detectării și/sau al comunicării evenimentului, coordonatele geografice actualizate ale remorcherului, prin mijloace de telecomunicații adecvate.

Titlul articolului 59 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 37
Articolul 61 se înlocuiește cu următorul text:
Punctul 38
La articolul 66, alineatul (1) se modifică după cum urmează:
Litera a
literele (a)-(c) se înlocuiesc cu următorul text:
Litera a
reportarea anuală pentru tonul roșu prevăzută la articolul 8;
Litera b
termenele pentru raportarea informațiilor prevăzute la articolul 15 alineatul (7), articolul 16 alineatul (1), articolul 24 alineatul (4), articolul 26 alineatul (1), articolul 29 alineatul (1), articolul 32 alineatele (2) și (3), articolul 35 alineatele (5) și (6), articolul 36, articolul 41 alineatul (3), articolul 44 alineatul (2), articolul 50 alineatul (4), articolul 57 alineatul (5) litera (b) și la articolul 58 alineatul (6);
Litera c
perioadele sezoanelor de pescuit, prevăzute la articolul 17 alineatele (1)-(4);;
Litera b
litera (k) se înlocuiește cu următorul text:
Litera k
anexele I-XVb;;
Litera c
se adaugă următoarele litere:
Litera l
conținutul declarației de reportare prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (a) și dispozițiile privind plasarea în cuști prevăzute la articolul 7 alineatul (2) litera (b);
Litera m
derogările prevăzute la articolul 17 alineatul (2) pentru desemnarea zonelor de pescuit, a navelor și a uneltelor de pescuit și la articolul 17 alineatul (3) pentru pescuitul de ton roșu în vederea creșterii;
Litera n
condițiile pentru repartizarea observatorilor regionali ai ICCAT la ferme, prevăzute la articolul 39 alineatul (4).

Anexa VIII se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa IV la prezentul regulament.
Punctul 40
Anexa XIII se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa V la prezentul regulament.
Punctul 41
Textul prevăzut în anexa VI la prezentul regulament se introduce ca anexele XVa și XVb.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Strasbourg, 13 martie 2024.Pentru Parlamentul EuropeanPreședintaR. MetsolaPentru ConsiliuPreședinteleH. Lahbib
Anexa 1
ANEXA I
Anexa 2
ANEXA ISpecii ICCAT
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 3
ANEXA II
Anexa 4
ANEXA VIPractici de manipulare și de eliberare în condiții de siguranță pentru țestoasele marine
Paragraf
Manipularea și eliberarea în condiții de siguranță la pescuitul cu plase-pungă
Paragraf
Ori de câte ori se observă în plasă o țestoasă marină, se depun toate eforturile rezonabile pentru a o salva înainte ca aceasta să se încurce în plasă.
Paragraf
Țestoasele marine nu trebuie ridicate din apă cu ajutorul firelor de pescuit agățate sau încurcate în jurul corpului acestora.
Paragraf
Dacă o țestoasă marină rămâne încurcată în plasă în timpul rulării acesteia, rularea plasei se oprește imediat ce țestoasa ajunge la suprafața apei; se descurcă țestoasa fără a o răni, înainte de a se relua rularea plasei.
Paragraf
Dacă, în pofida măsurilor adoptate, se aduce în mod accidental la bordul navei o țestoasă marină, iar aceasta este vie și activă sau moartă, țestoasa marină se va elibera cât mai repede posibil.
Paragraf
Dacă o țestoasă marină este adusă la bordul navei și se află în stare comatoasă sau este inactivă, se încearcă resuscitarea în conformitate cu secțiunea C.
Paragraf
Manipularea și eliberarea în condiții de siguranță la pescuitul cu paragate
Paragraf
Atunci când este posibil, iar operatorul sau membrii echipajului de la bord sunt instruiți în mod corespunzător, țestoasele marine aflate în stare comatoasă se aduc imediat la bord.
Paragraf
Atunci când se observă o țestoasă marină, se micșorează viteza navei și a rulării paragatului și se ajustează direcția navei pentru a se îndrepta către țestoasa marină, reducând la minimum tensiunea aplicată pe paragat.
Paragraf
Țestoasele marine nu trebuie ridicate din apă cu ajutorul firelor de pescuit agățate sau încurcate în jurul corpului acestora.
Paragraf
Dacă o țestoasă marină este prea mare sau este prinsă în cârlig astfel încât nu poate fi adusă la bord în condiții de siguranță fără a fi vătămată sau afectată suplimentar, se folosesc clești pentru tăierea paragatului și îndepărtarea unei cantități cât mai mari de material înainte de eliberarea țestoasei marine.
Paragraf
Dacă se observă că o țestoasă marină este prinsă în cârlig sau încurcată în paragat în timpul operațiunilor de ridicare, operatorul navei încetează imediat operațiunile de ridicare până ce țestoasa marină a fost eliberată din paragat sau adusă la bordul navei.
Paragraf
Dacă o țestoasă marină este prinsă în exterior în cârlig sau cârligul este complet vizibil, cârligul se scoate din țestoasa marină cât mai repede și cu cât mai multă grijă. Dacă nu se poate îndepărta cârligul (de exemplu, acesta este ingerat sau se află în cerul gurii), paragatul se taie cât mai aproape de cârlig.
Paragraf
Țestoasele marine vii se returnează în apă după manipulare, astfel:
Paragraf
motorul navei se aduce în punctul neutru, astfel încât să se dezactiveze propulsorul, iar nava să se oprească, iar apoi se eliberează țestoasa la distanță față de uneltele utilizate; și
Paragraf
înainte de a porni propulsorul și de a continua operațiunile, se va asigura faptul că țestoasa marină se află la o distanță suficient de mare față de navă.
Paragraf
Dacă țestoasa marină adusă la bordul navei se află în stare comatoasă sau este inactivă, se încearcă resuscitarea în conformitate cu secțiunea C.
Paragraf
Resuscitarea unei țestoase marine la bord
Paragraf
Atunci când se manipulează o țestoasă marină, se va încerca ținerea animalului de carapace, evitând regiunea capului și a gâtului și pe cea a înotătoarelor.
Paragraf
Se elimină și/sau se desprinde orice corp străin de pe țestoasa marină, precum obiecte de plastic, bucăți de plasă sau de cârlig etc.
Paragraf
Se așază țestoasa marină pe carapacea inferioară (plastron), astfel încât țestoasa să stea în poziție normală, izolată în condiții de siguranță și imobilizată pe o suprafață moale, precum o anvelopă de automobil fără jantă, o pernă pentru barcă sau un colac de frânghie. Scopul principal al suprafeței moi este ca țestoasa marină să fie ridicată de pe punte pentru a putea fi imobilizată. Se ridică partea din spate a țestoasei cu cel puțin 15 cm pentru o perioadă cuprinsă între 4 și 24 de ore. Gradul ridicării depinde de mărimea țestoasei; țestoasele marine mai mari trebuie ridicate mai mult. Periodic, se va balansa țestoasa marină ușor de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, ținând de partea exterioară a carapacei și ridicând o parte aproximativ 8 cm, apoi alternând cu partea cealaltă. I se atinge ușor ochiul și i se ciupește coada (test de reflex) periodic, pentru a vedea dacă țestoasa răspunde la manevre.
Paragraf
Țestoasele marine resuscitate se țin la umbră și la umezeală, dar sub nicio formă nu se pun într-un recipient care conține apă. Un prosop îmbibat cu apă așezat pe cap, carapace și înotătoare este cea mai eficace metodă de a asigura umezirea țestoasei marine.
Paragraf
Țestoasele marine care își revin și devin active se eliberează de pe puntea navei doar atunci când nu se folosesc uneltele de pescuit (adică nu sunt întinse sau ridicate la momentul respectiv), când motorul este în punctul neutru, precum și în zone în care este improbabil ca țestoasele să fie capturate din nou sau vătămate de nave.
Paragraf
Țestoasele marine care nu răspund la testul de reflex sau care nu se mișcă în 4 ore (până la 24 de ore, dacă este posibil) se returnează în apă la fel ca țestoasele marine care se mișcă activ.
Litera a
motorul navei se aduce în punctul neutru, astfel încât să se dezactiveze propulsorul, iar nava să se oprească, iar apoi se eliberează țestoasa la distanță față de uneltele utilizate; și
Litera b
înainte de a porni propulsorul și de a continua operațiunile, se va asigura faptul că țestoasa marină se află la o distanță suficient de mare față de navă.
Anexa 5
ANEXA III
Anexa 6
ANEXA IXStandarde minime pentru procedurile de manipulare și de eliberare în condiții de siguranță a rechinilor mako din Atlanticul de Nord și de Sud
Paragraf
Prezenta anexă prevede standarde minime pentru practicile de manipulare în condiții de siguranță a rechinului mako din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud și include recomandări specifice atât pentru pescuitul cu paragate, cât și pentru pescuitul cu plase-pungă.
Paragraf
Aceste standarde minime sunt adecvate pentru rechinii mako vii atunci când sunt eliberați, fie în temeiul politicilor care interzic păstrarea, fie în mod voluntar. Aceste standarde minime nu înlocuiesc eventuale norme de siguranță mai stricte care ar putea fi institute în temeiul legislației naționale.
Paragraf
Siguranța pe primul loc: Aceste standarde minime sunt analizate prin prisma siguranței membrilor echipajului și a posibilității de a fi aplicate efectiv de aceștia. Siguranța membrilor echipajului primează întotdeauna. Ca regulă minimă, membrii echipajului poartă mănuși adecvate și evită lucrul în preajma gurii rechinilor.
Paragraf
Formare: Statele membre au la dispoziție materiale de instruire în cele trei limbi oficiale ale ICCAT.
Paragraf
Metoda de eliberare: Pe cât posibil, toți rechinii eliberați rămân în apă în permanență, cu excepția cazului în care trebuie ridicați pentru identificarea speciei. Aceasta presupune tăierea firului pentru eliberarea rechinului cât timp el se află încă în apă, utilizarea de clești sau de degorjoare pentru îndepărtarea cârligului, dacă este posibil, sau tăierea firului cât mai aproape de cârlig (pentru ca firul rămas să fie cât mai scurt).
Paragraf
Pregătirea: Instrumentele se pregătesc în prealabil (de exemplu, chingi de pânză sau plasă, tărgi pentru transport sau ridicare, plase cu ochiuri mari sau rețele pentru acoperirea gurilor de magazie sau a benelor în cazul pescuitului cu plase-pungă, clești de tăiat cu mâner lung și degorjoare în cazul pescuitului cu paragate, enumerate în secțiunea E).
Paragraf
Recomandări generale pentru toate tipurile de activități de pescuit
Paragraf
Dacă este sigur din punct de vedere operațional să se facă acest lucru, nava se oprește sau viteza i se reduce substanțial.
Paragraf
Atunci când rechinul este încurcat (în plasă, în fire de pescuit etc.), dacă este sigur să se facă acest lucru, se taie cu grijă plasa sau firul astfel încât rechinul să fie eliberat în mare cât mai rapid, fără a mai rămâne reziduuri prinse de el.
Paragraf
Acolo unde este posibil și menținând rechinul în apă, se va încerca măsurarea lungimii rechinului.
Paragraf
Pentru a evita mușcăturile, i se va introduce un obiect, precum un pește sau un băț mare ori o prăjină de lemn, între fălci.
Paragraf
Dacă, din orice motiv, un rechin trebuie adus pe punte, se va reduce la minimum timpul scurs până la returnarea acestuia în apă, pentru a mări șansele de supraviețuire și a reduce riscurile pentru membrii echipajului.
Paragraf
Practici de manipulare în condiții de siguranță specifice pescuitului cu paragate
Paragraf
Rechinul se va aduce cât mai aproape de navă fără a pune prea multă tensiune pe petilă, pentru a se evita posibilitatea ca, la eliberarea cârligului sau la ruperea petilei, cârligul, alte greutăți și alte componente să fie aruncate spre nave și spre membrii echipajului cu o viteză ridicată.
Paragraf
Partea cea mai îndepărtată a liniei principale a paragatului se va prinde de barcă, pentru ca uneltele rămase în apă să nu poată trage paragatul și rechinul.
Paragraf
Dacă rechinul este prins în cârlig, iar cârligul este vizibil în corp sau în gură, se folosește un degorjor sau un clește de tăiat cu mâner lung pentru a îndepărta vârful cârligului, iar apoi se îndepărtează cârligul.
Paragraf
Dacă nu se poate îndepărta cârligul sau cârligul nu se vede, se taie firul (sau petila, struna) cât mai aproape de cârlig (ideal lăsând cât mai puțin fir și/sau material din petilă și fără ca de rechin să rămână prinse greutăți).
Paragraf
Practici de manipulare în condiții de siguranță specifice pescuitului cu plase-pungă
Paragraf
Dacă rechinul este prins în plasa-pungă: Urmăriți plasa de cât mai departe, pentru a putea depista devreme rechinii și a reacționa rapid. Nu ridicați rechinii cu plasa în direcția scripetelui de forță. Reduceți viteza navei pentru a slăbi tensiunea plasei și a-i permite rechinului prins să fie eliberat din plasă. Dacă este nevoie, folosiți clești pentru a tăia plasa.
Paragraf
Dacă rechinul este în minciog sau pe punte: Se va folosi o plasă de încărcare cu ochiuri mari, construită special în acest scop, sau chingi de pânză ori un dispozitiv similar. Dacă amenajarea navei o permite, rechinii ar putea fi eliberați și golind minciogul direct într-o benă, cu o rampă de eliberare ridicată la un unghi care să facă legătura cu o deschizătură în parapetul punții superioare, fără a fi nevoie de ridicare sau de manipulare din partea membrilor echipajului.
Paragraf
Recomandări specifice și practici de manipulare în condiții de siguranță pentru toate activitățile de pescuit
Paragraf
Pe cât posibil, nu ridicați rechinii din apă folosind petila, mai ales dacă sunt prinși în cârlig, cu excepția cazului în care ei trebuie ridicați pentru identificarea speciei.
Paragraf
Nu ridicați rechinii folosind sârme sau cabluri subțiri sau numai de coadă.
Paragraf
Nu loviți rechinii de suprafețe, de exemplu, pentru a-i îndepărta de paragat.
Paragraf
Nu încercați să scoateți niciun cârlig ingerat profund și care nu este vizibil.
Paragraf
Nu încercați să scoateți cârligul trăgând tare de petilă.
Paragraf
Nu tăiați coada și nicio altă parte a corpului.
Paragraf
Nu tăiați și nu faceți găuri în corpul rechinului.
Paragraf
Nu străpungeți și nu loviți rechinul și nu introduceți mâinile în deschiderile branhiale.
Paragraf
Nu expuneți rechinul la soare pentru perioade îndelungate.
Paragraf
Nu vă înfășurați degetele, mâinile sau brațele în paragat atunci când aduceți rechinul la bord (pot apărea vătămări grave).
Paragraf
Instrumente utile pentru manipularea și eliberarea în condiții de siguranță:
Paragraf
mănuși (pielea rechinilor este aspră; asigură manipularea în condiții de siguranță a rechinilor și protejează de mușcături mâinile membrilor echipajului);
Paragraf
prosop sau pânză (pe ochii rechinului se poate pune un prosop sau o pânză îmbibată în apă de mare, pentru a-l calma);
Paragraf
dispozitive de degorjare (de exemplu, degorjoare, clești, tăietoare);
Paragraf
ham sau targă pentru rechin (dacă este nevoie);
Paragraf
frânghie pentru coadă (pentru prinderea unui rechin agățat în cârlig, dacă acesta trebuie scos din apă);
Paragraf
furtun cu apă sărată (dacă se preconizează că eliberarea unui rechin poate dura peste 5 minute, i se introduce un furtun în gură ca să îi intre apă sărată într-un ritm moderat; asigurați-vă că pompa de bord funcționează de câteva minute înainte de a introduce furtunul în gura rechinului);
Paragraf
dispozitiv sau metodă de măsurare (de exemplu, bară gradată, strună cu flotor sau ruletă);
Paragraf
fișă de date pentru consemnarea tuturor capturilor;
Paragraf
unelte de etichetare (dacă este cazul).
Punctul 1
Siguranța pe primul loc: Aceste standarde minime sunt analizate prin prisma siguranței membrilor echipajului și a posibilității de a fi aplicate efectiv de aceștia. Siguranța membrilor echipajului primează întotdeauna. Ca regulă minimă, membrii echipajului poartă mănuși adecvate și evită lucrul în preajma gurii rechinilor.
Punctul 2
Formare: Statele membre au la dispoziție materiale de instruire în cele trei limbi oficiale ale ICCAT.
Punctul 3
Metoda de eliberare: Pe cât posibil, toți rechinii eliberați rămân în apă în permanență, cu excepția cazului în care trebuie ridicați pentru identificarea speciei. Aceasta presupune tăierea firului pentru eliberarea rechinului cât timp el se află încă în apă, utilizarea de clești sau de degorjoare pentru îndepărtarea cârligului, dacă este posibil, sau tăierea firului cât mai aproape de cârlig (pentru ca firul rămas să fie cât mai scurt).
Punctul 4
Pregătirea: Instrumentele se pregătesc în prealabil (de exemplu, chingi de pânză sau plasă, tărgi pentru transport sau ridicare, plase cu ochiuri mari sau rețele pentru acoperirea gurilor de magazie sau a benelor în cazul pescuitului cu plase-pungă, clești de tăiat cu mâner lung și degorjoare în cazul pescuitului cu paragate, enumerate în secțiunea E).
Litera a
mănuși (pielea rechinilor este aspră; asigură manipularea în condiții de siguranță a rechinilor și protejează de mușcături mâinile membrilor echipajului);
Litera b
prosop sau pânză (pe ochii rechinului se poate pune un prosop sau o pânză îmbibată în apă de mare, pentru a-l calma);
Litera c
dispozitive de degorjare (de exemplu, degorjoare, clești, tăietoare);
Litera d
ham sau targă pentru rechin (dacă este nevoie);
Litera e
frânghie pentru coadă (pentru prinderea unui rechin agățat în cârlig, dacă acesta trebuie scos din apă);
Litera f
furtun cu apă sărată (dacă se preconizează că eliberarea unui rechin poate dura peste 5 minute, i se introduce un furtun în gură ca să îi intre apă sărată într-un ritm moderat; asigurați-vă că pompa de bord funcționează de câteva minute înainte de a introduce furtunul în gura rechinului);
Litera g
dispozitiv sau metodă de măsurare (de exemplu, bară gradată, strună cu flotor sau ruletă);
Litera h
fișă de date pentru consemnarea tuturor capturilor;
Litera i
unelte de etichetare (dacă este cazul).
Anexa 7
ANEXA XOrientări pentru reducerea impactului ecologic al DCP asupra activităților de pescuit ICCAT
Paragraf
Structura de suprafață a DCP nu se acoperă sau, dacă se acoperă, se acoperă doar cu un material care implică un risc minim de încurcare a speciilor capturate accidental.
Paragraf
Componentele de sub apă ale DCP sunt compuse exclusiv din materiale care nu se încurcă (de exemplu, nu se utilizează frânghii sau pânze).
Paragraf
Atunci când se proiectează DCP, se acordă prioritate utilizării de materiale biodegradabile.
Anexa 8
ANEXA IV
Anexa 9
ANEXA VIIIProgramele de observare
Paragraf
PROGRAMUL NAȚIONAL DE OBSERVARE
Paragraf
Sarcinile observatorului național constau, în general, în monitorizarea conformității navelor de pescuit și a capcanelor cu prezentul regulament.
Paragraf
Atunci când este trimis la bordul unei nave de capturare, observatorul național înregistrează activitatea de pescuit și raportează cu privire la aceasta, incluzând, în special, următoarele:
Paragraf
estimarea de către observatorul național a numărului și a greutății exemplarelor de ton roșu capturate (inclusiv capturile accidentale);
Paragraf
repartizarea capturilor, de exemplu: reținute la bord sau aruncate înapoi în mare, moarte ori vii;
Paragraf
zona în care s-a efectuat captura, cu precizarea latitudinii și longitudinii;
Paragraf
măsurarea efortului de pescuit (de exemplu, număr de plase pungă, număr de cârlige etc.), potrivit definiției din Manualul ICCAT pentru diferite unelte;
Paragraf
data capturării;
Paragraf
verificarea coerenței înregistrărilor din jurnalul de bord cu propria estimare a capturilor efectuată de observatorul național.
Paragraf
Atunci când este trimis pe un remorcher, observatorul național:
Paragraf
în cazul unui transfer suplimentar care implică deplasarea peștelui între două cuști de transport:
Paragraf
analizează fără întârziere înregistrarea video a transferului suplimentar, pentru a estima numărul exemplarelor de ton roșu care sunt transferate;
Paragraf
notifică imediat observațiile sale autorităților competente din statul membru de pavilion al remorcherelor donatoare, inclusiv numărul exemplarelor de ton roșu pe care le-a estimat și numărul corespunzător de exemplare de ton roșu raportate în ITD de comandantul remorcherului donator; și
Paragraf
integrează rezultatele analizei sale în rapoartele de observare adresate autorităților competente din statele membre de pavilion ale remorcherelor donatoare;
Paragraf
înregistrează și raportează în rapoartele de observare toate exemplarele de ton roșu a căror moarte a fost constatată în timpul transportului;
Paragraf
reperează și înregistrează navele suspectate de practicarea unui pescuit incompatibil cu măsurile de conservare ale ICCAT; și
Paragraf
notifică fără întârziere autorităților competente din statele de pavilion ale remorcherelor donatoare rapoartele de observare la încheierea remorcării.
Paragraf
Atunci când este trimis pe o capcană, observatorul național:
Paragraf
verifică autorizația de recoltare eliberată de autoritățile competente ale statului membru al capcanei;
Paragraf
validează informațiile din declarațiile de prelucrare și/sau de recoltare întocmite de comandantul navei de prelucrare, de reprezentantul acestuia sau de operatorul capcanei.
Paragraf
Observatorul național desfășoară de asemenea activități științifice, precum culegerea tuturor datelor necesare solicitate de Comisie, pe baza recomandărilor SCRS.
Paragraf
PROGRAMUL REGIONAL DE OBSERVARE AL ICCAT
Paragraf
Fiecare stat membru solicită operatorilor de ferme piscicole și de capcane, precum și comandanților sau reprezentanților comandanților navelor de pescuit cu plasă-pungă aflați sub jurisdicția sa să trimită un observator regional al ICCAT, astfel cum se prevede la articolul 39.
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT sunt numiți înainte de 1 aprilie sau cât de curând posibil, în fiecare an, și sunt amplasați în ferme piscicole, la capcane sau la bordul navelor de pescuit cu plasă-pungă care arborează pavilionul statelor membre ce pun în aplicare programul regional de observare al ICCAT. Fiecărui observator i se eliberează o legitimație de observator regional al ICCAT.
Paragraf
Ambele părți implicate semnează un contract în care sunt enumerate drepturile și obligațiile observatorului regional al ICCAT și ale comandantului navei de pescuit sau ale operatorului fermei piscicole sau al capcanei.
Paragraf
Se elaborează un manual privind programul de observare al ICCAT.
Paragraf
Calificările observatorilor regionali ai ICCAT
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT dețin următoarele calificări pentru a își îndeplini sarcinile:
Paragraf
experiență suficientă pentru identificarea speciilor și a uneltelor de pescuit;
Paragraf
cunoașterea satisfăcătoare a măsurilor de conservare și de gestionare ale ICCAT, precum și a orientărilor ICCAT privind formarea profesională;
Paragraf
capacitatea de a observa și înregistra corect;
Paragraf
capacitatea de a analiza înregistrări video;
Paragraf
în măsura posibilului, cunoașterea satisfăcătoare a limbii statului membru sau a PCC de pavilion, a fermei piscicole sau a capcanei unde își îndeplinesc sarcinile.
Paragraf
Obligațiile observatorilor regionali ai ICCAT
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT trebuie:
Paragraf
să fi absolvit programul de formare tehnică prevăzut în orientările stabilite de ICCAT;
Paragraf
să fie resortisanți ai unuia dintre statele membre sau ai unei PCC și, în măsura posibilului, să nu fie resortisanți ai statului membru sau PCC de pavilion al navei de pescuit cu plase-pungă, ai statului membru sau PCC a fermei piscicole, nici ai statului membru sau PCC a capcanei pe care le observă;
Paragraf
să fie în măsură să exercite sarcinile prevăzute în partea II, secțiunea C;
Paragraf
să fie înscriși pe lista observatorilor regionali ai ICCAT care este ținută de Secretariatul ICCAT;
Paragraf
să nu aibă, la momentul respectiv, interese financiare sau de alt gen în sectorul pescuitului de ton roșu.
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT tratează drept confidențiale toate informațiile referitoare la operațiunile de pescuit și de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă, ale fermelor piscicole și ale capcanelor și acceptă această cerință în scris, drept condiție a numirii lor în calitatea de observatori regionali ai ICCAT.
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT respectă cerințele stabilite în legile și reglementările statului membru sau ale PCP de pavilion sau a fermei piscicole sub a căror jurisdicție se află nava, ferma piscicolă sau capcana la care sunt repartizați observatorii regionali ai ICCAT.
Paragraf
Observatorii regionali ai ICCAT respectă ierarhia și normele generale de conduită care se aplică întregului personal al navei, fermei piscicole și capcanei, cu condiția ca aceste norme să nu afecteze atribuțiile observatorului regional al ICCAT din cadrul acestui program și obligațiile personalului navei, fermei piscicole și capcanei, astfel cum sunt prevăzute în prezenta anexă.
Paragraf
Sarcinile observatorului regional al ICCAT
Paragraf
Observatorul regional al ICCAT are, în special, următoarele sarcini:
Paragraf
sarcini generale:
Paragraf
observă și monitorizează conformitatea operațiunilor de pescuit și de creștere de ton roșu cu măsurile relevante de conservare și gestionare ale ICCAT;
Paragraf
desfășoară activități științifice precum prelevarea de probe sau culegerea datelor de la sarcina II, conform cerințelor Comisiei, pe baza recomandărilor SCRS;
Paragraf
reperează și înregistrează navele suspectate de practicarea unui pescuit incompatibil cu măsurile de conservare ale ICCAT și verifică și înregistrează denumirea navei de pescuit în cauză și numărul ICCAT al acesteia;
Paragraf
exercită orice alte sarcini definite de Comisie;
Paragraf
în ceea ce privește activitatea de capturare a navelor de pescuit cu plasă-pungă sau a capcanelor:
Paragraf
observă activitățile de pescuit desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Paragraf
observă și estimează capturile și verifică datele consemnate în jurnalul de bord;
Paragraf
în ceea ce privește primele transferuri de la o navă de pescuit cu plasă-pungă sau o capcană la cuști de transport:
Paragraf
înregistrează activitățile de transfer desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Paragraf
verifică poziția navei atunci când aceasta este implicată în activitatea de transfer;
Paragraf
examinează și analizează toate înregistrările video legate de operațiunea de transfer în cauză, după caz;
Paragraf
estimează numărul exemplarelor de ton roșu care urmează să fie transferate și înregistrează rezultatul în ITD;
Paragraf
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă;
Paragraf
înregistrează și raportează rezultatul analizei efectuate;
Paragraf
verifică înregistrările făcute în notificarea prealabilă de transfer prevăzută la articolul 40 și în ITD prevăzută la articolul 42, precum și în eBCD;
Paragraf
verifică că ITD prevăzută la articolul 42 este transmisă comandantului remorcherului sau operatorul fermei piscicole sau al capcanei;
Paragraf
în ceea ce privește transferurile de control, verifică numărul de identificare al sigiliilor și se asigură că acestea sunt plasate astfel încât să nu se poată deschide ușile fără a rupe sigiliul;
Paragraf
în ceea ce privește operațiunile de plasare în cuști, examinează înregistrările video ale camerei la plasarea în cuști pentru a stabili numărul exemplarelor de ton roșu plasate în cuști, în timp util pentru a permite operatorului fermei piscicole să completeze declarația aferentă de plasare în cuști;
Paragraf
în ceea ce privește verificarea datelor:
Paragraf
verifică și certifică datele conținute în ITD, în declarațiile de plasare în cuști și în eBCD, inclusiv prin analizarea înregistrărilor video;
Paragraf
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă, fermelor piscicole și capcanelor;
Paragraf
dacă operațiunea relevantă este conformă cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT, iar informațiile conținute în documentele respective concordă cu observațiile făcute de observatorul regional al ICCAT, semnează ITD, declarațiile de plasare în cuști și eBCD, numele și numărul ICCAT fiind clar scrise; în caz de dezacord, își menționează prezența în ITD și în declarațiile de plasare în cuști relevante sau în eBCD în cauză, sau în ambele, precum și motivele dezacordului, citând în mod specific normele sau procedurile care nu au fost respectate, în opinia sa;
Paragraf
în ceea ce privește eliberările:
Paragraf
în ceea ce privește eliberările înainte de plasarea în cuști, observă operațiunea de eliberare din plasă pungă sau din cușca de transport și raportează cu privire la aceasta, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII;
Paragraf
în ceea ce privește eliberările după plasarea în cuști, observă separarea prealabilă a peștilor și operațiunea ulterioară de eliberare și raportează cu privire la acestea, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII, inclusiv prin verificarea calității înregistrării video a separării anterioare pentru a constata dacă aceasta satisface standardele minime pentru procedurile de înregistrare video prevăzute în anexa X și prin stabilirea numărului de exemplare de ton roșu care au fost eliberate;
Paragraf
în ambele cazuri, verifică ordinul de eliberare emis de autoritatea competentă a statului membru sau a PCC în cauză și validează informațiile din declarația de eliberare întocmită de donator sau de operatorul fermei piscicole;
Paragraf
în ceea ce privește operațiunile de recoltare la fermele piscicole:
Paragraf
verifică autorizația de recoltare eliberată de autoritatea competentă din statul membru sau din PCC a fermei piscicole;
Paragraf
validează informațiile din declarațiile de prelucrare și de recoltare întocmite de comandantul navei de prelucrare, de reprezentantul acestuia sau de operatorul fermei piscicole;
Paragraf
în ceea ce privește raportarea
Paragraf
înregistrează și verifică prezența oricărui tip de marcaj, inclusiv a semnelor naturale, și notifică orice indiciu de eliminare recentă a unui marcaj; pentru toate exemplarele de ton roșu marcate cu etichete electronice, efectuează eșantionarea biologică completă (otolite, coloane vertebrale și eșantion genetic) în conformitate cu orientările SCRS;
Paragraf
întocmește rapoarte generale care compilează informațiile colectate în temeiul secțiunii C și oferă comandantului navei de pescuit și operatorului fermei piscicole posibilitatea de a adăuga la respectivele rapoarte orice alte informații relevante;
Paragraf
înaintează rapoartele generale prevăzute la punctul (ii) entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, pentru a fi transmise Secretariatului ICCAT în termen de 20 de zile de la încheierea perioadei de observație;
Paragraf
în cazurile în care observatorul regional al ICCAT constată o posibilă nerespectare a unei recomandări ICCAT, transmite fără întârziere informațiile respective entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, care le transmite fără întârziere autorității competente din statul membru de pavilion, al capcanei sau al fermei piscicole în cauză, precum și Secretariatului ICCAT; în acest scop, entitatea care desfășoară programul regional de observare al ICCAT instituie un sistem prin care informațiile respective să poată fi comunicate în condiții de siguranță;
Paragraf
obține, în măsura posibilului, dovezi (și anume fotografii, înregistrări video) cu privire la posibila neconformitate detectată și le anexează la raportul observatorului regional al ICCAT.
Paragraf
Obligațiile statelor membre de pavilion, ale capcanelor și ale fermelor piscicole
Paragraf
Statele membre de pavilion, ale fermelor piscicole și ale capcanelor se asigură, îndeosebi, că observatorului regional al ICCAT:
Paragraf
i se permite accesul la personalul navei de pescuit cu plase pungă, al fermei piscicole și al capcanei, precum și la unelte de pescuit, cuști, echipamente și înregistrări ale camerei de control;
Paragraf
la cerere și pentru a-și îndeplini sarcinile stabilite în programul regional de observare al ICCAT, i se permite accesul la următoarele echipamente, dacă sunt prezente pe navele pe care sunt repartizați observatorii:
Paragraf
echipamente de navigație prin satelit;
Paragraf
ecrane de afișare radar, atunci când sunt în funcțiune;
Paragraf
mijloace electronice de comunicare;
Paragraf
i se oferă cazare și masă, precum și accesul la instalații sanitare adecvate, în condiții egale cu cele de care beneficiază ofițerii;
Paragraf
i se pune la dispoziție un spațiu adecvat pe pasarelă sau în timonerie pentru a-și desfășura activitatea administrativă, precum și un spațiu pe punte, adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor de observare.
Paragraf
Statele membre de pavilion, ale fermelor piscicole și ale capcanelor iau măsuri astfel încât comandanții, membrii echipajului și proprietarii fermelor piscicole, ai capcanelor și ai navelor să nu stânjenească, să nu intimideze, să nu deranjeze, să nu influențeze, să nu corupă sau să nu încerce să corupă un observator regional al ICCAT aflați în exercițiul funcțiunii.
Paragraf
Statelor membre de pavilion, ale fermelor piscicole sau ale capcanelor li se furnizează, în conformitate cu toate cerințele aplicabile în materie de confidențialitate a datelor, copii ale tuturor datelor brute, rezumatelor și rapoartelor referitoare la campania de pescuit. Rapoartele observatorilor regionali ai ICCAT se transmit Comitetului de conformitate și SCRS.
Paragraf
Autoritățile competente ale statelor membre de pavilion, ale fermelor piscicole sau ale capcanelor unde observatorul regional ICCAT prestează servicii de observare pot solicita ca observatorul să fie înlocuit dacă dețin dovezi care arată că observatorul regional al ICCAT nu îndeplinește obligațiile sau nu îndeplinește în mod adecvat sarcinile prevăzute în prezentul regulament. Orice astfel de cazuri se raportează grupului 2.
Paragraf
Tarifele și organizarea
Paragraf
Costurile de punere în aplicare a programului regional de observare al ICCAT sunt finanțate de operatorii fermelor piscicole și ai capcanelor și de proprietarii navelor de pescuit cu plasă-pungă. Tariful se calculează pe baza costurilor totale ale programului și se plătește într-un cont special al Secretariatului ICCAT utilizat pentru punerea în aplicare a programului regional de observare al ICCAT.
Paragraf
Niciun observator regional al ICCAT nu este repartizat pe o navă, capcană sau fermă piscicolă pentru care nu s-au plătit tarifele prevăzute în prezenta anexă.
Litera a
estimarea de către observatorul național a numărului și a greutății exemplarelor de ton roșu capturate (inclusiv capturile accidentale);
Litera b
repartizarea capturilor, de exemplu: reținute la bord sau aruncate înapoi în mare, moarte ori vii;
Litera c
zona în care s-a efectuat captura, cu precizarea latitudinii și longitudinii;
Litera d
măsurarea efortului de pescuit (de exemplu, număr de plase pungă, număr de cârlige etc.), potrivit definiției din Manualul ICCAT pentru diferite unelte;
Litera e
data capturării;
Litera f
verificarea coerenței înregistrărilor din jurnalul de bord cu propria estimare a capturilor efectuată de observatorul național.
Litera a
în cazul unui transfer suplimentar care implică deplasarea peștelui între două cuști de transport:
Litera i
analizează fără întârziere înregistrarea video a transferului suplimentar, pentru a estima numărul exemplarelor de ton roșu care sunt transferate;
Litera ii
notifică imediat observațiile sale autorităților competente din statul membru de pavilion al remorcherelor donatoare, inclusiv numărul exemplarelor de ton roșu pe care le-a estimat și numărul corespunzător de exemplare de ton roșu raportate în ITD de comandantul remorcherului donator; și
Litera iii
integrează rezultatele analizei sale în rapoartele de observare adresate autorităților competente din statele membre de pavilion ale remorcherelor donatoare;
Litera b
înregistrează și raportează în rapoartele de observare toate exemplarele de ton roșu a căror moarte a fost constatată în timpul transportului;
Litera c
reperează și înregistrează navele suspectate de practicarea unui pescuit incompatibil cu măsurile de conservare ale ICCAT; și
Litera d
notifică fără întârziere autorităților competente din statele de pavilion ale remorcherelor donatoare rapoartele de observare la încheierea remorcării.
Litera i
analizează fără întârziere înregistrarea video a transferului suplimentar, pentru a estima numărul exemplarelor de ton roșu care sunt transferate;
Litera ii
notifică imediat observațiile sale autorităților competente din statul membru de pavilion al remorcherelor donatoare, inclusiv numărul exemplarelor de ton roșu pe care le-a estimat și numărul corespunzător de exemplare de ton roșu raportate în ITD de comandantul remorcherului donator; și
Litera iii
integrează rezultatele analizei sale în rapoartele de observare adresate autorităților competente din statele membre de pavilion ale remorcherelor donatoare;
Litera a
verifică autorizația de recoltare eliberată de autoritățile competente ale statului membru al capcanei;
Litera b
validează informațiile din declarațiile de prelucrare și/sau de recoltare întocmite de comandantul navei de prelucrare, de reprezentantul acestuia sau de operatorul capcanei.
Litera a
experiență suficientă pentru identificarea speciilor și a uneltelor de pescuit;
Litera b
cunoașterea satisfăcătoare a măsurilor de conservare și de gestionare ale ICCAT, precum și a orientărilor ICCAT privind formarea profesională;
Litera c
capacitatea de a observa și înregistra corect;
Litera d
capacitatea de a analiza înregistrări video;
Litera e
în măsura posibilului, cunoașterea satisfăcătoare a limbii statului membru sau a PCC de pavilion, a fermei piscicole sau a capcanei unde își îndeplinesc sarcinile.
Litera a
să fi absolvit programul de formare tehnică prevăzut în orientările stabilite de ICCAT;
Litera b
să fie resortisanți ai unuia dintre statele membre sau ai unei PCC și, în măsura posibilului, să nu fie resortisanți ai statului membru sau PCC de pavilion al navei de pescuit cu plase-pungă, ai statului membru sau PCC a fermei piscicole, nici ai statului membru sau PCC a capcanei pe care le observă;
Litera c
să fie în măsură să exercite sarcinile prevăzute în partea II, secțiunea C;
Litera d
să fie înscriși pe lista observatorilor regionali ai ICCAT care este ținută de Secretariatul ICCAT;
Litera e
să nu aibă, la momentul respectiv, interese financiare sau de alt gen în sectorul pescuitului de ton roșu.
Litera a
sarcini generale:
Litera i
observă și monitorizează conformitatea operațiunilor de pescuit și de creștere de ton roșu cu măsurile relevante de conservare și gestionare ale ICCAT;
Litera ii
desfășoară activități științifice precum prelevarea de probe sau culegerea datelor de la sarcina II, conform cerințelor Comisiei, pe baza recomandărilor SCRS;
Litera iii
reperează și înregistrează navele suspectate de practicarea unui pescuit incompatibil cu măsurile de conservare ale ICCAT și verifică și înregistrează denumirea navei de pescuit în cauză și numărul ICCAT al acesteia;
Litera iv
exercită orice alte sarcini definite de Comisie;
Litera b
în ceea ce privește activitatea de capturare a navelor de pescuit cu plasă-pungă sau a capcanelor:
Litera i
observă activitățile de pescuit desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Litera ii
observă și estimează capturile și verifică datele consemnate în jurnalul de bord;
Litera c
în ceea ce privește primele transferuri de la o navă de pescuit cu plasă-pungă sau o capcană la cuști de transport:
Litera i
înregistrează activitățile de transfer desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Litera ii
verifică poziția navei atunci când aceasta este implicată în activitatea de transfer;
Litera iii
examinează și analizează toate înregistrările video legate de operațiunea de transfer în cauză, după caz;
Litera iv
estimează numărul exemplarelor de ton roșu care urmează să fie transferate și înregistrează rezultatul în ITD;
Litera v
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă;
Litera vi
înregistrează și raportează rezultatul analizei efectuate;
Litera vii
verifică înregistrările făcute în notificarea prealabilă de transfer prevăzută la articolul 40 și în ITD prevăzută la articolul 42, precum și în eBCD;
Litera viii
verifică că ITD prevăzută la articolul 42 este transmisă comandantului remorcherului sau operatorul fermei piscicole sau al capcanei;
Litera ix
în ceea ce privește transferurile de control, verifică numărul de identificare al sigiliilor și se asigură că acestea sunt plasate astfel încât să nu se poată deschide ușile fără a rupe sigiliul;
Litera d
în ceea ce privește operațiunile de plasare în cuști, examinează înregistrările video ale camerei la plasarea în cuști pentru a stabili numărul exemplarelor de ton roșu plasate în cuști, în timp util pentru a permite operatorului fermei piscicole să completeze declarația aferentă de plasare în cuști;
Litera e
în ceea ce privește verificarea datelor:
Litera i
verifică și certifică datele conținute în ITD, în declarațiile de plasare în cuști și în eBCD, inclusiv prin analizarea înregistrărilor video;
Litera ii
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă, fermelor piscicole și capcanelor;
Litera iii
dacă operațiunea relevantă este conformă cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT, iar informațiile conținute în documentele respective concordă cu observațiile făcute de observatorul regional al ICCAT, semnează ITD, declarațiile de plasare în cuști și eBCD, numele și numărul ICCAT fiind clar scrise; în caz de dezacord, își menționează prezența în ITD și în declarațiile de plasare în cuști relevante sau în eBCD în cauză, sau în ambele, precum și motivele dezacordului, citând în mod specific normele sau procedurile care nu au fost respectate, în opinia sa;
Litera f
în ceea ce privește eliberările:
Litera i
în ceea ce privește eliberările înainte de plasarea în cuști, observă operațiunea de eliberare din plasă pungă sau din cușca de transport și raportează cu privire la aceasta, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII;
Litera ii
în ceea ce privește eliberările după plasarea în cuști, observă separarea prealabilă a peștilor și operațiunea ulterioară de eliberare și raportează cu privire la acestea, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII, inclusiv prin verificarea calității înregistrării video a separării anterioare pentru a constata dacă aceasta satisface standardele minime pentru procedurile de înregistrare video prevăzute în anexa X și prin stabilirea numărului de exemplare de ton roșu care au fost eliberate;
Litera iii
în ambele cazuri, verifică ordinul de eliberare emis de autoritatea competentă a statului membru sau a PCC în cauză și validează informațiile din declarația de eliberare întocmită de donator sau de operatorul fermei piscicole;
Litera g
în ceea ce privește operațiunile de recoltare la fermele piscicole:
Litera i
verifică autorizația de recoltare eliberată de autoritatea competentă din statul membru sau din PCC a fermei piscicole;
Litera ii
validează informațiile din declarațiile de prelucrare și de recoltare întocmite de comandantul navei de prelucrare, de reprezentantul acestuia sau de operatorul fermei piscicole;
Litera h
în ceea ce privește raportarea
Litera i
înregistrează și verifică prezența oricărui tip de marcaj, inclusiv a semnelor naturale, și notifică orice indiciu de eliminare recentă a unui marcaj; pentru toate exemplarele de ton roșu marcate cu etichete electronice, efectuează eșantionarea biologică completă (otolite, coloane vertebrale și eșantion genetic) în conformitate cu orientările SCRS;
Litera ii
întocmește rapoarte generale care compilează informațiile colectate în temeiul secțiunii C și oferă comandantului navei de pescuit și operatorului fermei piscicole posibilitatea de a adăuga la respectivele rapoarte orice alte informații relevante;
Litera iii
înaintează rapoartele generale prevăzute la punctul (ii) entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, pentru a fi transmise Secretariatului ICCAT în termen de 20 de zile de la încheierea perioadei de observație;
Litera iv
în cazurile în care observatorul regional al ICCAT constată o posibilă nerespectare a unei recomandări ICCAT, transmite fără întârziere informațiile respective entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, care le transmite fără întârziere autorității competente din statul membru de pavilion, al capcanei sau al fermei piscicole în cauză, precum și Secretariatului ICCAT; în acest scop, entitatea care desfășoară programul regional de observare al ICCAT instituie un sistem prin care informațiile respective să poată fi comunicate în condiții de siguranță;
Litera v
obține, în măsura posibilului, dovezi (și anume fotografii, înregistrări video) cu privire la posibila neconformitate detectată și le anexează la raportul observatorului regional al ICCAT.
Litera i
observă și monitorizează conformitatea operațiunilor de pescuit și de creștere de ton roșu cu măsurile relevante de conservare și gestionare ale ICCAT;
Litera ii
desfășoară activități științifice precum prelevarea de probe sau culegerea datelor de la sarcina II, conform cerințelor Comisiei, pe baza recomandărilor SCRS;
Litera iii
reperează și înregistrează navele suspectate de practicarea unui pescuit incompatibil cu măsurile de conservare ale ICCAT și verifică și înregistrează denumirea navei de pescuit în cauză și numărul ICCAT al acesteia;
Litera iv
exercită orice alte sarcini definite de Comisie;
Litera i
observă activitățile de pescuit desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Litera ii
observă și estimează capturile și verifică datele consemnate în jurnalul de bord;
Litera i
înregistrează activitățile de transfer desfășurate și raportează în legătură cu acestea;
Litera ii
verifică poziția navei atunci când aceasta este implicată în activitatea de transfer;
Litera iii
examinează și analizează toate înregistrările video legate de operațiunea de transfer în cauză, după caz;
Litera iv
estimează numărul exemplarelor de ton roșu care urmează să fie transferate și înregistrează rezultatul în ITD;
Litera v
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă;
Litera vi
înregistrează și raportează rezultatul analizei efectuate;
Litera vii
verifică înregistrările făcute în notificarea prealabilă de transfer prevăzută la articolul 40 și în ITD prevăzută la articolul 42, precum și în eBCD;
Litera viii
verifică că ITD prevăzută la articolul 42 este transmisă comandantului remorcherului sau operatorul fermei piscicole sau al capcanei;
Litera ix
în ceea ce privește transferurile de control, verifică numărul de identificare al sigiliilor și se asigură că acestea sunt plasate astfel încât să nu se poată deschide ușile fără a rupe sigiliul;
Litera i
verifică și certifică datele conținute în ITD, în declarațiile de plasare în cuști și în eBCD, inclusiv prin analizarea înregistrărilor video;
Litera ii
întocmește un raport zilnic privind activitățile de transfer ale navelor de pescuit cu plasă-pungă, fermelor piscicole și capcanelor;
Litera iii
dacă operațiunea relevantă este conformă cu măsurile de conservare și gestionare ale ICCAT, iar informațiile conținute în documentele respective concordă cu observațiile făcute de observatorul regional al ICCAT, semnează ITD, declarațiile de plasare în cuști și eBCD, numele și numărul ICCAT fiind clar scrise; în caz de dezacord, își menționează prezența în ITD și în declarațiile de plasare în cuști relevante sau în eBCD în cauză, sau în ambele, precum și motivele dezacordului, citând în mod specific normele sau procedurile care nu au fost respectate, în opinia sa;
Litera i
în ceea ce privește eliberările înainte de plasarea în cuști, observă operațiunea de eliberare din plasă pungă sau din cușca de transport și raportează cu privire la aceasta, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII;
Litera ii
în ceea ce privește eliberările după plasarea în cuști, observă separarea prealabilă a peștilor și operațiunea ulterioară de eliberare și raportează cu privire la acestea, în conformitate cu protocolul de eliberare din anexa XII, inclusiv prin verificarea calității înregistrării video a separării anterioare pentru a constata dacă aceasta satisface standardele minime pentru procedurile de înregistrare video prevăzute în anexa X și prin stabilirea numărului de exemplare de ton roșu care au fost eliberate;
Litera iii
în ambele cazuri, verifică ordinul de eliberare emis de autoritatea competentă a statului membru sau a PCC în cauză și validează informațiile din declarația de eliberare întocmită de donator sau de operatorul fermei piscicole;
Litera i
verifică autorizația de recoltare eliberată de autoritatea competentă din statul membru sau din PCC a fermei piscicole;
Litera ii
validează informațiile din declarațiile de prelucrare și de recoltare întocmite de comandantul navei de prelucrare, de reprezentantul acestuia sau de operatorul fermei piscicole;
Litera i
înregistrează și verifică prezența oricărui tip de marcaj, inclusiv a semnelor naturale, și notifică orice indiciu de eliminare recentă a unui marcaj; pentru toate exemplarele de ton roșu marcate cu etichete electronice, efectuează eșantionarea biologică completă (otolite, coloane vertebrale și eșantion genetic) în conformitate cu orientările SCRS;
Litera ii
întocmește rapoarte generale care compilează informațiile colectate în temeiul secțiunii C și oferă comandantului navei de pescuit și operatorului fermei piscicole posibilitatea de a adăuga la respectivele rapoarte orice alte informații relevante;
Litera iii
înaintează rapoartele generale prevăzute la punctul (ii) entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, pentru a fi transmise Secretariatului ICCAT în termen de 20 de zile de la încheierea perioadei de observație;
Litera iv
în cazurile în care observatorul regional al ICCAT constată o posibilă nerespectare a unei recomandări ICCAT, transmite fără întârziere informațiile respective entității care desfășoară programul regional de observare al ICCAT, care le transmite fără întârziere autorității competente din statul membru de pavilion, al capcanei sau al fermei piscicole în cauză, precum și Secretariatului ICCAT; în acest scop, entitatea care desfășoară programul regional de observare al ICCAT instituie un sistem prin care informațiile respective să poată fi comunicate în condiții de siguranță;
Litera v
obține, în măsura posibilului, dovezi (și anume fotografii, înregistrări video) cu privire la posibila neconformitate detectată și le anexează la raportul observatorului regional al ICCAT.
Litera a
i se permite accesul la personalul navei de pescuit cu plase pungă, al fermei piscicole și al capcanei, precum și la unelte de pescuit, cuști, echipamente și înregistrări ale camerei de control;
Litera b
la cerere și pentru a-și îndeplini sarcinile stabilite în programul regional de observare al ICCAT, i se permite accesul la următoarele echipamente, dacă sunt prezente pe navele pe care sunt repartizați observatorii:
Litera i
echipamente de navigație prin satelit;
Litera ii
ecrane de afișare radar, atunci când sunt în funcțiune;
Litera iii
mijloace electronice de comunicare;
Litera c
i se oferă cazare și masă, precum și accesul la instalații sanitare adecvate, în condiții egale cu cele de care beneficiază ofițerii;
Litera d
i se pune la dispoziție un spațiu adecvat pe pasarelă sau în timonerie pentru a-și desfășura activitatea administrativă, precum și un spațiu pe punte, adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor de observare.
Litera i
echipamente de navigație prin satelit;
Litera ii
ecrane de afișare radar, atunci când sunt în funcțiune;
Litera iii
mijloace electronice de comunicare;
Anexa 10
ANEXA V
Anexa 11
ANEXA XIIITratarea peștilor morți sau pierduți
Paragraf
Raportarea exemplarelor de ton roșu moarte sau pierdute
Paragraf
Numărul exemplarelor de ton roșu care mor în timpul oricărei operațiuni reglementate în temeiul prezentului regulament se raportează de către operatorul donator, în cazul unei operațiuni de transfer și al transportului aferent, sau de către operatorul fermei piscicole, în cazul unei operațiuni de plasare în cuști sau al unor activități de creștere, și se deduce din cota relevantă a statului membru în cauză.
Paragraf
În sensul prezentei anexe, pește pierdut înseamnă exemplarele de ton roșu dispărute care, după eventualele diferențe constatate în cursul investigației menționate la articolul 50 din prezentul regulament, nu au fost justificate ca mortalitate.
Paragraf
Tratarea peștilor care mor în timpul capturării și al primului transfer
Paragraf
Exemplarele de ton roșu care mor în timpul capturării și al primului transfer de pe o navă de pescuit cu plasă-pungă sau dintr-o capcană se înregistrează în jurnalul de bord al navei de pescuit cu plasă-pungă sau în raportul zilnic privind capturile al capcanei și se raportează în ITD și în secțiunea 4 (Informații privind transferul) din eBCD.
Paragraf
eBCD este pus la dispoziția comandantului remorcherului, cu secțiunile 2 (Capturile totale), 3 (Informații privind comercializarea) și 4 (Informații privind transferul), inclusiv subsecțiunile referitoare la pești morți completate.
Paragraf
Secțiunea 2 (Informații privind capturile) din eBCD se referă la toate exemplarele de ton roșu capturate. Cantitățile totale raportate în secțiunile 3 (Informații privind comercializarea) și 4 (Informații privind transferul) din eBCD (inclusiv subsecțiunile referitoare la pești morți) sunt egale cu cantitățile raportate în secțiunea 2 (Informații privind capturile) din aceasta, după deducerea tuturor mortalităților constatate între capturare și finalizarea transferului.
Paragraf
eBCD este însoțit de ITD, în conformitate cu prezentul regulament.
Paragraf
O copie a eBCD, care conține secțiunea 8 (Informații privind comercializarea), se completează și se înmânează comandantului navei auxiliare care transportă la țărm tonul roșu mort (sau este păstrată pe nava de capturare sau la capcană dacă peștii morți sunt debarcați direct la țărm). O copie a ITD însoțește peștii morți și copia respectivă a eBCD.
Paragraf
Cantitățile de pește mort sunt înregistrate în eBCD al navei de capturare care a efectuat captura sau, în cazul operațiunii comune de pescuit, în eBCD al navelor de capturare participante sau în eBCD al unei nave aflate sub alt pavilion care participă la operațiunea comună de pescuit.
Paragraf
Tratamentul peștilor care mor sau care se pierd în timpul transferurilor suplimentare și al operațiunilor de transport
Paragraf
Comandanții remorcherelor raportează, utilizând modelul prevăzut în secțiunea F, toate exemplarele de ton roșu care mor în timpul transportului. Diferitele rânduri se completează de către comandantul remorcherului de fiecare dată când se reperează un pește mort sau pierdut.
Paragraf
În cazul transferurilor suplimentar, comandantul remorcherului donator furnizează originalul raportului comandantului remorcherului de destinație al tonului roșu și păstrează la bord o copie, pe durata campaniei.
Paragraf
La sosirea unei cuști de transport la ferma de destinație, comandantul remorcherului transmite autorității competente a statului membru al fermei piscicole sau a PCC responsabilă de ferma piscicolă setul complet al rapoartelor privind peștii morți utilizând modelul prevăzut în secțiunea F.
Paragraf
În scopul utilizării cotelor care urmează să fie stabilite de statul membru de pavilion sau al capcanei, greutatea peștilor care mor sau care se pierd în timpul transportului se evaluează după cum urmează:
Paragraf
pentru peștii morți:
Paragraf
în cazul debarcării, se aplică greutatea efectivă la debarcare;
Paragraf
în cazul în care peștii morți sunt aruncați înapoi în mare, greutatea medie a exemplarelor de ton roșu stabilită în momentul plasării în cuști se aplică numărului de exemplare de ton roșu aruncate înapoi în mare;
Paragraf
pentru peștii considerați în alt mod drept pești pierduți în momentul investigației prevăzute la articolul 50, greutatea medie a exemplarelor de ton roșu stabilită în momentul plasării în cuști se aplică numărului de exemplare de ton roșu considerate drept pești pierduți, astfel cum a fost stabilit de autoritatea competentă din statul membru de pavilion sau al capcanei, ce rezultă din analizarea de către aceasta a înregistrării video a primului transfer în contextul investigației.
Paragraf
Tratarea peștilor care mor în timpul operațiunilor de plasare în cuști
Paragraf
Toți peștii care mor în timpul operațiunilor de plasare în cuști se raportează de operatorul fermei piscicole în declarația de plasare în cuști. Autoritatea competentă a statului membru al fermei piscicole se asigură că numărul și greutatea exemplarelor de ton roșu care mor în timpul operațiunilor de plasare în cuști se raportează în subsecțiunea relevantă a secțiunii 6 (Informații privind creșterea) din eBCD.
Paragraf
Tratarea peștilor care mor sau care se pierd în timpul activităților de creștere
Paragraf
Peștii morți sau pierduți în fermele piscicole sau cei care dispar de la fermele piscicole, inclusiv cei despre care se presupune că au fost furați sau au scăpat, se raportează de către operatorul fermei autorității competente din statul membru al fermei piscicole imediat după reperarea peștilor morți sau pierduți. Raportul operatorului fermei este însoțit de documentele justificative necesare (de exemplu, plângerea depusă cu privire la peștele furat, raportul privind daunele în caz de deteriorare a cuștii). După primirea acestui raport, autoritatea competentă a statului membru al fermei piscicole aplică modificările necesare în eBCD în cauză sau îl anulează (pe baza dezvoltărilor necesare în sistemul eBCD).
Paragraf
Model de raportare
Litera a
pentru peștii morți:
Litera i
în cazul debarcării, se aplică greutatea efectivă la debarcare;
Litera ii
în cazul în care peștii morți sunt aruncați înapoi în mare, greutatea medie a exemplarelor de ton roșu stabilită în momentul plasării în cuști se aplică numărului de exemplare de ton roșu aruncate înapoi în mare;
Litera b
pentru peștii considerați în alt mod drept pești pierduți în momentul investigației prevăzute la articolul 50, greutatea medie a exemplarelor de ton roșu stabilită în momentul plasării în cuști se aplică numărului de exemplare de ton roșu considerate drept pești pierduți, astfel cum a fost stabilit de autoritatea competentă din statul membru de pavilion sau al capcanei, ce rezultă din analizarea de către aceasta a înregistrării video a primului transfer în contextul investigației.
Litera i
în cazul debarcării, se aplică greutatea efectivă la debarcare;
Litera ii
în cazul în care peștii morți sunt aruncați înapoi în mare, greutatea medie a exemplarelor de ton roșu stabilită în momentul plasării în cuști se aplică numărului de exemplare de ton roșu aruncate înapoi în mare;
Tabel 1
Tabelul 1
Anexa 12
ANEXA VI
Anexa 13
ANEXA XVaProcedura pentru operațiunile de sigilare a cuștilor de transport
Paragraf
Înainte de trimiterea pe o navă de pescuit cu plasă-pungă, la o capcană sau pe un remorcher, entitatea care desfășoară programul regional de observare al ICCAT și autoritatea competentă a statului membru furnizează cel puțin 25 de sigilii ICCAT fiecărui observator regional și, respectiv, observator național al ICCAT de care este responsabil și păstrează o evidență a sigiliilor furnizate și utilizate.
Paragraf
Operatorul donator răspunde de sigilarea documentelor. În acest scop, pe fiecare ușă a cuștilor se plasează cel puțin trei sigilii, astfel încât să nu se poată deschide ușile fără a se rupe sigiliile.
Paragraf
Operațiunea de sigilare este înregistrată video de operatorul donator și permite identificarea sigiliilor și verificarea faptului că sigiliile au fost amplasate corespunzător. Înregistrarea video respectă standardele minime pentru procedurile de înregistrare video prevăzute în anexa X. Înregistrarea video în cauză însoțește peștele până la ferma piscicolă de destinație. O copie a înregistrării video se păstrează la bordul navelor donatoare sau la capcane și este accesibilă în orice moment, în vederea controlului, pe durata campaniei de pescuit. O copie a înregistrării video se pune la dispoziția observatorului regional ICCAT aflat la bordul navei de pescuit cu plasă-pungă sau la capcană ori a observatorului regional aflat pe remorcherul de destinație, spre a fi transmisă autorității competente a statului membru sau a PCC sau observatorului regional al ICCAT prezent la transferul de control ulterior.
Paragraf
Înregistrarea video a transferului de control ulterior include operațiunea de desigilare, care se efectuează astfel încât să se poată identifica sigiliile și să se poată verifica faptul că acestea nu au fost manipulate.
Anexa 14
ANEXA XVbModel pentru declarația de prelucrare și declarația de recoltare
Tabel 1
Tabelul 1