Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 389/2012 al Consiliului din 2 mai 2012 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2073/2004, în special articolul 9 alineatul (2), articolul 15 alineatul (5) și articolul 16 alineatul (3),
1
Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului stabilește procedura care trebuie urmată în cazul deplasărilor de produse accizabile între statele membre, precum și procedurile aplicabile deplasărilor de produse accizabile care sunt exportate în afara Uniunii și monitorizarea și supravegherea acestor deplasări prin intermediul sistemului informatizat menționat la articolul 1 din Decizia (UE) 2020/263 a Parlamentului European și a Consiliului (denumit în continuare sistemul informatizat).
2
Articolul 21 alineatul (5) din Directiva (UE) 2020/262 impune autorităților competente din statul membru de export să trimită, prin intermediul sistemului informatizat, o notificare autorităților competente din statul membru de expediție, în cazul în care produsele nu vor mai fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii.
3
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 al Comisiei stabilește normele privind cooperarea și schimbul de informații între statele membre în ceea ce privește deplasările de produse aflate în regim suspensiv de accize. Pentru a ține seama de modificările introduse prin articolul 21 alineatul (5) din Directiva (UE) 2020/262, este necesar să se modifice datele necesare pentru documentele de asistență administrativă reciprocă menționate la articolul 9 alineatul (2), la articolul 15 alineatul (5) și la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 389/2012 pentru a permite schimbul de informații pentru deplasările de produse accizabile destinate a fi exportate în regim suspensiv de accize, astfel încât autoritățile competente să poată controla și aceste deplasări ale produselor supuse accizelor.
4
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 trebuie modificat în consecință.
5
Se preconizează că sistemul informatizat va fi interconectat cu sistemul automatizat de export al UE până la 13 februarie 2024, când notificările menționate la articolul 21 alineatul (5) din Directiva (UE) 2020/262 nu vor mai putea fi efectuate prin alte mijloace decât prin sistemul informatizat, astfel cum se prevede la articolul 54 din directiva respectivă. Întrucât prezentul regulament se referă la procedurile aplicabile deplasărilor produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize care sunt exportate în afara Uniunii, aplicarea prezentului regulament ar trebui amânată până la acea dată.
6
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,
Articolul 1
Paragraf
Anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 13 februarie 2024.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 12 ianuarie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Anexele I și II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/323 se modifică după cum urmează:
Paragraf
În anexa I, tabelele 1-16 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
În anexa II, lista de coduri 15 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Lista de coduri 15: Tipul documentului
Paragraf
Lista de coduri 15: Tipul documentului
Punctul 1
În anexa I, tabelele 1-16 se înlocuiesc cu următorul text:
Litera
X01 = Acceptat
Litera
X02 = Anulat
Litera
X03 = Livrat
Litera
X04 = Deviat
Litera
X05 = Respins
Litera
X06 = Înlocuit
Litera
X07 = e-AD/e-SAD închis manual
Litera
X08 = Refuzat
Litera
X09 = Nul/Inexistent
Litera
X10 = Refuzat parțial
Litera
X11 = Export în curs
Litera
X12 = Acceptat pentru export
Litera
X13 = Oprit
Litera
X14 = Declarație de export acceptată
Litera
X15 = Cerere de e-AD acceptată pentru export
Litera
IE801 = E-AD/E-SAD
Litera
IE803 = NOTIFICARE PRIVIND UN E-AD/E-SAD DEVIAT
Litera
IE807 = INTRERUPEREA DEPLASĂRII
Litera
IE810 = ANULAREA UNUI E-AD
Litera
IE813 = SCHIMBAREA DESTINAȚIEI
Litera
IE818 = RAPORT DE PRIMIRE/EXPORT ACCEPTAT SAU (PARȚIAL) REFUZAT
Litera
IE819 = ALERTĂ SAU RESPINGERE A UNUI E-AD/E-SAD
Litera
IE829 = NOTIFICARE DE ACCEPTARE A EXPORTULUI
Litera
IE836 = NOTIFICARE DE INVALIDARE A DECLARAȚIEI DE EXPORT CĂTRE ASM DE EXPEDIȚIE/A EXPEDITORULUI
Litera
IE839 = RESPINGEREA DE CĂTRE AUTORITĂȚILE VAMALE A E-AD
Litera
IE881 = RĂSPUNS PRIVIND ÎNCHIDEREA MANUALĂ
Litera
IE905 = CONFIRMAREA STATUTULUI
Litera
None = NUL/INEXISTENT
Litera
1 = Cerere de sincronizare a statutului
Litera
2 = Cerere privind istoricul deplasării
Litera
X01 = Acceptat
Litera
X02 = Anulat
Litera
X03 = Livrat
Litera
X04 = Deviat
Litera
X05 = Respins
Litera
X06 = Înlocuit
Litera
X07 = e-AD/e-SAD închis manual
Litera
X08 = Refuzat
Litera
X09 = Nul/Inexistent
Litera
X10 = Refuzat parțial
Litera
X11 = Export în curs
Litera
X12 = Acceptat pentru export
Litera
X13 = Oprit
Litera
X14 = Declarație de export acceptată
Litera
X15 = Cerere de e-AD acceptată pentru export
Litera
IE801 = E-AD/E-SAD
Litera
IE803 = NOTIFICARE PRIVIND UN E-AD/E-SAD DEVIAT
Litera
IE807 = INTRERUPEREA DEPLASĂRII
Litera
IE810 = ANULAREA UNUI E-AD
Litera
IE813 = SCHIMBAREA DESTINAȚIEI
Litera
IE818 = RAPORT DE PRIMIRE/EXPORT ACCEPTAT SAU (PARȚIAL) REFUZAT
Litera
IE819 = ALERTĂ SAU RESPINGERE A UNUI E-AD/E-SAD
Litera
IE829 = NOTIFICARE DE ACCEPTARE A EXPORTULUI
Litera
IE836 = NOTIFICARE DE INVALIDARE A DECLARAȚIEI DE EXPORT CĂTRE ASM DE EXPEDIȚIE/A EXPEDITORULUI
Litera
IE839 = RESPINGEREA E-AD DE CĂTRE AUTORITĂȚILE VAMALE
Litera
IE881 = RĂSPUNS PRIVIND ÎNCHIDEREA MANUALĂ
Litera
IE905 = CONFIRMAREA STATUTULUI
Litera
None = NUL/INEXISTENT
Litera
1 = Explicație a întârzierii în transmiterea raportului de primire/export
Litera
2 = Explicație a întârzierii în indicarea destinației
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
R dacă <Codul explicației> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Export

O pentru Codul tipului de destinație 6
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R pentru Acceptarea declarației de export
Litera
Nu se aplică pentru Acordarea liberului de vamă pentru export
Litera
R pentru Acordarea liberului de vamă pentru export
Litera
Nu se aplică pentru Acceptarea declarației de export
Litera
R pentru Codurile motivului de respingere 1 sau 2
Litera
Nu se aplică Codurilor motivului de respingere 4 și 5
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 4 sau 5
Litera
Nu se aplică Codurilor motivului de respingere 1 și 2
Litera
1 = Datele de import nu au fost găsite
Litera
2 = Conținutul e-AD nu corespunde datelor de import
Litera
3 = (rezervat)
Litera
4 = Rezultat negativ al controlului încrucișat
Litera
5 = Rezultat nesatisfăcător al controlului la biroul de export
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 4 sau 5
Litera
Nu se aplică Codurilor motivului de respingere 1 și 2
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 4
Litera
Nu se aplică Codului motivului de respingere 5
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 5
Litera
Nu se aplică Codului motivului de respingere 4
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 4
Litera
Nu se aplică Codurilor motivului de respingere 1, 2 și 5
Litera
1 = (rezervat)
Litera
2 = Nu există un număr unic de referință al corpului (Body Record Unique Reference) în e-AD sau nu există un ARTICOL DE MARFĂ corespondent în declarația de export
Litera
3 = (rezervat)
Litera
4 = Greutatea/masa nu corespunde
Litera
5 = (rezervat)
Litera
6 = Codurile NC nu corespund
Litera
7 = Greutatea/masa nu corespund, iar codurile NC nu corespund
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
R dacă:
Litera
valoarea din caseta 10.5.1.1.d este 1 (Rezultatul validării este pozitiv), iar valoarea din caseta 10.5.1.1.c este 6 (Codul diagnosticului este Codurile NC nu corespund) sau;
Litera
dacă valoarea din caseta 10.5.1.1.d este 0 (Rezultatul validării este negativ);

R, dacă valoarea din caseta 10.5.1.1.d este 1 (Rezultatul validării este pozitiv), iar valoarea din caseta 10.5.1.1.c este 4 (Codul diagnosticului este Greutatea/masa nu corespunde);
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
R pentru Codul motivului de respingere 5
Litera
Nu se aplică Codurilor motivului de respingere 1, 2 și 4
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite

R dacă <Indicatorul respingerii deplasării> este Adevărat
Litera
O dacă <Indicatorul respingerii deplasării> este Fals
Litera
R dacă <Codul motivului de alertă sau de respingere a deplasării> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul depunătorului> este Expeditor
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Antrepozitar autorizat; SAU
Litera
Expeditor înregistrat SAU
Litera
Expeditor certificat
Litera
R dacă <Tipul depunătorului> nu este Expeditor
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de schimbare a destinației (sau de divizare)
Litera
2 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de transmitere a raportului de primire/export
Litera
3 = Mesaj de atenționare la expirarea termenului de furnizare a informațiilor privind destinația (articolul 22 din Directiva (UE) 2020/262)
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = (rezervat)
Litera
2 = Cerere de date de referință
Litera
3 = (rezervat)
Litera
4 = (rezervat)
Litera
5 = Cerere de resincronizare a registrului operatorilor economici
Litera
6 = Cerere de recuperare a unei liste de e-AD-uri/e-SAD-uri
Litera
7 = Cerere de statistici SEED
Litera
8 = Cerere de recuperare a unei liste de e-AD-uri
Litera
9 = Cerere de recuperare a unei liste de e-SAD-uri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2, 5, 6 sau 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2 sau 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2 sau 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 6, 8 sau 9
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = ARC
Litera
2 = Marca comercială a produsului
Litera
3 = Categorii de produse accizabile ale deplasării
Litera
4 = (rezervat)
Litera
5 = (rezervat)
Litera
6 = (rezervat)
Litera
7 = (rezervat)
Litera
8 = Orașul destinatarului
Litera
9 = Orașul expeditorului
Litera
10 = Orașul garantului
Litera
11 = (rezervat)
Litera
12 = Orașul locului de livrare
Litera
13 = Orașul antrepozitului fiscal de expediere
Litera
14 = Orașul transportatorului
Litera
15 = Codul NC al produsului
Litera
16 = Data facturii
Litera
17 = Codul de acciză al destinatarului
Litera
18 = Codul de acciză al expeditorului
Litera
19 = Codul de acciză al garantului
Litera
20 = (rezervat)
Litera
21 = (rezervat)
Litera
22 = Codul de acciză al antrepozitului fiscal de destinație
Litera
23 = Codul de acciză al antrepozitului fiscal de expediere
Litera
24 = (rezervat)
Litera
25 = Codul produsului accizabil
Litera
26 = Durata transportului
Litera
27 = Statul membru de destinație
Litera
28 = Statul membru de expediere
Litera
29 = Denumirea destinatarului
Litera
30 = Denumirea expeditorului
Litera
31 = Denumirea garantului
Litera
32 = (rezervat)
Litera
33 = Denumirea locului de livrare
Litera
34 = Denumirea antrepozitului fiscal de expediere
Litera
35 = Denumirea transportatorului
Litera
36 = Numărul facturii
Litera
37 = Codul poștal al destinatarului
Litera
38 = Codul poștal al expeditorului
Litera
39 = Codul poștal al garantului
Litera
40 = (rezervat)
Litera
41 = Codul poștal al locului de livrare
Litera
42 = Codul poștal al antrepozitului fiscal de expediere
Litera
43 = Codul poștal al transportatorului
Litera
44 = Cantitatea de produse (în corpul e-AD/e-SAD)
Litera
45 = Numărul de referință local, adică un număr de serie atribuit de expeditor
Litera
46 = Tipul de transport
Litera
47 = (rezervat)
Litera
48 = (rezervat)
Litera
49 = Codul de TVA al destinatarului
Litera
50 = (rezervat)
Litera
51 = Codul de TVA al transportatorului
Litera
52 = Schimbarea destinației (numărul de ordine ≥ 2)
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Operatori economici activi/ inactivi și eliminați
Litera
2 = Expirări iminente
Litera
3 = Operatori economici pe tip și antrepozite fiscale
Litera
4 = Activitate legată de accize
Litera
5 = Modificări ale autorizațiilor de accize
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 7
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Semestru>
Litera
<Trimestru>
Litera
<Lună>
Litera
1 = Primul semestru
Litera
2 = Al doilea semestru
Litera
1 = Primul trimestru
Litera
2 = Al doilea trimestru
Litera
3 = Al treilea trimestru
Litera
4 = Al patrulea trimestru
Litera
1 = Ianuarie
Litera
2 = Februarie
Litera
3 = Martie
Litera
4 = Aprilie
Litera
5 = Mai
Litera
6 = Iunie
Litera
7 = Iulie
Litera
8 = August
Litera
9 = Septembrie
Litera
10 = Octombrie
Litera
11 = Noiembrie
Litera
12 = Decembrie
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2 sau 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
0: pentru recuperare (sau lipsă pentru a permite o compatibilitate inversă);
Litera
1: pentru extracție;
Litera
2: pentru înregistrările neanulate.
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 2
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
1 = Unități de măsură
Litera
2 = Tipuri de evenimente
Litera
3 = Tipuri de dovezi
Litera
4 = (rezervat)
Litera
5 = (rezervat)
Litera
6 = Coduri lingvistice
Litera
7 = Administrații naționale
Litera
8 = Coduri de țară
Litera
9 = Coduri de ambalaje
Litera
10 = Motivele recepției nesatisfăcătoare sau ale raportului de control
Litera
11 = Motive de întrerupere
Litera
12 = (rezervat)
Litera
13 = Moduri de transport
Litera
14 = Unități de transport
Litera
15 = Zone vitivinicole
Litera
16 = Coduri de operațiuni cu vinuri
Litera
17 = Categorii de produse accizabile
Litera
18 = Produse accizabile
Litera
19 = Coduri NC
Litera
20 = Corespondențe cod NC – produs accizabil
Litera
21 = Motivele anulării
Litera
22 = Motivele alertei sau respingerii privind e-AD
Litera
23 = Justificările întârzierii
Litera
24 = (rezervat)
Litera
25 = Persoane care semnalează evenimentul
Litera
26 = Motivele refuzului
Litera
27 = Motivele întârzierii rezultatului
Litera
28 = Acțiuni solicitate
Litera
29 = Motivele cererii
Litera
30 = (rezervat)
Litera
31 = (rezervat)
Litera
32 = (rezervat)
Litera
33 = (rezervat)
Litera
34 = Motivele care împiedică acțiunea de cooperare administrativă
Litera
35 = (rezervat)
Litera
36 = Tipul documentului
Litera
37 = (rezervat)
Litera
38 = (rezervat)
Litera
39 = Motivele cererii de închidere manuală
Litera
40 = Motivele respingerii închiderii manuale
Litera
41 = Administrație națională – grade Plato
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
Destinație – Export
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R pentru Codurile tipului de destinație 1, 4, 9 și 10
Litera
O pentru Codurile tipului de destinație 2, 3 și 5
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
R pentru Codul tipului de destinație 6
Litera
Nu se aplică în alte cazuri.
Litera
0 = Altul
Litera
2 = Niciun e-AD/e-SAD recuperat nu corespunde criteriilor de selecție
Litera
3 = Datele de referință nu sunt disponibile
Litera
4 = Lista cu birourile pentru accize nu este disponibilă
Litera
5 = Datele SEED nu sunt disponibile
Litera
7 = Date solicitate necunoscute
Litera
8 = Număr incremental în afara intervalului
Litera
26 = Duplicat constatat
Litera
112 = Valoare incorectă (a codului)
Litera
115 = Nu se acceptă în această poziție
Litera
1 = Cooperare administrativă
Litera
2 = rezervat
Litera
R dacă <Tipul cererii> este 1
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Număr VAT>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
R dacă <Denumirea operatorului> este furnizată, însă <Codul de acciză al operatorului> și <Numărul TVA> nu sunt furnizate
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>

R dacă <Codul acțiunii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Mesaj de răspuns privind cooperarea administrativă
Litera
2 = rezervat
Litera
R dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere ȘI
Litera
R dacă este furnizat <Codul motivului de refuz>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de refuz> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Mesaj de atenționare privind rezultatele cooperării administrative
Litera
2 = Rezervat
Litera
O dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> nu corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere
Litera
R dacă <Identificatorul de corelare de monitorizare> corespunde cu <Identificatorul de corelare de monitorizare> într-un mesaj de cerere ȘI<Identificatorul național de referință al cazului> este prezent în mesajul de cerere

O dacă se utilizează <ARC>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul acțiunii de cooperare administrativă> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului care împiedică acțiunea ACO> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Altă constatare
Litera
1 = (rezervat)
Litera
2 = Expediție regulamentară
Litera
3 = Produsele expediate nu au ajuns la destinație
Litera
4 = Produsele expediate au ajuns târziu
Litera
5 = Lipsă constatată
Litera
6 = Produse accizabile neregulamentare
Litera
7 = Expediție neînscrisă în evidența stocurilor
Litera
8 = Operatorul nu a putut fi contactat
Litera
9 = Operator lipsă
Litera
10 = Excedent constatat
Litera
11 = EPC incorect
Litera
12 = Cod al tipului de destinație incorect
Litera
13 = Diferențe confirmate
Litera
14 = Închidere manuală recomandată
Litera
15 = Întrerupere recomandată
Litera
16 = Nereguli identificate
Litera
R dacă <Constatare la destinație> este Altă constatare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Nu s-a solicitat raportare
Litera
1 = Raportare solicitată
Litera
2 = Raportare furnizată
Litera
<Acțiuni de monitorizare>
Litera
<Relevanța informațiilor>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Acțiuni de monitorizare>
Litera
<Relevanța informațiilor>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Scurtă descriere a documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
1 = Document validat
Litera
R după validarea cu succes
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R, cu excepția <Numărului străzii>, care este O, dacă nu se furnizează <Numărul de referință al biroului de control>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Numărul de telefon>
Litera
<Numărul de fax>
Litera
<Adresa de e-mail>
Litera
în caz contrar, nu este aplicabil niciunul dintre cele trei atribute
Litera
0 = Altele
Litera
2 = (rezervat)
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
3 = Reprezentant fiscal
Litera
4 = Vânzător
Litera
5 = Persoană debitoare
Litera
6 = Client persoană fizică
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>

R dacă <MIJLOC DE TRANSPORT. Codul modului de transport> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Control fizic
Litera
2 = Controlul documentelor
Litera
0 = Alt motiv
Litera
1 = Control început aleatoriu
Litera
2 = Eveniment semnalat
Litera
3 = Primire cerere de asistență
Litera
4 = Cerere din partea unui alt birou
Litera
5 = Primire alertă
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Satisfăcător
Litera
2 = Discrepanțe minore constatate
Litera
3 = Întrerupere recomandată
Litera
4 = Intenția de a prezenta o cerere în conformitate cu articolul 9 sau articolul 46 din Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului
Litera
5 = Pierdere admisibilă constatată, în legătură cu articolul 6 sau articolul 45 din Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
0 = Nu sau Fals
Litera
1 = Da sau Adevărat
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
0 = Alte acțiuni de control
Litera
1 = Pachete numărate verificate
Litera
2 = Descărcate
Litera
3 = Pachete deschise
Litera
4 = Exemplar pe hârtie vizat al documentelor
Litera
5 = Numărare
Litera
6 = Eșantionare
Litera
7 = Control administrativ
Litera
8 = Mărfuri cântărite/măsurate
Litera
9 = Verificare aleatorie
Litera
10 = Controlul înregistrărilor
Litera
11 = Compararea documentelor prezentate cu e-AD/e-SAD
Litera
R dacă <Acțiunea de control efectuată> este 0
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Motivele controlului> este 2
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de dovadă> este Altele

R” dacă <Codul motivului nesatisfăcător> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul unității de transport> nu este Instalații de transport fixe
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezent câmpul <DEPLASARE DE PRODUSE ACCIZABILE>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
S = Lipsă
Litera
E = Excedent
Litera
R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R” dacă <Codul motivului nesatisfăcător> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Depunere inițială
Litera
3 = Document validat
Litera
R după validarea cu succes,
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul mesajului> este 3
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul mesajului> este 1 sau 3, iar SM de prezentare este diferit de SM în care are loc evenimentul
Litera
O dacă <Tipul mesajului> este 1 sau 3, iar SM de prezentare este SM în care are loc evenimentul
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
2 caractere alfabetice: Identificatorul administrației naționale de prezentare a raportului de eveniment
Litera
urmate de un cod unic, atribuit la nivel național
Litera
0 = Altele
Litera
2 = (rezervat)
Litera
R dacă <Tipul altui document însoțitor> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
Trebuie să fie prezent cel puțin unul dintre următoarele atribute:
Litera
<Codul de acciză al operatorului>
Litera
<Identificarea operatorului>
Litera
<Denumirea operatorului>
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
3 = Reprezentant fiscal
Litera
4 = Vânzător
Litera
5 = Persoană debitoare
Litera
6 = Client persoană fizică
Litera
R” dacă <Denumirea operatorului> este furnizată, ÎNSĂ <Codul de acciză al operatorului> și <Identificarea operatorului> nu sunt furnizate
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR. Imaginea altui document însoțitor> nu apare în câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR.Imaginea altui document însoțitor> nu apare în câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <MIJLOC DE TRANSPORT.Codul modului de transport> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul persoanei care semnalează evenimentul> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Expeditor
Litera
2 = Destinatar
Litera
3 = Proprietar al produselor
Litera
4 = Altele
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de dovadă> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Nu se aplică dacă valoarea câmpului <Organizarea transportului modificată> este 1, 2 sau dacă câmpul nu este utilizat
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
Nu se aplică dacă <Codul unității de transport> este Instalații de transport fixe.
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă se utilizează < OPERATOR Noul organizator al transportului> sau dacă se utilizează <OPERATOR Noul transportator> sau dacă se utilizează <DETALII PRIVIND TRANSPORTUL>
Litera
R în celelalte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de eveniment> este 0
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezent câmpul <DEPLASARE DE PRODUSE ACCIZABILE>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
O dacă este prezent câmpul <ALT DOCUMENT ÎNSOȚITOR>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se indică <Numărul unic de referință al corpului de date> sau <Descrierea mărfurilor> sau <Codul NC> sau <Codul suplimentar>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivul întreruperii> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul tipului de destinație> este:
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
Destinație – Antrepozit fiscal
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat
Litera
Destinație – Destinatar înregistrat temporar
Litera
Destinație – Livrare directă
Litera
Destinație – Destinatar certificat
Litera
Destinație – Destinatar certificat temporar
Litera
Destinație – Returnare la locul de expediție al expeditorului, pentru o deplasare B2B cu accize plătite
Litera
O dacă <Codul tipului de destinație> este Destinație – Export
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Indicatorul e-AD/e-SAD Respins> este Adevărat
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de alertă sau de respingere a deplasării> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de închidere manuală> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
(a se vedea Indicatorul de lipsă sau excedent, în caseta 3b)
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
1 = Primire acceptată și satisfăcătoare
Litera
2 = Primire acceptată deși nesatisfăcătoare
Litera
3 = Primire refuzată
Litera
4 = Primire refuzată parțial
Litera
21 = Ieșire acceptată și satisfăcătoare
Litera
22 = Ieșire acceptată cu neconcordanțe minore detectate,
Litera
23 = Ieșire refuzată
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului cererii de închidere manuală> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Cerere de închidere manuală acceptată> este 0
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Codul motivului de respingere a închiderii manuale> este Altele
Litera
O în celelalte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă <Tipul documentului justificativ> este Altele
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R dacă se utilizează câmpul sau câmpurile de text liber corespunzătoare
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
<Tipul documentului justificativ>
Litera
<Referința documentului justificativ>
Litera
<Imaginea documentului>
Litera
R” dacă este furnizat câmpul <Indicator de lipsă sau excedent>
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Litera
(a se vedea Indicatorul de lipsă sau excedent, în caseta 3b)
Litera
R dacă este utilizat câmpul de text corespunzător
Litera
Nu se aplică în alte cazuri
Punctul 2
În anexa II, lista de coduri 15 se înlocuiește cu următorul text:
Tabel 1
Tabelul 1(menționat la articolul 4)Cerere de descărcare a deplasării
Tabel 2
Tabelul 2(menționat la articolul 4)Răspuns la cererea de descărcare a deplasării
Tabel 3
Tabelul 3(menționat la articolul 4)Istoricul deplasării
Tabel 4
Tabelul 4(menționat la articolul 5)Cerere comună
Tabel 5
Tabelul 5[menționat la articolul 5 alineatul (2)]Listă de e-AD-uri/e-SAD-uri rezultată în urma unei cereri generale de informații
Tabel 6
Tabelul 6(menționat la articolul 5)Refuzarea cererii comune
Tabel 7
Tabelul 7[menționat la articolul 6 alineatul (1)]Cerere comună de cooperare administrativă
Tabel 8
Tabelul 8(menționat la articolul 7)Mesaj de răspuns
Tabel 9
Tabelul 9(menționat la articolul 7)Mesaj de atenționare privind cooperarea administrativă
Tabel 10
Tabelul 10[menționat la articolul 6 alineatul (3), la articolul 9 alineatul (1) și la articolele 10 și 16]Rezultatele cooperării administrative
Tabel 11
Tabelul 11[menționat la articolul 9 alineatul (2) și la articolul 11]Raport de control
Tabel 12
Tabelul 12(menționat la articolul 14)Raport de eveniment
Tabel 13
Tabelul 13(menționat la articolul 12)Întreruperea deplasării
Tabel 14
Tabelul 14(menționat la articolul 13)Alertă sau Respingere privind un e-AD/e-SAD
Tabel 15
Tabelul 15(menționat la articolul 6a)Cerere de închidere manuală
Tabel 16
Tabelul 16(menționat la articolul 14 a)Răspuns privind închiderea manuală
Tabel 17
Tabelul 17