Paragraf
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),
Paragraf
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
1
Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului instituie Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, se utilizează IEP pentru finanțarea unor măsuri de asistență, cum ar fi acțiunile de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
2
Regiunile nordice ale țărilor de coastă din Golful Guineei, și anume Ghana, Côte d’Ivoire, Benin și Togo, se confruntă cu deteriorarea condițiilor de securitate în contextul crizei din centrul regiunii Sahel.
3
Având în vedere deteriorarea mediului de securitate în întreaga regiune, consolidarea forțelor de apărare și de securitate ale Beninului este importantă pentru a permite și a sprijini eforturile de stabilizare în respectiva țară. În acest context și ținând seama pe deplin de faptul că situația necesită un răspuns integrat la respectivul mediu de securitate, asigurarea păcii și a securității pe termen lung în Benin este o prioritate-cheie pentru Uniune.
4
La 5 ianuarie 2024, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a primit din partea Beninului solicitarea ca Uniunea să acorde asistență forțelor armate ale Beninului în ceea ce privește achiziționarea de echipamente esențiale suplimentare și instruirea în scopul consolidării capabilităților operaționale ale unităților militare ale Beninului care sunt desfășurate în partea de nord a Beninului în cadrul operației Mirador, precum și a posturilor de comandă ale grupărilor tactice comune [Groupements Tactiques Interarmées (GTIA)] din Natitingou și Kandi, pentru a sprijini eforturile acestora de a combate grupările armate nestatale din Burkina Faso și Niger și pentru a contracara și a reduce posibilitățile grupurilor respective de a comite atacuri teroriste.
5
Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului, și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
6
Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, a promova și a respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația universală a drepturilor omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,
Articolul 1
Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată
Alineatul 1
Se instituie o măsură de asistență în beneficiul Beninului (denumit în continuare beneficiarul), care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare măsura de asistență).
Alineatul 2
Obiectivele măsurii de asistență sunt următoarele:
Litera a
de a consolida capabilitățile forțelor armate ale Beninului de a proteja integritatea teritorială și suveranitatea Beninului și a populației sale civile împotriva agresiunilor interne și externe;
Litera b
de a contribui la pacea și stabilitatea în regiune.
Alineatul 3
Pentru a atinge obiectivele prevăzute la alineatul (2), măsura de asistență finanțează următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forță letală și următoarele materiale și servicii, inclusiv formarea tehnică, atunci când este necesară:
Litera a
capabilități de sprijin logistic medical (nivel echivalent cu rolul 2) și de evacuare medicală terestră;
Litera b
o capabilitate operațională de transport aerian polivalent;
Litera c
consolidarea capacităților în beneficiul personalului forțelor aeriene ale Beninului, în special printr-o serie de cursuri de instruire pentru perfecționarea tehnicilor de pilotaj și a întreținerii aeronautice;
Litera d
consolidarea capacităților de comandă și control la nivel operațional;
Litera e
capabilități ISR suplimentare pentru optimizarea sistemelor disponibile, inclusiv un radar ISR;
Litera f
instruire privind utilizarea echipamentelor și în domeniul dreptului internațional al drepturilor omului și al dreptului internațional umanitar;
Litera g
sprijin logistic, în special în vederea îmbunătățirii securității unui depozit de muniție.
Alineatul 4
Durata măsurii de asistență este de 30 de luni de la data adoptării prezentei decizii.
Articolul 2
Dispoziții financiare
Alineatul 1
Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 25000000 EUR.
Alineatul 2
Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
Articolul 3
Acorduri cu beneficiarul
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare Înaltul Reprezentant) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor și a condițiilor stabilite prin prezenta decizie, ca o condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență.
Alineatul 2
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să asigure:
Litera a
respectarea de către membrii și unitățile forțelor armate ale Beninului desfășurate în cadrul operației Mirador și care beneficiază de sprijin în cadrul măsurii de asistență, a dreptului internațional relevant, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar;
Litera b
utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate;
Litera c
întreținerea suficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe durata ciclului lor de viață;
Litera d
faptul că activele furnizate în cadrul măsurii de asistență nu vor fi pierdute sau nu vor fi transferate la sfârșitul ciclului lor de viață fără consimțământul comitetului instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 către alte persoane sau entități decât cele identificate în respectivele acorduri.
Alineatul 3
Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în cadrul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).
Articolul 4
Punerea în aplicare
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant este responsabil de asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii, în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și în concordanță cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP și cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență din cadrul IEP.
Alineatul 2
Implementarea sprijinului și a furnizării de echipamente menționate la articolul 1 alineatul (3) este efectuată de către Défense Conseil International – DCI Group.
Articolul 5
Monitorizare, control și evaluare
Alineatul 1
Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la articolul 3. Respectiva monitorizare este utilizată pentru a asigura cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 și a contribui la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către membrii și unitățile forțelor armate ale Beninului desfășurate în cadrul operației Mirador și sprijinite prin măsura de asistență.
Alineatul 2
Controlul ulterior expedierii echipamentelor și a materialelor se efectuează după cum urmează:
Litera a
verificarea livrării, cu obligația ca certificatele de livrare IEP să fie semnate de utilizatorul final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;
Litera b
raportarea, în cadrul căreia beneficiarul urmează să raporteze anual cu privire la activitățile desfășurate cu echipamentele furnizate în cadrul măsurii de asistență și cu privire la inventarul articolelor desemnate, până când o astfel de raportare nu mai este considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS);
Litera c
vizite la fața locului, prin care beneficiarul acordă Înaltului Reprezentant și auditorilor IEP acces pentru a efectua, la cerere, verificări la fața locului și audituri IEP.
Alineatul 3
Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la finalizarea măsurii de asistență pentru a aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 1 alineatul (2).
Articolul 6
Raportare
Paragraf
Pe parcursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsurile de asistență informează periodic comitetul instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.
Articolul 7
Suspendare și încetare
Alineatul 1
COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.
Alineatul 2
COPS poate recomanda încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.
Articolul 8
Intrare în vigoare
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 21 mai 2024.Pentru ConsiliuPreședinteleH. Lahbib