Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
1
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei stabilește, în anexa II, o listă a combinațiilor substanță activă/tip de produs incluse în programul de reexaminare a substanțelor active existente în produsele biocide.
2
Pentru o serie de combinații de substanță activă/tip de produs incluse în respectiva listă, toți participanții și-au retras sau se consideră că și-au retras sprijinul în timp util.
3
În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (denumită în continuare agenția) a publicat o invitație deschisă de a prelua rolul de participant pentru acele combinații substanță activă/tip de produs pentru care rolul de participant nu fusese preluat anterior. Pentru combinațiile respective nu a fost transmisă nicio notificare agenției în termenul prevăzut la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014. Prin urmare, în conformitate cu articolul 20 primul paragraf litera (b) din regulamentul delegat menționat, combinațiile substanță activă/tip de produs respective nu trebuie aprobate pentru utilizare în produsele biocide. Respectivele combinații substanță activă/tip de produs sunt următoarele:bifenil-2-ol (tipul de produs 7);dimetilditiocarbamat de potasiu (tipurile de produs 9, 11, 12);clorură de polietilenimină-argint (tipurile de produs 1, 2, 9);produși de reacție ai acidului glutamic și ai N-(C12-C14-alchil)propilendiaminei (Glucoprotamină) (tipurile de produs 2, 4);poli (oxi-1,2-etandiil),.alfa.-[2-(didecilmetilamoniu)etil]-.omega.-hidroxi-propanoat (sare) (Bardap 26) (tipurile de produs 2, 4, 10).
4
În plus, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, agenția a informat Comisia cu privire la acele combinații substanță activă/tip de produs pentru care toți participanții și-au retras sau se consideră că și-au retras sprijinul în timp util și pentru care rolul de participant fusese preluat anterior. Combinațiile substanță activă/tip de produs care, în conformitate cu articolul 20 primul paragraf litera (a) din regulamentul delegat respectiv, nu trebuie aprobate pentru utilizare în produsele biocide sunt următoarele:2,2-Dibromo-2-cianoacetamidă (DBNPA) (tipul de produs 2);clor activ sintetizat din clorură de magneziu hexahidrat și clorură de potasiu prin electroliză (tipul de produs 2);extract de usturoi – Extractele și derivatele lor modificate fizic, cum ar fi tincturi, concrete, absolute, uleiuri esențiale, oleorășini, terpene, fracții libere de terpene, distilate, reziduuri etc., obținute din Allium sativum, Liliaceae (tipul de produs 19);brandy (tipul de produs 19).
5
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,
Articolul 1
Paragraf
Substanțele active enumerate în anexă nu se aprobă pentru tipurile de produse specificate în aceeași anexă.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 22 martie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
Combinații substanță activă/tip de produs neaprobate:
Tabel 1
Tabelul 1