Paragraf
având în vedere Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 4 și articolul 4a alineatul (1),
Paragraf
având în vedere faptul că Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2023/2844 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2023 privind digitalizarea cooperării judiciare și a accesului la justiție în cadrul procedurilor transfrontaliere în materie civilă, comercială și penală și de modificare a anumitor acte din domeniul cooperării judiciare și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia,
1
Prin scrisoarea din 11 decembrie 2023 adresată Comisiei, Irlanda și-a notificat dorința, în conformitate cu articolul 4 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21, de a accepta Regulamentul (UE) 2023/2844 și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia.
2
Dorința Irlandei de a accepta Regulamentul (UE) 2023/2844 și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia se poate aplica numai în ceea ce privește actele juridice enumerate în anexele I și II la Regulamentul (UE) 2023/2844 la care Irlanda participă și în temeiul cărora are obligații. Aceasta nu se aplică actelor juridice enumerate în anexele I și II la Regulamentul (UE) 2023/2844 în legătură cu care Irlanda nu și-a manifestat dorința de a participa și de a-și asuma obligații, mai exact Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului, Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului, Regulamentul (UE) 2018/1805 al Parlamentului European și al Consiliului, Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului și Regulamentul (UE) 2016/1104 al Consiliului.
3
Nu există condiții specifice referitoare la participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2023/2844 și nu sunt necesare măsuri tranzitorii.
4
Ar trebui să se confirme participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2023/2844.
5
Pentru a permite Irlandei să aplice cât mai curând posibil Regulamentul (UE) 2023/2844, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale,
Articolul 1
Paragraf
Se confirmă participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2023/2844.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 6 martie 2024.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen