Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 209, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) paragraful al doilea litera (a) și alineatul (7),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
În conformitate cu Decizia (UE) 2021/570 a Consiliului, Protocolul la Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Autoritatea Palestiniană din Cisiordania și Fâșia Gaza privind principiile generale ale participării sale la programele Uniunii (denumit în continuare protocolul) a fost semnat la 4 martie 2021.
2
Obiectivul protocolului este de a stabili normele financiare și tehnice care să îi permită Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza (denumită în continuare Autoritatea Palestiniană) să participe la anumite programe ale Uniunii. Cadrul orizontal instituit prin protocol stabilește principiile pentru măsurile de cooperare economică, financiară și tehnică și îi permite Autorității Palestiniene să beneficieze de asistență tehnică, în special asistență financiară, din partea Uniunii în temeiul programelor respective. Cadrul se aplică numai acelor programe ale Uniunii ale căror acte juridice constitutive relevante prevăd posibilitatea participării Autorității Palestiniene. Prin urmare, încheierea protocolului nu implică exercitarea, în cadrul diverselor politici sectoriale urmărite de programe, a competențelor care sunt exercitate la instituirea programelor.
3
Protocolul ar trebui să fie aprobat,
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul la Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, referitor la un acord-cadru între Uniunea Europeană și Autoritatea Palestiniană din Cisiordania și Fâșia Gaza privind principiile generale ale participării sale la programele Uniunii.
Articolul 2
Paragraf
Președintele Consiliului efectuează, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 10 din protocol.
Articolul 3
Paragraf
Comisia este autorizată să stabilească, în numele Uniunii, termenii și condițiile specifice aplicabile participării Autorității Palestiniene la fiecare program al Uniunii în parte, inclusiv contribuția financiară care urmează să fie plătită. Comisia informează în mod constant grupul de lucru relevant al Consiliului.
Articolul 4
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 16 ianuarie 2024.Pentru ConsiliuPreședinteleV. Van Peteghem