AcasăLegislație UE32023R2884

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2884 al Comisiei din 20 decembrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1780 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunțurilor în domeniul achizițiilor publice

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:20.12.2023
În vigoare din:10.01.2024
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și2004/18/CE, în special articolul 32 alineatul (1), articolul 52 alineatul (2) și articolul 64,
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, în special articolul 33 alineatul (1),
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, în special articolul 51 alineatul (1), articolul 75 alineatul (3) și articolul 79 alineatul (3),
Paragraf
având în vedere Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ, în special articolul 71 alineatul (1), articolul 92 alineatul (3) și articolul 96 alineatul (2) primul paragraf,
Paragraf
având în vedere Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, în special articolul 3a,
Paragraf
având în vedere Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, în special articolul 3a,
Paragraf
în urma consultării Comitetului consultativ pentru achizițiile publice,
1
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 al Comisiei stabilește formularele standard (formulare electronice) pentru publicarea anunțurilor în domeniul achizițiilor publice. Acesta a înlocuit Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1986 al Comisiei în vederea adaptării formularelor standard prevăzute în regulamentul de punere în aplicare respectiv la transformarea digitală. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 a fost modificat ulterior în 2022, pentru a răspunde solicitărilor din partea statelor membre cu privire la mai multe subiecte, inclusiv cerințele de raportare pentru Directiva 2009/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului, achizițiile publice verzi și achizițiile publice inovatoare.
2
Pentru a asigura alinierea politicilor privind formularele standard la obiectivele Uniunii, din motive de claritate și coerență a raportării, trebuie adăugate domenii pentru Regulamentul (UE) 2022/1031 al Parlamentului European și al Consiliului, Regulamentul (UE) 2022/2560 al Parlamentului European și al Consiliului și Directiva (UE) 2023/1791 a Parlamentului European și a Consiliului.
3
Având în vedere necesitatea statelor membre și a Uniunii de a avea un format și proceduri standardizate pentru publicarea anunțurilor care nu fac obiectul cerințelor de publicare prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE, trebuie adăugate șase noi formulare pentru a permite autorităților contractante să publice anunțurile în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Fiecare formular nou trebuie să aibă un scop specific, care să acopere etapa de planificare (anunțul de consultare înainte de introducerea pe piață, anunțul de intenție), etapa concurențială (anunțul de participare), etapa rezultatelor (anunțul de atribuire, anunțul de finalizare) și publicarea unui anunț de modificare a contractului.
4
Pentru a îmbunătăți lizibilitatea tabelului 2 din anexă, pentru cele trei categorii obligatorii diferite, trebuie clarificate înțelesul și diferența dintre obligatoriu (M), obligatoriu condiționat (CM) și obligatoriu existent (EM). Categoria obligatoriu se referă la acele câmpuri care sunt impuse fie din punct de vedere tehnic, fie de Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE, în timp ce obligatoriu condiționat se referă la acele câmpuri care sunt necesare în anumite condiții, cum ar fi publicarea voluntară a informațiilor în câmpurile opționale care au o conexiune logică și tehnică cu câmpurile obligatoriu condiționat. Aceasta include câmpurile care cuprind informații detaliate privind cererile și deciziile de soluționare a căilor de atac (BT-784 - BT-798) care sunt obligatorii condiționat din cauza legăturii lor logice cu câmpul opțional referitor la cererile și deciziile de soluționare a căilor de atac (BT-783). Categoria obligatoriu existent înseamnă că, în cazul în care aceste informații există, chiar dacă Comisia nu este în măsură să verifice acest lucru, informațiile respective trebuie să fie conținute de un anunț.
5
Pentru a aborda feedbackul primit de la statele membre în cursul procesului care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/2303 al Comisiei, formularele standard trebuie, de asemenea, să fie ajustate și îmbunătățite în ceea ce privește descrierea anumitor condiții comerciale și aplicarea acestor condiții, astfel cum se prevede în tabelul 2 din anexă.
6
Pentru a asigura o tranziție tehnică lină, este necesar să se permită utilizarea timpurie a câmpurilor legate de Regulamentul (UE) 2022/1031 și de Regulamentul (UE) 2022/2560 prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, în plus față de câmpurile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după ce Comisia a publicat pe pagina sa web un anunț prin care anunță că formatele și procedurile de trimitere a anunțurilor au fost adaptate în acest scop. Pentru o perioadă de tranziție, trebuie să fie posibilă utilizarea atât a formularelor care includ informațiile prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum este modificat prin prezentul regulament, cât și a celor prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2303, pentru publicarea anunțurilor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
7
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 trebuie modificat în consecință.
8
Pentru a acorda statelor membre și Comisiei suficient timp pentru a se pregăti în vederea utilizării noilor formulare, data aplicării prezentului regulament trebuie amânată,

Articolul 1

Paragraf
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 se modifică după cum urmează:
Punctul 1
Se introduce următorul articol 3b:
Punctul 2
Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 iunie 2024. Cu toate acestea, articolul 1 punctul 2 se aplică de la 1 noiembrie 2024.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 20 decembrie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780, tabelele 1 și 2 se înlocuiesc cu următorul text:
Paragraf
INSTRUCȚIUNI PENTRU CITIREA TABELULUI 2
Paragraf
Prima coloană conține informații cu privire la imbricarea câmpului sau a secțiunii. Fiecare câmp sau secțiune cu un nivel de ++, +++ și ++++ este imbricată în cea mai apropiată secțiune situată deasupra ei care are un număr mai mic de +.
Paragraf
A doua coloană conține numărul de identificare al câmpului sau al secțiunii.
Paragraf
A treia coloană conține denumirea câmpului sau a secțiunii.
Paragraf
A patra coloană precizează dacă se poate repeta câmpul sau secțiunea.
Paragraf
A cincea coloană conține tipul de date.
Paragraf
A șasea coloană conține descrierea câmpului sau a secțiunii.
Paragraf
Coloanele rămase descriu diferitele formulare și anunțuri standard.
Paragraf
LEGENDĂ PENTRU CITIREA TABELULUI 2
Paragraf
Câmpuri utilizate
Paragraf
M: Anunțul trebuie să conțină această informație pentru a fi publicat pe TED.
Paragraf
CM: În anumite condiții (specificate ca norme comerciale de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene) anunțul trebuie să conțină aceste informații pentru a fi publicat pe TED.
Paragraf
EM: Dacă aceste informații există (ceea ce, în practică, nu poate fi verificat de către Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene), anunțul trebuie să conțină aceste informații pentru a fi publicat pe TED (de exemplu, număr de FAX, trimiterea la un anunț de intenție referitor la procedură).
Paragraf
O: Aceste informații pot fi incluse în anunț în mod opțional. Dacă sunt incluse, aceste informații vor fi publicate pe TED.
Paragraf
Câmpuri referitoare la directive
Paragraf
D81: Acest anunț intră sub incidența Directivei 2009/81/CE.
Paragraf
D23: Acest anunț intră sub incidența Directivei 2014/23/UE.
Paragraf
D24: Acest anunț intră sub incidența Directivei 2014/24/UE.
Paragraf
D25: Acest anunț intră sub incidența Directivei 2014/25/UE.
Paragraf
ORICARE: Acest anunț poate fi utilizat sub incidența oricărei legislații.
Paragraf
Altele: Acest anunț poate fi utilizat sub incidența oricărei alte legislații.
Paragraf
Câmpuri referitoare la tipul anunțului
Paragraf
ADI Profil: Anunț privind publicarea unui anunț de intenție sau a unui anunț orientativ periodic privind profilul unui cumpărător.
Paragraf
Doar ADI: Anunț de intenție sau anunț periodic de informare (nu este utilizat ca invitație la procedura concurențială de ofertare, nu este utilizat pentru scurtarea termenelor de primire a ofertelor).
Paragraf
ADI Termen: Anunț de intenție sau anunț periodic de informare utilizat pentru scurtarea termenelor de primire a ofertelor.
Paragraf
ADI PCO: Anunț de intenție general sau anunț periodic de informare (nu se referă la servicii sociale sau la alte servicii specifice) utilizat ca procedură concurențială de ofertare.
Paragraf
ADI PCO social: Anunț de intenție sau anunț periodic de informare referitor la servicii sociale sau la alte servicii specifice, utilizat ca procedură concurențială de ofertare.
Paragraf
SC: Anunț privind existența unui sistem de calificare.
Paragraf
AP general: Anunț de participare (nu se referă la servicii sociale sau la alte servicii specifice).
Paragraf
AP social: Anunț de participare pentru servicii sociale sau alte servicii specifice.
Paragraf
Subc.: Anunț de subcontractare.
Paragraf
Proiecte: Anunț de concurs de proiecte sau rezultatele unui concurs de proiecte.
Paragraf
ATEA: Anunț de transparență ex ante voluntară.
Paragraf
AAC general: Anunț de atribuire a contractului (nu se referă la servicii sociale sau la alte servicii specifice).
Paragraf
AAC social: Anunț de atribuire a contractului pentru servicii sociale sau alte servicii specifice.
Paragraf
Finaliz. și FC: Anunț de finalizare a contractului.
Tabel 1
Tabelul 1
Tabel 2
Tabelul 2Câmpuri din formularele și anunțurile standard