AcasăLegislație UE32023R0807

Regulamentul delegat (UE) 2023/807 al Comisiei din 15 decembrie 2022 privind revizuirea factorului de energie primară pentru energia electrică în aplicarea Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:15.12.2022
În vigoare din:04.05.2023
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE, în special articolul 22 alineatul (2),
1
În conformitate cu dispoziția de la nota de subsol 3 din anexa IV la Directiva 2012/27/UE, până la 25 decembrie 2022 și, ulterior, o dată la patru ani, Comisia trebuie să revizuiască coeficientul implicit pe baza datelor observate.
2
Comisia a realizat un studiu privind revizuirea factorului de energie primară (FEP) pentru a reflecta progresul tehnologic și ponderea în creștere a surselor regenerabile de energie în sectorul producției de energie electrică începând din 2018.
3
Studiul sprijină metodologia prevăzută în considerentul 40 din Directiva (UE) 2018/2002 a Parlamentului European și a Consiliului, care utilizează metoda de contabilizare a conținutului de energie fizică pentru producerea de căldură și de energie electrică nucleară, metoda de eficiență a conversiei tehnice pentru producerea de căldură și de energie electrică din combustibili fosili și biomasă și metoda echivalentă directă bazată pe abordarea energiei primare totale pentru energia din surse regenerabile necombustibilă.
4
Studiul recunoaște necesitatea utilizării unui FEP orientat spre viitor pentru a reflecta impactul viitor al eficienței energetice. Prin urmare, revizuirea coeficientului implicit urmează metodologia stabilită în considerentul 40 din Directiva (UE) 2018/2002 și, pe baza datelor observate, selectează drept coeficient implicit valoarea medie a FEP pentru 2024 și 2025.
5
Prin urmare, se impune modificarea în consecință a anexei IV la Directiva 2012/27/UE,

Articolul 1

Paragraf
Anexa IV la Directiva 2012/27/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 15 decembrie 2022.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen
Anexa 1
ANEXĂ
Paragraf
În anexa IV la Directiva 2012/27/UE, nota de subsol 3 se înlocuiește cu următorul text:
Paragraf
Aplicabil în cazul în care economiile de energie sunt calculate ca energie primară prin intermediul unei abordări ascendente bazate pe consumul de energie finală. Pentru economiile de energie electrică în kWh, statele membre aplică un coeficient stabilit printr-o metodologie transparentă, în funcție de circumstanțele naționale care afectează consumul de energie primară, pentru a se asigura un calcul exact al economiilor reale. Circumstanțele respective sunt justificate, verificabile și bazate pe criterii obiective și nediscriminatorii. Pentru economiile de energie electrică în kWh, statele membre pot aplica un coeficient implicit de 1,9 sau pot decide să stabilească un coeficient diferit, cu condiția să poată justifica acest lucru. Atunci când procedează astfel, statele membre iau în considerare mixul lor energetic inclus în planurile lor energetice și climatice naționale integrate, care trebuie notificate Comisiei în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999. Până la 25 decembrie 2022 și, ulterior, la fiecare patru ani, Comisia revizuiește coeficientul implicit pe baza datelor constatate. Revizuirea respectivă se derulează ținând seama de efectele acesteia asupra altor acte din dreptul Uniunii, precum Directiva 2009/125/CE și Regulamentul (UE) 2017/1369 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE (JO L 198, 28.7.2017, p. 1).