AcasăLegislație UE32023R0744

Regulamentul delegat (UE) 2023/744 al Comisiei din 2 februarie 2023 de rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2022/1172 în ceea ce privește dispozițiile tranzitorii menite să faciliteze controalele referitoare la condiționalitate și la ecocondiționalitate pentru anumite plăți pe suprafață din cadrul politicii agricole comune

În vigoare
Tip:Regulament
Publicat:02.02.2023
În vigoare din:01.01.2023
Articole:2
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013, în special articolul 105,
1
Regulamentul delegat (UE) 2022/1172 al Comisiei urmărește să asigure o tranziție lină de la măsurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. Prin urmare, articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1172 stabilește norme tranzitorii referitoare la aplicarea articolului 104 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) 2021/2116, pentru a se evita costurile și sarcinile administrative excesive legate de controalele referitoare la condiționalitate și la ecocondiționalitate aplicate beneficiarilor care primesc plăți pe suprafață atât în cadrul unui plan strategic PAC în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului, cât și în cadrul unui program de dezvoltare rurală pus în aplicare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului până la 31 decembrie 2025.
2
Cu toate acestea, prin omisiune, la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1172 lipsesc trimiterile la dispozițiile privind plățile pe suprafață pentru împădurire, crearea de suprafețe împădurite, înființarea de sisteme agroforestiere, plățile pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, serviciile de silvomediu, serviciile climatice și conservarea pădurilor. Eroarea respectivă trebuie corectată pentru a se evita costurile administrative inutile din cauza suprapunerii controalelor referitoare la condiționalitate și la ecocondiționalitate. Prin urmare, trimiterile la articolul 21 alineatul (1) literele (a) și (b) și la articolele 31 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 trebuie incluse la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1172.
3
Prin urmare, este necesar ca Regulamentul delegat (UE) 2022/1172 să fie rectificat în consecință.
4
Pentru a asigura continuitatea în efectuarea controalelor referitoare la respectarea normelor privind condiționalitatea, menționate la articolul 83 din Regulamentul (UE) 2021/2116, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice retroactiv de la data aplicării Regulamentului delegat (UE) 2022/1172,

Articolul 1

Rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2022/1172

Paragraf
La articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2022/1172, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:Prin derogare de la articolul 104 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) 2021/2116, controalele referitoare la respectarea normelor privind condiționalitatea, menționate la articolul 83 din regulamentul respectiv, se efectuează în privința suprafețelor pentru care se acordă sprijin în temeiul articolului 21 alineatul (1) literele (a) și (b) și al articolelor 28, 29, 30, 31 și 34 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, prin intermediul programelor de dezvoltare rurală puse în aplicare până la 31 decembrie 2025 în temeiul regulamentului respectiv, atunci când beneficiarul în cauză primește plăți pe suprafață și în cadrul planului strategic PAC, în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2115.

Articolul 2

Intrarea în vigoare și aplicarea

Paragraf
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 1 ianuarie 2023.
Paragraf
Adoptat la Bruxelles, 2 februarie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen