Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
1
Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2016/838 a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
2
În temeiul articolului 406 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere constituit prin acord (denumit în continuare Consiliul de asociere) este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord.
3
În temeiul articolului 283 din acord, părțile își dezvoltă cooperarea și își armonizează politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Respectiva cooperare include, printre altele, aproprierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun, în măsura posibilului, ținând seama de constrângerile contextului regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății. În acest scop, părțile depun eforturi pentru a-și consolida cooperarea în contextul regional.
4
În temeiul articolului 285 din acord, Georgia urmează să asigure apropierea legislației sale naționale de actele normative ale Uniunii și de instrumentele internaționale menționate în anexa XXII la acord, în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă.
5
Consiliul de asociere urmează să adopte o decizie cu privire la modificarea anexei XXII la acord.
6
Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia avută în vedere va avea caracter obligatoriu pentru Uniune.
7
Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Consiliului de asociere ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,
Articolul 1
Paragraf
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere constituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, în ceea ce privește modificarea anexei XXII la acordul respectiv, se bazează pe proiectul de decizie a Consiliului de asociere atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 9 noiembrie 2023.Pentru ConsiliuPreședinteleN. Calviño Santamaría
Paragraf
având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, în special articolul 406,
1
Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), a fost semnat la 16 iunie 2014 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
2
În preambulul la acord se recunoaște angajamentul Georgiei de a-și apropia progresiv legislația în sectoarele relevante de cea a Uniunii, în conformitate cu acordul, și de a o pune în aplicare în mod eficace. În preambul se recunoaște, de asemenea, angajamentul părților la acord (denumite în continuare părțile) de a respecta principiile dezvoltării durabile, de a proteja mediul și de a atenua schimbările climatice, de a îmbunătăți continuu guvernanța în materie de mediu și de a răspunde nevoilor în materie de mediu, inclusiv prin cooperarea transfrontalieră și punerea în aplicare a acordurilor internaționale multilaterale, precum și disponibilitatea lor de a îmbunătăți nivelul de siguranță a sănătății publice și de protecție a sănătății umane ca element esențial pentru dezvoltarea durabilă și creșterea economică. În preambul, părțile și-au exprimat credința că acordul va crea un nou climat favorabil relațiilor economice dintre părți și, mai presus de toate, dezvoltării comerțului și investițiilor și va stimula concurența, care reprezintă factori esențiali pentru restructurarea și modernizarea economiei.
3
Articolul 1 din acord stabilește obiectivul sprijinirii eforturilor Georgiei de a-și dezvolta potențialul economic prin cooperarea internațională, inclusiv prin apropierea legislației sale de cea a Uniunii.
4
În temeiul articolului 283 din acord, părțile își dezvoltă cooperarea și își armonizează politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Respectiva cooperare include, printre altele, aproprierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun, în măsura posibilului, ținând seama de constrângerile contextului regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății.
5
În temeiul articolului 285 din acord, Georgia asigură apropierea legislației sale naționale de actele normative ale Uniunii și de instrumentele internaționale menționate în anexa XXII la acord în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă.
6
În temeiul articolului 406 alineatele (1) și (3) din acord, Consiliul de asociere poate adopta decizii în vederea atingerii obiectivelor acordului. În special, Consiliul de asociere poate actualiza sau modifica anexele la acord, ținând seama de evoluția dreptului Uniunii și a standardelor aplicabile, stabilite în instrumentele internaționale considerate relevante de către părți.
7
Prin urmare, Consiliul de asociere urmează să modifice anexa XXII la acord,
Articolul 1
Paragraf
În conformitate cu anexa XXII la Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare acordul), și cu Directiva 2011/64/UE a Consiliului, până la sfârșitul anului 2026, acciza globală, compusă dintr-o componentă specifică cuprinsă între 7,5 % și 76,5 % din sarcina fiscală totală, exprimată ca sumă fixă pentru 1000 de țigarete și o componentă ad valorem, exprimată ca procent din prețul maxim de vânzare cu amănuntul, în Georgia nu trebuie să fie mai mică de 90 EUR pentru 1000 de țigarete și nici mai mică de 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul. Georgia trebuie să asigure atingerea ratei-țintă a accizei printr-o creștere progresivă până în 2026.
Articolul 2
Paragraf
În conformitate cu anexa XXII la acord și cu Directiva 2011/64/UE, până la sfârșitul anului 2026, acciza globală compusă din taxa specifică și taxa ad valorem, după caz, în Georgia nu este mai mică de:
Litera i
5 % din prețul de vânzare cu amănuntul sau de 12 EUR la 1000 de unități sau pe kilogram pentru trabucuri și țigări de foi;
Litera ii
50 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul sau de 60 EUR pe kilogram pentru tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete; și
Litera iii
20 % din prețul de vânzare cu amănuntul sau de 22 EUR pe kilogram pentru alte tipuri de tutun de fumat.
Paragraf
Georgia asigură atingerea ratei-țintă a accizei menționate la primul paragraf printr-o creștere progresivă până în 2026.
Articolul 3
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la …,Pentru Consiliul de asocierePreședintele