AcasăLegislație UE32023D0911

Decizia (UE) 2023/911 a Consiliului din 28 septembrie 2021 de încheiere, în numele Uniunii Europene, a unui protocol referitor la serviciile internaționale regulate și serviciile internaționale regulate speciale de transport de călători cu autocarul și autobuzul, la Acordul privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze (Acordul Interbus)

În vigoare
Tip:Decizie
Publicat:28.09.2021
În vigoare din:28.09.2021
Articole:3
EUR-Lex
Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),
Paragraf
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
Paragraf
având în vedere aprobarea Parlamentului European,
1
În conformitate cu Decizia (UE) 2020/1705 a Consiliului, Protocolul referitor la serviciile internaționale regulate și serviciile internaționale regulate speciale de transport de călători cu autocarul și autobuzul, la Acordul privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze (Acordul Interbus) (denumit în continuare protocolul) a fost deschis spre semnare între 23 octombrie 2020 și 23 octombrie 2022, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.
2
Protocolul ar trebui să faciliteze furnizarea de servicii internaționale regulate și de servicii internaționale regulate speciale de transport de călători cu autocare și autobuze între părțile contractante la Acordul Interbus (denumite în continuare părțile contractante) și, prin urmare, să conducă la îmbunătățirea legăturilor de transport de călători între acestea.
3
În vederea facilitării aplicării protocolului, în special funcționarea comitetului mixt constituit prin articolul 18 din protocol, noul protocol reflectă în mare măsură dispozițiile Acordului Interbus.
4
Pentru ca efectele pozitive produse de acesta să nu fie întârziate în mod excesiv, protocolul prevede intrarea sa în vigoare, pentru părțile contractante care l-au semnat și aprobat sau ratificat, atunci când trei părți contractante, inclusiv Uniunea, l-au semnat și aprobat sau ratificat.
5
Prin urmare, protocolul ar trebui să fie aprobat în numele Uniunii,

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă, în numele Uniunii, Protocolul referitor la serviciile internaționale regulate și serviciile internaționale regulate speciale de transport de călători cu autocarul și autobuzul, la Acordul privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze (Acordul Interbus), care înlocuiește protocolul la Acordul Interbus ce a fost deschis pentru semnare între 16 iulie 2018 și 16 aprilie 2019.

Articolul 2

Paragraf
Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să depună, în numele Uniunii, instrumentul de aprobare, aderare sau ratificare prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din protocol, pentru a exprima consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul protocolului.

Articolul 3

Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 28 septembrie 2021.Pentru ConsiliuPreședinteleE. Svantesson