Paragraf
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
Paragraf
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului, în special articolul 11 alineatul (2) și articolul 11a alineatul (2),
1
Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 stabilește norme de aplicare a dispozițiilor Convenției de la Aarhus în cadrul instituțiilor și organismelor Uniunii.
2
Titlul IV din regulamentul respectiv stabilește dispoziții privind reexaminarea internă a actelor și a omisiunilor administrative.
3
Articolul 11 alineatele (1) și (1a) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 stabilește criterii și condiții de legitimare, la nivelul Uniunii, a dreptului organizațiilor neguvernamentale și al altor membri ai publicului de a prezenta o cerere de reexaminare internă în conformitate cu articolul 10 din regulamentul în cauză. În vederea aplicării transparente și coerente a acestor criterii și condiții, sunt necesare norme privind dovezile care trebuie prezentate împreună cu cererile, calcularea termenului-limită de răspuns la cereri și cooperarea dintre instituțiile și organismele Uniunii.
4
În temeiul articolului 11a alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, din motive de transparență și de gestionare eficace a cazurilor, Comisia a instituit un sistem online pentru ca toate cererile adresate Comisiei să fie transmise prin intermediul acestuia. Acest lucru nu aduce atingere niciunei decizii viitoare a altor instituții și organe ale Uniunii, care pot institui, de asemenea, sisteme online pentru primirea cererilor de reexaminare internă în viitor.
5
Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de Comisie în aplicarea prezentei decizii. Este oportun să se clarifice faptul că Comisia trebuie considerată operator de date în sensul Regulamentului (UE) 2018/1725 în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal pe platforma online.
6
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, iar la 17 februarie 2023 aceasta și-a prezentat observațiile oficiale.
7
Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767 al Parlamentului European și al Consiliului. Modificările aduse articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 se aplică de la 29 aprilie 2023. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
8
Având în vedere că prezenta decizie stabilește noi dispoziții pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a Regulamentului (CE) nr. 1367/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2021/1767, Decizia 2008/50/CE a Comisiei ar trebui abrogată cu efect de la aceeași dată,
Articolul 1
Conținutul unei cereri de reexaminare internă
Alineatul 1
O cerere de reexaminare internă a unui act administrativ sau a unei omisiuni administrative, astfel cum se menționează la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006:
Litera a
precizează actul administrativ sau omisiunea administrativă care se dorește a fi reexaminat(ă) și dispozițiile dreptului mediului cu privire la care se presupune că au fost încălcate;
Litera b
precizează motivele prezentării cererii;
Litera c
furnizează informații și documente relevante în sprijinul acestor motive, prezentând elemente de fapt sau argumente de drept substanțiale care pot da naștere unor îndoieli plauzibile cu privire la evaluarea efectuată de instituția sau organul Uniunii;
Litera d
menționează numele și datele de contact ale persoanei abilitate să reprezinte partea solicitantă în raporturile cu terți în scopul reexaminării interne în cazul de față;
Litera e
prezintă dovada dreptului părții solicitante de a prezenta cererea în conformitate cu criteriile și condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) și alineatul (1a) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006.
Alineatul 2
Cererea de reexaminare internă nu depășește 50 de pagini [fără a include documentele care certifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 și alte anexe în sprijinul cererii], cu excepția cazului în care, din cauza complexității problemelor ridicate în cerere, serviciile Comisiei consideră că depășirea limitei respective este justificată.
Alineatul 3
În sensul alineatului (1) litera (d), în cazul în care mai multe organizații neguvernamentale sau alți membri ai publicului formulează o cerere comună, se desemnează un punct de contact unic.
Articolul 2
Criterii de legitimare a dreptului organizațiilor neguvernamentale de a solicita reexaminări interne
Alineatul 1
Orice organizație neguvernamentală care prezintă o cerere de reexaminare internă a unui act sau a unei omisiuni administrative, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, furnizează dovezi cu privire la faptul că îndeplinește criteriile stabilite la articolul 11 alineatul (1) din regulamentul respectiv, sub forma documentelor enumerate la alineatul (5) din prezentul articol.
Alineatul 2
În cazul în care unul dintre documentele respective nu poate fi furnizat din motive care nu depind de organizația neguvernamentală, organizația în cauză poate furniza dovezi sub forma oricărui alt document echivalent.
Alineatul 3
În cazul în care nu reiese în mod clar din niciun document faptul că organizația neguvernamentală este o entitate independentă nonprofit, organizația în cauză prezintă o declarație în acest sens, semnată de o persoană abilitată în acest scop din cadrul organizației neguvernamentale.
Alineatul 4
În cazul în care nu reiese în mod clar din niciun document faptul că organizația neguvernamentală are obiectivul principal declarat de a promova protecția mediului în contextul dreptului mediului, că aceasta există de mai mult de doi ani și că urmărește în mod activ obiectivul menționat sau că obiectul cererii de reexaminare internă este acoperit de obiectivele și activitățile organizației neguvernamentale, organizația respectivă prezintă orice alt document care dovedește îndeplinirea acestui criteriu.
Alineatul 5
Lista documentelor care trebuie furnizate în temeiul alineatului (1):
Litera a
statutul sau regulamentul intern al organizației neguvernamentale sau orice alt document cu funcție echivalentă în practica națională în cazul statelor membre ale UE a căror legislație nu solicită sau nu prevede adoptarea, de către organizațiile neguvernamentale, a unui statut sau regulament intern;
Litera b
rapoartele anuale de activitate ale organizației neguvernamentale pentru ultimii doi ani;
Litera c
în cazul organizațiilor neguvernamentale înființate în țări în care îndeplinirea acestor proceduri reprezintă o condiție prealabilă pentru obținerea personalității juridice, copia documentului de înregistrare legală la autoritățile naționale;
Litera d
dacă este cazul, informații și documente care să ateste faptul că organizația neguvernamentală a fost recunoscută anterior de către o instituție sau un organ al Uniunii ca fiind îndreptățită să formuleze o cerere de reexaminare internă a unui act administrativ sau a unei omisiuni administrative în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 și o declarație din partea organizației neguvernamentale conform căreia sunt îndeplinite în continuare condițiile de eligibilitate.
Articolul 3
Condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1a) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006
Alineatul 1
Membrii publicului care au dreptul de a depune o cerere de reexaminare internă a unui act administrativ sau a unei omisiuni administrative în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 furnizează lista documentelor prevăzute la alineatul (2) în vederea îndeplinirii criteriilor și a condițiilor prevăzute la articolul 11 alineatul (1a) primul paragraf litera (b) din regulamentul respectiv.
Alineatul 2
Lista documentelor care trebuie furnizate:
Litera a
o descriere sumară a interesului public suficient în cauză;
Litera b
o descriere a metodei prin care a fost mobilizat sprijinul public. În cazul unei campanii de colectare a semnăturilor online, se furnizează detaliile privind platforma și metodele prin care se asigură că rezultatele sunt autentice. Orice metodă de colectare garantează excluderea intrărilor redundante sau false, excluderea datelor de la membrii publicului care nu sunt rezidenți ai unui stat UE sau nu sunt stabiliți în UE și furnizarea unei defalcări pe stat membru. Descrierea menționează, de asemenea, ce dovezi au fost luate în considerare pentru a demonstra autenticitatea documentelor și a datelor prezentate
Litera c
și cuprinde o descriere succintă a amplorii sprijinului public pentru cerere, inclusiv, în special, numărul de persoane care o sprijină, cu o defalcare pe stat membru, care să demonstreze că cererea este susținută de cel puțin 4000 de membri ai publicului care își au reședința sau sunt stabiliți în cel puțin cinci state membre, iar cel puțin 250 de membri ai publicului provin din fiecare dintre statele membre respective.
Alineatul 3
Pentru fiecare semnatar care este persoană fizică se furnizează următoarele informații:
Litera a
dovada semnăturii;
Litera b
prenumele și numele;
Litera c
adresa și statul membru de reședință;
Litera d
confirmarea îndeplinirii cerinței privind vârsta minimă (în funcție de cerințele statului membru de reședință pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Parlamentul European).
Alineatul 4
Pentru fiecare semnatar care este o organizație se furnizează următoarele informații:
Litera a
dovada semnăturii;
Litera b
denumirea organizației;
Litera c
adresa și statul membru de stabilire;
Litera d
numărul din registrul național;
Litera e
prenumele și numele reprezentantului și funcția acestuia.
Alineatul 5
Instituția și organul Uniunii căruia i s-a transmis cererea utilizează datele cu caracter personal furnizate în temeiul alineatelor (3) și (4) numai pentru a verifica dacă părțile solicitante îndeplinesc criteriile și condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1a) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 și elimină aceste date la un an de la depunerea cererii, cu excepția cazului în care se contestă îndeplinirea criteriilor de eligibilitate. În acest caz, datele cu caracter personal pot fi păstrate până la soluționarea contestării.
Articolul 4
Reprezentarea de către o organizație neguvernamentală sau de către un avocat
Alineatul 1
În cazul în care organizațiile neguvernamentale sau alți membri ai publicului sunt reprezentați de către o organizație neguvernamentală, se aplică articolul 2 din prezenta decizie.
Alineatul 2
În cazul în care organizațiile neguvernamentale sau alți membri ai publicului sunt reprezentați de un avocat, cererea include documente și date care dovedesc că avocatul este autorizat să își exercite profesia în fața unei instanțe dintr-un stat membru. Aceste documente pot include un certificat eliberat de un barou dintr-un stat membru sau orice alt document care îndeplinește același rol în temeiul practicii naționale. Avocatul furnizează, de asemenea, o procură care atestă că are dreptul de a-și reprezenta clientul.
Articolul 5
Evaluarea legitimității dreptului de a solicita reexaminări interne
Alineatul 1
Instituția sau organul în cauză al Uniunii verifică dacă persoanele care au depus cererea și reprezentanții acestora îndeplinesc criteriile sau condițiile prevăzute la articolul 11 alineatele (1) și (1a) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006, prin evaluarea informațiilor furnizate în conformitate cu prezenta decizie.
Alineatul 2
În cazul în care, pe baza informațiilor furnizate în conformitate cu prezenta decizie, instituția sau organul în cauză al Uniunii nu poate evalua pe deplin dacă sunt îndeplinite criteriile și/sau condițiile, acestea solicită părții solicitante documente sau informații suplimentare, într-un termen rezonabil care trebuie să fie specificat de instituția sau organul în cauză al Uniunii și care nu depășește 30 de zile. În acest interval, termenele stabilite la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 se suspendă.
Alineatul 3
Dacă este cazul, instituția sau organul în cauză al Uniunii poate consulta autoritățile naționale relevante din orice stat membru al Uniunii pentru a verifica și a evalua informațiile furnizate de organizația neguvernamentală sau de avocatul în cauză cu privire la criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006. În cursul acestei perioade de consultare, care nu depășește 30 de zile, termenele prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 se suspendă.
Articolul 6
Cooperarea administrativă
Paragraf
Instituțiile și organele Uniunii cooperează pentru a asigura aplicarea transparentă și coerentă a prezentei decizii.
Articolul 7
Transmiterea cererilor de reexaminare internă către Comisie
Alineatul 1
Cererile de reexaminare internă a unui act administrativ sau a unei omisiuni administrative în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 care sunt adresate Comisiei se transmit numai prin intermediul sistemului online de primire a cererilor de reexaminare internă, care este accesibil publicului pe site-ul internet al Comisiei.
Alineatul 2
Pentru cererile de reexaminare transmise Comisiei în temeiul articolului 11 alineatul (1a) primul paragraf litera (b) din regulamentul respectiv, semnăturile se colectează prin intermediul unui sistem online pus la dispoziție de Comisie (EU-Survey), în conformitate cu orientările și metodologia furnizate de Comisie. Acest lucru nu aduce atingere posibilității părții solicitante de a colecta semnături olografe. În acest caz, partea solicitantă digitalizează informațiile solicitate în conformitate cu articolul 3 alineatele (3) și (4) din prezenta decizie și le transmite prin intermediul sistemului online pentru primirea cererilor de reexaminare internă.
Articolul 8
Abrogarea
Paragraf
Decizia 2008/50/CE se abrogă.
Articolul 9
Intrarea în vigoare și aplicarea
Paragraf
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Paragraf
Se aplică de la 29 aprilie 2023.
Paragraf
Adoptată la Bruxelles, 11 aprilie 2023.Pentru ComisiePreședintaUrsula von der Leyen